La votul privind dreptul militarilor români de a doborî dronele care traversează teritoriul național ci s-au opus în parlament? Păi, cei care se declară patrioți, cei de la AUR, POT și SOS. Deci, așa zișii suveraniști se opun la acțiunile care atentează la suveranitatea națională, dronele rusești care atacă Ucraina în zona brațului Chilia al Dunării, trecând frontiera națională. Halal patrioți, de fapt sunt cozile de topor ale agresiunii ruse împotriva suveranității naționale ale României. Cel mai clar s-au arătat așa zișii patrioți la mitingul de sâmbătă unde s-au afișat cu steaguri rusești! Dacă acești idioți utili ai Rusiei ar ști istorie românească, ar fi mult mai reticenți. Ei nu știu că sub acest steag Imperiul țarist, când a ajuns la vecinătatea cu Principatele Moldova și Țara Românească le-au invadat în secolul XVIII și XIX de 11 ori, producând doar jaf și distrugeri. Imbecilii ăștia corijenți la Istorie știu de daci, care au lăsat urme în istoria românilor doar sub formă de legende, dar nu au aflat că unirea Principatelor Române în 1859 s-a petrecut în urma înfrângerii Imperiului Țarist în Războiului Crimeii acum 170 de ani! Unirea a determinat apariția unui nou stat numit din 1862 România. România a fost stavila acțiunilor imperialiste ruse în Balcani. Rusia nu a înapoiat Tezaurul României trimis la Petrograd cu bună credință ca va fi păstrat și a fost confiscat de bolșevici. Dar cel mai grav se uită cum după 1944 am picat sub ciubota bolșevică și am fost comunizați, cu represiuni împotriva elitelor românești trimise și exterminate în pușcăriile comuniste. Foarte grav este că au uitat cum Ceaușescu ne-a lăsat flămânzi și în frig. Am avut o discuție dură cu niște precupeți în piață, în care unul spunea că umblam și până la urmă ne umpleam sacoșele pe vremea aia. leam zis: Nu vă este rușine că ați uitat vremurile alea câinești, când spuneați că toți aveau servici unde tăiați frunză la câini și frecați menta, lucru recunoscut cu un oftat de acești precupeți fără memorie de acele vremuri. Acești indivizi sunt vinovați că progeniturile nu știu nimic de vremurile când trăiam rău și ipocriți lăudam Iepoca de Aur. Trebuie ca și școală să redea adevărată față a acestor vremuri. În loc să vorbim de eroismul unor domnitori români, foarte puțini de altfel, să se prezinte fața neagră a comunismului românesc. Tinerii de azi nu știu ce însemna obligativitatea învățării limbii ruse. Cum m-am trudit să fac praf manualul de rusă la sfârșitul liceului pentru că avea coperți cartonate. În fond este păcat că nu am învățat această limbă fără acele condiționări ideologice. Totuși am fost în stare să putem citi inscripțiile slave și cel în româna alfabetului chirilic. Și atenție slavona medievală nu este rusa, este bulgara Evului Mediu. Că de acolo boierii slavi au luat limba de cult schimbată cu greu de ortodoxia românească cu cea română, dar sub strai chirilic. Ne-a mai ajutat să citim ce mai scriau cei de la televiziunea bulgară, că dacă mai continua Ceaușescu, noi cei din sud ne bulgarizam!
Așa dar, cozile astea de topor trebuie oprite de a mai minți.
Ca mai toți urmăresc cu stupoare ce mai face Trump. Acum a pornit un adevărat atac mincinos împotriva lui Zelensky și Ucrainei. Vrea bogățiile Ucrainei pe nimic, fără asigurări de securitate. Și iar fac recurs la istorie. Criminalul Stalin a agresat vecinii, a anexat Țările Baltice, a smuls din Polonia Galiția și din România Mare Bucovina de Nord și Basarabia. Unele din aceste teritorii fac parte acum din teritoriul Ucrainei și propaganda rusă îndeamnă la iredentism. Galiția este teritoriul din fosta Austro-Ungariei unde a fost cultivat naționalismul ucrainean în speranța unui baraj anti rusesc. Azi este citadela naționalismului ucrainean. Dar tot acolo se află Liovul, celebrul târg medieval polonez care făcea comerț cu Țările Române. Cum Cernăuți era locul universității celebre interbelice românești. Astea țin de trecut și nu se mai pot întoarce. Rămâne speranța ca Republica Moldova să urmeze un traseu european.
Doar cozile de topor nu înțeleg nimic și îndeamnă la iredentism.
Este clar că America lui Trump urmează un traseu izolaționist. Europa s-a bucurat de protecția americană și este timpul să se descurce singură și sunt sigur că poate. La fel cum poate ajuta Ucraina să se apere de agresiunea lui Putin. Azi 24 februarie se fac trei ani de la declanșarea acestei agresiuni armate și Rusia nu a fost în stare să ocupe decât 20% din teritoriul ucrainean și Ucraina ocupă o bucată din regiunea rusă Kursk. Rușii nu au fost în stare să ocupe Ucraina, ca să o facă un stat marionetă. Și pentru asta au pierdut enorme resurse umane. Trump a devenit, din păcate un agent rus. Sunt informații că ar fi fost racolat de sovietici. Ar fi foarte grav, Trump este atras de dictatori și încearcă să determine acest curs inimaginabil, în SUA!
Dar destul cu politica care mă deprimă și mă scârbește.
Prin similitudine cu ruperea manualului de rusa la sfarsitul liceului, imi aduc aminte perfect cum in 22 dec. '89 ai iesit cu un baros sa spargi placa de beton (nedezvelita) cu vizita lui Impuscatu' din fata reactorului, remember ? Iar Cristi Sabau s-a urcat sus pe hala reactorului sa demoleze literele alea imense de metal cu ceasusescu - pcr ...(c.truta)
RăspundețiȘtergereDragă Călin, este o mare plăcere că-mi citești blogul și mai și comentezi. Mai aștept și alte opinii!
ȘtergereȘi încă ceva! Era după 22 Decembrie acel eveniment barosan, probabil 23 decembrie. Încă ne căcam pe noi pe 22 decembrie!
ȘtergereFoarte corect ce ai spus despre cizma rusa ... si a umililor profitori "nevoiasi" din perioada ceausista.
RăspundețiȘtergereRecunosc ... si aici imi fac mea culpa ca am avut o oarecare deschidere catre Trump care parea briliant pe langa depasitul Biden, dar m-am inselat ... USA e cea mai mare democratie care isi da sistematic in ultimii ani cu stangul in dreptul.
Eu zic sa nu ne lansam in scenarii foarte transante ... am un feeling ca Trump, dupa perioada de euforie de dupa alegeri se va mai domoli ... la fel si ciracii lui Vance, etc.
Am uitat sa spun ca eram "eminent" la limba rusa si ca am avut o iubita platonica din Ucraina ... Donetsk ...
ȘtergereUrasc limba rusa ... asa cum a urat-o si mama mea, refugiata in Romania din Basarabia, Raionul Balti in 1942 ..
Ruski alfavit ma znaem, uje, pisem i scitaem ...
Vad ca adevarul te loveste si oricit ai incerca sa il acoperi realitatea si mai ales istoreia nu te lasa.
RăspundețiȘtergereMa refer la comentariile tale privitor la efectele regimului tarist , si aceasta noua Rusie care isi vrea imperiul sau. Toate sunt adevarate dar mai ai inca niste pasaje din care rezulta ca si Statele unite traiesc aceeasi atmosfera . Isi vor si ele aceeasi extindere a imperiului vezi Groenlanda , vezi Arctiica vezi Ucraina si alte zone de sub fostul Urss. Si aceste comentarii sunt adevarate.
Acuma zici ca cei care sustin Rusia sunt cozi de topor. Este adevarat .
Dar cei care sustin Sua pot fi denumiti cum ... bite de basebol poate.
Deci Joe una din deficientele rasei umane este din totdeauna lacomia.
Nu exista si nu a existat un stata puternic pr plan local care la un moment dat nu a zis ca ia venit vremea extinderii si chiar a facut-o.
SUA de acum cu Trump președinte este un accident. SUA este un stat anti imperialist, iar pretențiile lui Trump de acum sunt comice. Părinții noștri n-or fi fost tâmpiți de au așteptat 45 de ani pe americani.
ȘtergereMăi tată măi, Trump agent rus, vrea bogățiile Ucrainei pe nimic, ...wow, de unde iei tu "informațiile" astea? Amanpour? Adică $350 miliarde (în America, billions) sunt nimica? Știi ceva despre cele câteva miliarde care nu se știe unde au dispărut în Ucraina? In ceea ce privește Europa, se pare că ai nimerit-o. După ce Germania a distrus-o de trei ori (două războaie plus politica idioată de emigrație), se pare că a început să se trezească.... datorită lui Trump. Și apropos, banii dați lui Zelinski de europeni, sunt sub formă de împrumut, nu pe de-a moaca. Ce propune Trump cu pământurile rare este o afacere (fifty-fifty), dar mai ales, asigură o prezență americana (la fel cu Gaza) acolo, fără să pună "boots on the ground". Prea subtil pentru mulți să-nțeleagă..
RăspundețiȘtergereUite care-i treaba Mike. Trump nu poate cere compensații pentru trecut. De fapt banii nici n-au părăsit SUA, ei au fost dați la producătorii americani de armament. De unde îți iei tu informațiile că Europa dă cu împrumut? A fost la fel ca SUA, pentru o țară agresată de un criminal ca Putin, cu care acum Trump se îmbrățișează, treaba lui. Europa o să preia toate obligațiile morale ale Americii,. N-ai de de să fii mândru de Trump. Deja Bufett a pus că e un haos în economie după deciziile lui Trump și nu se știe unde trebuie băgați banii, criza la ouă de găină, nu de altceva.
ȘtergereÎmi place când unii spun "Trump nu poate", sau "este de ne-acceptat" fără alte argumente. Adică de ce? Uite că "poate". Ba mai mult, se acceptă. Este clar că avem surse diferite de informare. Sigur, o groază de bani au fost cheltuiți cu Ucraina (nu neapărat dați Ucrainei sub forma de bani), care nu văd care-i diferența. Cel puțin se știe pe ce-au fost cheltuiți. Cât privește haosul economic, a fost până acum. Trump face ordine. Cam dureros pentru mulți, dar asta-i situația. Tu Joe, și alții pe-acolo, spuneți ce credeți, iar eu, și alții pe-aici, spunem ce este.
ȘtergerePană, mai lasă-ne, cu sursele tale Fox news și minciunile de pe Twitter ale lui Trump, ca și exagerările lui dezlănțuite când o ia razna în așa zisele discursuri, în totală logoree, sărind de la una la alta. E superb, cum ține el mâna cu degetele unite vârf la vâf delicat, cu gura aia mică rotunjind buzele și cu capul ușor într-o parte, ca ultimul cabotin! Între sutele de miciuni și exagerări de tot felul, pe care recunoaște că le observi și tu, una pe care nu o știi probabil e că Sua nu au dat sub nicio formă 350 de miliarde Ucrainei. Potrivit tuturor observatorilor politici și agențiilor internaționale de presă, suma nu trece de 175 miliarde, maximum 200. Iar Europa a dat cel puțin 150 miliarde sau chiar 170 miliarde, potrivit altor surse. Iar Trump pretinde 500 de miliarde! Ca să ce, ca să-i dea lui Putin tot ce vrea și să-i lase pradă Ucraina în viitorul apropiat? Ți-am spus deja că nu te mai consider prieten, și asta nu fiindcă ești de altă părere, ci fiindcă jubilezi la spectacolul umilirii Europei și la geopolitica de tip imperialist prin care Trump a schimbat peste noapte ordinea internațională ale cărei reguli aveau menirea să apere țările mai slabe de dreptul forței pretins de cei mai puternici. Trump lansează efectiv marea împărțeală în zone de influență între SUA, China și alte puteri, între care el atribuie și Rusiei dreptul la o zonă de influență. Dar Rusia nici ca putere economică, nici ca populație nu mai e o mare putere decât în ochii unui ignorant ca Trump. Ca Produs Intern Brut, Rusia nu intră în primele zece țări, fiind și în urma Braziliei și fiind ca PIB cam la nivelul Spaniei. Iar populația Rusiei, de 144 de milioane de locuitori din care 25 la sută oricum sunt ne-ruși, e mai mică cu șapte milioane decât cele 151 de milioane locuitori cât însumează Germania (84,5 milioane) și Franța (66,5 milioane) și mult sub Brazilia, de exemplu, cu 216 milioane. Sunt datele la nivel de 2025 prezentate de FMI pentru PIB și pe Worldometer la populații, dar tu te iei, ca și Trump probabil după alte surse, inclusiv acea non-entitate jurnalistică pe nume Tucker Carlson, care s-a ploconit la Putin timp de trei ore într-un așa zis interviu la Moscova. Iar Trump se uită la Putin cu o fascinație legată probabil de puterea nelimitată a acestuia asupra supușilor săi, lucru la care Trump încă doar visează. A mai avut Trump și altă criză de acest tip încă în pirmul mandat, când a crezut că-l vrăjește pe liderul nord-coreean prin acea mișcare în doi timpi: " vezi măi, rocket-man, că am eu buton roșu mai mare ca al tău" după care au urmat declarații reciproce și scrisori de dragoste. America a obținut zero din acel circ, iar lumea a putut vedea în final cum un dictator monstruos și-a bătut joc de liderul lumii libere. Acum, nu prea știm din ce motive, Trump înceaarcă ceva similat cu alt dictator. Dacă speră că îl va îndepărta astfel pe Putin de liderul chinez, este încă o dovadă de incompetență crasă din partea lui Trump. Rusia are deja statut de vasalitate față de China, iar
Ștergereregimul lui Putin preferă de departe relația cu un regim de tipul celui chinez. Și vine acum Trump nu doar să salveze un dictator criminal oferindu-i victorie în Ucraina, dar și dându -i perspectiva de a fi și mai agresiv. De ce? Absolut inexplicabil, mi se pare la acest moment. Sunt Mihai Vasilescu, fost prieten cu Michael Pană
Aș mai adăuga, pentru a evita nterpretări greșite, că nu se poate afirma că Europa de vest și-a impus o zonă de influență în Europa de est, pentru simplul motiv ca țările din est au cerut ele însele, ba chiar insistent, să fie primite într-o Uniune care s-a constituit prin voința statelor care au devenit membre. De remarcat și că țările din vest chiar au avut ezitări și au impus perioade de pregătire pentru primirea noilor membri, iar Marea Britanie a și ieșit din Uniune printre altele fiindcă i-a displăcut extinderea acesteia prea mult spre est. În schimb, noua geopolitică propusă de Trump presupune includerea în zonele de influență ale unei puteri sau alteia fără consultarea țărilor implicate. M. V.
ȘtergereVasilescu, habar n-ai ce vorbești, dar altfel ai o imaginație efervescenta. Dar hai s-o lămurim puțin. Știrile le iau direct de la Trump. Urmăresc toate discursurile lui, precum și interviewurile, in direct , adică 'live". Apoi urmăresc știrile și comentariile făcute de experți pe FoxNews, NewsMax, și NewsNation, centru--dreapta, apoi BBC, somehow centru-stânga (mai mult stânga, cam debusolat), și în fine, hard to watch, MSNBC și CNN, adică siânga- stânga, very hard to watch toată propaganda lor rasistă și comunistă. În final îmi fac părerea mea, care evident, este foarte diferită de a ta. Cifrele cu cheltuieli sunt diferite, depinde de unde le iei, dar eu le iau de la Trump direct, fiindcă el este businessman. Ai avut vreodată un business? Eu da, așa că știu exact despre ce vorbește. Vorbește cheltuieli, nu bani dați de pomană. Dar in fine, nu știu pe ce bubă te-am călcat, dar sincer să fiu îmi pare rău că te pierd ca prieten. Nu mi s-a-ntâmplat până acum, dar se pare că ești un înfocat "never-Trump" adept, și nu e nimic de făcut. Sper că Joe, prieten comun, mă menține încă pe listă. Regimurile totalitare nu acceptă opoziție. Se aplica și la oameni. Cel puțin cu Joe am un pact "agreed to disagree", și personal cred că comentariile mele balansează puțin retorica de stânga și ura înverșunată, dar nejustificată, de pe blog. Have a nice day. Former friend Michael Pana.
ȘtergereAm uitat: nu am cont la X, or Facebook, Instagram, TikTok or alte prostii de genul ăsta. Știu că o groază de tâmpiți iau știrile de-acolo. It's not me and it's not for me.
ȘtergereMike, am o întrebare, votul rușinos al SUA împreună cu Rusia împotriva Ucrainei la ONU l-ai găsit? Ce se întâmplă acum în SUA este pur și simplu comportamentul lui Trump ca un partener cu cel mai mare criminal al vremurilor de azi aduce aminte de Acordurile de Munchen din 1938. Eu sunt român și european, tu se pare ai uitat de unde vii.
ȘtergereJoe, FYI (For Your Information) eu sunt cetățean american născut din greșeală la București. Nu sunt cetățean român, și plecarea mea din România a fost perfect legală. Revenind la ONU, este o organizație total depășită și nesemnificativă, plină de birocrați paraziți bine plătiți (am fost în clădirea aia de câteva ori cu diverse proiecte - este o ruină gata să se dezmembreze; Trump are o mândrețe de sky-scraper construit chiar în fața ei). Tot ce se-ntâmplă la ONU nu are absolut nici o valoare politica sau de alt fel, nicăieri, nici măcar simbolic. Numai Europa mai dă atenție. Iar tu Joe, îi dai înainte cu dezinformarea (Trump s-a aliat cu Rusia, o aberație totală). Au fost mai multe versiuni ale rezoluției finale, totul bazat pe virgule și punctuație, iar în final SUA a adoptat o poziție mai neutră, cu idea de asigura pace în Ucraina, in perspectiva negocierilor ce vor urma. Total fără nici o valoare, doar apă la moară pentru unii care nu văd pădurea de copaci.
ȘtergerePerfect de acord cu asertiunea ta: " În loc să vorbim (prea mult as zice eu) de eroismul unor domnitori români, foarte puțini de altfel, să se prezinte fața neagră a comunismului românesc." Pe noi au incercat sa ne inoculeze si in scoala cu "principiile" comunismului, de aceea sunt curios cat se axeaza programele scolare curente pe educarea progeniturilor contemporane in spiritul unei societati democrate moderne....
RăspundețiȘtergere