Plecăm sau rămânem?

Aceasta este întrebarea pe care și-au pus-o mulți dintre noi începând din 1990.  Recunosc că și eu mi-am pus această întrebare când am plecat prima dată în Occident în toamna lui 1990. Această dilemă este reluată într-un articol de Sever Voinescu din Dilema. Atunci în perioada regimului Iliescu mai ales, în 1990 această alegere era serioasă, democratura lui Iliescu nu te îndemna să rămâi în România. Unii s-au justificat că vor o viață mai bună copiilor lor.  Dar de atunci au trecut 35 de ani. România de azi arată cu totul altfel. M-a surprins isteria unora în preajma alegerilor din mai, că dacă va deveni președinte Simion trebuie să ne gândim la plecare, asta am văzut-o chiar la un profesor care e autor de rubrică în Dilema. Chiar dacă ma ajuns la o vârstă de boșorog nici prin cap nu-mi trece să plec.  Adică să-i las să-și facă de cap acești psihopați demenți gen Călin Georgescu, sau nulitatea patentată de Simion? Trebuie luptat cu toți idioții utili care pot să creeze psihoza părăsirii României.  Azi în România se trăiește bine! Un alt manipulator ticălos declara într-un clip că de ce românii să apere țara cu rama în mână? Pentru multinaționale ca OMV, sau Mittal? Manipulatorul ticălos omite că cea mai mare întreprindere românească ca număr de angajați este Dacia și ca volum de producție global, este filială a multinaționalei Renault. Dacia a devenit și ea multinațională, se produc auto Dacia în Maroc și în alte părți. Este real că există o furie pe actualii, sau mai bine zis pe foștii politicieni români care au guvernat. Și au guvernat în interesul lor personal! Există și oftica românească a precariatului plecat la muncă în Occident care constată că poate avea aceleași venituri acasă în România, fără să aibă greutățile traiului printre străini. Unii care nu au mai fost demult prin țară și vin cu idei preconcepute și prejudecățile din momentul plecării și au surpriza unei realități mult în bine. Am exemplele mele. Un prieten plecat prin 95 în America, vrea înapoi, dar îl blochează soția, din cauza nepoților. Omul s-a săturat de scumpete, de holmleși, ăia pe care i-am văzut și eu în 2008 în centru în Los Angeles. La fel și alt prieten al meu vrea înapoi, se simte mai bine în Europa. Niște prieteni emigrați în Canada, ajunși la pensie constată că în Canada este frig, 9 luni pe an, cum spunea chiar un canadian și s-au întors în România sau prin Europa, mai pe la sud. Este clar că infrastructura s-a îmbunătățit, se preconizează prin 2028 autostradă de la Constanța la Nădlac, apoi un pic mai târziu și de la Iași la Târgu Mureș. Inclusiv căile ferate lăsate de izbeliște se recondiționează. Sunt probleme legate de sănătate, dar dacă apelezi la rețele private nu sunt probleme. Ba eu, otita pe care am pățit-o la mare în Grecia mi-am rezolvat-o la un medic care colabora cu Casa de Sănătate și nu m-a costat nimic! Există un mare procent de oameni azi în România care trăiesc bine, la standarde comparabile cu Occidentul. 

Vorbind de manipulatori cu direcție clar rusă putinistă trebuie ne îngrozim cum acum mai puțin de 60 de ani, Brejnev îi propusese lui Kadar să-i dea Transilvania! Brejnev voia să se răzbune cumva pe Ceaușescu, probabil? Dar Kadar a refuzat categoric pretextând că Transilvania este săracă. Presupun că a conștientizat că este atât de românească, că ar fi creat o imensă problemă pentru maghiari. Azi politicieni maghiari din România par a fi preocupați de România, nu de imbecilitățile propagate de Orban Viktor, chiar dacă îl susțin. Și ei sunt conștienți că sunt o minoritate în scădere și că e mai bine în România de azi. 

În contextul politic de azi rămâne nerezolvat războiul din Ucraina. Problema este ca Trump trebuie să se convingă că Putin îl minte cu nerușinare și că Rusia nu ascultă decât de forță și că poate fi înfrântă. Liderii europeni susțin necondiționat Ucraina având în vedere pericolul real pe care-l prezintă Putin. Văd că, cu ocazia independenței Republicii Moldova la Chișinău vor veni președintele Macron, cancelarul Merz și primul ministru Tusk ca semn de sprijin pentru parcursul european al acestei țări și pentru Maia Sandu.

Să fim optimiști!

Învățământul încotro? cu amintiri din liceu

Analiza mea săptămânală cuprinde o temă principală și câteva secundare ca să răspund unor critici. 

De această dată este învățământul. Lumea spune că învățământul este în criză, că copiii nu mia învață, că sistemul nostru de învățământ este greșit. Învățământul românesc este o copie a sistemului de învățământ francez, chiar dacă am trecut prin perioada de regim comunist. Unii experți spun că învățământul trebuie să fie o plăcere, se invocă sistemul finlandez de învățământ. Am discutat cu un om cu experiență în învățământ dar a avut doi băieți care s-au dezvoltat în învățământul românesc preuniversitar, studiile universitare, inclusiv cele avansate au fost în străinătate. 

Cei mai supărați sunt liderii sindicali pentru că norma de predare s-a ridicat de la 18 la 20 de ore și se consideră că un profesor, învățător educator trebuie să presteze 40 d, dar liberală și a fost  ore săptămânal. Asta se pare că duce la anulare unor posturi în învățământ, că se fac comasări de unități de învățământ. Am urmărit pe program România Muzical cazul mai special al școlilor gimnaziale vocaționale care au probleme de  comasare și se sugerează să fie comasate cu liceele de muzică existente. Cred că agitația acestor lideri sindicali este ca să se dea importanți, majoritatea profesorilor nu le pasă de acești sindicaliști. Sindicatele care se agită în România nu mai reprezintă pe cei care au dat sens mișcării sindicale, adică muncitorii care acum lucrează în sistemul industrial privat și negociază cu managementul acestor întreprinderi și nu fac caz prin media. Sindicalismul din România este acum al bugetarilor, cei din administrația publică, polițiști, cadre sanitare medii. Deci influența acestor sindicate și lideri sindicali este limitată, doar cei din media fac caz și scandal. Îmi amintesc cum jupânii G4Media, care între timp și-au vândut afacerea lui Budeanu, adică Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi se repeziseră la prim ministrul Bolojan să-l demită pe Daniel David, pentru că a ridicat norma profesorilor și Bolojan le-a replicat că asta  a fost decizia guvernului, nu a ministrului învățământului. Este bine , este rău? Nu știu! Nici specialiști în educație cum este profesorul de limba română Horia Corcheș este rezervat. Generația mea a mai prins profesori educați în interbelic, și profesoratul era o vocația, a dascălului luminător. Nu trebuie să amintesc ce profesori am avut la Liceul Caragiale, pe Grigore la matematică, pe Simache la istorie, pe Boncu la literatura română. Ei m-au modelat și au făcut din mine un om liber și fără prejudecăți în vremuri comuniste. Dar cred că cel mai influent, nu atât prin rezultatele extraordinare la matematică, la olimpiade,  ci prin caracter a fost profesorul Grigore. De ce impunea el? Pentru că s-a apucat în 1945 să facă politică și el, dar nu comunistă ci liberală, a fost ajutor de prefect la Ploiești. Și a avut repercusiuni, a ajuns la Canal, ca și învățătorul Costescu din Aluniș, Prahova, al  tatălui meu, de la care a învățat să scrie caligrafic și frumos, mai frumos ca mine. Culmea că Grigore și Costescu s-au întâlnit, când Costescu milita pentru  o politică mai de stânga: Mai spre stânga Domnilor! Degeaba! Și învățătorul Costescu a ajuns la Canal. Așa era prin siniștrii ani 50. Atunci când în 1964 profesorul Grigore a primit primul titlul de profesor emerit, Gheorghiu Dej s-a scuzat că nu el l-a trimis la Canal, rușii l-au trimis?! Ce se purta ipocrizia la comuniști! Da! acești dascăli aveau vocație și transmiteau dragostea de carte nouă elevilor. Pe atunci nu prea aveai ce face în afară să înveți, cei mai dotați fizic puteau practica sportul de performanță, de abia aștepta Fiște-Predescu să te bage în echipa de handbal a școlii. Derbedeii și leneșii care nu aveau poftă nu învățau, mai rămâneau repetenți, cel mai cunoscut era Ciprică, fiul cel mic al faimosului preot Galeriu. Un descurcăreț, l-am întâlnit prin 1985, șef de sală la restaurantul unui hotel din Jupiter. Clasa mea, a XI-Ar a avut cam pe toți cu studii universitare, dar nu a fost valabil la toate clasele, când am intrat într-a 8-a eram 12 clase la 420 de elevi, am fost o promoție foarte mare. 

Ce a fost acum 60 de ani nu se potrivește cu ce se întâmplă azi. Democrația și libertatea are și alte consecințe. Una de favorabilă este că elevii și-au cam pierdut respectul față de profesori, Și eu cred că uniforma este bună, că te face mândru că aparții unei anume școli. Nu m-i se pare în regulă să vii în blujeanși rupți la școală. Și profesorii s-au cam schimbat, vin ca la serviciu la birou, unii nu prea sunt interesați de ce cred elevii despre ei și cum predau, alții umblă după meditații. Dra cred că învățământul trebuie să fie competitiv, care trezește ambiții și concurență.

Și învățământul universitar prezintă probleme. Înainte pe vremea comunistă majoritatea studenților erau în zona tehnică, a ingineriei. Acum majoritatea se îndreaptă spre economic, drept, jurnalistică. E criză de ingineri pe piața muncii. Studiile de inginerie sunt mai dificile, cu proiecte, cu matematici. Pentru cei buni au rămas atractive studiile de informatică IT, robotică, electronică și telecomunicații. În energetică domeniul meu ingineria termoenergetică se îndreaptă spre faliment, al  fel ca centralele electrice pe cărbune, păcură, sau gaze. Sunt la modă alternativele, panourile fotovoltaice și eolienele, energia alternativă, așa zis verde.  Am și eu experiența de profesor după ce am ieșit la pensie. Am predat la Energetică Inginerie Nucleară. A fost o mare satisfacție, pentru că am încercat să fac niște cursuri atractive, bine documentate. Nu-mi plăcea că copiau la examene. Aș că am găsit soluția, le-am dat probleme, în sistem open book ca să poată accesa formule care nu trebuie ținute minte. Că este criză de ingineri este faptul că studenți de ai mei au găsit de lucru și în străinătate, e criză de ingineri peste tot! A fost o experiență bună. Un prieten profesor universitar din domeniul ingineriei îmi spune că sunt probleme, că unii sunt interesați să scrie doar articole pentru reviste ca să le crească statutul, că implicarea în cercetare în zona universitară este scăzută. 

Cred că actualul ministru Daniel David este foarte potrivit în această funcție, asta în pofida sindicaliștilor manipulatori. Să sperăm că se vor găsi direcții corecte și conforme cu realitățile științifice de azi. 

Cel mai important eveniment politic internațional a fost fără doar și poate întâlnirea Trump Putin în Alaska. Negustorul Trump a crezut că-l cumpără pe acest criminal sinistru. Putin este un tip extrem de versat. El vrea să-l convingă pe Trump că vrea pace doar dacă mai ocupă ceva din Ucraina fără luptă în Donbas în special, unde este inima industrială a Ucrainei. Trump își dorește Premiul Nobel pentru Pace dar una este să-i convingi pe șefii Azerbaidjanului și ai Armeniei să facă pace, alta e să-l convingi pe Putin. Amiralul Stavridis zis și Zorba a day soluția, să înarmezi total Ucraina, să aduci și trupe din NATO să bagi Ucraina în NATO ca să-l zdrobești pe Putin. Eu cred că după 170 de ani se poate face un nou Război al Crimeii! 

Acum așteptăm ca Zelenski să se întâlnească cu Trump. Dar nu o să fie singur, participă președintele Franței Macron, premierul britanic Starmer, cancelarul german Merz, primul ministru al Italiei Meloni și președintele Finlandei Stubb, că ar fi partener de golf cu Trump. Nu ar fi fost rău să fi fost prezent și premierul Poloniei Tusk și de ce nu și președintele Dan, ca vecinii cei mai afectați de  agresiunea Rusiei în Ucraina. 

Am citit prin presă reacții la doliul național ocazionat de decesul lui Iliescu. În România Literară este reacția lui Mircea Mihăieș la acest eveniment. dacă Mihăieș este un foarte interesant literat, comentatorul politic mă dezamăgește profund. Îl face de doi bani pe Constantinescu că a participat la funeralii. Uită că cei doi, Iliescu și Constantinescu au fost adversari în două finale prezidențiale, 1992 și 1997. În schimb pe Băsescu îl mângâie, măsoară distanța la care s-a aflat de catafalc. Mă dezgustă profund intelectualii publici importanți pe care i-a cumpărat ieftin Băsescu, gâdilându-le vanitatea. Din acest motiv credibilitatea lor este scăzută. 

Pleșu evocă în Dilema două întâmplări amuzante din tinerețe. Una cum s-a făcut colectivizare într-un sat unde era medic tatăl lui. Un anume Găleată activist vine în acel sat și este poftit la masă și omenit de chiaburul satului, până se face mici de beat, evident, chiaburul înfundă pușcăria și colectivizarea nu s-a mai făcut. Și cum s-a produs o inundație în demisolul unde avea o cămăruță în studenție și cum au apărut pompierii și au scos apa, dar eroare! Vis a vis era casa lui Ioniță șeful armatei și de acolo trebuiau să scoată apa. Așa că pompierii au vărsat apa la loc și s-au dus la Ioniță! Voinescu, cu dreptate, analizează faptul că dăm încă vina pe Iliescu. Și pentru ipocriții de la PSD, Iliescu nu mai era de actualitate, fusese uitat după 20 de ani de absență în plan politic. Nu erau entuziaști și că el găsise denumirea potrivită regimului lui Adrian Năstase: Capitalism de cumetrie!  Și faptul că tot ce a făcut el cu influențe nocive nu  rezolva problemele României. Cei care-l înconjurau au mare parte de vină. Și o remarcă, cum a fost după 45, când dintr-o dată s-a umplut România de comuniști, că-n interbelic îi numărai pe degete, așa s-a umplut acum România de anticomuniști feroce! Aferim!

Am avut o săptămână plină de muzică.

Marți 12 august am avut plăcerea să audiem un recital dat de doi pianiști: sudcoreana Grace Jee Eun Oh și Dragoș Cantea care ne-au oferit un program complex și variat de pian la patru mâini.

Programul a fost deschis cu Le Sacre du Printemps (Ritualul Primăverii) de Igor Stravinski. A urmat Amy Beach / Vise de vară, Op. 47: Nr. 3: „Amurg” și Nr. 5: „Tarantela elfilor” unde Grace a recitat poezii în românește! Apoi a urmat Variațiunea XVIII din Rapsodia pe o temă de Paganini, Op. 43 de Rahmaninov, yuna din cele mai frumoase expresii ale sufletului rus. În final am audiat George Gershwin / The Man I Love

George Gershwin / I Got Rhythm

și în final brazilianul Zequinha de Abreu cu Tico-tico no Fubá.

Generoși, artiștii au oferit un bis cu un dans de Grieg.

A fost o mare încântare pentru spectatori și o plăcere că putem audia muzică bună și vara!

VIVO PER LEI

Așa s-a intitulat concertul ]n aer liber de la Teatrul de Vară Gheorghe Zamfir de joi 14 august.

Invitați: tenorul Ştefan von Korch și invitații săi:

soprana Stephanie Radu, tenorul Alin Stoica & soprana Oana Șerban

Artiștii au apărut singuri sau în duet ca în final să cânte toți patru. S-au cântat piese de mare popularitate din belcantoul italian și alte piese la fel de populare. Vocea artiștilor a fost acompaniată de orchestra Filarmonicii Pitești dirijată de Constantin Grigore. Interpretarea a fost viu aplaudată. S-a cântat:

G. Rossini / Wilhem Tell, G. Verdi / La Donna e mobile, G. Puccini / O mio babbino caro, G. Puccini / E lucevan le stelle, G. Verdi / Traviata: Pagigi, o cara, R. Eilenberg / Moara din Pădurea Neagră, G. Puccini / Boema: Quando me’n vo, G. Rossini / Danza, Sartori / Con te partiro, Santa Lucia, C. Cluster / Tribute to Mancinni, Lovland / You Raise Me Up, Dalla / Carusso, E. Morricone / Cinema Paradiso, C. Chaplin / This is my song, Bixio / Mamma, Di Capua / O sole mio, Panceri / Vivo per lei, G. Verdi / Libiamo.

Am petrecut o seară plăcută sub cerul liber!

Vineri 15 august pe scena Teatrului de Vară Gheorghe Zamfir am audiat un program mai special. Sub numele de jazz am audiat o muzica experimentală cu cvintetul Sarah Buechi. S-a cântat albumul Pink Mountain Saga, cu influențe folclorice elvețiene.

Dar să trecem și la fotbal.

Miercuri 13 august s-a desfășurat Supercupa Europei pe stadionul din Udine. În finală au jucat PSG și Tottenham, câștigătoarea Europa League. Cum era de așteptat toți mizau pe PSG, mai ales că Tottenham a avut o prestație foarte slabă în Premier League. Surpriză! Tottenham a dominat jocul, a condus cu 2-0. PSG acuza timpul redus de pregătire, au avut o vară plină, și de abia de o săptămână intraseră în pregătiri. Parcă era PSG de dinainte de jocul cu City, când au renăscut! În plus mijlocul lor formidabil nu era, aveau accidentați sau erau rezerve. Tottenham domina mijlocul sprijiniți și de fundași agresivi și înalți, Noul antrenor al lui Tottenham a avut neinspirația să schimbe pe cei mai activi, convins că va câștiga ușor. În schimb Louis Enrique i-a introdus Fabian Ruis, Lee Kang-in și pe Goncalo Ramos. Totul s-a schimbat., erau din nou ceea ce fuseseră și în Champion League și în 10 minute PSG a egalat! la loteria de penalti a câștigat PSG!

A început și Premier League, vineri cu Liverpool - Bournemouth. E un nou Liverpool cu jucători noi, vârful Ekitike și Gakpo au marcat, era 2-0, relaxant, până când Semenyo a marcat de două ori și 2-2! Părea că se termină așa, dar l-a băgat Slot pe Chiesa, care a marcat imediat 3-2 și în final și Salah, 4-2! Salah a plâns cu suporterii în amintirea lui Jota la final. Slot are probleme în continuare cu apărarea! Tottenham confirmă și bate cu 3-0 pe nou promovata Burnley. La fel și Crystal Palace confirmă, deplasată pe Stamford Bridge la Chelsea, noua campioană mondială. Chelsea a scăpat nebătută pentru că la lovitura liberă în care Palace a marcat, jucătorii de la Palace au stat la mai puțin de 1 metru de zidul lui Chelsea. Și City a făcut un meci bun, parcă a renăscut, bate cu 4-0 pe Wolverhampton în deplasare. Derbiul United Arsenal s-a terminat cu 1-0 pentru Arsenal. Meci foarte disputat, gol dat cu un fault la portarul lui United. Premier League începe tare!

A fost și prima etapă La Liga. Barcelona a dat o bătaie lui Mallorca în deplasare, cu 3-0, dar după 2-0 și doi eliminați de la Mallorca, Baca a redus motoarele, Noroc că în final Yamal a mai dat un gol. Surpiza vine de la Barcelona unde Espanyol a bătut pe Atletico cu 2-1!

E vară, e cald, azi se spune că ar ploua!

A murit Ion Iliescu!

Da, a murit la o vârstă matusalemică. Dar vreau să vă povestesc o întâmplare de acum 56 de ani. Era vara lui 1969, prin iulie. Eram a doua oară la mare, în tabăra de la Costinești. Într-o dimineață, după micul dejun de la cantină, eram în slip pentru plajă. Și mă oprește un tovarăș, era mic de statură, subțirel, brunet, în pantaloni și cămașă albă cu mâneci scurte. Și mă întreabă: cum te simți tovarășe student? Eu spun că mă simt bine, dar că în tabără mai sunt multe de făcut, nu este curățenie, etc. Peste câteva zile un coleg, prieten cu directorul taberei povestea că un nebun s-a plâns de condițiile din tabără lui Ion Iliescu, președintele UTC! Și așa am aflat eu eram nebunul și tovarășul era Ion Iliescu! A fost singura ocazie să stau de vorbă cu viitorul președinte al României post comuniste, peste 20 de ani. Iliescu era pe vremea aceea în vârful carierei de partid. Era preferatul lui Ceaușescu. Dar a fluierat în biserică în 1971 cu ocazia Tezelor din iulie, care introducea pupatul în cur al lui Ceaușescu și Iliescu s-a opus. A căzut a ajuns finalmente director la Editura Tehnică, dar avea răbdare și așa, cu ocazia Revoluției din Decembrie a capturat-o a denaturat-o și a ajuns jupânul României. Poartă pe conștiință morții din decembrie după 22, cu manipularea cu teroriștii. Dar cea mai teribilă vină este că în 13-15 iunie 1990 a ambuscat cu Mineriada democrația plăpândă și care a avut un impact devastator.  A fost de trei ori președinte al României, între 1990-1992, 1992-1996 când a consolidat jaful țării de către securiști și politrucii de partid, care și-au schimbat pielea și au devenit capitaliști. A mai fost a treia oară președinte, ilegal pentru că în Constituție nu puteai fi decât de două ori. A fost ales cu majoritate confortabilă în final din 2000 împotriva lui Corneliu Vadim Tudor. L-am votat toți de frica acestui bard al dictatorului, om al securității pe față. În perioada 200-2004 a avut inteligența să continue direcția fixată de Emil Constantinescu să intrăm în NATO și UE. A inventat formula capitalism de cumetrie care este capitalismul românesc pe care Ilie Bolojan se străduiește să-l desființeze. Cred că USR a uitat că este partid, nu un ONG și s-a împotrivit declarării de doliu național și a boicotat funeraliile. Așa că a dat prilejul PSD să se supere ca măgarul pe sat și să ceară scuze de la USR și să amenințe că iese din coaliție, de parcă nu are de pierdut totul din această manevră. Și Nicușor Dan a uitat că este președinte și nu a fost la catafalcul lui Iliescu. Nici Iohannis nu a participat, este provincial, din Sibiu și în București dacă cerea casa de protocol? La înjurăturile mai ales nedrepte a ales să rămână acasă. Mentalitatea ciocoiască din finalul mandatului l-a transformat într-un pericol public de către presa care căuta un țap ispășitor. Iliescu este totuși cel mai nociv președinte pentru perioada 1990 -1996. Îl talonează Băsescu, pentru aroganța și minciunile pentru care a fost de două ori suspendat. Rămâne singur Constantinescu ca cel mai important președinte post comunist, cel care a reorientat România pe făgașul pe care suntem azi. Suntem o țară mult mai prosperă ca în 1990. Lumea este nemulțumită însă de calitatea proastă a majorității oamenilor politici de azi. 

Iona Aurel Pop scrie un eseu: De ce nu pot iubi românii Rusia publicat în România Literară.  Istoricul Pop face o trecere în revistă a relațiilor româno-ruse începând cu Dimitrie Cantemir. Domnitorul moldovean a sperat că rușii pot apăra pe români de pericolul otoman, se înșela amarnic, dovada este Basarabia, smulsă Moldovei în 1812, care și azi este un stat separat de România, Republica Moldova. Pop spune că atunci când rușilor nu le-a fost bine, românii au dus-o bine, și invers, lor le-a fost bine, în special sub Stalin, iar nouă ne-a fost rău. Dovadă că după înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii a apărut România. România a reușit să reunească Basarabia în 1918 după înfrângerea Rusiei și Revoluția lui Lenin. După Al Doilea Război Mondial am căzut sub ciubota sovietică care ne-a osândit la regimul comunist. Așa că alde Călin Georgescu și Simion, sunt două marionete a intereselor ruse în România. 

Este interesant că vorbind de comunism și Mircea Mihăieș în România Literară observă că lege Vexler se ocupă doar de antisemitism și de fenomenul legionar, dar ignoră cel mai mare rău adus românilor, cel făcut de către comunism!

Pereat mundus fiat pensia! Cam așa se traduce în opinia magistraților judecători și procurori adagiul latin privind justiția. În Dilema Sever Voinescu se declară uimit de mentalitatea cesemistă a justiției, prin declarațiile Elenei Costache, șefa CSM. Această doamnă care a studiat dreptul la Universitatea Româno-Americană, cu examen la Universitatea București, că pe atunci nu era complet acredită universitatea particulară. Hala studii!  A ajuns avocat, dar după 5 ani  a dat examen de judecător și o vedem acum cocoțată ca șefa Consiliului Superior al Magistraturii. Se pare că acești oameni care sunt  inamovibili pe post, li se pare că sunt un fel de feudali ai României de azi, cu drepturi speciale în comparație cu prostimea. De aceste drepturi sunt vinovați Valeriu Stoica și Rodica Stănoiu care le-au dat dreptul să se pensioneze la 48 de ani, de parcă au luptat în război în linia întâi. Și asta nu-i nimic, beneficiază de salarii imense, menite să nu fie tentați de corupție, însă ce depășește orice bun simț sunt pensiile care sunt mai mari decât salariile imense și ele. Poți să înjuri și să ataci pe președinte, pe primul ministru, miniștri, senatori, deputați, însă nu ai voie să te iei de acești ciocoi ai justiției.  Și în loc să facă dreptate acești magistrați, ei zic că fac justiție, care, din păcate  nu are nicio legătură cu dreptatea. Aceste pensii nerușinate  care trebuie corectate conform PNRR au trezit revolta acestor privilegiați. Reacția celorlalți români este vehementă și sperăm ca acești ciocoi să fie puși cu botul pe labe. 

Pleșu se ocupă de actualitate și ne spune că cei mai periculoși sunt proștii promovați în funcții de decizie. Pentru că odată ajunși în aceste poziții ei pot declanșa nenorociri și dezastre. Pentru că proștii activi nu au dileme și sunt siguri că fac bine. Și dacă ne uităm la realitatea politică de azi, avem destui proști ca miniștri, sau prin tot felul de posturi. 

Dosarul Dilemei se referă la realitatea de azi, care este cumva diferită, din cauza Inteligenței Artificiale, a Realității Virtuale, a revoluției digitale.

Vineri seară am avut plăcerea să audiem pe pianistul Ion Caruțiu. Acesta ne-a oferit un program Haydn Mozart cu sonate pentru pian, care spun ceva despre spiritul Vienei la mijlocul secolului XVIII.

În program:

Joseph Haydn / Sonata pentru pian nr. 23 În Fa major, HobXVI/23

Joseph Haydn / Sonata pentru pian nr. 44 În sol minor, HobXVI/44

W. A. Mozart / Sonata pentru pian nr. 4 în Mi bemol Major, K282

Generos, pianistul a oferit un bis. Acest concert a fost reprogramat din cauza doliului național. Legat de concert și pian m-am întrebat dacă Bach a cunoscut pianul. Am cercetat internetul și am aflat că pianul în forma de azi a fost inventat de un italian, Bartolomeo Cristofori în jurul lui 1700 sub numele de piano forte. Bach a trăit între 1685 - 1750, deci instrumentul îi era familiar și așa a compus Variațiunile Goldberg, care sunt pentru clavecin, dar se cântă și la pian.

Joi au fost meciurile din Europa League și Conference League ale echipelor românești. Din păcate CFR Cluj a fost învinsă acasă de Braga, cu 2-1, mai bună. A urmat FCSB cu Drita din Kosovo. Începutul a fost dezastruos, din minutul 7 au dat kosovarii gol, iar la începutul reprizei secunde încă unul, 2-0. Am închis de nervi televizorul. Am aflat ulterior că FCSB a întors rezultatul, s-a terminat 3-2 pentru FCSB! Așa este fotbalul! În Conference League U Craiova întâlnea pe Spartak Trnava, echipă slovacă, pe care a învins-o cu 3-0! Să sperăm ca măcar 2 echipe se califică în play offs.

A fost Schimbarea la față și vine Sântă Mărie pe 15 August!

Dacă-l regreți pe Ceaușescu, ai trăit degeaba!

 

Ieri, duminică, am fost să cumpăr ceva de la Kaufland Exercițiu, la marginea Piteștiului. Era foarte cald și îl așteptam pe 7b să mă ducă acasă. A venit, era plăcut în interior, aer condiționat, lume puțină, doar un individ vârstnic, probabil un pic mai tânăr ca mine era cu gura mare, discuta cu un alt om de aceeași vârstă, tăcut. Tot ce făcea era să-l regrete pe Ceaușescu. Cel mai important și semnificativ lucru pe care l-a spus era că Ceaușescu a dat case și servici! Când aud astfel de lucruri în public reacționez, dar m-am oprit. Era un agent provocator, sau credea sincer că Ceaușescu a fost bun? Replica pe care eram gata să i-o dau este în titlul postării: Dacă-l regreți pe Ceaușescu, ai trăit degeaba! Am stat ulterior și am meditat, poate chiar credea sincer. Era, se pare, unul care era ieșit din adolescență pe la finalul anilor 60, începutul anilor 70, venit dintr-un sat oropsit, în Pitești, în plin avânt industrial.  Plecase de acolo, unde se ștergea la cur cu coceanul, ajunsese la oraș, a muncit și s-a calificat la locul de muncă. A stat inițial pe la un cămin muncitoresc, apoi a primit casă, un apartament, maxim confort 2, dar cu toaletă și baie, pe care nu știu cât de des o folosea. Își schimbase statutul, nu mai era un fost viitor ceapist, era muncitor, fericit că poate fura de la locul de muncă, să facă fușăraie,  și să frece menta, mimând că muncește. Îmi amintesc cum pe la începutul anilor 90 în Mioveni era plin de magazine de piese de schimb furate de la Dacia. Între timp Dacia s-a privatizat cu Renault, nu se putea fura și magazinele au dispărut. În Pitești restructurarea industrială nu a lovit așa tare, Dacia s-a salvat! Într-adevăr Arpechim a căzut victima privatizării, OMV nu este interesat într-un combinat petrochimic care prelucrează petrol din import, din Orientul Mijlociu. Au mai dispărut CATC, lângă care am locuit, care era o sursă mare de poluare și Fabrica de bere. Multe din citadelele industriale ale lui Ceaușescu, cel care ne-a pus sub teasc, cum visa Cioran, au dat faliment.  Din prostia directorilor care nu știu cum este cu capitalismul, sau din ticăloșie. Exemplul este ARO Câmpulung Muscel, care a falimentat, după oferta lui Țiriac să vină Mercedes. 

În case, iarna, caloriferele duduiau, când am sosit în Pitești în 1974, iarna țineam deschis geamul de la dormitor că era foarte cald. Între timp au început anii 80 cu toată austeritatea cu nebunia plătirii datoriilor. Răbdam de frig, iernile cumplite din anii 85-86. Se stingea lumina, am citit 1984 a lui Orwell la lumina lanternei, și ca în roman, când ajungeam acasă constatam că liftul este defect. Erau cozi la mâncare, erau cartele, eram arondat. Călătorul care-l regreta pe Ceaușescu, fiind de la țară, se mai putea ajuta cu o pasăre, un porc crescut de rude, așa că în amintirile lui cu aceste mari neajunsuri sunt eliminate. Ceaușescu îmi devenise un dușman personal. Odată prin 1985, eram cu frații Pătrulescu la lacul Câlcescu, în Parâng, campasem lângă lac. Și dimineața m-am apucat să urlu: Ceaușescu du-te-n mă-ta, idiotule, nenorocitule! Colegii au aflat de showul meu de pe Parâng, cred că și eu m-am dat de gol. Dar nu eram singur, un bun prieten s-a dezlănțuit într-o zi că m-a speriat, dar s-a rezolvat, a rămas la Viena după o conferință și nu a apucat finalul comunismului din România. Nu-mi pot imagina pe cei cei care l-au admirat pe Ceaușescu în vremea aia. Dar uite că sondajul INSCOP ne spune că o majoritate de români îl regretă pe Ceaușescu, la fel ca acel călător din autobuzul 7B. Sever Voinescu în Dilema a citit cu atenție rezultatele sondajului și a ajuns la o părere nuanțată. Pentru că, întrebați dacă erau lipsuri alimentare, frig, întreruperea curentului, peste 90% își amintesc de aceste lucruri. Aceste nostalgii sunt legate de amintirile de genul celui din autobus, dar și de ticăloșia casei politice. După mine, Ciolacu a încercat să fie un fel de Ceaușescu care, disperat,  pe 21 decembrie mai dădea 100 de lei. Ciolacu a băgat bugetul în faliment și a pierdut cu succes alegerile. Mai funcționează și un alt motiv. Ceaușescu ne ținea pe toți la fel, foarte puțini avea ceva avantaje. Așa că acum funcționează sindromul să moară și capra lui Ilie (eventual Bolojan!). Dar uite că iernile din apartamentul în care locuiesc din 1987 erau la fel de friguroase și pentru milițienii și securiști de pe scara alăturată, unde a avut apartament Dobrin, Poate nu erau obligați să stea la cozi, dar frigul pătrundea prin tocăria de lemn, care s-a uscat după ce au fost montate ușile și ferestrele la apartamente. Așa că fiecare încerca să la izoleze, cum făcea tovarășa din filmul Anul nou care n-a fost. Sau, cum își amintește Adina Popescu, elevă prin cursul gimnazial să fie mobilizată la o manifestare pionierească în plină iarnă și mama ei a obligat-o ci amenințări să-și ia un pulovăr gros sub bluză, cum de fapt toți colegii ei erau îmbrăcați la fel. Trăiam într-o ipocrizie continuă, minciuna era pretutindeni, mai erau și binevoitorii care te turnau că nu respecți victoriile socialismului și comunismului biruitor. Televizorul era  2 ore și se ocupa doar de Ceaușescu și nevastă-sa. Eram disperați și instalasem celebrele antene de bulgari, noi și cei de la București. De la Craiova vedeai însă iugoslavii, programe sârbești și cele mai bune, de la TV Zagreb, de la croați. În Ardeal se prindeau ungurii, iar în Moldova, ceva sovietici care începuseră perestroika. Prăbușirea lui Ceaușescu a fost o izbăvire, unii se vede că au uitat-o. 

În Dilema scrie un anume Tiță, care mă enervează cu analizele lui, este pornit pe Bolojan fără un motiv explicit. Apoi combinagiul Valeriu Stoica se trezește cu analize critice la adresa PNL. El încearcă analiza fenomenului de concentrarea spre centru a partidelor mainstream, lăsând loc partidelor extremiste spre extrema dreaptă sau stângă. Analiza lui  uită și propria lui implicare. A semnat cu PSD un pact după alegerea lui ca președinte PNL în 2001, pe care l-a denunțat ulterior. Ce să mai zicem de fracționismul care a dus la șubrezirea PNL și la înființarea PDL cu această fracțiune, care i-a permis lui Băsescu să câștige alegerile din 2008. Uită și de prăbușirea PDL, consecință a felului lui Băsescu de a face politică. Evită să spune că victoria categorică a USL s-a datorat acestor erori și a furiei electoratului pe Băsescu. PDL a dispărut în final prin fuziunea cu PNL. Este și o discuție privind șubrezirea PSD la guvernare. Valeriu Stoica spune că trebuie lăsat să se erodeze PSD în 2015 și apoi în 2019, chestiune discutabilă, probabil că această evaluare este cinică, pentru că Stoica este un fost politician extrem de cinic. Mai face confuzie cu guvernarea PNL  - USR din 2020 sub conducerea lui Florin Cîțu, nu a lui Orban. Acuză PNL de spargerea acestei coaliții, în care, eu cred că a fost determinată în primul rând de prostia liderilor USR, care ulterior au regretat.  Ilie Bolojan a învățat această lecție, cu lipsa de negociere a lui Cîțu care a dus la eșecul acelei guvernări și este mult mai tentat de compromisuri care să nu pericliteze coaliția. Ultima lui problemă este cea a pensiilor magistraților. Aceștia au căpătat un sindrom al excepționalismului și a misecuvinismului. Toată opinia publică este împotriva lor, dar analistul Pârvulescu crede că poate afecta actul de justiție. Cel mai enervant mi se pare că se dau sporuri de condiții vătămătoare unor funcționari, care stau pe scaune în centrul orașului. Nu sunt nici mineri, care-și riscă viața în minele de cărbuni, sau ca mine în risc de radiații, eu care am fost printre puținii care am văzut pe aparate cum a venit Cernobîlul în România, care mi-a creat probleme de conștiință. Toți trebuie să facă sacrificii și magistrații și ei și ei la fel care au pretenții la pensii mai mari decât salariile. Pe se bazează ei, cum ar spune Moromete?