vineri, 28 noiembrie 2025

Eroi și martiri

Iuliu Hossu


N-am mai scris de ceva timp în acest jurnal de opinie. Iată că anumite aniversări și evenimente istorice mă fac să reiau jurnalul.

În România literară Ioan Aurel Pop continuă investigațiile sale filologice despre limba română. Analizând un document italian despre Ungaria scris acum, 500 de ani are niște observații interesante. Se pare că documentul este scris în dialectul venețian și constată că italiana de acum 500 de ani seamănă frapant cu limba română! Sunt construcții gramaticale ca în română, care nu mai sunt valabile în italiana de azi, dar asta arată că  ambele provin din latina vulgară pe care au început să o vorbească străromânii. Heliade Rădulescu a propus alternativa fonetică pentru limba română scrisă cu caractere latine. Au fost adoptate formele din italiană, ce, ci ghe, ghi. Azi cel mai ușor învață românii obișnuiți italiana când ajung acolo din cauza asemănărilor. 

Se apropie 1 Decembrie, ziua în care, acum 107 ani, în 1918 Transilvania se unea cu România. Cel care citea Declarația solemnă a Unirii era episcopul, cardinal in pectore unit greco catolic Iuliu Hossu. S-a născut acum 140 de ani, avea doar 33 de ani și i s-a oferit această onoare. În 1948, la ordinul lui Stalin, religia greco catolică a fost interzisă, fiind băgați forțat la ortodocși. Dar Iuliu Hossu și alți 6 episcopi uniți au refuzat desființarea greco catolicismului, fiind băgați în pușcării la Sighet. Tot timpul Iuliu Hossu a făcut memorii pentru revenirea cultului unit greco catolic, aflat în domiciliu forțat după 1964. Ceaușescu naționalistul. a uitat să-l cheme pe Hossu în 1968, la celebrarea a 50 de ani de la Unirea Transilvaniei cu țara mamă. A murit în 1970 trist că religia lui era în subterană. Spre onoarea ei, revista Dilema a dedicat un dosar patriotului și martirului Iuliu Hossu. Eu datorez într-un fel greco catolicismului apariția mea pe lume, pentru că tanti Ana, sora cea mare a mamei, călugăriță greco catolică a adus-o pe mama la Ploiești unde l-a întâlnit pe tata. Am moștenit-o într-un fel pe tanti Ana, care era soră radiologă.

Corneliu Coposu


În acest context este de amintit că sunt 40 de ani de când marele patriot Corneliu Coposu nu mai este printre noi. Și el era de religie greco catolică. Datorită lui, democrația românească firavă a rezistat asalturilor neocomuniste ale lui lliescu și ejusdem farinae. Și el a îndurat 17 ani de detenție comunistă. Este un mare patriot și un martir al comunismului. 

Gheorghe Brătianu


România literară ne aduce aminte de marele istoric și patriot Gheorghe Brătianu, martirizat în pușcăria de la Sighet. Chiar dacă era fiul primului ministru, și de abia terminase liceul, s-a înrolat și a luptat și a fost rănit în bătăliile din Moldova din 1917 în Războiul de Reîntregire. A revenit pe câmpul de luptă după ce s-a vindecat. După Primul Război Mondial a continuat studiile în țară și străinătate. Și-a dat doctoratul în istorie la Paris, dar a revenit în România și a dat și un doctorat la Universitatea București. Este unul din cei mai mari istorici ai României, alături de Nicolae Iorga. S-a preocupat de istoria românilor scriind cărți fundamentale A făcut politică fiind liderul fracțiunii georgiste a PNL. Comuniștii nu l-au iertat pentru că a scris cărți despre Basarabia românească. A fost martirizat la Sighet și a murit în 1953, trupul fiind aruncat la groapa comună să i se piardă urma. Biserica cavou Sf. Ioan din Florica avea obloanele bătute ca să nu se vadă cavoul Brătienilor și să nu se știe ce este acolo, după mărturia unui prieten din Ștefănești.

Gheorghe Ursu

Tot zilele aceste se fac 40 de ani de la moartea martirică a inginerului Gheorghe Ursu. A fost omorât în beciurile securității pentru jurnalul său, turnat de o secretară de la institutul unde lucra. Culmea, că a fost comunist, ca mulți evrei, dar s-a lămurit rapid. Spre marea lor rușine, instanțele judecătorești de azi nu-i dreptate, a acestor nemernici care vor pensii mai mari ca salariile și pensionare la 48 de ani. 

Pe acest fond unii dintre noi, numeroși au nostalgii cu Ceaușescu și comunismul. Mă apucă disperarea când văd că unii vorbesc pozitiv despre Ceaușescu, prin anii 90 ar fi fost bătuți cu pietre! Își aduc aminte cu nostalgie pensionarii industrializării forțate, care au schimbat coada vacii cu uzina, unde se făcea că muncesc și că aveau servici. Dinescu ne-a oferit o poezie dedicată odiosului și sinistrei lui soții:

Dragi pretini și tovarăși de luptă, vă conjur,
din iad, că doar nu credeți că-s la Athos,
să mă pupați cu multă milă-n c_u_r
că nu fac față la atîta patos.
Stați liniștiți la coadă cum ați stat
cînd v-am servit brînzica pe cartelă,
că io credeam că voi v-ați consolat
de cînd aveți Georgică și Cristelă.
În cinstea voastr-aș bea un Covagin,
cu Leana ce se scaldă în omagii
că zilnic Păunescu și Vadim
se gudură cînd îmi dau jos nădragii.
Şi sînt mișcat că v-amintiți ades
cum țopăiați de ziua mea pe ștrasse
că vă e dor de-al șaișpelea congres
și de absența cărnii de pe oase.
Că-n anu-n care s-au băgat lămîi
și ați țipat: „Doar una de căciulă!”,
am suferit de nu pot să vă spui
că mă durea cumplit în rapandulă.
Așa că vă-nțeleg că mă iubiți
fiindcă de voi m-a mai durut și-n freză
cînd marmeladei de pe biscuiți
i-am zis că-i o mîncare mic-burgheză.
Nespus mă bucur însă că aveți
memoria îngrozitor de scurtă,
așa cum cresc bulgarii castraveți
voi cultivați istoria sub burtă.

Mama idioților netrebnici este mereu gravidă și rebuturile ei scriu pe forumul de pe Facebook al lui Dinescu, înjurându-l. Există multă furie și invidie a acestor nemernici care îi urăsc pe cei care au mai mult ca ei, diasporeni care și-au pierdut statutul de salvatori ai bugetului României, care admiră pe psihopatul spion al rușilor pe acest produs sinistru al ceaușismului târziu pe Călin Georgescu. Suntem destui cu corijență la istorie, că apar admiratori ai rușilor, cei mai mari inamici ai României, stavilă în extinderea peste Balcani. Când ne-a fost nouă bine, Rusia a fost învinsă în Războiul Crimeii și noi am înfăptuit Unirea Principatelor. Și când am fost aliați am pierdut, Bugeacul. Dobrogea ne-a fost dată de Imperiul Otoman, nu de Rusia! Că așa ziși ultrași de fotbal sunt niște cretini notorii nu mă miră, un afișat un banner cu Mladici, eroul care a eliminat musulmanii. Atâta îi duce mintea lor stricată

Aacum Ilie Bolojan se zbate să repare ce a distrus Ciolacu și acoliții, iar PSD vrea relansarea economiei, adică să dea bani primarilor să-i facă para îndărăt prin corupție și furtișag. Nu vor ca administrația să devină mai suplă să continue ca să există birocrați să taie frunză la câini.

Pe de altă parte așteptăm să vedem ce este cu pacea din Ucraina. A apărut o primă variantă dictată de Putin de la Moscova. Această variantă i-a făcut pe europeni să sară în sus. S-au reunit în Elveția și au produs un plan de pace alternativă, favorabil Ucrainei. Zelenski a promis că va discuta acest plan de pace cu Trump. Trump este un papagal care nu înțelege nimic din politica extern și din rolul lui de lider mondial. El discută cu ceilalți ca și cum ar discuta investiții imobiliare. Nici la intern nu o duce mai bine fiind puternic contestat. Este ciudat, dar Trump iubește dictatorii, care pot face ce vor ei.

Am terminat de citit Crucea și puterea, carte dedicată creștinismului din Antichitatea târzie, în secolul IV d. Cr. când, datorită lui Constantin cel Mare creștinismul devine religie a Imperiului Roman, după care toți împărații romani sunt creștini, cu excepția lui Iulian Apostatul.

Am fost la final de săptămână la spectacolele de teatru din cadrul Festivalului Ciulei. Cel mai mult mi-a plăcut spectacolul Toc toc de la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova. O comedie cu nebuni și obsedați la care râzi cu burta. Aș aminti și de Răpire Teatrul Luceafărul din București cu Costi Diță, care nu poate ieși din rolul lui Giani Orlando. Este o comedie spaniolă cu suporteri ai lui Atletico Madrid, cu portretul lui Cholo. A fost alt prilej de voie bună.

Și acum despre fotbal!
S-a terminat runda a cincea din Champions League. La ora asta cea mai bună echipa pare a fi Arsenal Londra care a învins clar pe Bayern Munchen, cea care în etapă precedentă o învinsese pe PSG la Paris. Are cel mai bun joc, în ciuda dominării bavareze. Și Chelsea pare în formă, a învins clar pe Barcelona și din cauza faptului că Araujo i-a lăsat iar în 10 oameni. În schimb Liverpool este complet prăbușită, a luat bătaie acasă de la PSV. Nici lui City nu-i merge bine, a fost învinsă de Bayer acasă la Manchester! PSG a întâlnit pe Tottenham din nou, a fost condusă cu 2-0, dar și-a revenit și a învins cu 5-3. În fine Interul lui Chivu a fost învins în prelungiri de Atletico Madrid cu 2-1. Analiștii acuză schimbările greșite ale lui Chivu.
Aseară au fost Europa League cu FCSB bătută de Steaua Roșie Belgrad în 10 oameni. Doar U Craiova în Conference League este surpriză plăcută, a învins pe Mainz!

Plouă mai mereu, față de seceta de anul trecut!

PS
Acum că Moșteanu și-a dat demisia ar trebui că Drulă să renunțe la primărie și să preia Ministerul Apărării, e mai potrivit!

Un comentariu: