Cretinia jurnalistică

De o vreme mă preocupă faptul că nu mai găsesc informaţii în presa naţională, majoritatea sunt opinii despre ştiri. Presa scrisă şi pe net suferă cronic din acest motiv. Mai bine stau televiziunile care trebuie să dea şi ştiri care să informeze nu numai să cretinizeze.

Presa naţională este plină de fufe şi gherţoii cu bani şi minte puţină, pentru jurnalişti acestor media astea-s ştirile de top!

 O primă mostră de cretinie jurnalistică este comentariul lui CT Popescu despre înviere. Crucişătorul sau comandantul lui din presa românească, scapă ocazia să rămână filosof, încercând să facă pe moralistul. Şi aşa comite o blasfemie pe care i-o impută toţi forumiştii şi nu numai!

Tentaţia drăcească de a face pe moralistul, pe care nu ezită să o facă nici alţi moralişti de jurnal îi poate pune de multe ori în poziţia de cine sapă groapa altuia pică singur în ea. Este mult mai simplu să te iei de politicieni, acolo tovalul obrazului este gros şi acestora nici nu le pasă, mai ales când li se scuipă adevărul drept în faţă.

Foiletând zilnic principalele cotidiene, nu mai dau ştiri, doar de comentarii la ştiri. Cum am mai scris, prefer un cotidian local care măcar  mă informează. Am parte şi acolo de comentariile unui doctor complet buimac, care nu mai percepe corect realitatea, a unor caizi de partid ante-decembrişti care căinează vechea industrie poluantă şi unde se putea fura ceva, sau ipocriţi activişti transformaţi peste noapte în venerabili credincioşi ortodocşi. Singurul comentariu luminos este al lui Alex Horoveanu, fost jurnalist de sport român, stabilit în Franţa şi care îmi furnizează cele mai simpatice noutăţi pariziene! Cred că aceste comentarii şi-ar avea locul şi în cotidienele naţionale decăzute.

Şi ce să mai spun că ştirile tip Caracudi şi Radio Erevan abundă în presa naţională.

Să exemplificăm:

Aflăm că Preşedintele Senatului, Crin Antonescu ar fi făcut Paştele la Voroneţ în deplasare cu un elicopter particular. Antonescu dezminte, a fost şi el, precum Crăcănel, la Ploieşti, la socri. Pas de chef cu Miţa Baston la Voroneţ! O damă, redactor şef al cotidianul care  după ce a înghiţit ştirea mincinoasă pe nemestecate, se găseşte să comenteze idiot că e o ambuscadă iniţiată de Antonescu ca să se afle în treabă, dar nu cu revizuirea Constituţiei. E clar, citim o versiune a Vocii Patriotului Naţionale cu un Revent de data asta din sexul frumos!

În aceeaşi gazetă a vitelor de pripas, cum bine se exprima Eminescu, apare altă ştire cretină despre declaraţiile profesorului Todd de la Oxford că Ecaterina Andronescu ar avea restricţii de publicare pe motive de plagiat. Caut revista cu pricina, caut pagina personală a lui Todd, nimic! Ştirea veninoasă şi cretină, invenţie EVZ este făcută pentru a calomnia pe politicianul Andronescu, dar se bagă în lucruri unde jurnaliştii n-au treabă. Când cineva în ştiinţă devine non-grata nu se bate toba, ştiu cei din domeniu, doar când reverberaţiile au o anumită savoare politică devin publice. Asta-i treaba cu plagiatul lui Ponta, care moralmente este o mare mizerie de ambele părţi, ale unui fost ministru sfertodoct, expert în mecanica pumnului băsescian şi ale unui politician neglijent cu anumite rigori academice, care au trezit multe întrebări în domeniu şi suspiciuni nefondate universităţii româneşti.

Ştirile cu adevărat grele şi problematice apar în acelaşi stil cretin. Sunt două subiecte controversate cel cu gazele de şist şi cel privitoare la Roşia Montană. Foarte rar sunt chestionaţi experţi din domeniu, opiniile cu parfum de adevăr sau nu au sursă doar ONG de tip Green Peace. Dacă ar fi să ne luăm după aceşti idioţi multilaterali, ar trebui să revenim la lumânări şi la focul de pirostrii!

Presa românească abundă de cretinisme, care dacă ar avea subiect pe politicieni am zice că sunt îndreptăţite, dar când ne afectează viaţa cum să reacţionăm?

Învăţământul românesc

Stăm prost cu învăţământul! Asta nu-i nimic nou! Aflu că suntem în această materie pe ultimul loc din UE, iar ocupăm locul ăsta, ca la mai toate categoriile. Am citit Dosarul Dilemei vechi privind educaţia nonformală. De astfel de educaţie auzisem  cu copiii care urmau şcoala Waldorf şi m-am conversat cu o doamnă, tânără învăţătoare că sunt experimente şi la nivelul şcolii din sistemul de învăţământ de stat.

De fapt toate testele PISA sau asemenea ne situează la coada cozii. 

Toate astea sunt contrazise de părinţii români emigraţi peste Ocean, unde propriile lor progenituri fac figuri de genii prin Canade şi Americi. 

Ca produs al sistemului educaţional românesc şi actualmente profesor cu ora la Universitatea Politehnica Bucureşti am voie şi dreptul să fiu revoltat.

Am citit despre percepţia unor profi universitari de nivelul execrabil al studenţilor. Fenomenul se petrece în zona umanistă, în special. În cei patru ani de experienţă didactică singura observaţie negativă pe care o pot mărturisi este că majoritatea scriu urât şi aproape ilizibil şi mă muncesc să le descifrez manuscrisele sub forma de lucrări de examen.

Opinia generală  despre studenţii mei este în general bună şi am avut parte de surprize plăcute, aş spune. Au fost în stare să-mi răspundă şi la întrebări de cultură generală şi unele răspunsuri chiar m-au surprins.  Colegul meu de universitate şi fostul meu coleg de liceu Gigi Simion, care este profesor de matematici de 40 de ani are o opinie foarte bună despre proprii studenţi, îi consideră cei mai bine pregătiţi studenţi din sistemul universitar românesc. Are şi un avantaj, predă la Electronică şi la Automatică, facultăţi aristocrate ale UPB!

Opinia despre Politehnica românească mi-a fost întărită şi de un român american care spune că sistemul nostru nu este mai prejos de cel american, doar că lipsesc bugetele marilor universităţi de peste Ocean. 
Şi eu remarc însă o anumită lipsă de legătură cu realităţile tehnice, care este depăşită la respectivele facultăţi menţionate mai sus unde este uşor să foloseşti un computer sau un circuit electronic. Mai greu este pentru studenţii mei să se distreze cu un reactor, fie şi de cercetări, sau să facă demonstraţii cu o turbină cu aburi!

Remarc la alţi colegi de breaslă din zona umanistă cum li se umple gura când pronunţă studenţii mei, cu foarte mare orgoliu, chiar dacă ai lor par a fi trecut bacalaureatul în orb! 

Cred că mai ales pentru sistemul de stat ar trebui o foarte dură selecţie în anii primi, care ar evita să apară dobitoci cu diplome. Pentru ăştia este disponibil cancerul universităţii româneşti, sistemul universităţilor private! 

Cred că se face şi mult tapaj pe starea învăţământului românesc, care are nevoie actualizare şi racordare la metodele moderne de predare, dar trebuie menţinute anumite lucruri bune care fac învăţământul românesc valabil încă.