De o vreme mă preocupă faptul că nu mai
găsesc informaţii în presa naţională, majoritatea sunt opinii despre ştiri. Presa
scrisă şi pe net suferă cronic din acest motiv. Mai bine stau televiziunile
care trebuie să dea şi ştiri care să informeze nu numai să cretinizeze.
Presa naţională
este plină de fufe şi gherţoii cu bani şi minte puţină, pentru jurnalişti
acestor media astea-s ştirile de top!
O primă
mostră de cretinie jurnalistică este comentariul lui CT Popescu despre înviere.
Crucişătorul sau comandantul lui din presa românească, scapă ocazia să rămână
filosof, încercând să facă pe moralistul. Şi aşa comite o blasfemie pe care i-o
impută toţi forumiştii şi nu numai!
Tentaţia drăcească
de a face pe moralistul, pe care nu ezită să o facă nici alţi moralişti de jurnal
îi poate pune de multe ori în poziţia de cine sapă groapa altuia pică singur în
ea. Este mult mai simplu să te iei de politicieni, acolo tovalul obrazului este
gros şi acestora nici nu le pasă, mai ales când li se scuipă adevărul drept în
faţă.
Foiletând zilnic
principalele cotidiene, nu mai dau ştiri, doar de comentarii la ştiri. Cum am
mai scris, prefer un cotidian local care măcar mă informează. Am parte şi acolo de
comentariile unui doctor complet buimac, care nu mai percepe corect realitatea,
a unor caizi de partid ante-decembrişti care căinează vechea industrie poluantă
şi unde se putea fura ceva, sau ipocriţi activişti transformaţi peste noapte în
venerabili credincioşi ortodocşi. Singurul comentariu luminos este al lui Alex
Horoveanu, fost jurnalist de sport român, stabilit în Franţa şi care îmi
furnizează cele mai simpatice noutăţi pariziene! Cred că aceste comentarii
şi-ar avea locul şi în cotidienele naţionale decăzute.
Şi ce să mai spun
că ştirile tip Caracudi şi Radio Erevan abundă în presa naţională.
Să exemplificăm:
Aflăm că
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu ar fi făcut Paştele la Voroneţ în
deplasare cu un elicopter particular. Antonescu dezminte, a fost şi el, precum
Crăcănel, la Ploieşti, la socri. Pas de chef cu Miţa Baston la Voroneţ! O damă,
redactor şef al cotidianul care după ce
a înghiţit ştirea mincinoasă pe nemestecate, se găseşte să comenteze idiot că e o ambuscadă
iniţiată de Antonescu ca să se afle în treabă, dar nu cu revizuirea
Constituţiei. E clar, citim o versiune a Vocii
Patriotului Naţionale cu un Revent de data asta din sexul frumos!
În aceeaşi gazetă
a vitelor de pripas, cum bine se exprima Eminescu, apare altă ştire cretină
despre declaraţiile profesorului Todd de la Oxford că Ecaterina Andronescu ar
avea restricţii de publicare pe motive de plagiat. Caut revista cu pricina,
caut pagina personală a lui Todd, nimic! Ştirea veninoasă şi cretină, invenţie
EVZ este făcută pentru a calomnia pe politicianul Andronescu, dar se bagă în
lucruri unde jurnaliştii n-au treabă. Când cineva în ştiinţă devine non-grata
nu se bate toba, ştiu cei din domeniu, doar când reverberaţiile au o anumită
savoare politică devin publice. Asta-i treaba cu plagiatul lui Ponta, care
moralmente este o mare mizerie de ambele părţi, ale unui fost ministru sfertodoct, expert în mecanica pumnului băsescian şi
ale unui politician neglijent cu anumite rigori academice, care au trezit multe
întrebări în domeniu şi suspiciuni nefondate universităţii româneşti.
Ştirile cu
adevărat grele şi problematice apar în acelaşi stil cretin. Sunt două subiecte
controversate cel cu gazele de şist şi cel privitoare la Roşia Montană. Foarte
rar sunt chestionaţi experţi din domeniu, opiniile cu parfum de adevăr sau nu
au sursă doar ONG de tip Green Peace. Dacă ar fi să ne luăm după aceşti idioţi
multilaterali, ar trebui să revenim la lumânări şi la focul de pirostrii!
Presa românească
abundă de cretinisme, care dacă ar avea subiect pe politicieni am zice că sunt
îndreptăţite, dar când ne afectează viaţa cum să reacţionăm?
Joe draga, tu sti ca de obicei sunt de acord cu tine, adica anti-base. Dar aici, pasajul cu plagiatul lui Ponta, nu mi-a placut. Nici un plagiator din astia, in Romania si chiar in Germania, n-a facut asta din neglijenta. Au facut, ca multi alti plagiatori nedescoperiti, negindindu-se c-o sa ajunga (prim)ministrii, pur si simplu o infractiune. Si cum in Romania, smecheria e la mare cinste, procentajul plagiatorilor cred ca e dublu fata de tarile mai ne-smechere. Noroc ca acum, cu Schengen, obiceiurile mioritice se propaga, vezi tot Germania, d-aia nu sare Barosso la gitul lui Pontache...
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergereCu Rosia Montana nu stiu, dar luptatorii cu gazele de sit sunt finantati de Gazprom care nu are chef de concurenta. Tot atat de ONG-ista ca si interventia pro-democratica din Siria, tara care controleaza cca 27% din depozitul de hidrocarburi din platoul Cretan :)M
In Siria, pana la urma, este posibil sa se reinteleaga (stiti cine!)cu presedintele hulit, nu cu rasculatii. Asta dupa ce au facut de ras ambele tabere. Sau poate cu o a treia tabara, nescoasa la rampa pana acum, dar in nicci un caz cu rasculatii.
RăspundețiȘtergereAi facut tu ce ai facut si cand ai ajuns la "patima lui Ponta "( ca tot suntem de PASTE, sau dupa...)ai balmajit ceva de felul in care a facut el plagiatul,de nu am inteles nimic si te dai vajnic la altii care au gresit mai putin decat Pontache al tau... Cat il mai tii in brate ? Poate cand va lua urma mentorului si sfatuitorului de lucrare de doctorat si o sa ne plezneasca de acolo un alt doctorat pe tema "mizeria din puscarii " de exemplu..Si nici atunci nu o sa-l ataci o sa spui sigur ca ...Basescu e de vina,chiar daca el plecase de la Cotroceni de ceva timp ...hahahahah
RăspundețiȘtergereO stire buna se vinde pe bani grei,dar nu se cumpara,deoarece astazi rolul jurnalistilor este de-a dezimforma si a prosti cu buna stiinta cititorul,dar culmea tot pe bani grei !!E mai usor sa comentezi politicul si mondenitati,deoarece aici nu-ti trebuie valoare.Nu stim adevarul cu gazele de sist sau cu Rosia Montana,doar ne dam cu parerea fiecare cum crede,iar pana la urma nu prea se adevereste nimic;o ceata totala.
RăspundețiȘtergereDraga Joe,
RăspundețiȘtergereDaca inteleg bine, cel pe care il califici drept sfertodoct este fostul ministru al educatiei,
Funeriu. Pe ce te bazezi in aceasta afirmatie? CV-ul lui Funeriu mi se pare, in ce priveste profesiunea (activitate de cercetare, lucrari publicate, doctorat etc.), cel putin la fel de impresionant ca al tau!? Asadar, de ce sfertodoct? Daca ai timp sa raspunzi, te-as ruga sa incerci sa fii, in raspunsul tau, ceva mai rational decat de obicei. Nu cred ca ar putea fi considerate rationale raspunsuri de tipul "fiindca asa zice antena 3", sau "nu ne-a dovedit ca are un bacalaureat si ne doare in cot ca are un doctorat luat in strainatate cu un foarte prestigios conducator de dotorat)", sau pur si simplu "pai cum sa nu fie sfertodoct daca a acceptat sa fie ministru al educatiei intr-un guvern basist?" Sunt convins ca ai tu ascunse in maneca alte argumente, vreo greseala de gramatica (de tipul acuzativului fara "PE") sau vreo scapare aratand ignoranta(desi orice scapare a lui Funeriu n-ar putea fi chiar de tipul "Adrian Severin H2O"), sau vreo eroare de typing, trebuie sa ai tu ceva la mana. Deci, te incumeti sa-ti explici afirmatia?
Dragă Mihai, dacă ai fi citit cu atenţie ai fi găsit răspunsul.
ȘtergereCă eu nu vorbesc în parabole desluşite de Andrei Pleşu.
Când te apuci să faci teorii de mecanica braţului uman ca să justifici mizeriile şefului înseamnă că faci politică şi nu mai faci ştiinţă.
Pe de altă parte poţi fi un foarte onorabil cercetător, dar şi un ministru care a făcut multe prostii în învăţământul românesc, unul fiind inclusiv faptul că eu mai lafăi în sistem din cauza unor profesori trimişi la pensie!
Nu neg însă contribuţiile sale pozitive cu privire la bacalaureat, la categorisirea universităţilor şi a analizei externe a granturilor de cercetare.
Chestiile alea legate de prezumţii fără nicio justificare din ceea ce scriu eu, uită-le!
Draga Joe, raspunsul tau nu explica de ce ai folosit calificativul "sfertodoct" cu privire la Funeriu, decat daca inteleg eu corect ce vrei sa spui in ultima fraza. Pentru mine, din raspunsul tau ar reiesi doua lucruri: 1. ca tu condamni anumite declaratii ale lui Funeriu si consideri gresite unele masuri luate de el ca ministru, ceea ce nu justifica deloc acel calificativ de sfertodoct; si 2. ca eu nu trebuie sa iau in seama anumite "prezumtii fara nicio justificare" din ceea ce scrii tu. Prin urmare, daca am inteles corect, explicatia folosirii acelui calificativ este ca tu iti arogi dreptul de a face, in ceea ce scrii, afirmatii fara nicio justificare despre personaje condamnabile. Vrei sa spui ca iti arogi acest drept fiindca personajele respective merita atacate prin orice mijloace, inclusiv scriind afirmatii mincinoase despre ele intr-un spatiu public? Dragul meu Joe, daca as fi in locul tau, nu as recunoaste cu atata seninatate un astfel de lucru.
ȘtergereContinui să faci pe niznaiul în pofida faptului că ţi-am dat răspunsul!
ȘtergereFuneriu este un fost cercetător ajuns politician din specia cea mai jenantă, din cei care fac tot posibilul să moară capra vecinului!
Şi dacă te nemulţumeşte calificativul sfertodoct reformulez, este doar semidoct!
Hahahaha.....
QED: F. este un personaj detestabil, care merita atacat prin orice mijloace!
RăspundețiȘtergereOricum, mersi pentru concesia facuta (Hahahaha...) Ma dau batut: tu ai umor si stii sa faci bascalie de toate, cum ne sta bine noua, romanilor. Iar eu am devenit, odata cu varsta, un scortos, pricinos si carcotas, incapabil sa mai iau totul la mishto. Mi-e rusine de mine...
Dragă Mihai eşti câteodată prea partizan şi zău că alde Funeriu nu merită atâta neodihnă!
ȘtergereNu că ar fi adunaţi toţi cretinii şi ticăloşii în partidul care l-a promovat, sunt democratic răspândiţi peste tot.
Experimentez în momentul de faţă cum se pune la cale o mişelie la nivel local penelist. Un individ plin de fumuri şi iluzii vrea neapărat să fie şef al organizaţiei locale, el fiind deputat şi acum şef al grupului parlamentar PNL!
Şi au pus la cale un putsch cu ajutorul şefului de la judeţ! Dizolvă conducerea organizaţiei locale ca să se pună el, dar nu prin alegeri, să fie un provizorat sine die, până manevrează să devină majoritar!
Motivul ar fi că PNL local nu şi-a făcut treaba. Aici calcă în picioare tot ce am făcut noi ăştia din Piteşti. Am ales pe Ionuţ Zisu şi şi Agamiţă, senator de Piteşti cu cele mai mult voturi din toate colgiile din România! Un ilustru neica nimeni de la centru ales cu 70%. Este într-adevăr în primul rând meritul electoratului. Ei au vrut USL, dar un mic ajutor l-am dat şi noi care am alergat pe teren, ca să-l vezi pe mizerabil, zice că meritul e doar al pesediştilor.
Tipul se doreşte candidat al Primărie. Am mai avut un caz în 2000 când o jigodie numită Breslaşu(ajuns pe bază de partid prorector la Piteşti! şi care scuipă acum partidul care la-a făcut om!) a avut aceleaşi fumuri şi s-a ales cu 700 de voturi cu 300 mai puţine decât a fost votată lista de consilieri locali PNL unde care a intrat doar un consilier PNL.
Nimic nu-i nou sub soare!
Trebuie să ai un stomac foarte tare să faci politică, te mişti printre mişei şi năpârci extrem de rezistente!
Aşa că îi admir pe unii cum rezistă, aici Pleşu şi alţii nu pot înţelege, meritocraţia în politică este un asset nu prea important.
Chiar mă mir când ajung în frunte unii care nu posedă calitatea primordială de mişel.