Matematica şi comunismul

Chiar dacă pare cam ciudat, acestea sunt cele două subiecte principale ale Dilemei vechi.

În primul rând interviul luat de Mircea Vasilescu profesorului Radu Gologan ne spune că mai există speranţă în România. 

Radu Gologan este profesor de matematică la Facultatea de Calculatoare din Universitatea Politehnica Bucureşti şi coordonatorul lotului olimpicilor la matematică din România. Interviul debordează de optimism şi încredere. Domnul Gologan crede că suntem un popor cu calităţi deosebite de matematicieni, glumind că fuga în păduri la raidurile năvălitorilor ne arăta calităţi de buni geometri ca să găsim drumul cel mai scurt spre refugiu.

Radu Gologan este în contact cu unii dintre cei mai inteligenţi tineri români, cred că este o plăcere să lucrezi aceşti adolescenţi pe care se bat cele mai bune universităţi din lume şi remarcă faptul că situaţia s-a îmbunătăţit în ultimii 20 de ani creându-se o adevărată emulaţie şi datorită  şi efectului de prestigiu al unora care determină înrolarea altor studenţi români la aceste universităţi. Mărturiseşte că o fostă olimpică, vizează reîntoarcerea în ţară şi implicarea în politică. Bine ar fi! Oricum oamenii care se pricep la matematică sunt dotaţi cu o inteligenţă superioară şi un bun simţ ascuţit!

Domnul Gologan lucrează cu tinerii din anul I de la calculatoare văzând în ochii lor strălucirea inteligenţei iscoditoare. 

Acest interviu mi-a trezit nostalgiile de olimpic modest, de nivel maxim regional în vremea liceului. Nu am avut sclipirea care să mă facă un mare matematician, eram însă mânat de o mare ambiţie şi matematica îmi plăcea, ocupa un loc central în preocupările mele. Am reuşit să fiu premiat de Gazeta Matematică, reuşeam să rezolv zeci de probleme una după alta şi să apar la rubrica de rezolvitor cu câte 30 de probleme succesive. Am obţinut note maxime la admiterea la facultate şi examenele de matematici din anul I şi II. Prin 75 m-am înscris la Matematică la fefe, dar am renunţat şi cam asta este istoria mea cu matematicile superioare, mi-au mai trebuit să-mi reamintesc la doctorat de diferenţiale pentru ecuaţiile de conservare de moment, energie şi masă.  

Al doilea subiect este dosarul comunismului pe înţelesul celor tineri. 

Este destul de clar că majoritatea tinerilor nu prea înţeleg cum mergeau treburile atunci, am remarcat abundenţa de Robespierri care judecă pe cei din generaţia mea sau mai vârstnici pentru compromisuri, slăbiciuni şi frică. Este simplu, mai ales dacă n-ai trăit vremurile alea!

M-am născut în comunism şi am petrecut 40 de ani de viaţă în acest sistem, ca membru al lagărului socialist.

În anii siniştri ai obsedantului deceniu eram prea mic ca să percep încrâncenarea respectivă. Îmi amintesc doar că eram trimis de mama la coadă la pâine pe cartelă, cei mai tineri ţin minte doar sfârşitul anilor 80, cu restricţii de distribuţie, eu i-am prins şi pe cele din anii 50. Oricum perioada şcolii de început m-a făcut un irepresibil comunist în miniatură, eram pionier fruntaş, am parcurs toate treptele până la demnitatea de preşedinte de unitate, şeful pionierilor pe şcoală. Aşa că am ajuns printr-a 6-a într-o tabără de pionieri fruntaşi la Timişul de Sus. Am întâlnit acolo pe unii care fuseseră în tabere prin străinătate, la mitologicul Artek,  din Crimeea unde s-a dus în locul meu o fetiţă, fiică de colonel care, ulterior, mi-a fost colegă de liceu. Nici eu, nici ea nu am mai deţinut mari demnităţi la UTM, ulterior UTC. Participam doar la şedinţe, unde un dobitoc, devenit ca şi mine deja membru al acestei organizaţii din şcoala primară îi întreba pe neofiţi care este organul central al UTM? Era Scînteia Tineretului! În liceu, comunismul meu copilăresc a început să crape pe ici pe colo, prin părţile esenţiale, din cauza lecturilor, citeam orice, cu lăcomie, de Europa Liberă, auzită la ţară, la unchii şi mătuşile mele care audiau doar acest post. Crăpătura definitivă şi dispariţia iluziilor s-a petrecut la 19 ani, în 1968, la invazia ruşilor în Cehoslovacia, când am făcut pentru prima dată politică cu tata, atunci când acesta a venit de la lucru negru de supărare din cauza acestei ştiri.

În studenţie comunismul era ultima mea grijă, eram tânăr, alergam după gagici, ascultam muzică rock şi mă munceam să-mi procur blugi. 

Am primit casă la mutarea în Piteşti şi primul lucru care mi l-am luat a fost aparatul cu tranzistori Electronica de la părinţi cărora le-am lăsat un aparat de radio italian, cumpărat de la mare. Aparatul acela era ombilicul meu cu lumea civilizată!

Comunismul m-a lovit în plex prin insistenţele perverse ale securistului de intreprindere, preocupat, cică de sabotorii şi diversioniştii care voiau să distrugă marile realizări ale clasei muncitoare, dar de fapt să-mi facă dojană că umblam la Bibioteca Americană, sau insistent ca să nu mă încurc cu oarece curve, care nu sunt şi turnătoare la acest organism patriotic. Toate astea m-au umplut de o ură neîmpăcată faţă de acest sistem de represiune, care în plus îmi bloca orice tentativă de a pleca la vreo bursă. O să mi se replice, păi n-ai fost şi tu plecat la nişte ieşiri, cam scurte, de o săptămână, în URSS şi în Cehoslovacia? Sau de ce nu plecai în excursii în străinătate? În excursiile în care voiam eu, adică în Occident nu mă lăsau! Oricum cea mai utilă deplasare pentru a mă lămuri complet în privinţa comunismului a fost cea din URSS. Era în 1977 chiar în prejma aniversării Marii Revoluţii din Octombrie, sărbătorită în 7 noiembrie!!!???? Am ajuns pe Volga, la Dimitrovgrad, lângă Simbirsk, numit şi Ulianovsk după marele Lenin, născut acolo! Era deja iarnă, pe la sfârşitul lui octombrie ninsese. Am intrat în nişte magazine alimentare şi am exclamat ca Ţopescu: Gool! Nu se găsea nimic! Era nişte ulei şi ceva muştar. Am zis în sinea mea că în România nu se poate aşa ceva, dar am trăit realitatea asta cu vârf şi îndesat în anii '80.

Cine a putut dintre prietenii şi colegii de serviciu şi şi-au luat lumea-n cap. Eu ajungeam să înjur aproape pe faţă regimul, de m-a turnat careva, spre sfârşit, prin  '89 şi secretarul de partid m-a avertizat că a aflat securitatea şi dacă nu mă liniştesc schimbă ei foaia! Atât, nu sunt vreun martir şi nici vreun revoltat pe faţă care să fi avut probleme. Securiştii ştiau că aparatul meu de radio se aude de la colţul străzii unde era blocul de garsoniere în care stăteam, dar m-au lăsat în pace. Pentru a te lua la şuturi, bocanci şi box cu săculeţul de nisip trebuia să te revolţi public şi asta era greu, ne era frică la toţi!

Mă ia râsul şi mă enervez când aud  tot felul de profeţi post mortem care ştiau cu precizie că se duce dracu' comunismul în România. Ceauşescu părea imuabil şi veşnic! Când în vara şi toamna lui '89 vedeam cum se prăbuşesc pe lângă noi regimurile comuniste, exclamam cu necaz că nu mai avem unde merge în excursiile plănuite de soacra mea, care fusese în RDG şi plănuia să o repete. Şi s-a produs minunea şi s-a prăbuşit Ceauşescu şi cu el comunismul.  

Cei care vorbesc de loviluţie şi lovitură de stat sunt nişte cretini, înseamnă că nu înţeleg ce-i aia Revoluţie! Culmea că printre aceştia sunt unii dintre cei care au profitat din plin de capitalismul revenit în patria noastră, evident prin stipendii de stat sau de la nişte fraieri din Occident, care-i cred fără să cerceteze.

Şi m-am răzbunat şi eu şi am plecat prin toată Europa, ca să văd marile galerii de artă şi capodoperele de arhitectură ale umanităţii şi să mă bucur că sunt european. Am avut destui prieteni care m-au primit şi găzduit şi le mulţumesc!

Am avut norocul să trec Oceanul de 5 ori să văd şi să admir ceea ce poate realiza munca în libertate şi credinţă.

Iar când aud pe vreunul că regretă comunismul îmi vine să-l strâng de gât! Imbecilul îşi aduce aminte cum stătea el degeaba, mai fura câte ceva de la serviciul în care se făcea că munceşte, că era mai tânăr şi-n putere să mai umbla pe la femei, uitând complet animalitatea în care-l adusese statul la cozi, lipsurile, frigul din casă, lumina întreruptă şi televiziunea de două ore. 

Ăsta a fost comunismul meu, spus pe înţelesul tuturora! Sper!

Un an de guvernare Ponta

În aceste zile se împlineşte un an de când Victor Ponta este prim ministru al României. Sunt de fapt două guverne Ponta, primul care a funcţionat de la 6 mai până la 12 decembrie 2012 şi cel de-al doilea guvern reieşit din alegerile parlamentare.

Bilanţul de un an este pozitiv pentru mine şi alţi ca mine, adică pensionari şi bugetari. Bugetarii au revenit la salarizarea dinainte de 6 mai 2010, iar pensionarilor li s-a reparat pensia ciuntită şi au primit din 1 ianuarie 2013 încă 4,4% în plus. Din acest punct de vedere, probabil că 50% dintre locuitorii României sunt mulţumiţi.

Aş avea un comentariu pentru această chestiune. Nu pot înţelege de ce guvernele Boc şi Ungureanu nu au reuşit să facă aceste reparaţii. Aici am două explicaţii:

1. Una care au încercat-o cei doi foşti prim miniştri, care se justifică prin constrângerile FMI sau de la UE. Dar această explicaţie nu se susţine pentru că în aceleaşi condiţii cu FMI şi UE pe cap Ponta a reuşit să introducă aceste reparaţii fără să afecteze deficitul bugetar. 

2. Explicaţia mea este că a fost opţiunea lui Traian Băsescu, şi să-mi fie ruşine că gândesc aşa (apud Edward al III-lea, rege al Angliei 50 de ani 1327-1377, en francais, limba de la curtea regilor englezi). Acest individ plin de ţâfnă şi aroganţă nu dă doi bani pe compatrioţi, chiar atunci când românii explodaseră în ianuarie 2012 şi erau demonstraţii neîntrerupte. Concluzia este că Băsescu este un om rău şi lipsit de patriotism, iar opinia românilor despre el s-a văzut în vara lui 2012 la referendum.

Interviul luat primului ministru, ieri 8 mai 2012, la Antena3, lui şi altor miniştri şi viceprim miniştri prezenţi nu am putut-o urmări complet pentru că simultan se desfăşura o dramă la Ploieşti.

Da, la Ploieşti era în desfăşurare meciul Petrolul-Braşov. Petrolul este considerată cea mai bună echipă din primăvară, iar Braşov nu mai fost învinsă de 10 etape! Meciul a avut o desfăşurare rocambolescă, era 2-0 pentru Petrolul în minutul 8, s-a ajuns la 2-2, apoi a marcat Petrolul, dar Braşov egalează 3-3! Urmează 3 goluri ale Petrolului şi în final marchează şi Braşov şi meciul s-a terminat 6-4!

Am spus ce cred că a fost pozitiv în anul guvernării Ponta, să vedem şi celelalte legate de această guvernare.

Guvernanţii s-au lăudat că a făcut ordine în finanţe şi fiscalitate, dar creşterea acumulărilor fiscale la buget nu este semnificativă. S-a promis reducerea CAS şi măsuri de reducere a TVA la alimente, sunt încă nepuse în aplicare. Ba s-a introdus impozitul forfetar care afectează micile afaceri, lipsesc deocamdată măsurile fiscale pentru încurajarea IMM care ar fi motorul reluării creşterii economice. 

Ponta afirmă ca sunt în plus 200000 de noi locuri de muncă. Dacă este adevărat că aceste locuri noi de muncă sunt în zona bugetară la medici, profesori sau poliţişti ar fi bine, dacă sunt în economia privată iarăşi este şi mai bine, dar dacă sunt doar în administraţie nu prea sunt motive de bucurie. Şi apropo’ de asta, am fost abordat de nişte cunoştinţe pentru nişte joburi pe la stat, prin administraţie, crezându-se că aş fi cine ştie ce mahăr politic. Nu sunt, dar recunosc că am făcut lobby pentru un proiect cultural.

Şi acum înapoi la economie! Am să discut despre acestea şi folosind argumentele excelentului articol al lui Cristian Ghinea din Dilema veche, Unde duc eu mâna când aud de companii româneşti. Ştiţi unde duce mâna Ghinea când se vorbeşte de o companie românească? La buzunar din care Guvernul scoate banii pentru  ajutorarea acestora.

Pentru că Guvernul Ponta s-a trezit cu o problemă care n-a rezolvat-o ba a ieşit un mare circ, Oltchim de la Râmnicu Vâlcea (râmnic - iaz, deci iazul dintr-o vâlcea). Oltchim este un mare combinat care face din Vâlcea o zonă monoindustrială. Prin cunoscuta indolenţă ticăloasă managerială această intreprindere s-a dus dracu' şi acum Guvernul trebuie să o privatizeze. Să vedem dacă poate, de ea depinde şi Arpechim, combinatul din Piteşti.  Şi pentru că n-avea suficiente probleme pe cap a mai picat şi afacerea cu oţel Mekhel  (citeşte Mehel!), firmă rusească care avea Industria Sârmei Câmpia Turzii, Târgovişte şi Brăila. Şi acum şi acestea au devenit companii româneşti, să le rezolve statul problemele cu şomeri şi repornirea lor industrială. 

Unde statul este direct implicat în investiţii sunt cele din infrastructura de transport şi Ponta ne-a spus că a terminat autostrada Bucureşti Constanţa, începută de Ceauşescu şi Bucureşti Ploieşti, începută de Tăriceanu. Pentru ultima mai rămâne să intre şi în Bucureşti. Sper ca anul ăsta să se poată circula pe autostradă de la Nădlac până la Sibiu, unde o să se gâtuie până la Piteşti, dar poate se apucă şi de această bucată. Se mai laudă Ponta că o să înceapă treaba la Piteşti Craiova şi la Comarnic Braşov. Să dea Domnu'! 

Veşti bune sunt de la Sebeş unde Mercedes face o fabrică de cutii de transmisii şi de la Rompetrol unde kazahii au căzut la pace cu guvernul plătesc ceva din datorie şi fac investiţii într-un mare terminal petrolier şi de gaze la Năvodari. Investiţii promit şi cei de la Petrom şi redevenţă crescută. După definiţia lui Cristian Ghinea astea nu-s companii româneşti, că plătesc impozite, redevenţe la buget şi nu cer, dau bani ţării!

Alt argument pozitiv este şi că leul s-a întărit faţă de euro, veste bună pentru mine ca turist, dar nu prea pentru exportator. Deficitul sub 3% nu prea îmbrânceşte dezvoltarea economică, dar om vedea!

Aştept ca şi alţii, nu numai eu să fie mulţumiţi de Guvernul Ponta!

P.S. Uitasem ceva important! Oltenia este în faliment, marile complexe energetice pe cărbune sunt oprite. Nu ştiam asta şi m-am făcut de râs în faţa altuia, mai bine informat fără, să se priceapă la domeniu!
Am văzut structura de producere a energiei pe 7 mai şi din cam 6000 MW 54% era hidro, sunt pline lacurile ( la vară se va mai schimba!) 23% nuclear, 8% hidrocarburi (probabil Brazi) şi aici e aici 8% eolian, iar ăi mai fraieri cam tot 8% pe cărbune! Se duce pe apa Sâmbetii'  meseria mea de bază de termoenergetician? 
Producţia de energie este tot în portofoliul statului în mare majoritate, doar scârbele ale de elice de vânt ar fi private! Iar Oltenia energetică devine din ce în ce mai pregnant companie românească, doar Hidroelectrica şi Nuclearelectrica par a fi cam neromâneşti în mentalităţi!