Addenda la România şi istoria ei complicată

Articolul precedent despre istoria recentă a României mi-a adus apostrofări severe şi reacţii dure de la prieteni pe corespondenţa privată.

De ce revin? Pentru că citind două articole din numărul ultim al Dilemei vechi m-a determinat să reiau câteva idei.

Primul este un interviu luat scriitoarei şi universitarei Ioana Pârvulescu. Călătorind la Belgrad doamna Pârvulescu a remarcat nedumerită că un bulevard poartă numele lui Gavrilo Prinkip, teroristul care l-a împuşcat la Saraievo pe arhiducele Ferdinand, moştenitorul coroanei Austro-Ungariei. Şi colegul sârb i-a replicat că pentru ei Prinkip este un martir (executat de autorităţile austro-ungare)! Meditând asupra acestui lucru asta este de fapt istoria Serbiei şi a dezastrelor ei naţionaliste! Azi sunt o ţară mai mică decât după războiul balcanic din 1913, pierzând Macedonia şi Kossovo. Şi nu la nişte vecini hrăpăreţi cum a păţit România Mare, ci acestea s-au desprins de Serbia. De fapt întreaga Iugoslavie s-a făcut praf din cauza naţionalismului lui Milosevic.

Acum comparând, Prinkip a tras cu pistolul şi a declanşat tragedia Primului Război Mondial.

La noi scriitorii care au aderat la dezastrul politic legionar în scris sunt acum de blamat şi unii nu le iartă acest trecut ispăşit în puşcării sau exil. Exilul la fel de teribil care a dus la scrierea capodoperei lui Vintilă Horia Dumnezeu s-a născut în exil. Indubitabil că Vintilă Horia a scris articole care sprijineau evenimente de care azi ne este extrem de ruşine. Unii dintre mari noştri intelectuali şi-au recunoscut tinereţea exaltată şi neghioabă, alţii nu. Unii au făcut ani grei de puşcărie comunistă de exterminare, ca Mircea Vulcănescu pentru fapte care în lumea civilizată erau blamaţi şi arătaţi doar cu degetul.

Pe de altă parte aflu că guvernul polonez condus din umbră de pigmeul Kaczynski este foarte nemulţumit de istoria Poloniei. În acest scop doreşte rescrierea ei. Eu sunt un admirator al istoriei acestui mare şi mândru popor. Şi cele mai înălţătoare momente nu au fost atunci când Regatul Polonez domina estul european, ci atunci când înconjurată de vecini puternici şi hrăpăreţi a fost împărţită aproape 150 de ani între Rusia, Austria şi Prusia. Răscoala lui Kosciuszko sau marea victorie de pe Vistula lui Pilsudski împotriva invadatorilor bolşevici sunt momente extraordinare în istoria Europei.

Una din victime este polonul american Jan Gross, învăţat care este citat de Tony Judt pentru informaţiile extrem de pertinente despre istoria recentă a Poloniei. Citesc acum capodopera lui Judt, Postwar. De fapt Kaczynski este deranjat despre realităţile poloneze dinainte şi în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial. Atunci polonezii au avut şi ei atitudini antisemite virulente.

Văd însă că deocamdată experţii lui Kaczynski se ocupă de murdărirea celor doi mari polonezi care au prăbuşit comunismul, Walesa şi Papa Ioan Paul al II-lea. Lui Walesa i-au găsit un angajament de informator şi lui Ioan Paul al II-lea i-au găsit o presupusă amantă, o doamnă polono americană, fapt ce a declanşat furia Papei Francisc, care şi-a apărat predecesorul. Mă întreb de ce acest angajament nu a fost folosit de autorităţile comuniste poloneze pentru anihilarea lui Walesa. Ştiu că securistul Kisczak ministrul de interne al vremii îl ura cumplit pe Walesa. Mai ştii? Şi acest individ devenise patriot şi-şi dorea prăbuşirea comunismului.

Decât asemenea anticomunişti mai bine lipsă!

România şi istoria ei complicată

Azi de dimineaţă mi-am făcut programul meu sportiv în parcul I.C. Brătianu, fost 1907, unde tronează statuia lui Brătianu’ vizirul, pe soclul ţăranului răsculat.

Şi cum mă uitam la automobilele care treceau pe strada din faţa Muzeului Judeţean am văzut un camion dubă care avea o adresă de Bucureşti pe strada George Ţărnea?! Cine a fost acest personaj? Păi un poet, colegul Bebe C. a fost amic cu poetul în vremea studenţiei prin anii 60-70. Poetul s-a învârtit în preajma lui Păunescu şi producea poezii patriotice cu pecereul. S-a stins cam devreme din viaţă, Dumnezeu să-l odihnească! Chiar dacă el a preamărit pe Ceaşcă şi epoca de aur şi uite a ajuns nume de stradă.

În schimb Vintilă Horia singurul român câştigător al unui premiu de literatură important internaţional, Premiul Goncourt, chiar dacă a trebuit să renunţe din cauza aceloraşi pecerişti în 1960 la el nu poate să fie cetăţean de onoare al Segarcei, locul lui de naştere.

Problema lui Vintilă Horia este similar cu trecutul deochiat şi complicat al marilor noştri intelectuali interbelici. Toţi au fost de extremă dreapta incluzându-l şi pe Mihail Sebastian, până l-a adus la realitate profesorul său că este "jidan"! Ce să-i faci! Expresia îi aparţine şi clasicului Caragiale în O scrisoare pierdută referitoare la faliţii din Iaşi!

Şi uite aşa începem să discutăm problemele complicate ale trecutului recent, interbelic.

Toţi marii intelectuali care s-au afirmat în aceea perioadă şi apoi au făcut carieră şi internaţională au fost tentaţi de legionarism!

Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, triada care defineşte cultura română şi pe cea internaţională au scris cu fervoare despre Hitler, Mussolini, Corneliu Zelea Codreanu. Admiratori au fost şi profesorii lor, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, sau Mircea Vulcănescu filosof şi eficient secretar de stat în vremea lui Antonescu, dar şi nu cel din urmă tânărul pe atunci Vintilă Horia. Ca şi alt admirator al legiunii viitorul centenar Neagu Djuvara erau diplomaţi şi au scăpat de ocupaţia bolşevică.

Lui Vintilă Horia i s-a intentat şi proces şi este şi azi nerezolvat şi duşman al poporului! Care? Ăla bolşevic unde rebuturile sociale ale României needucate şi resentimentare au pus mâna pe această ţară şi şi-au bătut joc de ea.

Nu-i nicio diferenţă între criminalul Dej şi naţional comunistul Ceauşescu.

Ei bine am ajuns şi le ce voiam.

Jurnalistul Rareş Bogdan a încercat să dezbată această problemă, a lui Vintilă Horia.

Din păcate este educat în spiritul naţionalismului ceauşist şi nu a avut discernământul să invite la dezbatere oameni care se pricep. Duminică seara l-a invitat din nou pe păreristul Oreste, un Dobitoc cu D mare, pe alt neica nimeni, popa Bichir. 

Pentru probleme atât de sensibile precum antisemitismul românesc este necesar să convoci oameni care se pricep.

În perioada de după 1945 realităţile cumplite generate de antisemitism în România care au degenerat în genocid în perioada 1941 - 1944 au fost ocultate. Chiar şi evreii au acceptat pentru anumite poziţii în noua ierarhie comunistă.

Sunt realităţi indiscutabile crimele de la pogromul de la Iaşi, deportările ucigaşe din Transnistria, represaliile de la Odesa, care nu ca nicio cinste românilor şi istoriei noastre. Dar sunt realităţi istorice.

Întotdeauna va fi complicat să, evaluăm numărul victimelor din Transnistria pentru că ocupaţia sovietică a minţit în această privinţă, cum a minţit şi despre genocidul polonez de la Katyn. Probabil că unii dintre evreii din Basarabia şi Bucovina au pierit în Gulag şi, generoşi, bolşevicii ni i-au adăugat nouă.  Dar realitatea este că şi România a produs Holocaust, chiar dacă evreii din Vechiul Regat şi Transilvania rămas în administrare românească au reuşit să supravieţuiască.

În privinţa legii controversate privind apologia extremei drepte şi fascismului cred că se adresează în primul rând celor care îi glorifică pe Codreanu sau pe mareşalul Antonescu.

Cu intelectualii români este altceva, ei trebuie să amintim că au greşit când erau tineri, dar opera lor rămâne în pofida unor ataşamente mai mult decât deochiate.

De aceea Vintilă Horia nu poate fi cetăţean de onoare la Segarcea. Atunci pe această logică în loc de Strada Mircea Vulcănescu o să revenim la Ştefan Furtună, putativ erou de la 1907! Sau să renunţăm la străzile Mircea Eliade, Emil Cioran sau Constantin Noica.

Şi un pic de jenă! Pontiful de la Elie Wiesel care-l condamnă pe Vintilă Horia este fiul unui intoxicator de filosofie bolşevică şi el mic activist bolşevic în tinereţe. Accept ca unii să fie cercetători ai fenomenului comunist în România şi să-l denunţe sau condamne, dar mi se pare inacceptabil ca aceştia să dea lecţii publicului românesc când au fost în tinereţe activişti, chiar de mâna a treia. Şi n-am să-l uit aici pe Vladimir Tismăneanu. Când te cheamă Vladimir, după Lenin nu poţi fi cel care să fie reper de moralitate astăzi, când slavă Domnului nu mai dictează acoliţii celui de la care-şi trage numele!