Lunea la Central
(prietenii ştiu de ce) am lecturat săptămânalele argeşene. Sunt cam 6-7 pe care
patronatul le cumpără ca să aibă clienţii ce răsfoi în timp ce beau o bere, sau
o cafea.
Fiind în perioada
premergătoare alegerilor locale, aceste hebdomadare sunt pline de ştiri de
acest gen. Apar interviuri cu candidaţii, pe tehnica marchezi banul şi apari cu
linguşeli.
Ce mi-au stârnit
dracii şi mânia este că partidele importante, dar mai ales cele gălăgioase
şi mai mici sfidează cu cinism bunul simţ şi inteligenţa alegătorilor.
Constat că în primul
rând PSD aleargă să racoleze primari de la alte partide în principal de la
liberali, dar şi ei au surpriza ca primari de ai lor fug la de la pesedei. Că
partidele mari se pretează la aceste lucruri este imoral, dar normal. Ce este
anormal este că partide mai mici şi agresive ne propun nume de foşti primari
plini de bube penale în cap, reşapaţi şi prespălaţi de parcă ar fi noi nouţi.
Se ştie că în judeţul
Argeş sunt vreo 30-40 de primari cercetaţi penal pentru proiecte europene unde
un deputat pesedist expert în astfel de probleme le-a furnizat acestora
proiecte copy paste de unde a uitat
să înlocuiască numele localităţii.
Cel mai tare mă
scoate din sărite partidul gogoaşă Partidul Argeş Muscel, inventat de Mircea
Andrei, caidul pedelist din regimul Băsescu Boc, care a lăsat cele mai urâte
amintiri aici. Acest individ este un avocat plin de bani, avocatul lui prens Pol şi a altora ejusdem farinae, care agaţă figuri
triste sau mai puţin voioase. Fostul primar pesedist de Curtea de Argeş a
fost atras de cântecul de sirenă al lui Mircea Andrei, dar cel mai scârbos este
că l-a găsit pe faimosul Frătică, primar beţiv şi penal al celei mai bogate
comune argeşene, Bradu, pentru că este limitrofă cu Piteştiul şi are pe zona
administrativă marile hipermarcheturi ale oraşului, dar şi Arpechim care nu mai
este mare scofală. Individul a fost asociat în multe sforării ale Elenei Udrea,
este urmărit penal cum am mai spus.
La fel şi PMP lui
Băsescu cu lacheul său piteştean numit Bulf, autor de fâsuri politice şi
agresiv prin jurnale plătite ne oferă doar figuri reşapate şi aviatori
politici.
ALDE mizează pe
Andrei Gerea, fost ministru în două rânduri. Amintirea despre ei este penibila
încercare a demiterii lui Radu Perianu, şeful local liberal. Gerea a suferit o
înfrângere ruşinoasă, liderii judeţeni ai PNL strânşi într-o adunare generală
au respins tentativa lui. Este genul de politician, cam prost, dar cu mare
talent de parvenire politică.
PSD se teme şi nu
ştie ce să facă cu candidatura la Primăria Piteşti. Se tem de penalul lor
Pendiuc dacă ar candida sau nu, acesta fiind dat în sondaje pe primul loc în
urbea noastră. De unde se vede că prostia şi ignoranţa este la locul ei şi în
Piteşti.
Dar acum să atac şi
alegerile la nivel naţional.
La Bucureşti s-a
petrecut o dramă, Ludovic Orban a fost chemat DNA, inculpat şi obligat să se
retragă în cursa pentru fotoliul Primăriei Bucureşti. Sunt extrem de surprins
ca un om vechi al PNL şi care a a evitat astfel de probleme timp de 24 de ani
să cadă ca un fraier în plasa pusă de neprieteni, fie din partid, fie dintre
adversarii politici. Experţii sondori ai PSD îl dădeau jos pe Orban, dar pe ce
scot din jobenul sondajelor alde Pieleanu, Sultănescu nu dau doi bani.
Aşa că liberalii au
intrat în fibrilaţie, făcând-o şi pe doamna Pippidi să scrie un articol grăbit şi
neavenit şi anacronic după o zi, bătând obrazul liberal că nu vrea să-l susţină
pe Nicuşor Dan. Însă acest nepot al Halei Matache a declarat că nu vrea să aibă
de face cu partidele, de parcă USB-ul n-ar fi un alt partid.
Aşa că surprinzător,
dar nu neaşteptat, PNL a reuşit să se reinventeze şi a aruncat bomba,
candidatul PNL la Bucureşti este Marian Munteanu.
Marian Munteanu este
unul dintre puţinii eroi ai vremurilor noastre, lider la studenţilor şi al
Pieţei Universităţii. Normal că toţi au rămas perplecşi, mai ales PSD şi madam
Firea care a schelălăit şi ea ceva!
Cel mai tare m-au
scos din sărite reacţia neoconilor apropiaţi de site-ul contributors.ro.
Marian Munteanu este
un autentic anticomunist şi om de dreapta, cu opinii conservatoare. Unii îl
acuză că este prea naţionalist şi ortodoxist. Le stă rău de tot în gât
excepţionaliştilor ciocoi ai dreptei caviar care se învârt, strâmbă din nas şi
scriu neghiobii pe respectivul site.
Eu l-am văzut ca
invitat al lui Rareş Bogdan şi am regăsit un om echilibrat, inteligent şi decis
să revină în politică.
Pentru asta felicit
PNL că a găsit din nou formula Johannis, cum inspirat spunea DCNews a lui
Chireac!