A avut România lideri?

Această întrebare şi-a pus-o consultantul politic, cum îi place să se autointituleze Cozmin Guşă.

Patronul Realitatea tv este un mare narcisist, crede că România nu se mişcă în direcţia bună dacă nu-l consultă pe el, clarvăzătorul de azi al României. 

Unele observaţii ale lui Guşă sunt interesante şi pertinente, alte ţin de părerismul de cârciumă, ridiculizat pe vremuri de Caragiale.

Aseară, 4 martie, înainte de Balul Operei din Cluj, Eckermannul lui Guşă, confuzul Octavian Hoandră căruia operatorii tv îi focalizau pantofii alb cu negru, de mafiot de Sicilia îl ţuţărea pe patron.

Şi patronul îşi dăduse drumul la opinii, aşa că în scurtul interval cât l-am urmărit, eram într-o pauză de meci a declarat că preşedinţii României nu au avut stofă de lideri.

Excluzând satrapii comunişti, preşedinţii României au fost oamenii momentului.

Ion Iliescu era obsesiv un lider comunist în căutarea consensului, aici poate a stat slăbiciunea lui. Dar a fost un lider, cifrele cu care a fost votat în 1990 şi 1992 sunt grăitoare.

Al doilea preşedinte, Emil Constantinescu a fost un lider adevărat, orice ar spune detractorii, şi-a asumat drumul greu al reformei şi a pus România pe direcţia corectă spre NATO şi UE. Şi a plătit asta prin lipsă de popularitate, dar istoria i-a dat dreptate!

Iliescu în ultimul său mandat a dat dovadă de prudenţă politică şi a continuat parcursul spre Vest şi consolidarea valorilor democratice şi asta îl face pozitiv. Nu de alta dar sub el România a intrat în NATO.

Cât despre Traian Băsescu, orice reproşuri i-am face despre fracturarea societăţii, despre demagogia lui feroce, despre adevărata lui faţă privind lupta împotriva corupţiei, el rămânând un corupt încă nepedepsit, acesta a fost un lider. Nu se poate ignora faptul că a adus un partid marginal PD, ulterior PDL de la o situaţie slabă a unui mic partid de stânga la colosul din 2008, care a egalat electoral PSD.

Preşedintele Iohannis are în spate activitatea excelentă la primăria Sibiului. Abia după confruntarea dură cu PSD condus de Dragnea au reieşit calităţile lui de lider. Aş pune la capitolul erori, numirea guvernului tehnocrat care a acumulat pe nedrept frustrările populare trezite de guvernarea Ponta.

Lider a fost şi Adrian Năstase, doborât de lăcomie şi mentalitatea de impunitate juridică a corupţiei româneşti la începuturile anilor 2000. Lider a fost şi Crin Antonescu căruia îi datorăm alegerea primului preşedinte liberal în persoana lui Iohannis. 

Ponta este mult prea plin de sine, sensibil la linguşeală care duce la prostie. 

Liviu Dragnea s-a trezit cu cel mai bun rezultat al PSD şi a crezut că-şi poate permite lucruri pe care le făcea fără impunitate Băsescu. S-a înşelat amarnic! Lumea s-a schimbat foarte mult şi este în schimbare, victoria lui PSD după OUG 13 este o victorie a la Pyrrhus!

Prin Titu spre Boteni

A venit primăvara şi mi-am reînceput naveta săptămânală la Bucureşti. Profit de preţurile scăzute oferite de CFR şi de cupoanele pentru călătorie pentru pensionari. În dimineţile când plec spre Bucureşti se nimereşte să folosesc şi tichetele soţiei. Ei bine am avut experienţe foarte pasionante cu conductorii. O doamnă mi-a cerut pe lângă documentele pe care i le-am prezentat: cotorul de la cupoane, cartea mea de identitate, copie de CI a soţiei şi ...certificatul de căsătorie!!!! Ieri un domn de data asta voia nu doar cotorul dar şi celelalte  tichete de pensionar, care evident erau acasă administrate de Adriana. Însă la întoarcere conductorii sunt mai plictisiţi, aşa că nu-mi mai cer nimic! Îmi compostează biletul şi atât. Noroc că sunt doar 6 de persoană şi se vor epuiza rapid şi nu va mai trebui să le dau tot felul de explicaţii.

Şi cu a venit primăvara şi s-a dus zăpada apar toate mizeriile şi murdăriile aruncate pe lângă calea ferată, se pare loc preferat de aruncat gunoaiele, probabil că pe această venerabilă instituţii o cam doar în cot de aspectul ambiental de lângă şine. 

Şi când ajung la Titu peisajul devine dezolant. Este acolo un memento al industriei moştenite de la Ceauşescu. Sunt câteva hectare de hale imense şi alte construcţii abandonate. Nu ştiu cu  dar proiectanţii noştri simţeau nevoia să consume cantităţi halucinante de fier şi beton pentru aceste hale. Am trăit şocul industrial modern când am călătorit prima oară în Occident în 1990 în Germania. Industria de acolo se desfăşura în hale din structuri metalice uşoare, mobile a  căror dezafectare nu ar ridica problemele pe care le prezintă mormanele de fier beton de al Titu. În plus depoul din Titu mai are şi o colecţie de vagoane pentru călători delabrate şi într-o stare jalnică. Mă gândesc că fierul vechi are mare căutare, de ce n-o profita CFR-ul de asta? Cum o enigmă persistă şi cu acele hale industriale nu sunt încă dezafectate, pe noii proprietari nu-i interesează oare recuperarea deşeurilor? În plus peisajul este asezonat cu alte grămezi de gunoaie casnice. Am văzut de curând un film al unui basarabean, Cobilenschi O afacere din Est. Singurul actor recunoscut de mine ca din Basarabia era Ion Săpdaru, ceilalţi complet necunoscuţi.  M-a frapat că atât accentul actorilor era cam muntenesc, nu din Moldova, iar exterioarele nu prea a arătau sovietice, chiar dacă dărăpănate. Ei bine, gara din film era chiar...Titu! Perfect exterior despre afaceri cu piei de cloşcă, cum spunea Caragiale.
Paradoxul este că imediat la Boteni, la 7 km de Titu se află Centru de Cercetări şi Încercări al Firmei Dacia Renault. Acest centru este localizat exact pe teritoriul fostei unităţi militare unde mi-am petrecut 6 luni de viaţă între 1973-74 să satisfac serviciul în interesul patriei.  Şi în pădure se văd ca un memento clădirile abandonate ale dormitoarelor, în aceeaşi stare cu clădirile din Titu. Aici am aflat povestea avionului gigant nazist care a încercat să aterizeze pe aerodromul Boteni după 23 august 1944. A fost doborât de un aviator român din escadrila Regelui Mihai. Povestea mi-a spus-o chiar fiul unuia din ca camarazii acestui aviator  care zburau pe Messerschimdt 109G. 

Şi la Găieşti se văd clădirile abandonate ale unor spaţii de depozitare construite în perioada interbelică. Păcat că găieştenii nu au fost în stare să valorifice aceste clădiri care arătau mai bine decât oricare din cele din vremea comunismului.  

Şi că tot vorbesc de aceste clădiri mă uit şi la abandonatele silozuri de cereale. Aici cred că sursa de inspiraţie au fost silozurile unor mari firme de cereale americane, pentru că la prima mea ieşire în Canada vedeam silozuri mult mai mici şi la fel făcute din structuri metalice.

Oare când cei de la mediu se decid să facă demersuri ca aceste mizerii industriale să fie dărâmate şi terenul redat agriculturii. Nu de alta dar pământul din zona Titu este foarte bun, aici aflându-se marii legumicultori al judeţului Dâmboviţa. Şi că suntem la la legume şi fructe, legislatorii vor ca aceste produse autohtone să predomine în supermarketuri. Trebuie pentru asta să existe condiţii de achiziţie a acestor legume sau fructe. Eu apelez foarte rar la legumele din supermarket, prefer pe cele din piaţă că ştiu că sunt româneşti nu din import. Asta este valabil pentru cele făcute în solar cum au învăţat deja românii. Din cauză că serele au dispărut apelăm iarna la legume de import, făcute tot la solarul care i-a inspirat şi pe autohtoni, dar fără gust la cele din import. Sper ca unii din legumicultori să ajungă să îşi permită să construiască şi sere!