duminică, 18 februarie 2018

Excepţionalism şi terorism american

Dilema veche are în ultimul său număr un dosar american. Este vorba de studiile de americanistică, de literatură cultură şi viaţă socială americană. Aceste au fost începute în Universitatea Bucureşti pe la mijlocul anilor 60, când regimul comunist din România mai slăbise şurubul.

Sever Voinescu spune că prima carte de spre realităţile americane a fost scrisă de Romulus Rusan cu America ogarului cenuşiu, dar eu l-am corectat cu specificarea că prima carte despre America postbelică publicată în România comunistă este Cocteil Babilon, care aparţine jurnalistului şi diplomatului Ioan Grigorescu. Este New Yorkul de la începutul anilor 60, cu succesul filmului lui Fellini La Dolce Vita. Atât mai îmi amintesc!

America este probabil statul care stă sub semnul excepţionalismului datorită puritanilor care emigrează în America în secolul XVII, aducând cu ei libertatea practicării religiei, dar şi credinţa fermă în Dumnezeu şi valorile creştine.
Pe baza acestor precepte s-a construit cea mai puternică şi democratică societate în care Constituţia stipulează dreptul oamenilor de a-şi căuta fericirea.
Faptul că America va deveni un model de urmat în viitor l-a prevăzut Alexis de Tocqueville încă de pe la începutul secolului XIX. 

Toate astea fac destinul excepţional al Statelor Unite ale Americii, de fapt singurul stat care cuprinde şi numele continentului. 

Ce a lăsat moştenire America începuturilor?
Păi destinul excepţional al acestui stat sau uniune de state s-a făcut cu Biblia într-o mână şi cu pistolul în cealaltă mână.  

Moştenirea această se dovedeşte astăzi extrem de periculoasă şi toxică. Dreptul de a purta armă pentru apărare a degenerat în zilele noastre în terorism.

Şi nu este vorba de terorismul de nine eleven 2001 , când terorişti musulmani au distrus Gemenii din New York. Incidentele cu terorişti de acest tip sunt rare şi fără consecinţele carnagiului provocat de terorişti americani get beget, mânaţi parcă de nebunia de a ucide cât mai mulţi nevinovaţi. 

Incidentul din Las Vegas ca şi cele 17 victime de la şcoala din Florida pune cu şi mai mare acuitate controlul armelor în America. Cum este posibil ca arme de război semiautomate şi automate să ajungă pe piaţă? Ele nu sunt pentru autoapărare, ci  pentru atac.
Iar Donald Trump vector al tendinţelor de a prezerva această stare de lucruri cu arme la tarabă fără restricţii mai are tupeul să ia la rost FBI că nu a prevenit acest incident. Pentru că atacurile în şcoală sunt o realitate îngrijorătoare. Tineri sub impulsul violenţei din media ajung să comită crime abominabile exact în locul unde se formează personalitatea viitorilor cetăţeni. 


Trebuie făcut ceva serios ca nebunii să nu mai aibă acces la arme! 

sâmbătă, 17 februarie 2018

Cantina şi restaurantul în comunism

Am citit un articol interesant în Dilema veche despre educaţie a lui Petre Guran, iar la un moment dat autorul spune că regimul comunist a oferit substitutul cantină, pentru restaurant.

Şi dintr-o dată mi-a răsărit în minte o amintire, prima mea şi ultima călătorie în Uniunea Sovietică, în 1977. Era prima mea ieşire peste graniţă, dacă nu iau în considerare excursia din clasa a VI-a la Ruse, în Bulgaria.
Eram mândru de paşaportul pe care-l arătam prietenului Valeriu D. care ulterior a emigrat şi este de aproape 40 de ani în New York.

Revenind, era o călătorie de serviciu la Dimitrovgrad pe malul Volgăi, într-o localitate al cărui prospekt – bulevard se termina într-o pădure.
Mirările mele legate de experienţele prilejuite de prima mea ieşire în măreaţa patrie a comunismului biruitor, într-un octombrie când se făceau 60 de ani de la Marea Revoluţie din Octombrie, sărbătorită, cum altfel decât pe 7 noiembrie erau multe.

Dar cea mai mare mirare a fost legată de mâncare. Am intrat în vreo două alimentări şi am constatat că nu se găsea nimic! Nu-mi venea să cred, asta la noi nu se poate mi-am zis, ca după vreo 3 ani Ceauşescu să mă contrazică şi în deceniul 9 principala acţiune a românilor a fost să caute de mâncare prin magazine goale. 

Intrigat de acest lucru am întrebat cum se descurcă cetăţenii sovietici şi am avut explicaţia: mănâncă la cantină, asta în loc de restaurant, care nici nu se găsea prin localitate! Mai găseai acolo şi diverse produse la vânzare ca să-ţi încropeşti masa acasă.
Asta era marea realizarea a puterii sovietice, să te hrănească la cantină!

Pentru mine cantina a fost o chestiune naturală în vremea studenţiei bucureştene în vremea sfârşitului de deceniu 7, când Ceauşescu încă nu pusese pe noi dârlogii ca, ulterior,  să ne ofere în finalul anilor 80, faraonicele construcţii numite cantine unde urma să luăm civilizat masa, care ulterior şi-au găsit utilitatea ca mall-uri, sau la Piteşti ca sediu al Universităţii.
Cantina studenţească la finalul anilor 60 era un loc unde se mânca bine. Cantina s-a degradat în anii 80 când aproape a dispărut, acum am înţeles că acum mai sunt unele cantine pe lângă anumite facultăţi din Politehnică sau la Rectorat. 

În România, în comunism nu au dispărut restaurantele, dar au devenit în mare parte inabordabile la preţ. Coexistau cârciumile de prin anii 50 unde taţii noştri se mai încurcau la o ţuică sau la o bere.
Generaţia mea a avut şansa doar a bodegilor cu bere proastă la halbă sau sticlă care i-a stricat la stomac pe americanii cu care lucram pe la sfârşitul anilor 70, sau celebrul vin de surcică la şpriţ, care-ţi lăsa o durere persistentă de cap când depăşeai o anumită cantitate.


Singurul loc unde se mai putea mânca decent pe atunci era cantina partidului (comunist! Nu PSD), dacă aveai tupeu să intri, unde se mai găseau câte ceva. Tot cantina săraca!