vineri, 2 martie 2018

PSD şi epopeea justiţiei

Cred că cititorii mei se întreba de ce nu mai îmi dau cu părerea despre actualitatea politică. Probabil că unii ardeau de nerăbdare să-mi citească opiniile.
Ei bine, am aşteptat că această epopee demnă de Ion Budai Deleanu, o Tiganiadă (vai ce cuvânt tabu!)  să ia sfârşit.
Şi uite că ieri mai mult sau mai puţin s-a lămurit.
Chiar dacă sunt unii pesedişti care mai chelălăie, precum concitadinul Cătălin Rădulescu zis şi AKM.

Obiectivul numărul 1 al PSD după câştigarea alegerilor a fost să-şi fidelizeze electoratul şi în acest scop a mărit aş spune excesiv pensiile, care au speriat pe unii care cam înţeleg de unde vin fondurile, exact de acolo de unde este mai mare nevoie, adică investiţii în infrastructură, autostrăzi, căi ferate de mare viteză, spitale.

După acest obiectiv îndeplinit prin contribuţia alandala a Olguţei Vasilescu, Dragnea şi haita lui s-au concentrat pe ce-i doare, adică să pună justiţia cu botu’ pe labe.

Începând cu juristul din locul unde s-a răsturnat căruţa cu proşti, adică celebrul Iordache - Ciordache au emis Ordonanţa 13, care a dat foc ţării şi l-au obligat pe Ciordache să-şi ia tălpăşiţa de la minister.

Dar a urmat un alt asalt Comisia Iordache de modificare a legilor justiţiei, care vorba vine ar implementa cerinţe europene de tip habeas corpus. De fapt infractorul de drept comun Dragnea are un singur obiectiv, să-şi salveze pielea.

De fapt aceste legi ale justiţiei conţin şi moştenirea otrăvită a corăbierului şef, Băsescu.
Una dintre ele este ingerinţa Ministrului Justiţiei în numirea sau revocarea procurorilor şefi ai României. Doamna Macovei ar putea fi suspectată de bună credinţă, dar realitatea băsesciană a fost diferită. A pus o slugă la DNA precum Morar, acum la CCR votând cot la cot cu pesedeii, care s-a ocupat să anihileze adversarii lui Băsescu, acompaniat de coruptul ticălos Horia Georgescu de la ANI, care tam nisam te declara incompatibil.

Cea mai neplăcută surpriză pentru PSD, dar mai ales pentru Băsescu care a şi numit-o la  DNA pe Laura Codruţa Kovesi. Aceasta, precum o Gorgonă, o Meduză a început să taie în stânga şi în dreapta făcând dosare, indiferent de apartenenţă politică. Şi aşa au intrat la grămadă şi liberali şi pedelişti, dar normal pesedişti că-s mai mulţi.

Mă întreb de ce ura asta nemăsurată a hoţilor care sunt acum parlamentari, demnitari pe DNA?
Pentru că procurorii fac dosare care în mai toate cauzele duc la condamnarea acestor fameni care conduc în mod abuziv România.

Nu spun că DNA este perfect. Cazul procurorului Negulescu este revoltător, mai ales în urma interviului dar. El are obrăznicia să devoaleze legătura cu Andreea Cosma. Asta ar fi declanşat un scandal şi o revoltă extraordinară în America lui #metoo.
De fapt să profiţi sexual este cvasi normal la noi.
Ştiu cazuri de inspectori generali şcolari care au obţinut favoruri sexuale de pe urma funcţiei. La noi ar trebui o astfel de mişcare, nu în ipocrita America a Hollywoodului.

Ultima mişcare a PSD a fost să-l aducă pe Tudorel Toader din Japonia ca să o revoce pe doamna Kovesi. Acest vechil al ciocoilor din PSD şi ALDE s-a conformat şi în stilul prolix şi gongoric a declanşat revocarea. Cuvântarea lui a fost o adunătură penibilă de însăilări jurnalistice.

În apărarea ei, la CSM doamna procuror şef DNA a demontat cu astuţie, inteligenţă toate alegaţiile lui Tudorel Gongorel. Concluzia CSM secţia procurori a fost de respingere a revocării cu un vot 6 la 1, votul lui Toader pentru revocare. 

Ca să urmăresc apoi cu stupoare prestaţia de la A3 unde pastorul reşapat Gâdea a invitat să se dea note celor doi jurişti. Era ca în filmele cu proşti, Tudorel Rudotel primea 10, iar Kovesi 2. Cel mai agresiv era parazitul Ciuvică, omul care n-a făcut nimic şi a ajuns şef pe vremea lui Constantinescu, ca acum să aibă o sinecură la A3 unde latră şi întrerupe cum zice Voiculescu şi primeşte o stipendiu gras. De fapt A3 nu este un post de ştiri, este un tocşou despre justiţie pe placul penalilor şi imbecililor dispuşi să-i creadă. 

Că revocarea va fi respinsă de preşedintele Iohannis este foarte clar, dar acesta urmează paşii legali, pe care unii radicali anti PSD i-ar vrea scurtaţi. 

Din analiza cvasi echidistantă a doamnei Alina Mungiu privind disputa Toader - Kovesi am reţinut ceva important, că la Drept ar trebui făcute cursuri de limba română. 
De fapt când citeşti o hotărâre judecătorească, nu te mai miră cum se exprimă Gongorel Toader. Şi am remarcat o anume solidaritate locală cu Toader, ambii fiind ieşeni. 
Numai pentru asta nu trebuie apărat Toader de către d-na Mungiu. Să-ţi distrugi reputaţia de profesor şi jurist ca să faci pe plac infractorilor de drept comun din politică este aproape de neconceput pentru bunul simţ comun.

Dar ca să lămurească afacerea ieri a venit Prim Vicepreşedintele UE Timmermans. Abia acum am avut revelaţia că domnul Timmermans este de orientare social democrată, pentru că Junker este popular şi trebuie menţinut echilibru.
Şi ca un social democrat s-a adresat altui social democrat, respectiv Dragnea, care ar vrea acum să o cotească la conservatorii lui Viktor Orban. Doamne ce-i mai trece prin cap lui Dragnea!
Şi Timmmermans i-a spus să se ocupe de priorităţi social democrate, bunăstarea poporului, că de justiţie se ocupă justiţia. Şi l-a pus în faţa unei alternative fără ieşire, ori acceptă să renunţe la circul cu Justiţia, ori vom pierde finanţările UE şi dreptul de vot.
Ameninţările deja s-au produs la nivel european. În Parlamentul European s-a votat ridicarea dreptului de vot al Poloniei şi după opinia unui ministru german se va trece în UE la votul majoritar şi Polonie cât şi Ungaria o vor păţi urât.

Cum spunea şi Oana Popescu la Digi 24 înainte de vizita lui Timmermans, România normală are noroc pentru că nu are un proiect clar de ţară în UE şi este mult mai vulnerabilă la presiunile conducerii UE. 


Dacă Dragnea şi cei 40de hoţi sunt decişi să aleagă sinuciderea politică sunt liberi să o facă, dar să lase România în pace! 

marți, 20 februarie 2018

Tristeţea unui protest

Sâmbătă a avut loc în faţa Palatului Cotroceni cel mai ciudat protest.
Nişte oameni, cam vreo sută s-au strâns acolo să protesteze împotriva DNA. 
Aş mai fi înţeles să fie un protest contra preşedintelui Iohannis, dar protestul era împotriva Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Haita lui Dragnea şi cei 40 de hoţi a depăşit limita mârşăviei, pentru că în spatele acestui protest stau dobitocii acestui partid. Că erau lozinci agramate, că protestatarii avea portocale probabil cumpărate de alţii, că bieţii oameni în majoritate nu părea să cumpere portocale ca să le arunce, sau probabil PSD a făcut rost de ceva portocale stricate este un lucru, dar să mai ai tupeul să-i pui să protesteze asta depăşeşte bunul simţ.

Nişte întreprinzători media  de la record.ro au înregistrat imagini de la acest protest care m-au înduioşat, întristat şi mi-a stârnit revolta pe organizatorii ascunşi, precum cap de gumă Codrin Ştefănescu. 

Trebuie să ai atâta aroganţă şi nesimţire să pui nişte oameni simpli, precum cei care protestau să protesteze contra DNA, adică asupra organismului de urmărire penală a nemernicilor cu gulere albe (şi murdare). Exact aceşti protestatari sunt victimele  inocente a bandiţilor urmăriţi de DNA care au spoliat România în ultimii 28 de ani şi nu numai de la PSD, de pe la toate partidele, pentru că acum DNA, contrar imaginii false şi mincinoase create de mercenarii de la A3 şi RTV, nu mai urmăresc să pedepsească pe adversarii lui Traian Băsescu, ci s-au pus pe toţi delicvenţii răspândiţi în toate partidele de azi.
Necazul este că PSD fiind mai mare are strânşi cei mai mulţi borfaşi şi din acest motiv se consideră discriminaţi.  

Acum am văzut şi pe cei care apără justiţie din #rezist şi nu m-au entuziasmat.
Aş fi preferat un pic de empatie şi declanşarea unui dialog, chiar dacă era cu surzii, dar aşa aveau de câştigat.

Avem o Românie săracă, dependentă exact de borfaşi, care nu fac nimic să ne îmbunătăţească viaţa, dimpotrivă menţin această dependenţă în sărăcie, iar vectorii activi României moderne nu încearcă să găsească punţile dialogului. 

Dimpotrivă adâncesc prăpastia spunând despre această lume săracă că îşi merită soarta.
Această atitudine radicală nu aduce nimic bun pentru proiectul unei Românii moderne cu infrastructură de autostrăzi şi căi ferate de mare viteză, cu şcoli şi universităţi bune, cu spitale de unde să ieşi sănătos nu mai bolnav.

Trebuie să căutăm toate oportunităţile de a arată minciuna groasă şi rău mirositoare a actualei coaliţii PSD ALDE care prin mărirea iresponsabilă a pensiilor, avantajându-i doar pe cei cu pensii mari a declanşat procesul de inflaţie care roade acest plus de bani.


Infractorul Dragnea nu trebuie să caute la BNR explicaţia inflaţiei, ci să se uite la propriul lor program de guvernare care nu prea ne dă speranţe.