marți, 7 iunie 2022

Ucraina, Rusia și România

Ștefan cel Mare

















De ceva vreme am evitat cea mai tristă realitate am evitat să mai comentez războiul de agresiune dus de Rusia în Ucraina. Dar câteva opinii din mass media mă fac să reacționez.

Armata țaristă a fost o armată de cuceritori, doar când Napoleon s-a hotărât să atace Rusia a fost într-un război de apărare.

La fel și armata roșie a bolșevicilor a fost o armată de agresori. După ce a rezolvat cu armata albilor în războiul civil, armata roșie a mai purtat un război cu Finlanda și unul cu Polonia. Cu Polonia aveau de împărțit Ucraina adică Galiția, partea ei apuseană. Armata poloneză a produs o mare surpriză Miracolul de pe Vistula și a învins armata bolșevică a lui Tuhacevski în apropierea Varșoviei. În sud în Ucraina, mult lăudata armată de cavalerie a  lui Budionîi, cu care m-a intoxicat teveul românesc din anii 60 a fost trecută prin sabie și distrusă de către cavaleria poloneză. A fost ultimă bătălie de cavalerie clasică din secolul XX, pentru că mitralierele și tancurile au anulat această armă. Asta l-a silit pe Lenin se renunțe la revoluția mondială.

La declanșarea celui De-al Doilea Război Mondial Stalin a ocupat estul Poloniei ca revanșă a înfrângerii de la începutul anilor 20,Stalin fiind comisarul politic al cavaleriei lui Budionîi. Atunci în 1939 Polonia era deja învinsă în vest de către Hitler. Apoi s-a aventurat să atace Finlanda, suferind pierderi foarte mari, cam cum pățește Putin acum. Și în iulie 1940 a dat ultimatum României pentru Basarabia și nordul Bucovinei pe care le-am cedat fără luptă. A urmat aventura dezastruoasă a lui Hitler în Uniunea Sovietică, încheiată cu ocuparea Europei Centrale și de Est și transformarea Poloniei, Cehoslovaciei, Ungariei, României și Bulgariei în țări comuniste.

Nici după Stalin dictatorii bolșevici nu s-au liniștit și în 1956 au înăbușit în sânge Revoluția Maghiară, pe care au uitat Orban Viktor și votanții lui. Au ocupat Cehoslovacia în 21 august 1968, zdrobind Primăvara de la Praga. Ultima aventură militară sovietică s-a sfârșit cu dezastrul din Afganistan, sovieticii trebuind să se retragă. Gorbaciov a trebuit să accepte prăbușirea comunismului în 1989 în Europa de Est și apoi chiar Uniunea Sovietică s-a prăbușit în 1991 republicile constitutive devenind independente. Cea mai importantă republică independentă este Ucraina. Putin, acest dictator criminal a decis că Rusia nu-și poate păstra statul de superputere fără această republică în momentul când din 2014 după Revoluția Maidanului, Ucraina a ieșit din orbita Rusiei. Și în iarna lui 2014 Putin a ocupat Crimeea și porțiuni din Donbas și Luhansk în nord estul Ucrainei, având în față o armată rău pregătită. 

Și acum, pe 24 februarie s-a hotărât să o ocupe complet să defileze prin Ucraina, să ocupe Kievul și să o transforme într-o provincie rusă. Surpriza lui Putin a fost că în loc de o armată jalnică, de rusofoni gata să-l primească cu brațele deschise, armata roșie a dat de o armată ucraineană foarte bine pregătită care a rezistat cu succes agresiunii ruso putiniste. La început nimeni nu dădea vreo șansă ucrainenilor. Doar americanii și britanicii au crezut în ucraineni și au decis să ajute cu armament defensiv.  Analiștii militari și-au dat seama că armata rusă poate fi înfrântă. S-au trezit și europenii. De la început Polonia fost cea mai vocală suporteră a Ucrainei. Chiar dacă istoricește Ucraina de azi are părți din sudul interbelic ala Poloniei, au lăsat acestea la o parte, mai ales că au fost compensați teritorial cu porțiuni din Germania. Pe rând s-au trezit și celelalte puteri europene care dau acum armament Ucrainei. 

Suntem acum la peste 100 de zile de război și surprizele negative întâmpinate de armata rusă se înmulțesc. au trebuit să se retragă de la Kiev și Harkov. Acum se concentrează pe Donbas unde se duc lupte foarte grele. Retragerea rusă a arătat că această armată nu are nicio legătură cu tradițiile Rusiei kievene, ci mai mult cu hoardele tătărești care au supus mai mult de trei secole marele Cnezat al Moscovei. Un rus din Moldova îmi povestea că Belarus are acest nume pentru că nu a fost ocupată de tătari și belarușii au rămas albi, neamestecați cu tătarii bruneți. Armata rusă se ocupă exact ca aceste hoarde de acum câteva secole, ale căror jafuri le-am suportat și noi românii. Ucraina evaluează pierderile rusești ca fiind 30000 de morți, o cifră înfricoșătoare, de dimensiunea unei armate. Nici pierderile recunoscute de Zelenski nu sunt mici, cam la 100 pe zi care dau la peste 10000 de militari ucraineni uciși. În genere urmăresc cu reținere evaluările date de experți români și dau credit institutelor războiului din Marea Britanie și SUA.

România era privită de Ucraina ca cel mai probabil inamic, dar românii s-au comportat exemplar cu refugiații ucraineni, primind cei mai mulți după Polonia! În rest România nu a făcut caz de ajutoare militare, mai ales fiind de ajutoare de alt tip: medicale, etc. Cel mai important mod de sprijin al dat de România a fost asigurarea unor culoare de aprovizionare logistice pentru armata ucraineană. A se vede faptul că podul de peste limanul Nistrului a fost bombardat de ruși acest culoar fiind cel mai rapid pentru zona în care se dau acum lupte în Ucraina. România, spre deosebire de Polonia nu face mare caz de ajutor și sprijin pentru Ucraina. Opinia mea este că nu a vrut să pună paie pe foc, având responsabilități pentru Republica Moldova. Pentru că Basarabia este cea mai sensibilă problemă a României, având o armată mică, există pericolul armatei din Transnistria.

În pofida asigurărilor date de cea mai autorizată voce ucraineană a președintelui Zelenski că România este un aliat sigur al Ucrainei în mass media românească observ o mare frustrare. Unii așteaptă acțiuni ca pe vremea lui Ștefan cel Mare să zicem cel mai autorizat personnaj medieval românesc în regiune. Dar și Ștefan a folosit și acțiune diplomatică și doar când nu s-a mai putut a folosit varianta armelor.  

Am citit mai multe opinii aparținând lui Armand Goșu, Cristian Unteanu și a lui Dan Dungaciu.

Armand Goșu este considerat ca cel mai avizat român în problemele ruse, făcând un doctorat la Moscova. Acum este război și lucrurile s-au mai schimbat. Și ultimul lui interviu arată ă mare frustrare la adresa politicii externe românești. Asta n-ar fi nimic dacă Goșu în frustrare lui nu s-ar fi aruncat în niște evaluări geopolitice în care România să fie agresată de Ungaria și că ar trebui să lămurim Franța, sau Marea Britanie să ne sară în ajutor. Goșu nu analizează situația de fapt a Ungariei lui Orban Viktor de paria în Uniunea Europeană. În plus revizionismul lui Orban calcă pe nervi toți vecinii Ungariei, Slovacia, chiar Serbia, mai ales în context Ucraina. Nici Austria nu este fericită cu Orban. Sunt doi inamici vechi care se acuză mereu Turcia și Grecia, dar fiind ambele în NATO un război pare de neconceput. 

Unteanu descoperă niște analize făcut de un think tank slovac?! În care România nu este percepută pozitiv în Europa față de războiul din Ucraina. Dar România este cea mai apropiată ca partener militar și de securitate cu SUA  dar și cu Franța și alte țări din vestul Europei. 

Dan Dungaciu care era expert în Republica Moldova, brusc devine expert în probleme maghiare, Orban și atitudinea românească. Are și el niște frustrări tip: arde-i pe bozgori! ȘI domnul Dungaciu nu vede niște evidențe politice și geografice. De când Orban a declanșat revizionismul, autoritățile românești au reacționat instantaneu. Dar dacă ne uităm la realitatea politică vedem că UDMR care reprezintă maghiarii din România sunt mereu în coaliție cu partidele importante românești. Și politicienii maghiari sunt superiori, pentru că selecția la minorități este mai atentă decât la noi la români. Uite ce secetă de personalități în politica românească de azi. Sigur, creează frustrare că Orban și mai nou doamna Katalin Novak, noua președintă a Ungariei se plimbă prin Ardeal ca vodă prin lobodă, fără a fi în contact cu autoritățile românești., doar cu UDMR. Dar ce să facem? Să le interzicem să vină la noi în România? Păi cum facem să ajungem noi în Occident? Păi doar prin Ungaria! De asta profită politicienii maghiari. Eu știu foarte bine ce probleme și șicane era când traversam cu trenul Ungaria la frontieră. Întârzia trenul din cauza noastră și ungurii profitau și întârzia trenul și mai mult și pierdeam legăturile la Viena. Perioade relaxate cu Ungaria au fost doar cu guvernări de stânga, era foarte relaxată relația pe vremea guvernului Tăriceanu când se făceau ședințe comune de guvern. România are acum un statut clar în UE și NATO și nu-mi fac probleme din frustrările unui Goșu sau Dungaciu care vor și ei la butoane. 

PS 

Aș vrea să atrag atenția cu un detaliu. Pe la sfârșitul anilor 80, Ducu Stoica, fizician care lucrase la Dubna mai mulți ani îmi spunea ceva foarte interesant. Că dacă garnitura de politruci se va duce vor fi înlocuiți cu indivizi mult mai duri și mai cinici. Și profeția lui s-a împlinit cu Putin și securiști lui, siloviki.


joi, 2 iunie 2022

Despre sărăcie
















Aceste însemnări mi-au fost inspirate de dosarul Dilemei vechi de azi.

Am să încep frontal, este România săracă?

După statisticile de acum ea nu mai este săracă. Sunt zone precum București Ilfov care sunt la nivelul Isle de France care cuprinde Parisul, sau Berlinul. Transilvania arată bine, dar sunt și zone mai sărace prin Moldova, sau pe aici prin sud, Teleorman, Dolj. Eu mă duceam la pescuit pe Oltul inferior și zona a început să prospere  pentru că acolo este zona legumicolă cu solarii pentru Pitești, Slatina, Craiova.  Și efectele unui început de prosperitate se văd. Sunt șocat când aud că sunt copii care vin flămânzi la școală și este nevoie de o masă caldă la școală. S-ar putea ca acest fenomen să fie prin zonele cu etnici țigani sau romi cum le place să le se spună unde există o sărăcie extremă.

Eu provin dintr-o familie de oameni săraci. Tata era singurul salariat și mama avea de grijă de mine și sora mea. Nu-mi aduc aminte să fi suferit de foame sau de frig când eram copil mic. Ba ai mei au crescut porc  pe când aveam câțiva anișori. Ne ajutam cu cei de la țară. Vara mergeam la țară la unchii paterni în zona Slănic Prahova unde fratele cel mai mic al tatei, unchiul Vasile ne găzduia. Unchiul Vasile era un om sărac, împreună cu tanti sultana avea 4 copii două fete și doi băieți, dar n-am suferit nici acolo de foame. Sărăcia unchiului Vasile provenea și din prietenia lui cu țuica. Ba contribuiam și eu cu leasa la pescuit și asiguram un supliment cu peștișorii prinși. Într-un an prin 54? a fost un an slab pentru porumb și am mâncat o mămăligă neagră din orz. Mai bine se descurca fratele cel mare al tatei, unchiul Gheorghe care era maistru la schela de petrol aveau o gospodărie mai bune lipită de a unchiului Vasile. Iar tanti Mita, soția unchiului Gheorghe mai îmi făcea o ochi prăjit dimineața cu smântână.  Mergeam cu verii mei sus pe dealul din spate care era  locul de pășunat al satului, zonă plină de mărăcini pe care-i culegeam din talpă seara. Mergeam cu vaca sau cu caprele unchiului Gheorghe care se descurcau singure cel mai bine. În partea a doua a verii mergeam în Ardeal, la Avrig lângă Sibiu. Acolo era cu totul altceva, intram în altă țară, în Europa Centrală, unde conviețuirea benefică cu sașii au făcut din români oameni foarte harnici și duri. Locuiam eu și sora mea la rude: bunica, unchiul Mihai, fratele mai tânăr al mamei și mătușa Oană, sora cea mai mare a mamei ne primeau și ne întorceam la începutul lui septembrie. Nu era bogați, erau țărani modești. Unchiul Mihai era un crescător desăvârșit de animale. Avea cai, vacă și bivolă și la munte avea oi. Se ducea la stână să facă burduful pentru că era baci. De la mătușa Oană am învățat un lucru esențial pentru mai târziu. Am învățat ce înseamnă proprietatea. Mersesem la un loc unde mătușa avea cartofi. Chiar lângă loc era un lan de porumb care era încă verde și eu să dai iama în știuleți. La care mătușa mea mi-a zis că ăla este locul altui om, nu-i al nostru, deci n-avem voie să furăm cucuruz de la alt proprietar. Tot ea m-a pus pe la 15 ani să nu mai stau teleleu la pescărit pe râu sau la Olt. Așa că m-a angajat al un picher să avem grijă de drumul dintre Avrig și Mârșa unde era uzina mecanică de armament și camioane, lucru care mi-a lăsat bătături în palme de la târnăcop. Pentru că Avrigul era și o zonă industrială cu Fabrica de Sticlă Avrig unde veniseră meșteri țipțări, germani catolici, sașii fiind luterani. Unchiul Mihai era angajat la Sticla ca paznic și își mai completa veniturile. O săptămâna mergeam la Sibiu, la tanti Marina, sora cea mică a mamei. așa ajungeam într-un oraș medieval, unde  visam la cavalerii din romanele istorice pe care le citeam cu pasiune. După ce am ajuns în 1990 în Germania de Vest, revenind în Sibiu, îmi spuneam că dacă ar fi cineva care să zugrăvească clădirile Sibiului nu ar fi  nicio diferență față de Germania. Această realitate a fost opera primarului Iohannis, azi președinte al României. Era încă sărăcie mare pe vremea anilor 50 și tata ne mai trimitea cu un camion care mergea cu materiale la Cluj. Plecam din Ploiești dimineața și pe drum prin Brașov unde era numit Orașul Stalin scris cu brazi pe Tâmpa și Făgăraș, camionul era vechi și făcea pene de cauciuc des, cam vreo 10 pe acest periplu că ajungeam spre miezul nopții la Avrig. Mai mergeam cu trenul când eram mai mare și mă descurcam singur. Da, am trăit în copilărie diferența dintre Transilvania și Valahia. Comunismul reușise însă în anii 80 să atenueze diferențele evident în jos. Atunci am trăit sentimentul sărăciei, când umblam disperați după mâncare și sufeream de frig în case.  Acum la pensie eu nu mă pot considera sărac, dar nici bogat. Îmi pot permite să fac vacanța la mare în Grecia, dar am fost și în Turcia, în Italia, în Franța, în Spania, în Portugalia, dar și în Croația, sau Slovenia. La fel am făcut excursii prin toată Europa ca să-mi satisfac dorința de a vedea pe viu marile muzee și galerii de artă ale Europei. Am avut ocazia să văd și muzeele de artă din New York și Chicago Art Institute la niște deplasări profesionale. 

România nu mai este o țară săracă acum. Asta se datorează în primul faptului că suntem în Uniunea Europeană.  A fost săracă pe la finalul secolului XIX și începutul secolului XX din cauza condiției precare a țărănimii care a condus la răscoala din 1907. Reforma agrară a rezolvat în mare parte condiția țăranului român, dar nu l-a făcut prosper. Exact când începeau să prindă cheag țăranii a venit comunismul care i-a lăsat fără pământ. Totuși țăranul individual asigura în comunism în mare parte hrana cetățenilor români. Acum țăranul clasic a cam dispărut. cerealele și porumbul sunt produse de mari exploatații agricole, agricultorii individuali sunt producătorii de legume în sistemul de solarii.  Iar restul locuitorilor zonei rurale, în mare parte îmbătrâniți își consum pensia la cârciumă, exact ca în Las Fierbinți, unde doar unul mai muncește, restul se descurcă în tot felul de combinații și potlogării. Este România săracă? Nu mai este. Dar de ce există sentimentul că suntem săraci? Pentru că serviciile publice, sănătate, învățământul, poliția, administrația publică sunt de o țară săracă și subdezvoltată. Cel mai trist că ești obligat să dai mită în continuare pentru servicii medicale, chiar dacă salariile  medicilor sunt acum mai mult decât decente, că există corupție. Că sistemul de justiție dă chixuri, cu toate că a mai dat iama în marii corupți, care fug să se sustragă pedepselor.

Mă scoate din sărite că unii propagă prostii dând exemplul lui Orban Viktor. acest individ corupt și arogant a profitat la maxim de UE, dar are obrăznicia să șantajeze uniunea, însă ulciorul nu merge de multe ori la apă.

În peisajul politic intern cea mai proastă veste vine de la USR. Acolo Cioloș  sparge partidul de abia fuzionat cu PLUS, pe care l-a condus câteva luni, ca să-și dea demisia apoi și acum să plece cu niște acoliți. Nerușinarea maximă este că aceștia sunt acum membri ai Parlamentului European pe voturile date USR. Dacă ar avea un pic de obraz ar trebui să părăsească aceste demnități. În plus nu și-au plătit cotizațiile, au datorii care se ridică la un venit lunar de la Parlamentul European. Toți analiștii blamează acțiunea lui Cioloș. A ajuns la mari demnități, Comisar European pe Agricultură, prim ministru în 2016 pus de Iohannis, nu de Băsescu cum a scris greșit Marius Oprea. Multă lume și-a pus  încrederea în el, i-a înșelat pe liberali în 2016, acum dă cu copita și în USR. Am avut mari speranțe în acest partid, ba l-am votat la primărie în 2020. Speranțele mele și ale altora că vor fi un concurent serios pe partea dreaptă pentru PNL nu s-au îndeplinit. Alungarea lui Nicușor Dan a fost o primă ciudățenie, fondatorul USR să fie alungat. A urmat episodul guvernării. Unii miniștri au dat rezultate, alții nu și din acest motiv au început mari fricțiuni. Cel mai ciudat și de neînțeles lucru este cum au părăsit guvernarea. Un partid are ca obiectiv guvernarea, acum se zbat în opoziție și anonimitate. Unul din cei care au împins la ieșirea de la guvernare a fost chiar Cioloș și acum plecarea lui arată că agenda lui era alta și e dubioasă. Ieșirea USR de la guvernare și asocierea lor la căderea guvernului Cîțu  împreună în primul rând cu fasciștii filoruși de la AUR și cu PSD nu-i onorează. Au deschis astfel cale venirii PSD la  guvernare. Iar acum se dovedește că singurul liberal autentic este Cîțu, nu oportuniștii care conduc acum PNL în frunte cu generalul Ciucă aterizat în fruntea acestui partid. PSD nu înțelege că scoaterea din sărăcie și nevoi a unora dintre români nu se face prin pomeni care afectează grav bugetul, ci prin investiții în drumuri și autostrăzi, căi ferate moderne, servicii de sănătate și învățământ de  calitate, a unui administrații eficiente și debirocratizate.