Ucraina, Rusia și România

Ștefan cel Mare

De ceva vreme am evitat cea mai tristă realitate am evitat să mai comentez războiul de agresiune dus de Rusia în Ucraina. Dar câteva opinii din mass media mă fac să reacționez.

Armata țaristă a fost o armată de cuceritori, doar când Napoleon s-a hotărât să atace Rusia a fost într-un război de apărare.

La fel și armata roșie a bolșevicilor a fost o armată de agresori. După ce a rezolvat cu armata albilor în războiul civil, armata roșie a mai purtat un război cu Finlanda și unul cu Polonia. Cu Polonia aveau de împărțit Ucraina adică Galiția, partea ei apuseană. Armata poloneză a produs o mare surpriză Miracolul de pe Vistula și a învins armata bolșevică a lui Tuhacevski în apropierea Varșoviei. În sud în Ucraina, mult lăudata armată de cavalerie a  lui Budionîi, cu care m-a intoxicat teveul românesc din anii 60 a fost trecută prin sabie și distrusă de către cavaleria poloneză. A fost ultimă bătălie de cavalerie clasică din secolul XX, pentru că mitralierele și tancurile au anulat această armă. Asta l-a silit pe Lenin se renunțe la revoluția mondială.

La declanșarea celui De-al Doilea Război Mondial Stalin a ocupat estul Poloniei ca revanșă a înfrângerii de la începutul anilor 20,Stalin fiind comisarul politic al cavaleriei lui Budionîi. Atunci în 1939 Polonia era deja învinsă în vest de către Hitler. Apoi s-a aventurat să atace Finlanda, suferind pierderi foarte mari, cam cum pățește Putin acum. Și în iulie 1940 a dat ultimatum României pentru Basarabia și nordul Bucovinei pe care le-am cedat fără luptă. A urmat aventura dezastruoasă a lui Hitler în Uniunea Sovietică, încheiată cu ocuparea Europei Centrale și de Est și transformarea Poloniei, Cehoslovaciei, Ungariei, României și Bulgariei în țări comuniste.

Nici după Stalin dictatorii bolșevici nu s-au liniștit și în 1956 au înăbușit în sânge Revoluția Maghiară, pe care au uitat Orban Viktor și votanții lui. Au ocupat Cehoslovacia în 21 august 1968, zdrobind Primăvara de la Praga. Ultima aventură militară sovietică s-a sfârșit cu dezastrul din Afganistan, sovieticii trebuind să se retragă. Gorbaciov a trebuit să accepte prăbușirea comunismului în 1989 în Europa de Est și apoi chiar Uniunea Sovietică s-a prăbușit în 1991 republicile constitutive devenind independente. Cea mai importantă republică independentă este Ucraina. Putin, acest dictator criminal a decis că Rusia nu-și poate păstra statul de superputere fără această republică în momentul când din 2014 după Revoluția Maidanului, Ucraina a ieșit din orbita Rusiei. Și în iarna lui 2014 Putin a ocupat Crimeea și porțiuni din Donbas și Luhansk în nord estul Ucrainei, având în față o armată rău pregătită. 

Și acum, pe 24 februarie s-a hotărât să o ocupe complet să defileze prin Ucraina, să ocupe Kievul și să o transforme într-o provincie rusă. Surpriza lui Putin a fost că în loc de o armată jalnică, de rusofoni gata să-l primească cu brațele deschise, armata roșie a dat de o armată ucraineană foarte bine pregătită care a rezistat cu succes agresiunii ruso putiniste. La început nimeni nu dădea vreo șansă ucrainenilor. Doar americanii și britanicii au crezut în ucraineni și au decis să ajute cu armament defensiv.  Analiștii militari și-au dat seama că armata rusă poate fi înfrântă. S-au trezit și europenii. De la început Polonia fost cea mai vocală suporteră a Ucrainei. Chiar dacă istoricește Ucraina de azi are părți din sudul interbelic ala Poloniei, au lăsat acestea la o parte, mai ales că au fost compensați teritorial cu porțiuni din Germania. Pe rând s-au trezit și celelalte puteri europene care dau acum armament Ucrainei. 

Suntem acum la peste 100 de zile de război și surprizele negative întâmpinate de armata rusă se înmulțesc. au trebuit să se retragă de la Kiev și Harkov. Acum se concentrează pe Donbas unde se duc lupte foarte grele. Retragerea rusă a arătat că această armată nu are nicio legătură cu tradițiile Rusiei kievene, ci mai mult cu hoardele tătărești care au supus mai mult de trei secole marele Cnezat al Moscovei. Un rus din Moldova îmi povestea că Belarus are acest nume pentru că nu a fost ocupată de tătari și belarușii au rămas albi, neamestecați cu tătarii bruneți. Armata rusă se ocupă exact ca aceste hoarde de acum câteva secole, ale căror jafuri le-am suportat și noi românii. Ucraina evaluează pierderile rusești ca fiind 30000 de morți, o cifră înfricoșătoare, de dimensiunea unei armate. Nici pierderile recunoscute de Zelenski nu sunt mici, cam la 100 pe zi care dau la peste 10000 de militari ucraineni uciși. În genere urmăresc cu reținere evaluările date de experți români și dau credit institutelor războiului din Marea Britanie și SUA.

România era privită de Ucraina ca cel mai probabil inamic, dar românii s-au comportat exemplar cu refugiații ucraineni, primind cei mai mulți după Polonia! În rest România nu a făcut caz de ajutoare militare, mai ales fiind de ajutoare de alt tip: medicale, etc. Cel mai important mod de sprijin al dat de România a fost asigurarea unor culoare de aprovizionare logistice pentru armata ucraineană. A se vede faptul că podul de peste limanul Nistrului a fost bombardat de ruși acest culoar fiind cel mai rapid pentru zona în care se dau acum lupte în Ucraina. România, spre deosebire de Polonia nu face mare caz de ajutor și sprijin pentru Ucraina. Opinia mea este că nu a vrut să pună paie pe foc, având responsabilități pentru Republica Moldova. Pentru că Basarabia este cea mai sensibilă problemă a României, având o armată mică, există pericolul armatei din Transnistria.

În pofida asigurărilor date de cea mai autorizată voce ucraineană a președintelui Zelenski că România este un aliat sigur al Ucrainei în mass media românească observ o mare frustrare. Unii așteaptă acțiuni ca pe vremea lui Ștefan cel Mare să zicem cel mai autorizat personnaj medieval românesc în regiune. Dar și Ștefan a folosit și acțiune diplomatică și doar când nu s-a mai putut a folosit varianta armelor.  

Am citit mai multe opinii aparținând lui Armand Goșu, Cristian Unteanu și a lui Dan Dungaciu.

Armand Goșu este considerat ca cel mai avizat român în problemele ruse, făcând un doctorat la Moscova. Acum este război și lucrurile s-au mai schimbat. Și ultimul lui interviu arată ă mare frustrare la adresa politicii externe românești. Asta n-ar fi nimic dacă Goșu în frustrare lui nu s-ar fi aruncat în niște evaluări geopolitice în care România să fie agresată de Ungaria și că ar trebui să lămurim Franța, sau Marea Britanie să ne sară în ajutor. Goșu nu analizează situația de fapt a Ungariei lui Orban Viktor de paria în Uniunea Europeană. În plus revizionismul lui Orban calcă pe nervi toți vecinii Ungariei, Slovacia, chiar Serbia, mai ales în context Ucraina. Nici Austria nu este fericită cu Orban. Sunt doi inamici vechi care se acuză mereu Turcia și Grecia, dar fiind ambele în NATO un război pare de neconceput. 

Unteanu descoperă niște analize făcut de un think tank slovac?! În care România nu este percepută pozitiv în Europa față de războiul din Ucraina. Dar România este cea mai apropiată ca partener militar și de securitate cu SUA  dar și cu Franța și alte țări din vestul Europei. 

Dan Dungaciu care era expert în Republica Moldova, brusc devine expert în probleme maghiare, Orban și atitudinea românească. Are și el niște frustrări tip: arde-i pe bozgori! ȘI domnul Dungaciu nu vede niște evidențe politice și geografice. De când Orban a declanșat revizionismul, autoritățile românești au reacționat instantaneu. Dar dacă ne uităm la realitatea politică vedem că UDMR care reprezintă maghiarii din România sunt mereu în coaliție cu partidele importante românești. Și politicienii maghiari sunt superiori, pentru că selecția la minorități este mai atentă decât la noi la români. Uite ce secetă de personalități în politica românească de azi. Sigur, creează frustrare că Orban și mai nou doamna Katalin Novak, noua președintă a Ungariei se plimbă prin Ardeal ca vodă prin lobodă, fără a fi în contact cu autoritățile românești., doar cu UDMR. Dar ce să facem? Să le interzicem să vină la noi în România? Păi cum facem să ajungem noi în Occident? Păi doar prin Ungaria! De asta profită politicienii maghiari. Eu știu foarte bine ce probleme și șicane era când traversam cu trenul Ungaria la frontieră. Întârzia trenul din cauza noastră și ungurii profitau și întârzia trenul și mai mult și pierdeam legăturile la Viena. Perioade relaxate cu Ungaria au fost doar cu guvernări de stânga, era foarte relaxată relația pe vremea guvernului Tăriceanu când se făceau ședințe comune de guvern. România are acum un statut clar în UE și NATO și nu-mi fac probleme din frustrările unui Goșu sau Dungaciu care vor și ei la butoane. 

PS 

Aș vrea să atrag atenția cu un detaliu. Pe la sfârșitul anilor 80, Ducu Stoica, fizician care lucrase la Dubna mai mulți ani îmi spunea ceva foarte interesant. Că dacă garnitura de politruci se va duce vor fi înlocuiți cu indivizi mult mai duri și mai cinici. Și profeția lui s-a împlinit cu Putin și securiști lui, siloviki.