Azi sunt Rusaliile o
sărbătoare foarte importantă în tradiția creștină. Este Pogorârea Duhului
Sfânt/Coborârea Sfântului Spirit (Uniți). Este momentul în care creștinismul la
evrei se răspândește și devine universal. Se sărbătorește la 50 de zile
de la Înviere, numit și Cincizecime (Pentecote). Corespunde și cu o
sărbătoare de vară la evrei. Denumirea în limba româna de Rusalii este un
subiect de controversă. În latină Rosalia este sărbătoare rozelor, a
trandafirilor care înfloresc în această perioadă. Dar la noi poate veni și pe
influență bizantin-slavă, având legătură și cu ielele-rusalce la slavi. La noi
pentru a îmblânzi și anula răutățile ielelor- rusalce se joacă călușul. Călușarii
prin dansul lor îmblânzesc aceste duhuri rele. Probabil că este un obicei
precreștin. Este popular în zona Teleorman Olt Argeș și i-am văzut ieri în
centrul orașului Pitești. Mai este obiceiul frunzelor de nuc sfințite la biserică
care semnifică limbile de foc care s-au prelins peste apostoli la Ierusalim.
Pentru mine a fost o săptămână
importantă. Am fost joi la București să-mi revăd colegii la 50 de ani de când
am devenit ingineri CNE. N-am fost prea mulți dar a fost o bucurie să rememorăm
vremea cea mai frumoasă a studenției. Am fost norocoși, am prins momentul când
comunismul românesc a desfăcut șurubul, presiunea ideologică nu mai era atât de
evidentă, televiziunea transmitea tot felul de chestii internaționale, olimpiade,
festivaluri muzicale precum San Remo, sau Eurovision, unde se mai promova
muzica de calitate, nu bisericuțele de interese regionale de azi. Aș aminti
de Merci Cherie de Udo Jurgens, sau Waterloo a
formației Abba.
Eu și prietenii mei Valeriu și Cornel,
cu care m-am văzut după întâlnirea cu colegii de CNE, mergeam să vedem
filme la Biblioteca Franceză sau Biblioteca Italiană. Era vremea suprarealistului
Alain Delvaux, sau celebrul film Histoire Extraordinaire unde
erau trei povestiri ale lui Alan Edgar Poe cu Vadim în Metzergenstein,
Louis Malle cu William Wilson cu prestații extraordinare ale
lui Alain Delon și Brigitte Bardot și formidabilul Tobby Dammit de
Fellini cu Terence Stamp. Atunci am văzut Zabriskie Point al lui
Antonioni și Teorema a lui Pasolini. Totul s-a terminat însă în 1971 cu
Tezele din iulie ale lui Ceaușescu, care era entuziasmat de cultul
personalității din Coreea de Nord a lui Kim Ir Sen. Așa că ne-au interzis
filmele Butch Cassidy și Sundance Kid cu Redford și Newman și Adio
Prietene cu Delon și Bronson. Atunci am putut vedea și filmul
extraordinar al lui Pintilie Reconstiuirea. La teatru urmăream
montările lui Pintilie cu D'ale Carnavalului, Ciulei cu Scrisoarea
pierdută, sau Leonce și Lena. Perioada sinistră a început prin
1980 când alergam ca demenții după mâncare benzină, nu era căldură, nu era
nimic! Sunt azi proști care au nostalgia anilor 80, erau tineri și neutralizați
de cenaclul Flacăra!
Am terminat de citit primul roman al
lui Mick Herron Slow Horses care a fost fidel ecranizat
într-un serial. Problema autorului este că încearcă să fie scriitor elevat în
urma lui John Le Carre și este obositor.
Citesc și Natasha's Dance a
lui Orlando Figes, o istorie a culturii ruse. În secolul XVIII nobilimea rusă,
ofițerii erau toți francofoni, ca de altfel și prusacul Friedrich cel Mare.
Inclusiv Principatele Române au devenit franțuzite sub influența rușilor. Este
însă o deosebire! Rușii după 1812, invazia lui Napoleon în Rusia se re-rusifică
și au probleme cu neologismele ca limbă slavă, pentru noi a fost o oportunitate
fiind o limbă fundamental latină, chiar dacă cu influențe slave în special pe
linie bisericească, care a ținut limba română sub veșmânt chirilic.
În Ucraina războiul continuă și
situația este fluidă. Sper că armat ucraineană să reziste cu dotări de armament
american și britanic. Nu pot decât să fiu de acord cu Cioloș care pledează ca
țările din Balcanii de Vest să adere, precum și Ucraina, Georgia și Moldova,
care ne interesează deosebit.
S-au schimbat și judecătorii de la CCR.
Cred că această instituție este o eroare, fiind extrem de conservatoare și
marcată de trecutul comunist. Noul președinte este Marian Enache, unul din cei
mai dubioși impostori promovați după 1989. Jurist, om de bază a lui Iliescu
este autorul diversiunii ticăloase numite Proclamația de la Podu
Înalt care să anihileze extraordinara Proclamație de la
Timișoara. Această javră de Vaslui folosea numele marii victorii a lui
Ștefan cel Mare împotriva turcilor pentru a o folosi în scopurile
criptocomuniste! Acum acest individ este președintele CCR. CCR a dat tot timpul
soluții constituționale extrem de controversate. Mai bine e ar ca la americani,
Curtea Supremă la este expertă în soluții constituționale cum poate fi și Înalta
Curte de Justiție.
Este vară sunt cireșe și căpșune. Poftă
bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu