Mineriada

Azi comemorăm una dintre cele mai triste zile din democrația noastră post-decembristă Mineriada. Au fost mai multe mineriade, dar aceasta avut cel mai contondent impact cu populația civilă a Bucureștiului. După revoltele minerești din 1977 Ceaușescu a înțesat Valea Jiului cu securiști. Așa că minerii dint-un grup social extrem de solidar, datorită condițiilor speciale de muncă. Iată că după 1990 acești securiști au reușit să transforme acest grup muncitoresc într-o armată de represiune la dispoziția acestor organisme obscure. Se spune că nu Iliescu a organizat aceste mineriade, ci indivizi care doreau să transforme democrația românească într-o caricatură.  Dar Iliescu, însetat de revanșa de a deveni jupânul României a acceptat orice metodă pentru a se menține la putere. Impactul internațional al mineriadei a fost catastrofal pentru România. Dintr-o revoluție pentru instaurarea democrației, regimul Iliescu dovedea că n avea nicio legătură cu democrația. O fost o perioadă foarte neagră pentru noi. Din păcate Iliescu și acoliții lui nu au pățit nimic pentru organizarea acestei represiuni care s-a soldat cu bătăi îngrozitoare, cu morți, cu răniți și arestați ca într-o lovitură de stat ca în Chile. 

Am și eu o amintire încă vie despre aceste evenimente. Pe 13 iunie mergeam în delegație la Măgurele. Seara, pe 12 iunie la televizor apare un procuror supărat care spune că Piața Universității trebuie curățată de elementele perturbatoare. Deja Iliescu fusese ales cu 86% din voturi, iar FSN avea 65% din Parlament. Protestul din Piața Universității își pierduse țelurile originale și trebuia oprit într-un fel. Dra nu prin mineriadă! Dimineața am ajuns în București și am ajuns în zona Pieței Universității și am încercat să ajung acolo. Nu se putea, am ajuns undeva pe la zona fostei Biserici a Enei și am văzut cum poliția a blocat accesul în Piață. Am plecat spre treburile mele. După prânz ajuns în centru am văzut fumul de la autobuzele care au fost incendiate ca diversiune al ordinul lui Diamandescu. Am ajuns pe la 5 d.a. în Piața Universități unde nu mai era nimic, doar câțiva tineri furioși. Am aflat apoi că nemernicul de Răzvan Teodorescu ordonase întreruperea transmiterii unui meci de la Mondialul din Italia, ca să accentueze starea de confuzie. Mă gândesc dacă aș fi ajuns în București pe 14 iunie? Nasol!

Apoi pe 14 iunie au ajuns cu trenurile minerii și au început să bată bucureșteni, să atace  sediile partidelor istorice, să agreseze locuințe ale politicienilor anti-FSN, precum Ion Rațiu. Cel mai bătut a fost Marian Munteanu, liderul studenților. El a fost și arestat și eliberat la presiunile interne și externe. Ulterior cariera lui Munteanu a fost sinuoasă, a fost considerat radical conservator, apropiat de ideologia legionară. Ba securiștii după ce erau să-l omoare în  bătaie au încercat diversiunea că ar fi fost turnător! Jandarmii și poliția au procedat la arestări, dar ulterior au fost eliberați. 

Faptul că în presă au apărut drafturi de legi ale securității naționale a fost o idee bună. Nu mă miră că securiștii au și azi nostalgia impunității și a libertății de a face ce vor ei. Am avut surpriza unei discuții cu doi sereiști, cel tânăr având limbajul securiștilor de sinistră amintire. Asta sunt învățați ei al academiile de siguranță națională. Spwr ca aceste mizerii să nu ajungă legi de represiune a democrației. 

Legat de acest trist eveniment văd că acolitul lui Iliescu Marian Enache, autor diversiunii Proclamației de la Podul Înalt menit să fie contrazicere a Proclamației de la Timișoara a ajuns președintele CCR. 

Pe de altă parte constat că diversionistul Cioloș a atins scopul lui primar, dezmembrarea USR, după ce partidul i s-a împotrivit. Face jocul unor interese obscure care nu anunță nimic bun.