luni, 24 iulie 2023

Tour de France și un pic de istorie


S-a terminat și cel mai important eveniment ciclist al anului Tour de France. Este o mare performanță să mergi pe bicicletă peste 3000 de kilometri. Este un sport câinesc de oameni care trudesc zilnic 200 de km pe șa. Asta trezește și suspiciunile de dopaj. Anul acesta favorit era slovenul Tadej Pogacar, chiar dacă danezul Jonas Vingegaard câștigase anul trecut. Și diferența între ei până spre final era doar de 10 secunde. Totul urma să se decidă în etapa de contracronometru, o etapă mai dificilă, nu pe teren plat, ci pe zone cu pante, urcușuri și coborâșuri. Penultimul în cursă a intrat Pogacar și timpii lui se dovedeau foarte buni. Dar a intrat în cursă și Vingegaard. El i-a speriat pur și simplu pe comentatorii de la Eurosport, întrecându-l pe Pogacar cu 1 minut jumătate! Și în următoarea etapă de munte i-a mai luat încă 4 minute! Singura satisfacție a lui Pogacar este că Vingegaard l-a lăsat să câștige penultima etapă. 

Că tot suntem la sport s-a desfășurat returul la Tiraspol al Farului cu Șeriff. Au luat o bătaie exemplară, care arată nivelul fotbalului românesc, chiar cu miracolul din Elveția. Chiar dacă Ungaria are o națională puternică de fotbal, la cel intern este în aceeași mlaștină a incapacității. Campiona Ferencvaros a luat bătaie acasă și eliminată de o echipă din Insulele Feroe! De vină la noi sunt falșii șefi ai fotbalului românesc, prostia unui Becali, și a altor ejusdem farinae

V-am prezentat cartea de memorii a lui Zeletin privind retragerea catastrofală din toamna anului 1916. Am învățat despre noi o istorie glorioasă. Cum noi care am apărat Occidentul de otomani? Acest fals a fost demontat de unii istorici, dar tentativele au fost rău primite. Aceste istorii nefericite din vremea începutului Primul Război Mondial arată în primul rând lipsa de considerație a ofițerimii române față de trupă, venită din ciocoismul nostru nenorocit.  

Aceeași teză eroică falsă o împărtășesc și vecinii maghiari, care au stat 180 de ani sub pașalâc otoman și noi românii privim asta cu satisfacție, Noi care ne-am turcit rău sub fanarioți. Este adevărat că vecinele Ungaria, sau Polonia au fost puternice state medievale  central europene, dar ambele au dispărut! Ungaria la Mohacs în 1526, învinsă de Soliman Magnificul, iar Polonia a fost împărțită de Rusia, Prusia și Austria în secolul XVIII.  Ungaria a avut un moment de glorie cu Franz Joseph i-a invitat să guverneze împreună în Imperiul Austro Ungar, cu un final dezastruos. Iar Orban Viktor reușește să mintă o majoritate de maghiari cu un trecut imperial, fără nicio șansă de a reveni.

Istorie glorioasă au avut doar trei state europene, Anglia, Franța și Spania  și o știm cu toții asta. Apasă însă moștenirea colonială, mai problematică la Franța, dar există o majoritate azi în lume de vorbitori africani de franceză, de spaniolă în America Centrală și de Sud, și de engleză în toată lumea.

La începutul secolului al XVIII-lea a apărut o nouă mare putere Rusia lui Petru cel Mare, El a încercat să modernizeze și occidentalizeze statul rus, dar a existat o puternică rezistență care amintește și azi de stăpânirea tătărească și de Ivan cel Groaznic. 

Pe de altă parte Germania  nu a reprezentat o mare putere, din cauza fărâmițării în stătulețe după Războiul de 30 de ani din secolul XVII, care a lovit rău în demografia germanilor care au pierit mai mult de jumătate. De abia începând cu 1871 Germania lui Bismarck a devenit o mare putere militară agresivă, provocând în secolul XX două mari războaie mondiale, sfârșite rău pentru germani. 

E greu să ai o istorie glorioasă!


marți, 18 iulie 2023

Budăi, Firea, Simona















În săptămâna ce a trecut s-a consumat scandalul azilelor groazei. Pe mine mă afectează direct, că Doamne ferește! să ajung la un astfel de azil. Scandalul a izbucnit în Voluntari în fieful soților Pandele Firea. Ca de obicei doamna Firea a dat vina pe alții, ea nu știa nimic. Gherțoiul Godei, omul Firei era jupânul acestor azile, el petrecea cu curve și lăutari, și bieții bătrâni cerșeau în zdrențe. Este ce poate fi mai rău, îți dai pensia acestor instituții și mori de foame și mizerie. Și cum poate această mincinoasă perfidă să nege despre această situație, când fundația care înființa azilele se numea Sfântul Gabriel cel Viteaz. Pentru bisericoasa Gabriela Firea, Gabriel era Arhanghelul care a anunțat Bunavestire, și nu un sfânt, doar pentru madam Firea ca să o gâdile plăcut, idee probabil a lui Godei și celorlalți mizerabili. În același timp o victimă colaterală a acestui scandal a fost alt corifei al prostiei guvernamentale, faimosul Budăi de la Muncă, în sarcina căruia stătea administrarea și controlul azilelor. Era unul din cei mai slabi miniștri, responsabil al unuia din cele mai complicate ministere. Cu hopuri și cu năbădăi ambii au trebuit să-și dea demisia. Se spune că Gabriela Firea fiind prim vicepreședinte PSD avea o poziție foarte puternică în PSD, dar acest scandal o scoate deocamdată pe Firea din politică. Să-i urăm drum bun și cale bătută. 

Iată că din imensa rezervă a PSD hop a răsărit steaua Simonei Bucura Oprescu propusă la Ministerul Muncii. Simona Bucura, ulterior prin mariaj Oprescu a debutat de mică în politică, fiind nepoata lui Nicolescu, jupânul și zbirul județului Argeș. Este de o bună bucată de vreme deputată, peste 10 ani. Unde s-a manifestat Simona plenar este pe la serbările câmpenești din județ, la zilele comunelor rurale. Este simplu să ajungi deputat pe listă, taci din gură și îți încasezi drepturile. Însă mă tem că Ministerul Muncii este o pălărie mult prea mare pentru Simona. Este în PSD așa criză de cadre că Ciolacu a numit-o pe Simona ministru? Ori Ciolacu nu percepe cât de complicat este mai ales acum cu pensiile speciale, legea salarizării, etc. 

Văd că alde Ciolacu și manipulatorii de la Antena 3 vor să-i bage în horă și pe liberali. Chestia cu Raluca Turcan pute a: voi sunteți de vină! Unde treaba este serioasă e la Consiliul Județean Ilfov unde Hubert Thuma e șef și subordonații lui ar fi trebuit să controleze situația din azile. Nu lipsește din cor nici javra de Dogioiu care bage și ea bățul din situl spotmedia. Îi stă bine lângă Antena3.

Azi se împlinesc 202 ani de la nașterea sopranei Pauline Viardot, de origine spaniolă, personaj principal în The Europeans, carte de istoria culturii secolului XIX, la care citesc acum!