Pe de altă parte nu putem să nu remarcăm faptul că intelectuali de frunte ai României interbelice au pactizat cu mișcarea legionară, în primul rând influențați de Nae Ionescu, mentorul acestei generații excepționale. Este vorba în primul rând de Mircea Eliade, de Emil Cioran, de Constantin Noica. Aflu cu stupoare de faptul că marele comunist francez Mihai Șora din Rezistența antihitleristă a fost în studenție legionar. Nu este de mirare că unii legionari au devenit ulterior comuniști, extremele se atrag. Ulterior Mircea Eliade nu a putut să recunoască trecutul lui deocheat din motivul că devenise profesor la Chicago, in SUA. Doar Saul Bellow, colegul lui de Universitate l-a încondeiat în ultimul său roman Ravelstein, ca profesorul antisemit Grielescu, pe motiv că îl părăsise nevasta română, Alexandra Bagdasar. Cioran, care a fost un marginal în Franța, fără serviciu, și-a putut permită să-și recunoască trecutul deochiat. Și Noica a făcut pușcărie comunistă și a avut o notă naționalistă în scrierile sale.
Mai este și situația delicată a rezistenților anti comuniști de după 1948, care au luptat în munți împotriva slugilor bolșevicilor care au luat puterea în România, care erau adepți legionari, sau a celor din pușcăriile comuniste. Mai este și situația delicată a lui Vintilă Horia, om de dreapta, singurul român care a luat premiul Goncourt, sau filosoful de dreapta Mircea Vulcănescu, secretar de stat în guvernul Antonescu. Și nu în cele din urmă a mareșalului Ion Antonescu, responsabil al Holocaustului din România, a pogromului de la Iași, a represaliilor de la Odesa din timpul războiului antisovietic, de deportările din Transnistria a evreilor din teritoriilor ocupate vremelnic în 1940-1941 din Bucovina de Nord și Basarabia.
Comunismul românesc a cunoscut două faze, prima din anii 50 și începutul anilor 60 a fost internaționalistă, supusă ideologiei lui Stalin în care eram aproape slavi și intoxicați de această ideologie marxist leninistă. Am cunoscut-o pe pielea mea , copil fiind eram îndoctrinat complet. A urmat, după 1964 desprinderea de URSS, cu culmea din august 1968, când blamarea invaziei Cehoslovaciei a fost momentul de glorie a lui Ceaușescu. Și ajungem la anii 80 în care ideologia național comunistă avea nostalgia exceselor legionare din anii 30.
Văd că toată salata asta naționalistă care pică în extremisme fascist legionare a reînviat acum cu prilejul alegerilor. Este un amestec toxic și oximoronic de fascism legionaroid combinat cu reverii putiniste ruse, la fel de fasciste. Și așa este fabricat Călin Georgescu,
Am acum schimburi dure cu idioți utili care confundă patriotismul cu cu naționalismul extrem și îl amestecă cu teribilă atracție pentru autoritarismul rusesc al lui Putin.
Am cazul lui Radu Gyr, unul din propagandiștii legionari, care a scris și Imnul legionar. Este autorul unor splendide poezii patriotice precum Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane. Nu pot comenta supraviețuirea din pușcăria comunistă. Ieșit din această pușcărie comunistă, Radu Gyr a căzut în brațele politrucilor, scriind în reviste adresate exilului românesc. Pentru o bucată de pâine s-a prostituat. A fost Radu Gyr, un Adrian Păunescu avant la lettre. Adrian Păunescu a debutat cu poezii patriotice de mare respirație, ca apoi să devină profetul jegos al ceaușismului târziu.
Mulți din cei tineri și mai bătrâni au picat astfel sub acest amestec grosolan de ceaușism, neolegionarism, fascism și prostii absolute debitate ce acest individ, care este spion al lui Putin.

