marți, 18 martie 2025

Rădăcinile răului


Aceste considerații mi-au fost declanșate de o conversație între Mircea Toma și Matei Udrea privind cele ce se întâmplă în România azi. Mircea Toma nu se află printre favoriții mei, dar această conversație a fost interesantă pentru că încearcă să elucideze cum au evoluat lucrurileîn politica românească. Mircea Toma spune că atacurile hibride ale Rusiei ar fi început acum 8 ani, dar eu cred că ele au început simultan cu campania de influențare care au adus la alegerea lui Trump în America. Aceste campanii au avut și vectori de influență autohtoni, între cei care au fost în serviciile de securitate ale României și care nu au depistat aceste atacuri sau au fost părtași în aceste acțiuni. Una dintre probleme era resuscitarea ideilor legionare. Având ocazia să particip anual la Simpozionul PERT dedicat Experimentului carceral de la pușcăria Pitești la sfârșitul anilor 50, am observat cum acolo se manifestau și neo legionari, dar fără vreun efect important. Problema legionar ă este delicată pentru că sub influența lui Nae Ionescu, cei mai de seamă intelectuali români au aderat la această mișcare. După război Mircea Eliade și Emil Cioran, aflați în emigrație au încercat să ascundă aceste aderențe tinerești, Eliade pentru că a devenit profesor la Chicago și Emil Cioran pentru că nu dădea bine. Când a acceptat republicarea Schimbării la față a României, a cenzurat cea mai importantă parte a cărții care expune ideile acestuia, amalgam ciudat de idei legionare și comunistoide. Pe de altă parte Constantin Noica a făcut în țară domiciliu obligatoriu și pușcărie și pentru că avusese o tinerețe deocheată alături de legionari. Însă în procesul Noica Pillat, N. Steinhardt, evreu și prieten cu Noica a făcut și el pușcărie. Gabriel Liiceanu l-a cunoscut pe filosoful român prin intermediul altui intelectual de origine evreiască, Henri Wald.  Lucrurile s-au complicat și cu rezistența în munți, unde toți rezistenții au fost tratați la grămadă de legionari. Ori în muți cei care au luptat acolo, erau în majoritate militari cu pregătire de război. Complicat este și cu intelectuali de dreapta, precum Vintilă Horia, singurul român premiat cu Goncourt și el  făcut legionar de autoritățile comuniste, pentru că a rezistat avansurilor acestora. În perioada finală a comunismului ceaușist, ideile legionare potrivite național comunismului au fost îmbrățișate atât de politruci, dar mai cu seamă de securiști. A mai contribuit și predarea unei istorii complet aiurea, în care se accentua eroismul voievodal, perioadă în care românii au stat sub turci cam 500 de ani. În același timp perioada marilor transformări pe care le-a suferit poporul român, de la sfârșitul secolului XVIII și al XIX-lea, începând cu Școala Ardeleană, Revoluția lui Tudor Vladimirescu, Revoluția de la 1848 și mai ales modernizarea României începută sub Cuza și continuată cu mare succes de Regele Carol I și a familiei politice a Brătienilor a fost ocultată.  Momentul 1918 a fost trecut sub tăcere pentru că însemna reîntregirea Basarabiei la România Mare. Așa s-a creat un câmp fertil pentru ideile care au început să prolifereze la începutul anului 2020 cu apariția pandemiei Covid și care au sfârșit prin apariția unui partid precum AUR în parlamentul român, partid care l-a vehiculat și pe acest Călin Georgescu, un individ cu o biografie sulfuroasă, psihopat și mitoman și cu simpatii putiniste. Atunci s-a creat un curent puternic antivaccinist alimentat dinspre Rusia și cu multe prostii trumpiste. Alt moment favorabil acestor idei fals patriotice, de fapt rusofile și putiniste a fost declanșarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Chiar dacă inițial poporul român a reacționat pozitiv și acțiunile guvernului și ale președintelui Iohannis au fost pro Ucraina, s-a dezvoltat un curent anti-Ucraina având ca vector George Simion și AUR. Aici propaganda ruso-putinistă a fost intensă, privind teritoriile pierdute de România Mare la URSS, dar nu actuala Republică Moldova. Această propagandă nu a funcționat la polonezi, care au avut experiența a 200 de ani de stăpânire rusească, dar uite că au dat roade în România. Polonia a pierdut la Uniunea Sovietică teritoriile din Estul ei, Galiția, Ucraina de Vest leagănul naționalismului ucrainean, zone din Bielorusia și Lituania, zona Vilno - Vilnius. Așa că Stalin s-a gândit să compenseze pierderile poloneze prin teritorii smulse de la Germania. Pentru România nu a existat aceasta oportunitate, dar Stalin ne-a înapoiat Transilvania de Nord ocupată de Ungaria. Lui Stalin nu-i trecea prin cap că Ucraina va deveni un stat independent și ostil Federației Ruse. Și aceste chestiuni nu sunt discutate și creează situații fertile pentru propaganda rusă. 

Și venim și la ultima chestiune care a crea mari frustrări în societatea românească. În comunism avantajele nomenclaturii nu erau așa de evidente. Locuiesc într-un bloc unde o scară era plină de securiști și milițieni. Aceștia beneficiau și ei ca și mine de frig iarna, pentru că ușile și ferestrele de proastă calitate, nu erau etanșate, doar poate aveau avantaje la procurarea hranei, nu erau obligați să stea la cozile animalice  de disperați. Acum o  ducem cu mult mai bine ca atunci, dar oameni sunt și mai nemulțumiți. Pentru că unii au devenit mult mai bogați, și avem în cuget și simțiri să moară capra vecinului. Sunt mari nemulțumiri privind statutul unora care muncesc din greu și nu au respectul celorlalți. Este și consecința capitalismului sălbatic, care a creat bogați ce par și unii confirmă că au făcut avere prin corupție. Deosebirea este că societățile din Vest, de exemplu cea britanică sunt mult mai așezate, fiecare își cunoaște locul în societate. Poți și acolo să te îmbogățești dar mijloacele sunt mult mai clare decât a fost și este la noi. 

Toate aceste condiții au creat o situație favorabilă unui mitoman periculos să acceadă la cea mai importantă funcție din stat. Dar democrația românească a rezistat și asta  este foarte bine!

sâmbătă, 15 martie 2025

Gigi Becali a demisionat!


Ăsta ar fi ultimul eveniment care s-a întâmplat ieri. Pe Gigi Becali l-am înjurat tot timpul în legătură cu ce face el în fotbal, de fapt lăudăroșenia lui tâmpită. Crede că dacă are o grămadă de bani își poate permite orice și văd că jurnaliști îl caută în coarne pentru că-i mituiește și îi dau posibilitatea să debiteze tâmpenii fotbalistice. Dar trebuie să recunosc o realitate, echipa FCSB, de fapt Steaua a avut rezultate foarte onorabile în Europa League, dar s-a poticnit în fața unor echipe foarte puternice. Una este să învingi echipe grecești alta să dai de unele din Premier League sau din campionatul francez. Mă întreb cum armata nu l-a pus la respect pe acest Talpan, care în loc să vadă de militărie inventează echipe de fotbal, care nu pot promova în Liga I, m-a și cenzurat Adevărul pentru că l-am huiduit pe Talpan. Dar revenind la Becali, el a făcut un gest de bun simț. Atunci când a constatat că George Simion face jocuri dubioase cu Anamaria Gavrilă șefa POT, Becali a demisionat și l-a acuzat în gura mare pe George Simion. Așa că AUR a strâns semnături pentru Anamaria Gavrilă, dar ca semn al înfrățirii s-a lăsat cu o bătaie între echipele AUR și POT! Această grupare fals suveranistă este în mare degringoladă de când Georgescu a primit interdicție de a participa la prezidențiale. În pofida unor voci, cum e infractorului Zegrean, fals că este orb, pus de alt infractor numit Băsescu șef la CCR, există temeiuri legale și constituționale ca Georgescu să nu mai poată candida la prezidențialele din mai. Faptul că din cauza lui Georgescu s-a anulat turul doi din toamnă, este cel mai puternic argument. În lipsa lui această extrema de tip fascist nu are un candidat viabil.  Văd că populiștii din presă îl scot din lada de gunoi pe Băsescu, care se ocupă de dat sfaturi. Aceștia mai exultă de bucurie că Bolojan circulă cu economicul pe avioane. Asta este satisfacția lor, să se îngrămădească cu președintele, că așa e mai popular!  

Gruparea asta dubioasă AUR POT care are legături cu Putin și Rusia  nu poate fi suveranistă! Cred că cei care au aderat la aceste idei nu înțeleg nimic. Rusia în toate formele ei, țaristă, sovietică și acum putinistă a atentat la suveranitatea României! Mă întreb și acum cum s-au găsit atâți să fie fascinați de imbecilitățile emise de impostorul Georgescu. Mai tare mă mir că toți piețarii, precupeții, contrabandiștii de țigări și taximetriști era atât de îndrăgostiți de el, pentru că tot ce preconiza el, un regim autoritar ar fi lovit în interesele celor care practică comerțul la negru. Dar există multe explicații, cei bătrâni și perdanți ai capitalismului românesc își aduc aminte doar de faptul că aveau servici unde puteau să taie frunză la câini și să fure câte ceva. Cei tineri nu înțeleg ce era cu cenzura, cu faptul că te împușcau dacă îndrăzneai să treci frontiera, iar acum nu le respectă nimeni statutul de muncă grea prin Occident. Habar nu au de istoria celor 45 de ani de comunism, vinovată este școala, care nu apredta cum trebuie Istoria României în comunism! Este de înțeles furia, pronunțată corect, nu furiia, pe clasa politică falimentară, care a cultivat impostura și corupția. Dar de aici până la a adera și vota niște falși patrioți, precum Șoșoacă, Simion, Gavrilă este drum lung. Aș că încă odată felicitări lui Becali pentru gest! Între timp Simon a trecut de BEC. Mai apare un candidat care aspiră la voturile extremiste și ceva de pe la PSD. Este vorba de Victor Ponta, unul dintre cei mai slabi prim miniștri, din cauza căruia nu mergem azi pe autostrada Pitești Sibiu. Este un individ tupeist, mincinos și obraznic. Nu știu dacă votanții PSD vor fi tentați de el, după multiple trădări față de acest partid. 

Am citit în România Literară un articol scris de Mircea Mihăieș privind situația curentă internațională creată de Donald Trump. El propune lui Hurezeanu niște nume  de intelectuali care ar putea fi cooptați în Ministerul de Externe, din păcate, cam toți sunt cei care s-au mânjit prin colaborarea cu Băsescu, care i-a cumpărat la bucată. Cu multă neplăcere constat că de atunci intelighenția românească și-a pierdut statutul pe care îl avea în fața publicului românesc.  Asta se vede și prin faptul că se citește din ce în ce mai puțină literatură română și asta este păcat!

În Dilema se dezbate problema reformei, se dorește reformă, dar nu suntem în stare să o punem în funcțiune. Chestiune pe care o dezbate de mai mult de 150 de ani și Caragiale!

Am văzut un serial interesant cu tineri liceeni din Israel, Black Space. Este cam invers de liceenii din Beverly Hills. Într-un liceu din periferiile Tel Aviv-ului se petrece un masacru și poliția caută să afle adevărul, un caz de răfuială a palestinienilor, sau altceva? Urmărind serialul mi-am pus întrebarea cum s-a stabilit ca limba oficială să devină ivrit-ul derivat din ebraica clasică. Și am aflat că această limbă a fost cultivată de rabini militanți sioniști începând din secolul al XIX-lea. Din limba moartă folosită în textele sfinte citite în sinagogă, ebraica a evoluat în această limbă folosită acum în Israel. S-a renunțat la idiș, ca limba celor care au murit în lagărele morții, ca limbă a celor învinși. Acum este vorbită de vreo 9 milioane de evrei în Israel și e limba învingătorilor dușmanilor Israelului. 

Donald Trump ia măsuri care mai de care mai ciudate care afectează economia SUA. Mai nou l-a certat pe premierul Irlandei că au furat Americii industria de medicamente. Cea mai lovită companie este Tesla care este supună unui boicot intern și internațional, Musk fiind contestat de toată lumea, inclusiv sunt petiții să i se retragă cetățenia canadiană, pe care n-o merită. Trump, mai nou atacă și cenzurează presa, va fi rău! 

Și ceva de fotbal. S-au încheiat optimile cu surprize. Liverpool a fost învinsă acasă de PSG, care pierduse la Paris. După prelungiri a urmat loteria penaltiurilor și Liverpool a pierdut că a pus fraieri să execute. În schimb la Madrid pe Wanda Metropolitano Atletico a marcat din secunda 20 și s-a ajuns tot la penalti. Alvarez a atins de  două ori mingea cu ambele picioare și golul lui s-a anulat, generând tot felul de comentarii. S-a calificat Real, care se întâlnește cu Arsenal. Eu cred că tot Real va fi campioană.

Încep  calificările la mondiale!