Dileme și dezacorduri nu numai literare

Voi începe cu România Literară. În numărul din mijlocul verii 30-31 sunt multe contribuții interesante, legate de amintirile din comunism. 

Aș începe cu partea a doua a interviului luat lui Stephane  Courtois, editorul impresionantului volum Cartea neagră a comunismului.  Cartea a zdruncinat  multe conștiințe din Occident cum au făcut și cărțile lui Alexandre Soljenițîn. Este interesantă și biografia lui Courtois, în 1968  la evenimentele din capitala Franței, Paris, Courtois era un tânăr de 21 de ani militant maoist. Cartea unui expert în China, despre Revoluția Culturală i-a luminat mintea și a părăsit comunismul. Courtois afirmă pe bună dreptate că nu a rămas nimic bun de pe urma comunismului. În primul rând activitățile lui Lenin și Stalin au însemnat moarte, pușcăria Gulag, foamea mortală din Ucraina Holodomorului, epurarea teribilă a lui Stalin din anii 37-38 care au exterminat cadrele partidului bolșevic și vârfurile armatei, care au dus la catastrofa de la începutul agresiunii hitleriste în Rusia. Pentru noi amintirile sunt la fel de teribile, represiunea din anii de final de 1940 început de anii 50, Experimentul Pitești, Exterminarea de la Canal, cartelele de până la 1960, reinventate de Ceaușescu la începutul anilor 80, goana după mâncare, frigul din case pe care unii imbecili fără memorie, rețin doar nostalgia după tinerețe. Alegerile prezidențiale din 2024 -25 arată cât contează uitarea, când din cauza furiei explicabile, dar și de neînțeles a oamenilor face să apară psihopați cu mult  mai periculoși de cât cei care au guvernat România până acum. 

Doamna Adameșteanu are un fragment dintr-o carte viitoare, care privește afacerea Eliade - Culianu. Gabriela Adameșteanu a aprobat publicarea în revista 22 a articolului lui Norman Manea Felix Culpa - Culpa fericită privind tinerețea deochiată a lui Eliade. Ea își amintește de interviul pe care l-a luat lui Ion Petru Culianu, legatarul testamentar al activității științifice a lui Eliade și urmaș la catedra de Istoria Religiilor. Culianu era extrem de prudent privindu-l pe Eliade, mai ales că soția lui Eliade apăra îndârjit activitatea acestuia, cât și trecutul lui sulfuros din tinerețe. Matei Călinescu care a condus-o la Culianu pregătea și el un volum privindu-l pe Eliade pe care l-a abandonat între timp. Rămâne nerezolvată asasinarea lui Culianu. 

Varujan Vosganian ne oferă o frumoasă poveste privind pe profesoara lui de pian Ada Macler, intitulată Concert pentru mâna stângă.  Pe la 1931 iarna, Maurice Ravel ajunge la București să dirijeze compozițiile sale și o întâlnește întâmplător pe Ada. Îi face invitația să asiste toamna la concertul pe care urma să-l dirijeze la Basel. Ada ia trenul ajunge la Basel și după concert vine să-l vadă pe Ravel, care nu își mai reamintește de Ada! Trist, dar Ada tot cântă celebrul său concert pentru mâna stângă, dedicat pianistului Paul Wittgenstein, care-și pierduse mâna dreaptă în Marele Război 1914-1918. 

Se fac 100 de ani de la nașterea lui A. E. Baconsky. Poet proletcultist la începutul anilor 50, schimbă ulterior cârma, dedica opera proletcultistă lui Dan Deșliu, culmea care acesta va deveni un opozant al lui Ceaușescu în anii 80. Scrie un roman Biserica neagră, transmis de Europa liberă. Moare la cutremurul din 1977. Eu nu-l rețin decât alături de Deșliu, Beniuc, Victor Tulbure, Maria Banuș, Nina Cassian ca aceia care mi-au îndopat memoria de copil cu toxicități,  cu poeziile lor mizerabile cu partidul.  

Mircea Mihăieș continuă cu fragmente privind-o pe Virginia Woolf. După volumele pe care le-a dedicat operei lui James Joyce, Mihăieș pregătește un volum despre Virginia Woolf. 

Numărul dublu al revistei este dedicat și farselor scriitorilor. Unele sunt simpatice și nevinovate, altele sunt de cel mai prost gust, unde excelează Mihai T. Morar. Dar cea mai tâmpită a fost povestită unui scriitor de Valeriu Armeanu, care umbla cu cenaclul Flacăra. Armeanu povestește cum niște imbecili au schimbat gențile asemănătoare, ale scriitorului și ale contabilului cenaclului care avea în geantă banii luați pentru accesul spectatorilor la cenaclu. Contabilul chiar voia să se sinucidă, dar se rezolvă cu Păunescu în prim plan. Amintiri urâte!

Am citit în revistă și prezentarea romanului dedicat vieții lui Titu Maiorescu din seria de biografii romanțate, scris de un anume Adrian Jicu, prezentarea cărții fiind făcută de Dan Gulea. Concluzia recenzentului este că autorul face din personajul  exemplar, fondator al literaturii române clasice și moderne un personaj de tabloid, ratând o personalitate exemplară prezentată într-un cadru senzaționalist și eșuând în orice fel de scop didactic sau scolastic. Singura informație pe care nu o știam și care apare în prezentare este numele lui Maiorescu. Tatăl, Ioan Trifu preia numele soției din stirpea familiei unuia din corifeii Școlii Ardelene,  Petru Maior! Ei bine aceeași carte este recenzată de Adrian G. Romila în revista Dilema și recenzentul încearcă să justifice penibila manieră a autorului de a-l prezenta pe Maiorescu. Cam asta este deosebirea dintre România Literară și Dilema în privința literaturii. Citesc pentru orientare recenziile cărților de literatură română și străină din aceste reviste și din Observator cultural. Acești critici de la Dilema și Observator cultural se întrec în a promova literatura tinerilor autori apăruți după 1990, și cu regret nu prea am găsit nimic de citit din ei. M-a înșelat prezentarea ditirambică a unui roman în  Observator cultural și a fost o dezamăgire și o prostie. Criticii de la aceste reviste se întrec în a prezenta mai ales poezie feministă, absolut lipsită de valoare. Sunt foarte surprins cum unii încearcă să se prezinte scriitori, dar nu au nicio legătură cu literatura și resping orice este mai vechi de 1990. Nu sunt vremuri favorabile pentru literatură, după cum am constatat de la FILStreet festivalul de literatură de la Pitești, unde scriitorii erau mult mai numeroși decât cititorii. Și vorbind de critici întâlniți în aceste reviste Observator cultural și Dilema citesc opinia tupeistă și obraznică a unui criticastru numit Adrian Mureșan, care face de doi bani România Literară, cum că scriitorii de acolo nu au nicio valoare. Ba, Adrian Mureșan și părerile lui literare nu au nicio valoare!

Din Dilema am reținut nu numai opiniile despre biografia lui Maiorescu. Sever Voinescu scrie un articol intitulat Reforma trece, năravurile rămân (apud Caragiale!). Este vorba de eforturile reformatoare ale lui Bolojan. Și încearcă să ilustreze asta cu o povestioară extrasă din Analele lui Tacitus, care se potrivește ca nuca în perete cu eforturile reformatoare ale primului ministru. Singura chestiune valabilă este zisa lui Caragiale. 

În consens cu dilemele programei școlare ale liceului profesorul Horia Corcheș dezbate forma de studiere a literaturii române, clasici,  dar și scriitori contemporani, extrem de orgolioși care vor toți să apară în programa școlară. Am citit o postare a lui Papahagi privind rolul școlii, care ar trebui să facă din ghiolbani gentlemeni și din fufe niște ladies. Eu mă îndoiesc că acest scop poate fi atins, pentru că: prostul nu e prost destul destul, dacă nu e și fudul. 

Un contributor se ocupă de intervenția președintelui Dan, privind legea de combatere a manifestărilor antisemite, legionare. Este vorba se pare de existența unui ONG care promovează luptătorii anticomuniști din Munții Făgăraș, probabil printre ei, și pe Ion Gavrilă Ogoranu și Dan este făgărășean și atașat celor de acolo. Aici este o chestiune foarte delicată. Pentru că securiștii și politrucii bolșevici au băgat la grămadă pe toți rezistenții anti comuniști la legionari. Este adevărat că Ogoranu a fost ca elev la Frățiile de Cruce, însă nu s-a manifestat ca antisemit, doar ca anti comunist! Grea problemă, citându-l pe Farfuridi: Din această dilemă nu puteți ieși! Am zis! La fel și președintele Dan.

Dosarul acestei săptămâni în Dilema are titlul Exagerări, monșer. Cel mai interesant articol Pe cele mai înalte culmi - Metamorfoza Elenei Ceaușescu în savant de renume mondial, este dedicat sinistrei lui soții, evident Ceaușescu și femeia lui, Elena. Elene Betea documentează că în această afacere penibilă a fost implicat și chimistul Nenițescu de la Politehnica bucureșteană, nu numai Cristofor Simionescu de la Iași. 

Bildt, fost prim ministru al Suediei are un articol despre Domul de Aur, sistemul anti rachetă visat de Trump. Și concluzia este că nu sunt soluții simple și nici sisteme defensive inexpugnabile, cum s-a văzut cu rachetele iraniene care au străpuns Domul de Fier israelian și au căzut peste Tel Aviv. 

Un pic și de fotbal. A început campionatul intern. Sunt și preliminariile la cupele europene. FCSB a suferit o înfrângere penibilă în Andorra, dar s-a calificat. A fost și meciul din Europa League dintre CFR și Paksi - Ungaria, care a redeschis contenciosul româno-umgar, valabil în orice domeniu! CFR a învins greu pe unguri, au condus cu 1-0 la pauză cu un gol superb a lui Fică. A venit momentul unui penalti în careul clujean, dar execuția repetată a acestui penalti a fost ratată. Așa că Louis Munteanu a făcut 2-0 și în final Muhar, 3-0. Asta ne adaugă puncte care ne pun deasupra Ungariei la calificativele UEFA.  Să sperăm în comportări onorabile alor noștri!

România de ieri și de azi

Aș începe cu România de ieri, din ce am citit din Autobiographia mea a lui Zacharia Antinescu, institutorul lui Caragiale. Suntem pe la începutul anilor 1850 în România, cum spunea Antinescu, despre Principatului Țării Românești. Și m-a surprins desprinderea de feudalism, de perioada fanariotă. Ploiești era administrat în genul occidental, cu prefect, era deja o Școală de fete, unde începe să activeze Antinescu. Antinescu, brașovean, cu mentalități din Transilvania central europene, patriot român găsește în Ploiești o viață adaptată la necesitățile modernității acelor vremuri. Nu se mai simte turcirea și grecizarea care ne-au dominat în secolul al XVIII-lea. Caragiale mai târziu ne descrie o Românie sincronizată la modernism. Pe de altă parte, în zona rurală dominau încă relații feudale, învoieli agricole care mențineau această zonă într-o accentuată înapoiere. Asta explică ultima răscoală din Europa, cea din 1907. Reforma agrară din 1921 a împroprietărit majoritatea țăranilor, care au luptat cu eroism în Războiul de Reîntregire, dar nu a rezolvat problemele agriculturii românești. Ulterior ciubota bolșevică se lăuda cu colectivizarea agriculturii care a distrus exact pe cei mai harnici țărani. Abia acum începe să se practice o agricultură modernă, cu toate că au apărut ciocoii noi agricoli, care vor doar să profite de facilitățile date de stat și UE. 

Revenind la actualitate, s-a desfășurat Congresul PNL. Acesta l-a ales pe liderul incontestabil al acestui partid, prim ministrul Bolojan. Remarca cineva pe FB cum poate fi acest om politic atât de puțin șantajabil, că are curajul să ia măsuri extrem de impopulare. Eu sunt surprins de faptul că este un foarte bun orator, spontan în replicile date jurnaliștilor la conferințele de presă, când se spunea că nu este un debater și orator, Bolojan este! Au participat președintele Nicușor Dan, reprezentanți ai USR, UDMR, minorități. A lipsit în mod semnificativ cei de la PSD. Cei de la PSD s-au transformat în niște fecioare neprihănite, ei care sunt cele mai mari curve politice. Joacă cartea populismului, plâng de mila oamenilor supuși austerității. S-a văzut că ministrul finanțelor, Boloș avertizase în 2024 pe Iohannis, Ciolacu, Ciucă de deficitul bugetar imens, dar pe Ciolacu l-a durut în bască! Este interesant că la finalul congresului, sala plină de resturi, gunoaie a fost curățată de liberali în frunte cu Bojan, exemplu care poate fi urmat și șeful când este nevoie se implică!

Cu toate că nu sunt un admirator al lui Sever Voinescu, nu pot decât să agreez punctele lui de vedere prezentate în Dilema privind partidele politice în articolul România ca o pradă. El spune că România este prizoniera partidelor politice, de 10-15 ani, eu aș spune de 35 de ani de la începutul democratizării României. Și face și niște aprecieri.

''Contraselecția, adică sistemul intern de promovare este astfel făcut încât incompetența bate competența, necinstea bate onestitatea, mintea îngustă bate mintea deschisă, frica bate curajul.'' Aici sunt campioni cei de la PSD, o fabrică de incompetență.

''Loialitatea șmecheră, adică se caută și se cultivă loialitatea totală față de partid, doar că, de fapt, ceea ce se găsește este o loialitate față de o anumită gașcă, iar loialitatea este viguroasă până când apare momentul oportun pentru trădare și schimbare a direcției loialității.'' Aici excelează în primul rând USR, acrobația politică nefiind circ, ci lipsă de caracter.

''Votul șubred, adică orice se votează în structurile democratice de partid se subminează din prima zi după vot.'' Aici excelează PNL, care a a votat  ultimul an de două ori unanim, întâi pe Ciucă și apoi pe Crin Antonescu, ca imediat să-i submineze și așa nu au intrat în turul final prezidențial.  La Antonescu a contat și PSD care nu l-a votat!.

O altă analiză care mi s-a părut eronată a fost a lui Andrei Țăranu. El este mefient cu PNL și spune că va avea soarta PDL, dacă nu vor reuși măsurile de austeritate ale guvernului Bolojan. PDL a fost un partid artificial de lideri, întâi Petre Roman, apoi Băsescu, excelent demagog populist, partid cu o ideologie neclară, întâi social democrați, apoi populari. Aroganța lui Băsescu din 2010, când și-a asumat sfidător măsurile de austeritate, fără să ia pulsul popular au condus la prăbușirea și dispariția acestui partid. Băsescu l-a făcut mare, Băsescu l-a îngropat. 

Cred că partidul în cea mai delicată situație este PSD. După ultimele sondaje, votanții acestui partid au migrat spre AUR, din furie și  frustrare că PSD nu a reușit să satisfacă anumite cerințe și mai ales din curvăsăria politică pe care o practică. Liderii sunt incompetenți, Ciolacu a fost retrospectiv o catastrofă, Grindeanu nu pare capabil să domine acest partid. 

USR în vederile lui Țăranu vrea să se transforme într-un partid prezidențial. Că Nicușor Dan poate sau nu să transfere ceva popularitate rămâne de văzut. Cred că vor conta mai mult prestațiile miniștrilor USR din coaliția guvernamentală, unde doar Radu Miruță pare a inspira încredere. 

Tot în Dilema economistul Dorel Dumitru Chirițescu publică un articol destul de ciudat, Sindromul slugii abandonate. El pornește de la incidentul cu Pârvulescu în 1979 când l-a criticat pe Ceaușescu, iar toate slugile a cestui dictator au sărit să-l apere. Aceste slugi au supraviețuit și au condus în continuare țara. Acum slugărnicia  s-a mutat de la Estul  comunist la Vestul capitalist. Iată acum cu Trump lucrurile par a se schimba. Autorul crede că instituțiile moderne pe care se bazează România, NATO și UE intră în disoluție. Ei bine aici sunt în total dezacord, Trump a încercat să testeze trăinicia UE și nu i-au reușit manevrele lui de nebun, la fel și cu NATO. Este adevărat că fostul prim ministru Ciolacu a intrat fibrilație căutând puncte de sprijin pe lângă Trump, ajungând să apeleze la persoane dubioase. Între timp Trump a înțeles că Putin este un escroc și sprijină militar acum Ucraina. Sper ca în noua formulă, cu președintele Nicușor Dan și cu primul ministru Bolojan să nu mai dăm impresia dea slugă abandonată și să ne manifestăm mai judicios pe scena internă și internațională. 

Dacă ne uităm la sondaje AUR pare dominator, dar dacă nu uităm la parlament, AUR și partidele SOS și POT au mari probleme, le pleacă parlamentarii. Am citit o postare pe FB cu aer pamfletar în care erau luați la refec Diana Șoșoacă, Anca Alexandrescu, Ion Cristoiu și cei doi iluminați murdari: George Simion și Călin Georgescu. Reacțiile la postare sunt virulente. După comentariile agramate se vede educația precară a comentatorilor. Și postarea este un pamflet acid, dar care reflectă, din păcate, calitatea acestor personaje. Este de neînțeles cum a reușit Călin Georgescu, cu toate aberațiile lui toxice să fascineze atâția. Cred că a contribuit și furia și frustrarea evidentă a dezamăgiților. Este de meditat cum a putut fi manipulată mintea unora care au acceptat toate năzbâtiile și prostiile debitate de Georgescu, asta înseamnă că manipularea are succes la oameni furioși.

O altă chestiune care m-a îngrozit s-a întâmplat la festivalul Beach, Please unde tinerii au scandata Ceaușescu, Ceaușescu. Acești tineri iresponsabili nu au habar de ce a însemnat micul dictator, care ne-a regulat cum a vrut el în ultimul deceniu comunist, de parca eram sclavii lui și copiii ăștia îi strigă numele, altă victorie a manipulărilor ticăloase!

Tot în Dilema citesc articolul Stelei Giurgeanu, Discriminarea imaginației. Este o reacție la dezbaterea publică generată de Gelu Duminică. Acesta se revoltă că la Evaluarea Națională 2025 la Limba Română s-a propus relatarea unei excursii făcute de copii. Duminică se revoltă pentru că, spune el, copiii din etnia lui romă nu au ocazia unei excursii din cauza sărăciei. Duminică nu este pentru prima oară, când, cred eu, este ipocrit, foarte ipocrit. Pentru că este un adevăr, că copiii de romi sunt săraci. Dar ce fac ei? Cum îmi spunea un amic care a fost în contact cu o astfel de familie, soacra și copiii au fost expediați în Franța la muncă, adică cerșit și furat. Prefer să fiu considerat rasist, dar ce s-a întâmplat în Irlanda de Nord, tot cu niște adolescenți romi s-a declanșat o reacție sinistră, în care românii, de orice etnie au devenit o țintă a xenofobiei. Deci copii de romi fac excursii mult mai interesante, precum și copiii de etnici români din precariatul din diaspora, care sunt aduși câteodată de părinți, temporar prin Occident. Deci acești copii care par defavorizați, călătoresc mai mult ca alții, care rămân în țară. La fel cum alt sociolog rom este revoltat că s-a reușit blocarea festivalul de manele de la Stadionul Național. Cu regret, manelele sunt toxice, pentru că fac apologia unei lucruri inacceptabile, cum este statutul femeii față de bărbat, al câștigurilor ilicite, a mizeriei îmbogățiților dubioși. Mi se va replica că au un mare succes la etnicii români, cum sunt fotbaliștii, dar asta arată cât de precară le este educația. În plus lăutarii autentici sunt obligați să cânte aceste mizerii sub muzicale, la cererea amatorilor acestui gen dubios pe mulți bani. 

În România literară remarc un articol scris de Varujan Vosganian privind reformele în domeniul cultural. Aici se pare că guvernanții ignoră pe cei mai în măsură să stabilească direcțiile culturale. Nu așa zișii lucrători culturali, ci scriitori, artiști, actori, interpreți muzicali care se pricep mai bine decât niște birocrați să traseze direcțiile de dezvoltare culturală.

În fine, s-a terminat și sezonul de fotbal cu acest ciudat Campionat Mondial al Cluburilor. Semifinala așteptată dintre PSG și Real a fost un mare fâs, pentru că Real Madrid a jucat jalnic, cu erori teribile de apărare, iar scorul ireal  de 4-0 pentru PSG reflectă jocul prost al madrilenilor. Și a venit aseară, duminică 13 iulie 2025 finala acestui campionat între Chelsea și PSG. Toți dădeau ca sigură o victorie pariziană. Nu a fost așa pe teren. Probabil că și PSG a intrat pe teren convinsă că nu va avea nicio problemă. Chelsea a fost o surpriză, a spulberat pe PSG. Parizienii au jucat nesigur, nu au controlat mingea, mijlocul faimos nu a contat și nici atacul, apărarea a fost jalnică. În schimb Cole Palmer s-a distrat cu PSG, nu au fost în stare să pună pe un  parizian să-l păzească. Cea mai amuzantă fază a fost când Cucurella l-a îmbrâncit pe un parizian și acesta l-a tras de părul lui vâlvoi și a văzut roșu! S-a terminat 3-0 pentru Chelsea, PSG a fost parcă Real din semifinale. 

E vară și este foarte cald!