Dileme și dezacorduri nu numai literare

Voi începe cu România Literară. În numărul din mijlocul verii 30-31 sunt multe contribuții interesante, legate de amintirile din comunism. 

Aș începe cu partea a doua a interviului luat lui Stephane  Courtois, editorul impresionantului volum Cartea neagră a comunismului.  Cartea a zdruncinat  multe conștiințe din Occident cum au făcut și cărțile lui Alexandre Soljenițîn. Este interesantă și biografia lui Courtois, în 1968  la evenimentele din capitala Franței, Paris, Courtois era un tânăr de 21 de ani militant maoist. Cartea unui expert în China, despre Revoluția Culturală i-a luminat mintea și a părăsit comunismul. Courtois afirmă pe bună dreptate că nu a rămas nimic bun de pe urma comunismului. În primul rând activitățile lui Lenin și Stalin au însemnat moarte, pușcăria Gulag, foamea mortală din Ucraina Holodomorului, epurarea teribilă a lui Stalin din anii 37-38 care au exterminat cadrele partidului bolșevic și vârfurile armatei, care au dus la catastrofa de la începutul agresiunii hitleriste în Rusia. Pentru noi amintirile sunt la fel de teribile, represiunea din anii de final de 1940 început de anii 50, Experimentul Pitești, Exterminarea de la Canal, cartelele de până la 1960, reinventate de Ceaușescu la începutul anilor 80, goana după mâncare, frigul din case pe care unii imbecili fără memorie, rețin doar nostalgia după tinerețe. Alegerile prezidențiale din 2024 -25 arată cât contează uitarea, când din cauza furiei explicabile, dar și de neînțeles a oamenilor face să apară psihopați cu mult  mai periculoși de cât cei care au guvernat România până acum. 

Doamna Adameșteanu are un fragment dintr-o carte viitoare, care privește afacerea Eliade - Culianu. Gabriela Adameșteanu a aprobat publicarea în revista 22 a articolului lui Norman Manea Felix Culpa - Culpa fericită privind tinerețea deochiată a lui Eliade. Ea își amintește de interviul pe care l-a luat lui Ion Petru Culianu, legatarul testamentar al activității științifice a lui Eliade și urmaș la catedra de Istoria Religiilor. Culianu era extrem de prudent privindu-l pe Eliade, mai ales că soția lui Eliade apăra îndârjit activitatea acestuia, cât și trecutul lui sulfuros din tinerețe. Matei Călinescu care a condus-o la Culianu pregătea și el un volum privindu-l pe Eliade pe care l-a abandonat între timp. Rămâne nerezolvată asasinarea lui Culianu. 

Varujan Vosganian ne oferă o frumoasă poveste privind pe profesoara lui de pian Ada Macler, intitulată Concert pentru mâna stângă.  Pe la 1931 iarna, Maurice Ravel ajunge la București să dirijeze compozițiile sale și o întâlnește întâmplător pe Ada. Îi face invitația să asiste toamna la concertul pe care urma să-l dirijeze la Basel. Ada ia trenul ajunge la Basel și după concert vine să-l vadă pe Ravel, care nu își mai reamintește de Ada! Trist, dar Ada tot cântă celebrul său concert pentru mâna stângă, dedicat pianistului Paul Wittgenstein, care-și pierduse mâna dreaptă în Marele Război 1914-1918. 

Se fac 100 de ani de la nașterea lui A. E. Baconsky. Poet proletcultist la începutul anilor 50, schimbă ulterior cârma, dedica opera proletcultistă lui Dan Deșliu, culmea care acesta va deveni un opozant al lui Ceaușescu în anii 80. Scrie un roman Biserica neagră, transmis de Europa liberă. Moare la cutremurul din 1977. Eu nu-l rețin decât alături de Deșliu, Beniuc, Victor Tulbure, Maria Banuș, Nina Cassian ca aceia care mi-au îndopat memoria de copil cu toxicități,  cu poeziile lor mizerabile cu partidul.  

Mircea Mihăieș continuă cu fragmente privind-o pe Virginia Woolf. După volumele pe care le-a dedicat operei lui James Joyce, Mihăieș pregătește un volum despre Virginia Woolf. 

Numărul dublu al revistei este dedicat și farselor scriitorilor. Unele sunt simpatice și nevinovate, altele sunt de cel mai prost gust, unde excelează Mihai T. Morar. Dar cea mai tâmpită a fost povestită unui scriitor de Valeriu Armeanu, care umbla cu cenaclul Flacăra. Armeanu povestește cum niște imbecili au schimbat gențile asemănătoare, ale scriitorului și ale contabilului cenaclului care avea în geantă banii luați pentru accesul spectatorilor la cenaclu. Contabilul chiar voia să se sinucidă, dar se rezolvă cu Păunescu în prim plan. Amintiri urâte!

Am citit în revistă și prezentarea romanului dedicat vieții lui Titu Maiorescu din seria de biografii romanțate, scris de un anume Adrian Jicu, prezentarea cărții fiind făcută de Dan Gulea. Concluzia recenzentului este că autorul face din personajul  exemplar, fondator al literaturii române clasice și moderne un personaj de tabloid, ratând o personalitate exemplară prezentată într-un cadru senzaționalist și eșuând în orice fel de scop didactic sau scolastic. Singura informație pe care nu o știam și care apare în prezentare este numele lui Maiorescu. Tatăl, Ioan Trifu preia numele soției din stirpea familiei unuia din corifeii Școlii Ardelene,  Petru Maior! Ei bine aceeași carte este recenzată de Adrian G. Romila în revista Dilema și recenzentul încearcă să justifice penibila manieră a autorului de a-l prezenta pe Maiorescu. Cam asta este deosebirea dintre România Literară și Dilema în privința literaturii. Citesc pentru orientare recenziile cărților de literatură română și străină din aceste reviste și din Observator cultural. Acești critici de la Dilema și Observator cultural se întrec în a promova literatura tinerilor autori apăruți după 1990, și cu regret nu prea am găsit nimic de citit din ei. M-a înșelat prezentarea ditirambică a unui roman în  Observator cultural și a fost o dezamăgire și o prostie. Criticii de la aceste reviste se întrec în a prezenta mai ales poezie feministă, absolut lipsită de valoare. Sunt foarte surprins cum unii încearcă să se prezinte scriitori, dar nu au nicio legătură cu literatura și resping orice este mai vechi de 1990. Nu sunt vremuri favorabile pentru literatură, după cum am constatat de la FILStreet festivalul de literatură de la Pitești, unde scriitorii erau mult mai numeroși decât cititorii. Și vorbind de critici întâlniți în aceste reviste Observator cultural și Dilema citesc opinia tupeistă și obraznică a unui criticastru numit Adrian Mureșan, care face de doi bani România Literară, cum că scriitorii de acolo nu au nicio valoare. Ba, Adrian Mureșan și părerile lui literare nu au nicio valoare!

Din Dilema am reținut nu numai opiniile despre biografia lui Maiorescu. Sever Voinescu scrie un articol intitulat Reforma trece, năravurile rămân (apud Caragiale!). Este vorba de eforturile reformatoare ale lui Bolojan. Și încearcă să ilustreze asta cu o povestioară extrasă din Analele lui Tacitus, care se potrivește ca nuca în perete cu eforturile reformatoare ale primului ministru. Singura chestiune valabilă este zisa lui Caragiale. 

În consens cu dilemele programei școlare ale liceului profesorul Horia Corcheș dezbate forma de studiere a literaturii române, clasici,  dar și scriitori contemporani, extrem de orgolioși care vor toți să apară în programa școlară. Am citit o postare a lui Papahagi privind rolul școlii, care ar trebui să facă din ghiolbani gentlemeni și din fufe niște ladies. Eu mă îndoiesc că acest scop poate fi atins, pentru că: prostul nu e prost destul destul, dacă nu e și fudul. 

Un contributor se ocupă de intervenția președintelui Dan, privind legea de combatere a manifestărilor antisemite, legionare. Este vorba se pare de existența unui ONG care promovează luptătorii anticomuniști din Munții Făgăraș, probabil printre ei, și pe Ion Gavrilă Ogoranu și Dan este făgărășean și atașat celor de acolo. Aici este o chestiune foarte delicată. Pentru că securiștii și politrucii bolșevici au băgat la grămadă pe toți rezistenții anti comuniști la legionari. Este adevărat că Ogoranu a fost ca elev la Frățiile de Cruce, însă nu s-a manifestat ca antisemit, doar ca anti comunist! Grea problemă, citându-l pe Farfuridi: Din această dilemă nu puteți ieși! Am zis! La fel și președintele Dan.

Dosarul acestei săptămâni în Dilema are titlul Exagerări, monșer. Cel mai interesant articol Pe cele mai înalte culmi - Metamorfoza Elenei Ceaușescu în savant de renume mondial, este dedicat sinistrei lui soții, evident Ceaușescu și femeia lui, Elena. Elene Betea documentează că în această afacere penibilă a fost implicat și chimistul Nenițescu de la Politehnica bucureșteană, nu numai Cristofor Simionescu de la Iași. 

Bildt, fost prim ministru al Suediei are un articol despre Domul de Aur, sistemul anti rachetă visat de Trump. Și concluzia este că nu sunt soluții simple și nici sisteme defensive inexpugnabile, cum s-a văzut cu rachetele iraniene care au străpuns Domul de Fier israelian și au căzut peste Tel Aviv. 

Un pic și de fotbal. A început campionatul intern. Sunt și preliminariile la cupele europene. FCSB a suferit o înfrângere penibilă în Andorra, dar s-a calificat. A fost și meciul din Europa League dintre CFR și Paksi - Ungaria, care a redeschis contenciosul româno-umgar, valabil în orice domeniu! CFR a învins greu pe unguri, au condus cu 1-0 la pauză cu un gol superb a lui Fică. A venit momentul unui penalti în careul clujean, dar execuția repetată a acestui penalti a fost ratată. Așa că Louis Munteanu a făcut 2-0 și în final Muhar, 3-0. Asta ne adaugă puncte care ne pun deasupra Ungariei la calificativele UEFA.  Să sperăm în comportări onorabile alor noștri!