Jurnal politic şi cultural în final de ianuarie 2016

A mai trecut şi săptămâna finală din ianuarie.

S-au întâmplat multe în această săptămână. Aş începe cu afaceri culturale. Spânul fără barbă de la cotidianul.ro se bucură prosteşte de observaţiile critice ale lui Nicolae Manolescu referitoare ultimul roman al lui Cărtărescu. Musteşte o ură neputincioasă la acest Spânu, mereu aruncă săgeţi otrăvite şi opinii mizerabiliste la frumoasa soţie a lui Cărtărescu, poeta Ioana Nicolae. Am citit şi interviul luat aceluiaşi Cărtărescu de Mircea Vasilescu în Dilema veche. Cărtărescu insistă la a scrie romane lungi şi controversate, fără a reveni la genul scurt care a încântat publicul cu De ce iubim femeile sau Frumoasele străine. Treaba lui!

Manolescu şi amicii lui continuă lupta inutilă cu tinerii contestatari ai conducerii literelor româneşti. Şi asta mi se pare fără rost! Pe de altă parte consemnez că Gabriel Dimisianu a împlinit 80 de ani! Când m-am apucat să citesc România literară în octombrie 1968 şi de atunci nu am scăpat aproape niciun număr, criticii literari ai revistei erau cu toţi oameni tineri. Revista publică o poză din 1979 cu Valeriu Cristea, Alex Ştefănescu, Gabriel Dimisianu, Eugen Simion şi Nicolae Manolescu. Toţi aveau părul negru, inclusiv mustăţile, acum Dimisianu este alb ca neaua! Asta dovedeşte că şi eu sunt vârstnic!

Am citit, cu satisfacţie în aceeaşi revistă, surpriza extrem de neplăcută pe care a trăit-o Manolescu, revenind în România după intermezzoul parizian de la UNESCO să constate cât s-a degradat starea mediei româneşti. Şi exemplul rău mirositor evocat este exact Ion Cristoiu! Acelaşi face obiectul unei postări pe blogul lui Dorin Tudoran Certocraţia. El povesteşte de o întâmplare din O mie şi una de nopţi despre legenda băşinii lui Abu Hassan. Acesta a tras una teribilă chiar la nunta sa  şi de ruşine a plecat în lume. După un timp s-a reîntors şi a vrut să afle consecinţele actului său rău mirositor. A aflat deja că a devenit legendă şi de aceea, de ruşine a dispărut în lume pentru întotdeauna. Nimic din asta însă cu inventatorul puilor vii de la Avicola Crevedia, acelaşi Ion Cristoiu! Lui nu-i este ruşine de repetatele pârţuri care le comite în Evenimentul Zilei. Obiectul fâsurilor sale este mai tot timpul preşedintele Iohannis. Dacă ar fi critici pertinente, precum problemele imobiliare de la Sibiu ale preşedintelui ar fi ceva, dar băşinile lui Abu Cristoiu nu fac decât să miroasă urât! Şi că venii vorba de Iohannis, mereu apare pe internet ca reclamă la ziarele pe care mă uit, o calomnie  ca o băşină a lui Cristoiu care susţine că preşedintele ar fi tăiat sau urmează să taie pensiile. Este clar că există o consistentă campanie în media împotriva preşedintelui şi a PNL, orchestrată de PSD şi mai ales de neobositul ex-preşedinte şi minuscula sa formaţiune politică. 

Pe de altă parte PSD ne şantajează cu ameninţarea că nu va participa la locale dacă se modifică alegerea primarului în două tururi de scrutin. Ce mă surprinde pe mine aici este obstinaţia de a menţine această moştenire toxică a PDL, Boc şi ex-preşedintele cu alegerea într-un singur tur. Nu cred că modificarea ar fi în dezavantajul PSD. Unde PSD îşi va câştiga primarii mai mult ca sigur şi în două tururi de scrutin  în zona rurală sau a micilor oraşe delabrate de industria care a falimentat. Ar părea că avantajul ar fi în marile oraşe unde  s-ar găsi electorat de pesedei care să le dea câştig de cauză la un tur de scrutin. Dacă însă ne uităm mai atent primarii pesedişti din mari oraşe, sau reşedinţe de judeţ sunt cam toţi la cremenal, pentru hoţii. Nu-i mai adevărat că primarii penelişti nu stau mai bine, mulţi din ei împărtăşesc aceeaşi soartă. 

Şi acum revin la cel mai important eveniment  politic al săptămânii, vizita la Bucureşti a premierului Republicii Moldova, Pavel Filip. Aceasta este prima vizită externă a lui Filip şi este determinată de dramatismul situaţiei de la Chişinău, guvernul nu mai are bani! Bucureştiul a promis o primă tranşă de 60 milioane de Euro în schimbul unor condiţii, precum evaluarea economiei basarabene de către FMI.

Situaţia la Chişinău este incertă şi complicată acolo. S-a produs un virulent fenomen de contestare a actualului guvern de forţele reunite ale platformei Dreptate şi adevăr şi a forţelor pro-ruse pe faţă ale lui Dodon şi Usatîi. Dacă s-ar produce alegeri anticipate victoria ar fi de partea acestor forţe retrograde care promit îngheţarea acordurilor cu UE. Mă întreb dacă Rusia i-ar da ceva posibilului premier Dodon, probabil că nimic, pentru că nici Transnistria nu mai este finanţată! Pe de altă parte această platformă Dreptate şi adevăr chiar dacă declarativ pro-europeană ar fi un vehicul al curentului moldovenist, care nu apropie de România. Rămâne că Plahotniuc şi coaliţia lui extrem de contestată din parlamentul de la Chişinău să fie o soluţie pe termen mediu, măcar ca să se stabilizeze această ţară distrusă de iresponsabilitatea celor care fac politică între Prut şi Nistru.

De obicei nu prea sunt de acord cu opiniile lui Nistorescu din amintitul cotidianul.ro. Sunt însă de acord cu ultimul său editorial privind Antena3. Aceştia se tot muncesc obsesiv să investigheze malversaţiile ex-preşedintelui şi a acoliţilor lui toxici. Este cert că acoliţii au intrat sau sunt pe cale să intre la puşcărie, justiţia însă îl tot ocoleşte pe boss! Este probabil şi ordinul expres dat de pârnăiaşul Voiculescu al atacul continuu la ex-preşedinte. Unde însă Nistorescu crede că Antena3, devine absolut penibilă şi rizibilă este cum a atacat pe Daniel Constantin care s-a eliberat de tutela Voiculescu şi a intrat cu fracţiunea sa în ALDE. Ieri Antena3 ar fi făcut publicitate la un fel de adunare a partidului a ceea ce a mai rămas din conservatorii voiculescieni, unde şefuieşte madam Grapini şi noul star, fostul liberal Ghişe. Măcar acesta recunoaşte că acest partid nu prea există, nu are filiale, nu prea are nimic, doar Antena3. O fi suficient?

Amintiri cu Disney

Dosarul Disney din Dilema veche mi-a retrezit nişte amintiri pe care am să vi le prezint. De fapt le transmit şi forumului de la Dilema veche.


Amintirile mele nu se leagă de filmele încântătoare de desene animate ale lui Walt Disney, ci de celebrele sale parcuri tematice.

Prima întâlnire a fost absolut întâmplătoare cu Euro Disney în 1995. Mergeam pentru prima dată la Paris printr-o excursie organizată din Germania, iar câţiva turişti au oprit la Euro Disney şi aşa autocarul oprit la unul din hotelurile acestui parc.

De fapt întâlnirile cu parcurile Disney s-a produs datorită unor conferinţe foarte serioase. Organizatorii americani se gândeau probabil să combine utilul cu plăcutul aşa că am fost la două conferinţe organizate în parcurile Disney, unde era posibilitatea să-ţi aduci familia şi copiii. 

Primul parc tematic Disney vizitat a fost Disney World din Orlando. Stăteam într-unul din hotelurile de la ieşirea parcului, dar teritoriul imens al parcului Disney era dedicat exclusiv distracţiilor imaginate de Disney pentru copii şi nu numai. De fapt erau mai multe parcuri tematice, EPCOT, cu poveşti despre viitor, Animal World, alt parc despre film şi cel clasic Magic Kingdom. Ca să ajungem la hotelul central al parcului unde se desfăşura conferinţa luam un autobuz până la staţia de tren suspendat care ne ducea chiar în interiorul acestui hotel. De fapt trenul suspendat era în circuit închis. Pe lângă aceste parcuri tematice erau tot felul de amenajări pentru distracţie, hoteluri de Far West, un lac unde se circula cu un ferry boat, baruri şi un magazin Virgin cu discuri şi cele mai noi sisteme HD de televiziune. Undeva mai departe de hotelul nostru în altă zonă se află parcul de distracţii al firmei de filme Universal. Am ajuns şi în Orlando un orăşel cu vreo doi zgârie nori şi nişte periferii prăpădite cu o majoritate afro-americană.

Parcul Disney World era brăzdat de o reţea perfectă de autostrăzi care făcea legătura între hoteluri şi parcurile tematice. Eu şi colegul cu care mă  aflam la conferinţă ne-am rezervat penultima zi să vedem parcul clasic Disney, Magic Kingdom. Erau acolo show-uri tip musical cu toate personajele din filmele lui Disney, intrai în peştera piraţilor din Caraibe, ajungeai în lumea lui Tom Sawyer şi Huckleberry Fin şi mergeai într-un vapor cu zbaturi ca pe Missisipi. Cele mai tari distracţii erau cele în care te plimbai prin deşertul din Arizona cu un tren tip roller coaster, sau trebuia să sari cu barca într-o cascadă de vreo 10 -15 m. Ca să ajungi să faci călătoria trebuia să stai la o coadă de vreo 30-45 de minute. Era cald şi din loc în loc erau niste climatizoare cu pă şi aer rece ca să suporţi căldură umedă din Florida. Din loc în loc erau avertizoare care te îndemnau să renunţi al salt. N-am renunţat! Am mâncat nişte pop corn şi un ciolan imens de curcan care era să-mi fie răpit de un ibis obraznic. Am văzut şi mai multe filme 3D de desene animate Duisney. Era în 2008 când încă tehnologia aceasta nu cucerise marile ecrane şi acum şi televizoarele. În final pe seară la ieşirea din parc unde era o staţie de diligenţă şi una de cale ferată din filmele western s-au dat focuri de artificii. A fost o vizită pe care ar fi trebuit să o fac în copilărie sau adolescenţă.

La nici o lună, o altă conferinţă s-a desfăşurat la Disneyland Parc din Anaheim, Los Angeles. Şi aici ca să ajung la conferinţa care se desfăşura în hotelul parcului, construit de Walt Disney, îmi lua o jumătate de oră prin autostrăzile din Los Angeles. În holul hotelului conferinţei erau fotografii alb negru cu vizitatorii parcului, preşedinţii Eisenhower şi Kennedy însoţiţi de Walt Disney. Locul unde era hotelul meu se învecina cu un parc de distracţii unde se desfăşurau turniruri medievale, nu departe era un aqua parc Universal.

Fiindcă fusesem deja în parcul de distracţii Disney mai interesant a fost Los Angeles, cu Hollywood, Beverly Hills, Malibu, plaja oceanului Pacific, pe care le-am vizitat cu amicii care erau stabiliţi acolo cu automobilişti. Pentru că impresia mea este că Los Angeles este un oraş ataşat la o multitudine de  autostrăzi care-l traversează. Cel mai important lucru pentru mine atunci era să văd România la Campionatul European de Fotbal. Aşa am văzut dimineaţa, diferenţa de 9 ore de fus orar cu Europa Centrală, meciul România Italia la un restaurant italian, Napoli parcă se numea, care încă nu se deschisese dar prin amabilitatea şi bunăvoinţa tipic americană am reuşit să urmăresc de unul singur meciul.

Oricum ideea acestor parcuri tematice este formidabilă şi am observat pe aeroportul din Orlando o flotă de Boeing 747 Virgin Airways cu nume din muzica rock ca de exemplu Eleanor Rigby, care făcea naveta între Londra şi Orlando pentru Disney World.