Hienele politice

În perioada asta de campanie electorală ies la suprafaţa ticăloşiile cele mai sfruntate.

După cum reacţionează, pesedistii parcă au pierdut deja alegerile cu toate că sondajele îi dau mult în faţă. Modul cum atacă adversarii politici, cum îl atacă pe Cioloş sau pe preşedintele Iohannis, implicit în PNL arat că sunt isterici şi disperaţi. 

Că trebuie să-i contreze pe liberali şi mai nou pe useriştii lui Nicuşor Dan mi se pare normal, anormală este propaganda ticăloasă perversă şi cretină împotriva primului ministru Cioloş. Teza folosită de pesedei şi rebuturile tăriceniste este că guvernul tehnocrat n-a făcut nimic. 

Mie mi se pare că din contră. Cel mai clar se vede la activităţile din infrastructură. S-a reparat şi dat în funcţiune din nou bucata de autostradă distrusă de iresponsabilitatea grăbită a guvernului Ponta şi s-au deblocat lucrările pe tronsonul Deva Lugoj Timişoara. A început un program de reformă administrativă, nu s-au mai dat lucrări cu dedicaţie politică. Probabil ca aceasta din urmă i-a afectat cel mai rău. Sunt destule neîndepliniri în guvernarea Cioloş, dar este o realitate că dezvoltarea economică în ultimul an este cea mai mare din 2008 încoace. Este meritul întreprinzătorilor privaţi în primul rând, dar şi a atitudinii pozitive a guvernului Cioloş.

Ei bine pesedeii nervoşi îşi asumă acest trend economic, că i s-ar datora lui Ponta, la fel ca centimetrii de autostradă care nu au fost făcuţi.

Cel mai interesant este când reproşează faptul că guvernul Boc din 2009 a avut cel mai mare deficit. PSD uită că au fost părtaşi cu acest guvern până în septembrie 2009. La fel PSD se laudă cu faptul că au refăcut salariile după ce fuseseră tăiate cu 25% de către Băsescu de guvernul Boc. Iar uită PSD că de fapt guvernau împreună cu adversarul de azi, PNL până în 2014.

Ăsta este PSD, un partid de ipocriţi mincinoşi şi demagogi. 

Că asta este cumva normal, ca partidele să dea la gioale unii altora, însă cel mai tare mă scârbeşte atitudinea unor mercenari din mass-media, unde cei mai veninoşi şi manipulatori sunt cei de la Antena3. Au lăsat la o parte orice scrupul şi deontologie şi mint cu neruşinare.

Cel mai scârbos este aşa zisul sef al GIP, Mugur Ciuvică. N-a mai rămas nimic din activistul civic ce era arestat de guvernul Năstase. Se simte bine când îşi bate gura mâncând căcat cu polonicul, cât timp Voiculescu îi bagă purcoiul de bani în buzunar.

De ce este nociv ce face mass media? Pentru că pot deforma realitate şi minţi oameni de bună credinţă. 

S-a ales praful de credibilitatea fără precedent al relatărilor protestelor din iarna lui 2012, acum Antena3 este goarna unor interes obscure şi jegoase.

Aceste hiene de presă atacă fără ruşine pe singurii demnitari oneşti care sunt astăzi în România, Cioloş şi Iohannis.

Ultima monedă pe care bat aceste cucuvele este faptul că Iohannis nu i-a invitat la parada şi recepţia de la Cotroceni pe Dragnea, Ponta şi Tăriceanu. Poate că măsura pare excesivă dar este motivată de problemele penale ale celor trei.

Toţi se leagă de faptul că Băsescu este pe listă. Se pare că pe acest criteriu este îndeplinit, pentru Băsescu nu are calitatea de învinuit penal, cu toate că lume ştie cine este acest individ care spre ruşinea noastră a fost timp de 10 ani preşedintele României. 

Pofta-n cui. Amintiri din vremea comunismului alimentar

Am citit dosarul Dilemei vechi cu un ochi râzând şi cu unul plângând.

Eu am amintiri duble despre lipsurile alimentare din România comunistă.

Primele datează din partea a doua a anilor 50 când devenisem responsabilul cu coada la pâine pe cartelă, care a ţinut până prin 1960 când au dispărut. Pentru coada la carne era mama care era încă tânără pe atunci. Oricum la coada de pâine luam  până la urmă produsul, spre deosebire de anii din urmă ai lui Ceauşescu, când stăteai la cozi degeaba. Lipsurile alimentare persistau pe atunci, îmi amintesc şi de un an cu criză de porumb, când la ţară am mâncat mămăligă neagră făcută din orz!

Apoi în vremea studenţiei la sfârşitul anilor 60 a fost perioada fastuoasă a României alimentare, se găseau de toate, inclusiv ţigări americane, că mă apucasem de fumat!

Dar şocul alimentar l-am trăit începând cu anii 80. Am ajuns în interes de serviciu în 1977 în Uniunea Sovietică, în zona de pe lângă Volga, în apropiere de Simbirsk (Ulianovsk),  oralul natal al lui Lenin. Am avut şi acolo un şoc intrând într-o alimentara, nu se găsea aproape nimic! Mi-am zis atunci că o fi România falimentară, dar măcar de mâncare tot găseşti. Coşmarul alimentar a devenit totuşi o realitate cruntă şi la noi în anii 80. Nu pot să uit cozile de la carne mai ales în cartierul covârşitor muncitoresc din Piteşti, unde oamenii deveniseră animale. Erau disperaţi, trebuiau să dea de mâncare copiilor şi faptul că marile succese ale agriculturii comuniste aduseseră foamea şi la ţară şi micşoraseră ocaziile de a face rost de alimente. 

Contribuţia unor activişti cretini şi ticăloşi făcuseră viaţa în acest oraş un coşmar, curentul se oprea mereu, era probabil cel mai întunecat oraş românesc, un prieten fusese ameninţat că ţine lumina aprinsă de primul secretar care umbla pe străzi în control. Casa lui era legată de poştă unde nu se întrerupea curentul!

Aceste amintiri care îmi sunt vii şi nu pot să nu răbufnesc când imbecili îşi amintesc nostalgic cum trăiau ei în vremurile alea, când stăteau degeaba la serviciu şi se ocupau de fuşăraie. Se pare că fuşaraia a cam dispărut, poţi găsi orice acum în magazinele de bricolaj, plus că patronii nu te lasă să faci ce-ţi trece prin cap.