luni, 25 septembrie 2017

De ce minte Dragnea

Mă bucur că şi Andrei Pleşu ajuns la opinia mea că Liviu Dragnea aduce cu un frizer, el i-a găsit şi nume, nemuritorul Nae Girimea!

Întâmplarea face că acum doi ani amicul meu de pescuit Ilie P. m-a luat de pe Gârla lui Iancu de lângă lacul Suhaia să mă ducă pe malul Dunării, exact la Seaca unde se află domeniul insulei Belina. Habar n-aveam că aşa se cheamă. Noi am trecut pe lângă nişte amenajări piscicole înconjurate de garduri, unde am aflat că-i moşia lui Dragnea după spusele unui pescar care ştia bine zona. Deci pe Belina nu se poate pescui c[-i proprietate privată, a lui Dragnea, nu cum a minţit ca un porc aseară la A3!

Cazul Belina este un caz clasic în scoaterea din averea statului a unor terenuri şi proprietăţi şi trecerea în proprietate privată.
Aşa cum prens Pol a vrut să pună mâna pe terenurile foste ferme regale de la Băneasa, care erau proprietatea statului dată în administrare Casei Regale, pentru nevoile acesteia. 
Şi câte hoţii din astea mai sunt în România? Nenumărate! 
Restitutio in integrum s-a transformat prin malversaţiile liberale, pedeliste şi pesediste în jaful ţării. Acum se vaită Dragnea şi acoliţii lui, dar şi ceilalţi n-au fost mai breji.

Cel mai tare îl doare pe Dragnea nu hoţia, ci faptul că eliminarea din guvern a doamnei Shaideh îi îngreunează şantajul cu fondurile locale pe care le dădea pe sprânceană această doamnă. Şi dacă ajunge un om care nu îi mai e aşa devotat, poate pune Tudose un om al lui şi partidul nu-l mai controlează acest Nae Girimea de Turnu Măgurele. 

Ameninţările isterice ale lui Codrin Ştefănescu şi zbieretele lui Tăriceanu pot aduce cu luptele politice din vremea lui Caragiale, dar atunci dacă personajele lui erau dintre românii mai puţin oneşti, miniştrii şi acoliţii lui Dragnea sunt însă ca nişte tâlhari la drumul mare sau proşti periculoşi şi cu idei precum ministrul genunche Pop. 

Problema lui Dragnea este că funia se apropie de par. Oricât l-am blama pe Victor Ponta pentru aroganţa de copil răzgâiat, comparaţia cu Liviu Dragnea îl avantajează. 

Destui şi din media onestă, din care exclud slugile de la televiziunile penalilor spun că guvernarea Dragnea este a prostiei active generalizate. 

Este şi un moment la care electoratul românesc trebuie să reflecteze când bagă votul în urnă. Promisiunile făcute de impostori şi incapabili pot să conducă la dezastre. Măririle de pensii şi salarii din zona de stat sunt făcute pe munca şi truda celor din economia privată şi asta nu este bine.
Trebuiau crescute salariile la medici şi profesori, dar la administraţia de stat nu produc niciun beneficiu, or să fie funcţionari proşti şi aroganţi cu salarii mai mari, atât!

Ne uităm la alegerile de ieri din Germania şi răsuflăm uşuraţi, Mutti Merkel este pe cale să mai obţină un mandat de cancelar. 
Chiar dacă AfD a intrat în Parlament ca a treia forţă. Avertismentul lui Franz Josef Strauss că nu trebuie descoperită extrema dreaptă s-a materializat. Dar şi din motive speciale, AfD este o forţă politică din Est, extrema stângă se întâlneşte cu cea dreaptă. Frustrările esticilor au generat această mişcare politică, care a dispărut în 1945. Comunismul a năşit din plin aceste frustrări care dau în clocot acum.

Paradoxal, acum când şeful statului german, Cancelara Merkel este tot din Est!

vineri, 22 septembrie 2017

Gaspar Miklos Tamas faţă cu români şi unguri

Gaspar Miklos Tamas este un ungur născut în Ardeal, la Cluj, expulzat în Ungaria la sfârşitul anilor 70 pentru dizidenţă. Acelaşi statut de dizident l-a avut şi în Ungaria gulas comunismului. 
Este interesant că după 1990 când a fost parlamentar maghiar la Budapesta pentru patru ani a devenit un critic al politicilor conservator-liberale din poziţii apropiate de stânga. Este o voce extrem de interesantă, a intrat în polemică şi cu grupul intelectual român cu orientări de dreapta format de Pleşu, Liiceanu, Patapievici. Opiniile sale au fost întotdeauna extrem de interesant. Este unul din modelele de dialog maghiaro-român, o punte între aceste naţiuni. 
Pe deasupra este un om extrem de inteligent, a predat la universităţi occidentale şi americane, are cărţi publicate în limba româna ca şi articole. 

Aşa că am urmărit cu interes maxim videoclipul înregistrat de Simion Buia la Cluj. 

http://www.observatorcultural.ro/media/tamas-gaspar-miklos-dialog-cu-simion-buia/

Opiniile sale şi descrierea realităţilor maghiare par şocante, dacă nu ar fi adevărate. 
Aici se vede că impunerea MCV şi ţărilor intrate în UE înaintea noastră în 2004 ar fi fost benefică!

În prezent Ungaria se prezintă ca un stat capturat de Viktor Orban şi acoliţii lui, cam la modul în care se afla România în perioada 2001-2004 sub guvernul Adrian Năstase. Presa de opoziţie a dispărut au rămas puţine ziare care critică puterea, la fel şi televiziuni. Economia este în recul, dar ungurii trăiesc încă destul de confortabil, cu toate GMT spune că nu prea este nicio deosebire între Budapesta şi Bucureşti, Ungaria a luat-o în jos, iar România  a crescut. Nivelul de trai din Budapesta este de cinci ori mai scăzut comparativ cu Viena de exemplu. Acoliţii lui au parazitat economia, cu spune GMT au renaţionalizat-o şi vândut-o oamenilor lui Orban.

Ungaria se confruntă cu un electorat pasiv, opoziţia este doar 30% în parlament şi Orban îşi trece toate legile cum vrea el. Cel mai grav că nici societatea civilă nu se coagulează să se opună bunul plac al lui Viktor Orban. Există teamă, toţi intelectualii opozanţi au fost neutralizaţi şi tinerii şi cei care i se opun emigrează. 

Ungurii l-au pierdut pe Dumnezeu, faţă de români par că sunt ateişti nu se mai închină în faţa bisericilor. 

Cea mai interesantă chestiune este legată de relaţia cu românii. La Budapesta interesul pentru maghiarii din Transilvania este scăzut. Acum inamicii Ungariei sunt Angela Merkel şi Ungaria şi opinia este cvasiunanimă. Aceeaşi atitudine este şi faţă de UE. Pe de altă parte românii din mediul intelectualii, tinerii din Ardeal şi în special din Cluj au o atitudine mult mai relaxată faţă de maghiari, încrâncenările au scăzut. Deci este o tendinţă spre normalitate. Chiar dacă GMT consideră că rectorul UBB, Ioan Aurel Pop este şovin.

Atunci cum se întâmplă că pe mail şi pe Facebook văd tot felul de lucruri menite să încrânceneze relaţiile româno-maghiare? Cum a apărut videoclipul ăla cu o unguroaică care nu ştia româneşte? De ce acum scandalul cu Liceul Teologic Catolic Maghiar din Târgu Mureş? În consens politicienii şi liderii comunităţii maghiare din România pun gaz pe foc pentru a înăspri aceste relaţii.

GMT nu dă explicaţii,dar eu am o bănuială!

Cred că România, românii, ca şi maghiarii din Ardeal sunt acum ţinta unei campanii de intoxicare, care convine de minune lui Viktor Orban în vederea alegerilor parlamentare. Şi de această campanie nu este străină nici vecina de la Est. Asta explică şi atitudinile liderilor maghiari din România. 

Am văzut şi atitudinea cam isterică a lui Dungaciu faţă de această situaţie, care îndeamnă la riposte hotărâte. Eu însă cred că România  trebuie să aibă o atitudine activă în politica internaţională, precum în perioada interbelică, care contracara pe toţi revizioniştii din vecinătate. Numai ascensiunea fascismului şi hitlerismului au slăbit poziţia României.  Astăzi situaţia este complet schimbată, cam cum era după Primul Război Mondial şi noi dacă suntem inteligenţi putem profita de ea. 


După cum ne declară GMT Ungaria nici nu mai este interesată de miza Ardealului şi noi ar trebui să lăsăm înfoielile naţionaliste şi să ne comportăm ca nişte patrioţi inteligenţi.