Teatrul de vară din Ploiești și alte amintiri din copilărie

 

O prietenă mi-a trimis o amintire ploieșteană, Teatrul de vară din Ploiești, zis și Grădina de vară. Asta mi-a declanșat amintiri din prima copilărie. În această Grădină de vară sora mea și-a exercitat talentele de recitatoare. Era o serbare în care ea recita transpusă o poezie de Beniuc după cum și-a amintit. Fiind prea micuță, a fost suită pe un scaun să ajungă la microfon și o susținea....Iosif Sava.  Teatrul de vară demolat în 1959, era în centrul orașului Ploiești în imediata apropiere a localului Liceului nr. 6. Era sediul liceului de băieți fondat de Cuza, Liceul Sfinții Petru și Pavel, liceul meu, redenumit după război Ion Luca Caragiale. Ulterior acest local a devenit sediul Muzeului Județean de Istorie Prahova, ctitoria profesorului Nicolae Simache.

De centrul orașului mă leagă multe amintiri. Ca să ajung al Palatul Pionierilor pe care am ajuns să-l frecventez din 1957, traversam de acasă bulevardul în dreptul Primului Rond, pe lângă stabilimentul Siretul, unde tata se întâlnea cu prietenii după serviciu. De aici îi cumpăram lui tata 8 țigări Carpați la prețul de 1 leu. Pe Strada Democrației ajungeam, la intersecția unde se putea ajunge pe stânga la Cinema Tineretului sau la dreapta pe lângă Muzeul Regional de Istorie Ploiești, unde locuia și ctitorul, Nicolae Simache. Acolo la intersecție era un panou cu filmele săptămânii în Ploiești. Mă uitam cu jind la un imaginile cu un film vest german Moral 63, interzis mucoșilor ca mine. Marea mea plăcere era să mă semnez în cartea de onoare a muzeului. La Palatul Pionierilor la care ajungeam, dând colțul, mă înscrisesem la Cercul de Geografie. Profesoara ne-a pus să cumpărăm o minge de pin pong pe care am găurit-o, i-am lipit niște aripioare de plastic cu pelicanol și am legat mingea cu un  zgârci mai lung. O învârteam prin aer și mingea țiuia ca sputnikul lansat de sovietici! Ulterior m-am înscris al Cercul de Aeromodelism. Aveam mâinile împleticite și aeromodelul meu cu elice și acționat de zgârci nu a zburat, a căzut imediat în bot.

Aici, la Palatul Pionierilor am găsit Biblioteca devenind ulterior campionul la citit. Am terminat rapid această bibliotecă pentru pionieri plină de maculatură sovietică. Am ajuns să iau un premiu de povestitor cu o schiță de Gârleanu?! Cititul a devenit o pasiune după ce am învățat literele. Primul roman citit a fost în 1957, vara la Avrig la bunici. Am găsit romanul Cei trei muschetari pe care l-am citit ca roman de aventuri, citind numele eroilor D Artagnan, Athos, Porthos și Aramis. Franceză puteam să învăț excelent. Zid în zid cu casa noastră stăteau surorile Duca. Sora cea mare, Mere Clarisse fusese profesoară măicuță la Notre Damme de Sion. Cred că a fost profesoara Monicăi Lovinescu. Am fost suficient de idiot să nu continui, sora mea a insistat. A primit și cărți de mare valoare din biblioteca lui Mere Clarisse care pregătea pentru admitere la Franceză. I-a dat o ediție Complete Works of Shakespeare cu care am urmărit în 1971 pe Peter Brook la București în Midsummer Night’s Dream. Am început engleza din a 6-a și a devenit limba în care citesc azi curent, franceza o cunosc la nivel de citit Salut les Copains, sau un ziar franțuzesc fără pretenții.

Primele cărți le-am primit de la doamna Cristina, vecina noastră a cărei fiică, Neli, era cu 9 ani mai mare. Am citit Luminița cu chestii politice gen Titopor, dușmnul iugoslav al lui Stalin și al nostru, evident. Erau și cărți de povești ilustrate de Andersen, apoi povesti de benzi colorate din perioada interbelică, gen Motanul încălțat scrise de Moș Nae, Nicolae Batzaria, fabulosul aromân care a fost în Parlamentul otoman înainte  de 1912. Mai citeam o carte din istroria românilor, pe care, ulterior profesoara de istorie m-a avertizat că nu-i pe linia de supunere la bolșevicii care ne asupreau. Aveam pe cineva care îmi împrumuta cărți de Dumas, Contele de Monte Cristo, și pe care cucoanele vecine spuneau că mă strică la minte. Desoperirea romanelor științifico fantastice a fost un alt moment important.  Apăreau în fascicole la prețul de 1 leu săptămânal, dacă nu mă înșel. Prin liceu am abandonat acest gen de romane. Îmi amintesc o carte de povestiri științifico fantatstice scrise de Hobana și care conținea o minciună teribilă, cum au ajuns sovieticii pe lună. Asta probabil m-a scârbit profund în relația cu acest gen literar!

Palatul Pionierilor era locul ideal de îndoctrinare și devenisem un mic pionier îndoctrinat. Eram strânși în sala de festivități și o activistă gheboasă ne povestea transpusă despre Nadejda Krupskaia, dedicata tovarășa de viață a lui Lenin. Ulterior am aflat că Lenin o traducea pe Nadejda mai rău ca Nae Girimea pe Mița Baston, dar este altă poveste. Pe pereți erau pozele membrilor Biroului Politic al CC al PMR. Dintre toate mutrele acestor mahări comuniști mie îmi plăcea moaca lui Ceaușescu, mai tânăr și care nu avea mutră de bandit ca majoritate acestor mari comuniști. Ce rău m-am înșelat! Și aici am câștigat un concurs de cunoștințe de partid! În școala elementară am avut o carieră fulgurantă de lider de pionieri. Am ajuns președinte de unitate pe școală, cu trei trese roșii, eram șeful pionierilor din Elementară nr. 1 de lângă UZUC Ploiești, lângă Gara de Sud, pe Bobâlna, fostă Jdanov, fostă CA Rosetti. De aici m-am ales cu o vacanță într-o tabără de ștabi de pionieri la Timișul de Sus, lângă Predeal.  Aici devenisem bun prieten cu un ungur și el șefuț de pionieri. Funcționa la mine buna înțelegere cu minoritățile căpătată la Avrigul matern și unde eram prieten cu o grămadă de copii de sași. Pasiunea cititului s-a transferat la Biblioteca Regionala Ploiești de la Palatul Culturii, când am ajuns licean. Era bibliotecară șefă doamna Cernăianu, soția antrenorului cu care Petrolul a luat ultimul titlu de campioană a României. Aici era și fabulosul Muzeu Regional de Științele Naturii cu diorame din epocile trecute, cu dinozauri și mai ales erau acvariile cu pești exotici, care mă atrăgeau în mod deosebit, dat fiind pasiunea mea pentru pescărit, în vacanțele la gârla de la Aluniș din zona paternă, de lângă Slănic Prahova și pescuitul cu chelteul – coșul de nuiele în Avrigul matern. Aici ajunsesem să pescuiesc și în Olt, lucru care trezea groaza mătușilor mele de frică că o să mă înec. Ei bine, am învățat să înot în Olt pe la 10-12 ani, de unul singur, și de abia la bătrânețe, mi-am corectat stilul privind pe tinerii care se antrenau în bazinul din Pitești.

Așa a trecut copilăria și am ajuns în adolescență și brusc comunismul meu pionieresc s-a cam dus pe apa Sâmbetei, sau dacă vreți a Oltului!

Dilema Rusiei - între Occident și Orient - Jurnal

Cartea lui Figes Dansul Natașei mi-a revelat marea problemă a Rusiei, nesiguranța apartenenței ei, la Occident sau la Orient, manifestată plenar de acest război de agresiune împotriva Ucrainei. 

Supunerea statelor ruse și amestecul cu ocupanții mongolo tătari a fost mai profundă decât se poate observa. Mulți mari boieri și nobili ruși se lăudau cu ascendența lor mongolo asiatică. Cazacii sunt o invenție izvorâtă din experiența cavaleriei tătare. În rusă sunt multe cuvinte de origine asiatică. Vorbind de amestecul de neamuri, unul din exemple este omul care a transformat profund Rusia, Lenin care avea trăsături asiatice unul din strămoși fiind calmîc. Începând cu Petru cel Mare Rusia a încercat o apropiere de Occident, Petru și-a inventat și a mutat capitala Rusiei spre Occident în orașul care-i va purta numele Sankt Petersburg. Procesul de occidentalizare a continuat cum am mai spus până la invazia lui Napoleon în Rusia, în 1812. Și așa occidentalizarea, care însemna tăiatul bărbilor boierimii a fost întâmpinată cu o mare rezistență, mai ales pe partea religioasă. Deși creștinismul nu este strict o chestiunea orientală, chiar dacă a apărut acolo, el este om chestiune europeană, occidentală. Dar cultura religioasă bizantină a favorizat supunerea instituției bisericii de către puterea lumească. Asta în timp ce în Occident în vremea Marii Schisme, papii se impuneau în fața regilor și împăraților Occidentului. 

Mai este o problemă legată de Rusia deschiderea spre ținuturile enorme din Orient, imensitatea Siberiei a creat un sentiment de nesiguranță Rusiei care a devenit agresivă în compensație în Occident, vezi cuceririle baltice, supunerea Poloniei, răpirea Basarabiei, sfârșind în vremea lui Stalin cu supunerea sub cizma bolșevică a Europei de sud est timp de 45 de ani. 

Campania napoleoniană din 1812 a marcat reîntoarcerea elitei ruse spre popor, a unor controverse mari, dacă asta însemna la o anumită tradiție orientală, din vremea cuceririlor tătaro-mongole, sau cum s-au revoltat slavofilii care susțineau valori perene, autohtoniste ale rușilor pravoslavnici.

Dacă Uniunea Sovietică, inventată de Lenin și continuată de Stalin era o țară guvernată de ideologia comunistă, acum Putin și acoliții lui au trebuit să reînvie miturile din vremea țarismului a tătucului, întruchipat de Putin. Este interesant că Thierry Wolton un fin analist al comunismului subliniază că revoluțiile sunt rodul acțiunii unor mici burghezi cum a fost gruparea bolșevică a lui Lenin, ca de altfel cam toate revoluțiile. Lenin mințea că el reprezintă interesele și scopurile clasei muncitoare. Ce a urmat a fost represiune, frică și viață de proastă calitate. Și revoluția lui Lenin poartă amprenta orientală Rusiei.

După cum se vede acum din agresiunea împotriva Ucrainei, vechile temeri, nesiguranța Rusiei de situare în geografie arată că în continuare Rusia nu știe pe ce drum să o apuce. 

În comparație, verii ucraineni, fixați aici în Europa de sud este nu trăiesc fricile vecinilor ruși., ei sunt oricum europeni. 

Am citit în România literară o prezentare a lui Caragiale - Epoca frumoasă. Unii istorici subliniază că epoca României lui Carol I a fost epoca frumoasă, a transformării radicale a României dintr-un binom de principate de state medievale, retardate social într-un stat modern, care se va desăvârși prin unirea tuturor românilor în 1918. Așa că-i poate are dreptate Adrian Cioroianu, care spunea că era epoca în care i-ar fi plăcut să trăiască în România. Chiar dacă Nene Iancu își ironiza conaționalii, piesele lui, schițele, întreaga epocă trezește mândria națională cum remarca și Conu Alecu Paleologu, care după reprezentațiile la O Scrisoare pierdută se umplea de mândrie patriotică. Oricum Caragiale ne este contemporan, pentru că el ne dezvăluie caracteristicile românului de ieri și azi. Ceva despre ambâțul caragialesc și ambiție conține dosarul Dilemei vechi.

Tot în revista menționată Andrei Manolescu reproduce conversațiile unor cupluri de pensionari care plănuiesc vacanța exotice. Asta ar arăta că nu numai pensionarii americani debordând de energie și voie bună există, există și pensionari români fericiți, nu numai din aceia care se lamentează de creșterea prețurilor. Între ei cu vacanțe externe, cvasi-exotice, în Grecia mă pot enumera și eu!

În aceeași revistă România literară Mircea Mihăieș continuă cu mizeriile toxice, nu se poate abține, dă dovadă de o răutate incredibilă. Cele întâmplate acum 10 ani dau prilejul unor meditații, cum politicienii pot greși grav și că plătesc oricum. Însă stupizenia în a denumi evenimentele politice de atunci ca lovitură de stat întrece bunul simț. Pentru uzul naivilor, o lovitură de stat implică o intervenție militară și arestări politice. Nimic din toate acestea nu s-au întâmplat atunci. 

S-au lansat în discuții noile legi ale educației. Toți sunt mai mult sau mai puțin mulțumiți, jurnaliștii își dau cu părerea pe motive ideologice și de mercenariat, și mai ales pe ignoranță! La un singur lucru sunt de acord, salariile trebuie mărite.

Vești bune din America, se poartă discuții pentru constituirea consorțiului care va finaliza reactoarele 3-4 de la Cernavoda. Energia nucleară este o soluție curată pentru producerea de energie,

Chiar dacă a mai plouat, este tare cald și umezeală.