Nichita, Gheorghe Lazăr, Monica Lovinescu și Urmuz

România literară mi-a amintit că acest an marchează niște date rotunde privindu-l pe Nichita Stănescu. Alături de clasicul Caragiale, Nichita Stănescu este probabil cel mai important poet român postbelic alumn al liceului pe care l-am absolvit la Ploiești. Sunt 90 de ani de la naștere și 40 de când a plecat dintre noi. Articolul dedicat în revista România literară subliniază că inclusiv poeziile ocazionale sunt rodul unor atente elaborări anterioare. Nichita Stănescu a fost un mare poet, dar ca toți cei care au trăit în comunism a făcut compromisuri și unii îi reproșează asta ca și când ei ar fi fost nepătați și mucenici. 

Aflu azi că se aniversează 205 ani de la înființarea Politehnicii bucureștene. Este de fapt legat de înființarea în 1818 de către avrigeanul Gheorghe Lazăr a școlii de hotarnici la Sfântul Sava. Sunt legat de eveniment pentru că am absolvit Energetica la Politehnică și pentru că Lazăr era din localitatea unde s-a născut mama și unde mi-am petrecut minunate vacanțe în copilărie. Continui să revin în Avrig vara la o verișoară. Locul este splendid cu Oltul aproape și sub coamele maiestuoase ale munților Făgăraș.  

Despre Monica Lovinescu de la nașterea căreia se împlinesc 100 de ani pot spune că mi-a fost alături de soțul ei Virgil Ierunca profesori de socialism! Ascultam la rudele de la Aluniș și Avrig Europa liberă, ai mei aveau la Ploiești doar difuzor. Și Europa liberă mă atrăgea pentru că difuza muzică rock și unde trona Cornel Chiriac. Dar am început să ascult emisiunile Monicăi Lovinescu și am devenit dependent după ce mi-am luat un tranzistor. Ei prezentau imaginea nefardată, hâdă a României comuniste în care trăiam. Câteodată am nostalgia acelor emisiuni.

De Urmuz se leagă primele încercări literare suprarealiste. Am prezentat deja piesa de la Alexandru Davila, Urmuz de Valeriu Butulescu inspirată din opera urmuziană.

Revin la actualitate. Subiectul cel mai dezbătut acum sunt avioanele cu care se deplasează Iohannis. Nu mă încântă anumite atitudini ciocoiești ale președintelui. Dar pe de altă parte cu ce să călătorească președintele în Japonia? Cu Transiberianul rusesc? Este clar că trebuie asigurat un avion special pentru înalții demnitari români. Pe de altă parte cred că Iohannis își face treaba pentru care a fost învestit. A reparat relația cu Japonia, a fost și Emiratele Arabe pe probleme de energie și acum a avut o intervenție salutară la Consiliului European privind compensațiile agricultorilor români determinate de traficul liber prin România a cerealelor ucrainene, care vor fi reevaluate. Asta a fost determinată de prostia ministrului Daea și a fermierilor români amorezați de subvenții de la UE. Eu declară mereu calamități mai mult sau mai puțin reale. Și UE a zis acum: ei bine, dacă aveți producție mai mică o compensează cerealele ucrainene. Și așa compensațiile pentru români de la UE au fost mai mici. Problema este cum am mai spus-o că fermierii români sunt pe piața internațională în concurență cu cerealele din Ucraina, că astea sunt legile capitalismului. 

Vorbind de cereale citesc acum o carte extraordinară: Chestiunea Mării Negre de Gheorghe Brătianu. Și acolo am găsit o explicație a rămânerii în urmă a Principatelor Țara Românească și Moldova și asta legat chiar de Marea Neagră. Marea Neagră a devenit un lac turcesc închis când Principatele au devenit supuse otomanilor. Așa că produsele lor oi și cereale se exportau exclusiv la Constantinopole și turcii fixau prețul. Asta a blocat dezvoltarea burgheziei românești care s-a născut abia după Tratatul de La Adrianopole din1829, când comerțul în Marea Neagră a devenit liber și puteam exporta la cine voiam, în special Marea Britanie! Cartea voluminoasă, peste 900 de pagini va avea o prezentare separată.

Joi seară la Filarmonica Pitești am avut doi pianiști invitați. Primul este tânărul american încă elev Anthony Lee care a interpretat partea I-a a Concertului pentru pian și orchestră nr.2 de Rahmaninov, acompaniat de orchestra Filarmonicii Pitești condusă de Tiberiu Oprea. Apoi orchestra a interpretat Uvertura Romeo și Julieta de Ceaikovski. În partea a doua a concertului l-am audiat pe distinsul pianist Constantin Sandu a interpretat Concertul pentru pian și orchestră nr.1 de Franz Liszt. A dat și un bis Consolation de Liszt. În final am audiat în interpretarea orchestrei Poemul simfonic Preludiile de Franz Liszt. Un program foarte bun!

Am văzut câteva filme. Unul numit Atac on Finland prezenta o acțiune teroristă inițiată de Moscova în care președintele Finlandei este asasinat pentru că împingea opinia publică finlandeză spre NATO. Iată că Putin a determinat Finlanda să adere la NATO.

Alt film este coreean numit Negocierea privea negocierea pe care o fac niște oficiali coreeni cu talibanii. Un grup de creștini coreeni s-au trezit să se facă misionari în Afganistan!

În fine am văzut ultimul Marlowe după Raymond Chandler, cu Liam Neesom în rolul titular. Cam încâlcit filmul de epocă!

Despre Ploiești, Pitești și încă ceva

Postarea mea despre Ploiești a trezit rumoare, iritare, frustrare. Cum Ploieștiul oraș eșuat? Asta în primul rând la foștii ploieșteni. Pentru cei care au trăit copilăria și adolescența în Ploiești, acesta era centrul lumii. Acolo erau părinții noștri și școala pe care am absolvit-o. Ploieștiul ne-a făcut oameni, datorită părinților și a școlii. Ploiești era un oraș cosmopolit, industrializarea de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX a adus oameni de peste tot. Pe strada mea locuiau un grec, un ucrainean, un italian, în apropiere era o familie de evrei. Toți însă se românizaseră, vorbeau românește. Știu bine din experiența mea ardeleană, dintr-un sat cu sași. Am avut ocazia la UZUC în 1975 să întâlnesc pe reprezentantul american Exxon-Mobil din Europa care era absolvent de Liceu Sfinții Petru și Pavel și care venise să sărbătorească cu foștii colegi și vorbea perfect românește, doar absolvise în Ploiești. Și școlile erau foarte bune, produceau mai ales ingineri, oameni de știință, nu lipseau și literați. Caragiale este geniul tutelar al ploieștenilor, iar Nichita Stănescu poetul cel mai important postbelic. După ce absolveam liceul, toți am plecat la studii în altă parte, nu era încă IPG. Majoritatea mergeam la București, dar și la Iași, la Timișoara, sau mai rar la Cluj. Și așa nu ne mai întorceam în Ploiești. Azi mulți sunt în lumea largă. Eu am aterizat în Pitești în 1974, un târg care era jumătate cât este azi. Pitești a avut noroc cu industrializarea lui Ceaușescu, cu Uzina Dacia și cu Arpechim care între timp s-a închis, dar Dacia a salvat Piteștiul, în jurul lui s-a dezvoltat industria auto. Față de Ploiești care a suferit mult mai puternic restructurarea industrială. Nu cred că Ploiești este un oraș eșuat. Are o Filarmonică și un teatru, eu nu l-am prins pe Caragiu, l-am văzut la București, student, unde mergeam frecvent la teatru și apoi sub influența unui bun prieten la concerte simfonice. La fel și Pitești are șanse, are un teatru și o Filarmonică, ba câteva săli de cinema s-au transformat în teatre. 

Orașele eșuează administrativ dacă au primari și consilii locale inepte, aici este problema, orașul chiar fără veleități turistice cum este și Pitești și Ploiești trebuie să fie curate, bine îngrijite. Aici și oamenii locuitorii sfințesc locul. Văd cu se comportă cu râul Argeș, dar al Piteștiului, umplând malurile de gunoaie. 

Și pentru că am vorbit de Argeș, am deschis sezonul de pescuit la barajul Golești, împreună cu amicul Mitică. Nu a picat niciun șalău, dar am scos unul ajutând alt pescar să scoată un exemplar de peste 2 kile.

Am avut un final de săptămână foarte cultural, cu concerte simfonice și cu teatru, am văzut premiera Urmuz bazată pe textele celui care a inaugurat suprarealismul românesc. 

Aseară la Filarmonica Pitești am avut invitați pe pianista Raluca Ouatu și dirijorul Leonard Boga. În prima parte Raluca Ouatu a interpretat acompaniată de orchestra Filarmonici Pitești condusă de Leonard Boga au interpretat două piese din muzica spaniolă de inspirație folclorică: Rapsodia simfonică op. 66 de J. Turina și Rapsodia spaniolă de Albeniz/Enescu. În partea a doua orchestra a interpretat Selecțiuni din Suita Simfonică Spărgătorul de nuci de Ceaikovski, muzică splendidă din baletul cu același nume. A fost și Dansul Mirlitonilor - cavaleriști cu pălărie înaltă.

Am văzut și Luther, un film englezesc bazat pe serialul cu același nume, un film care încearcă să fie un fel de James Bond. Mie mi-a plăcut, este bine făcut, cu toate că sunt critici care nu l-au apreciat. 

Am recitit un roman din seria nouă Tom Clancy' Jack Ryan - Target Acquired. Credeam că nu-l citisem, dar după câteva pagini era un deja vue. Acum e vorba de fiul lui Jack Ryan, Jack Ryan Jr., tatăl ajunsese președintele SUA, iar fiul spion. Se petrece în Orientul Mijlociu, la Tel Aviv, Beirut, Siria. 

Am început să citesc o carte foarte groasă: Chestiunea Mării Negre. Este cursul prezentat între 1941-1943 la Universitatea București de către Gheorghe Brătianu, marele istoric mort la Sighet, omorât de comuniști. Are o introducere aparținând lui Victor Spinei. M-a surprins însă când acesta spunea că declararea independenței s-a făcut pe 9 mai 1877 de către ministrul Kogălniceanu. Părerea mea că nu era cel îndreptățit să declare independența, nu era nici prim ministru. Declararea Independenței de Stat a României a aparținut Domnitorului Carol I pe 10 Mai 1877!

S-au terminat și optimile Champions League. Cum era de așteptat Liverpool a părăsit cu coada între picioare dubla cu Real Madrid. Rămân la părerea că Real este încă cea mai puternică echipă, nu Bayern, sau Manchester City. Surpriza este prezența în sferturi a trei echipe italiene. 

Surpriză mare aseară în Europa League, Arsenal nu s-a calificat, a pierdut la penalty cu Sporting Lisabona.