Obsesii

Azi am să încerc să vorbesc despre obsesii. Unii sunt obsedaţi, de recunoaştere, de celebritate, să aibă dreptate şi când nu au.

Un prim exemplu care îmi vine în minte este Vladimir Tismăneanu. La el obsesia notorietăţii, a recunoaşterii şi valabilităţii opiniilor sale este cu adevărat obsedantă! Este adevărat că după ieşirea din scena prezidenţială a lui Traian Băsescu activitatea sa a scăzut. Dintr-o persoană oficială şi oficioasă a regimului Băsescu, Tismăneanu a redevenit un particular. Şi activitatea sa la contributors.ro a scăzut. 

Şi apropo', Tismăneanu este singurul din intelectualii lui Băsescu care nu şi-a revizuit opinia despre fostul preşedinte. la ieşirea acestuia din scenă i-a făcut un panegiric cu nuanţe shakespeariene, era un fel de Henric al V-lea, dar realitatea a arătat că este mai aproape de Richard al III-lea, sau Macbeth.

Ce mă deranjează şi de acea revin la el (o fi şi asta o obsesie a mea?) este ambiţia de a fi recunoscut ca un reper în studiul comunismului românesc, cum încearcă să ne convingă că era intim cu cuplul Monica Lovinescu-Virgil Ierunca, cum ar fi spus esenţialul despre comunismul autohton. Asta este impresia care mi-a trezit-o un articol din contributors.ro în care vorbeşte de instaurarea comunismului acum 100 de ani în Rusia. Nu se rezumă la articol, destul de echilibrat, se simte dator să ne spună că va prezenta nu'ş ce conferinţă şi mai dă şi un citat în engleză (subliniază că el scrie acum doar în această limbă!). Eu nu pot uita răutăţile la adresa lui Ianoşi, care i-a fost profesor şi în care a dat cu copita.

Altă obsedată după notorietate publică este Alina Mungiu. Are din când în când intervenţii despre politica internă care m-au cam pus pe gânduri, are ambiţia să-l ocrotească pe Dragnea, frizerul, i-o fi plăcând mustaţa lui? 

Dar şi o intervenţie privind situaţia din Catalonia. Acolo era o chestiune controversată. Alina Mungiu spune despre exclusivismul studiului în catalană în sistemul şcolar şi universitar din Catalonia. Am avut şi o controversă cu un amic, mare suporter Barcelona şi prin extensie pro-independentist. 

De fapt într-un articol pe wikipedia sistemul de învăţământ catalan promovează în mod egal studiul catalanei, cât şi a castilienei (spaniolă). Mitologia catalanilor că ar fi o parte separată vine chiar de la denumirea limbii - castiliană. 

Spania a apărut prin unirea Castiliei cu Aragonul (care includea comitatul Barcelonei) la sfârşitul secolului al XV-lea. Deci Spania a fost posibilă prin această unificare. Nu exista Spania înainte de acest moment. 

La fel cum România a apărut datorită Unirii de la 1859 dintre Valahia-Ţara Românească şi Moldova. 

Revenind la Mungiu ea afirmă cam fără acoperire că naţionalismul catalan s-ar fi datorat studiului exclusiv în şcoală a limbii catalane şi nu a spaniolei, cam falsă aserţiune. 

Doamna Mungiu este obsedată de importanţa sa în peisajul politic românesc. Contribuţia cea mai importantă este deocamdată apariţia USR. Chiar dacă pot fi acuzat de partizanat, USR este un mare fâs. Lansat cu tam tam de câteva personalităţi publice inclusiv câţiva din intelectualii lui Băsescu, USR nu a reuşit decât să canibalizeze votanţii dreptei, ai PNL. Condus de un om lipsit complet de carismă, Nicuşor Dan este înlocuit de alt individ necarismatic, Dan Barna. Pretenţia lui Barna şi a useriştilor de a reprezenta opoziţia în Parlament este un eşec. Parlamentarii USR fac doar act de prezenţă acolo, şi cel mai important lucru este că s-au certat între ei. Dacă au un pic de creier, liderii USR trebuie să purceadă la o alianţă sau chiar fuziune cu celălalt partid de dreapta PNL. Asta ar da eficienţă opoziţiei. 

O altă obsesie a jurnaliştilor este că opoziţia parlamentară nu face nimic. Aceşti jurnalişti suferă de autism, majoritatea face ce vrea, acum în formula PSD-ALDE. La fel era şi pe vremea majorităţilor false ale lui Băsescu din perioada 2009-2012 cu PDL-PSD şi ulterior PDL-UNPR.

Ce să mai zic de obsesia celor de la putere. Cel mai obsedat este Liviu Dragnea, este în stare să îngroape România numai ca să scape de puşcărie, reîncercând să legifereze că faptele sale de corupţie nu sunt penale.  

Dacă obsesiile altora sunt benigne, această obsesie este canceroasă, malignă pentru normalitatea politică a României.