Nu ştiu cum se face
dar zilele de joi sunt cele mai pline pentru mine.
Unul din motive este
că este ziua în care citesc Dilema veche.
Azi am plecat la
mitingul de susţinere al moţiunii de cenzură pe la 9 fără un sfert din Piteşti.
Îmi cumpărasem ziarul local şi Dilema şi am avut ce face pe drumul spre
Bucureşti.
Dilema veche este interesantă şi incitantă şi dosarul de săptămâna
aceasta este dedicat minorităţilor. Minorităţile în discuţie sunt evident
maghiarii şi ţiganii (nu-mi place rom, parcă este o prescurtare şi ne-a obligat
să schimbăm şi denumirea României în cea care este de origine franceză ROU!).
Evident că mai apar şi evreii ca urmare a antisemitismului încă remanent.
Andrei Pleşu face portretul unui editor interesant controversat între ai lui
Teşu Solomovici care a publicat articolele
de presă ale lui Mihail Sebastian, iar Vintilă Mihăilescu discut[ despre Statul
Gagiu!
Mitingul liberal de la Bucureşti
Am ajuns pe la 11 în
Bucureşti în Parcul Izvor lângă Parlament şi ne-am organizat în coloane care
urmau să înconjoare Parlamentul. L-am întâlnit pe Ludovic Orban foarte popular
la pozat cu smartul. Ne-au dotat cu lozinci şi cu fluiere. Am pornit şi marşul
nostru a avut succes la trecători, tinere de la un bloc de birouri,
automobilişti. După 1.30 s-a cam încheiat şi pe la 4 d.a. ne-am reîntors la
Piteşti.
Concert cu Denis Ivanov şi Alexandru Mija
În această seară
programul la Filarmonica Piteşti a fost deosebit. Invitatul serii a fost
pianistul rus Denis Ivanov.
În deschiderea
concertului am audiat Uvertura
Egmont de Beethoven în
interpretarea orchestrei conduse de tânărul şi talentatul dirijor Alexandru
Mija care are rezidenţa la Londra.
Muzica a fost scrisă
de Beethoven pentru piesa cu acelaşi nume, scrisă de Goethe care glorifica
figura tragică a contelui Egmont, conducător al mişcării de eliberare de sub
spanioli a Ţărilor de Jos în secolul al XVI-lea.
Compoziţia lui
Beethoven are tot cea ce îl caracterizează pe Titan, forţă şi expresivitate,
tonalitatea fiind de marş funebru. Am înţeles că revoluţionarii maghiari au
ales-o ca imn în 1956.
A urmat climaxul
concertului de astă seară. A fost vorba de o piesă specială scrisă de Ravel
pentru Paul Witgenstein, fratele mult mai cunoscutului filosof vienez, Ludvig.
Paul a suferit un accident mutilant pierzând mâna dreaptă în Primul Război
Mondial. Astfel că această compoziţie se numeşte Concert pentru pian şi orchestră în
re major pentru mâna stângă.
Este o piesă cu aer
întunecat în care compozitorul foloseşte toată gama instrumentelor de suflat.
Interpretarea lui Denis Ivanov a fost de excepţie şi a fost excelent acompaniat
de orchestra condusă de dirijorul Alexandru Mija. A oferit şi un bis, o piesă
de Prokofiev, după spusele dirijorului pe care l-am întâlnit în pauză.
În partea a doua a
concertului am audiat Simfonia
a 4-a în s bemol major op. 60 de
Beethoven. Chiar dacă este o simfonie din numerele cu soţ, deci inferioare
celor fără soţ, simfonia mi-a foarte cunoscută pentru unele din pasajele ei.
Berlioz şi Schumann se exprimă superlativ despre această compoziţie. Simfonia a
fost redată cu măiestrie de orchestra filarmonicii condusă de Alexandru
Mija.
Cu Alexandru Mija |
Interpretarea a fost
însoţită la final de aplauze îndelungi.
Concert de Jazz cu Fraţii Dedeian Quintet
Pentru că în pauza
concertului simfonic Noni N. mi-a spus că la Teatrul Davila este un concert de
jazz aşa că după concert m-am îndreptat rapid spre teatru.
Şi cum este pe inima
omului am mai urmărit încă aproape o oră de muzică de jazz în interpretarea
quintetului, care însă a evoluat fără Garbis Dedeian!? Concertul a fost
întârziat şi au început pe la 8 seara.
Aşa că am ascultat
standarde de jazz cunoscute precum Take 5. Am avut şi surpriza ca din
sala să fie invitată o cântăreaţă de jazz, Alexandra care a cântat un blues împreună
cu interpreţii Capriel Dedeian la chitară, Cristian Gheorghe la pian, Cătălin Răsvan
la bass şi Ştefan Benedict la tobe.
A fost un final
plăcut şi relaxant pentru finalul acestei zile. Mărturisesc că ascult acum când
scriu tot muzică de jazz la saxofon!
Interesante preocupari, unele chiar laudabile. bravo, bravo. Cat despre politica , nu te lauda ca ai fost adus cu autocarul, dotat cu fluiere si lozinci, plus sandvisuri, ca sa faci galerie . Dreptul tau democratic, no comment. Cat despre faptul ca te-ai pozat cu diverse personaje dubioase, asta este chiar hilar. Reseteaza te in concordanta cu varsta, si lasa corporatistele care aplauda de pe terasa unde isi beau cafeaua si stau la o tacla , in timpul programului. penibil.
RăspundețiȘtergerePavcat si de tine si de Orban ca va complaceti in asemenea manifestari ridicole. Esti de felicitat pentru pescuit, concerte dar asta cu mitingurile politice nu este de tine. Un PNL cu Turcanu si alte figuri triste ale PDL este cel putin penibil. Chiar nu sunteti in stare sa gasiti alte figuri?
RăspundețiȘtergereCombinatia voastra cu KWJ suna din ce in ce mai prost neamtul pierzand zilnic procente si umplandu-se de ridicol alaturi de voi cu comportamentul contraproductiv.
RăspundețiȘtergereDoamne, nici aici nu scapam de manipulatii de Antena 3...Eu va felicit pentru cat de activ sunteti...si sincer....totusi secventa cu fetele la care ati avut succes e buna doar intre amici barbati...un om care protesteaza normal ar trebui sa nu sugereze frivolitate...in fine, sa nu-mi pierd, totusi, simtul umorului.Eu admir oamenii activi si care pretuiesc fiecare clipa in care se poate face ceva frumos, hranitor de spirit sau util societatii...
RăspundețiȘtergereCine te manipuleaza ??? Doamne, oricum se vede ca esti "bine informata".
Ștergere