Acum o jumătate de veac

Dedicat colegilor mei

Aseară în ultima zi a lunii octombrie pe o vreme extrem de rece am avut o revelaţie. Se împlinesc cinci zeci de ani de când am început studiile universitare. Exact pe 1 octombrie 1967 am început viaţa de student. Student politehnist. Dădusem examen la nou înfiinţata secţie Centrale Nucleare Electrice.

Am început studiile 40 de studenţi şi culmea, am terminat în 1972 tot 40, chiar dacă nu aceeaşi.  Realizez acum că am ales o profesiune destul de îngustă. Chiar dacă au fost colegi de ai mei care nu au practicat meseria de inginer nuclearist, unii au fost ingineri termoenergeticieni, cum de fapt este scris pe diploma noastră, extrem de nedrept!

Am început şi viaţa la cămin. Energetica era privilegiată, stăteam în corpul G de lângă Cantina 1 şi Cabinetul Medical din campusului căminelor.

Am stat în anul I la etajul 4 în ultima cameră de pe dreapta culoarului spre duşuri şi toalete. În cameră am stat noi cei trei ploieşteni colegi de liceu, I.L. Caragiale, Puiu Dumitru, Cezar Dragomirescu, eu şi Cezar P. care se ataşase de noi în vremea examenului de admitere (Dumnezeu să-l ierte!). 

Îmi amintesc de faptul că la difuzor ascultam muzică şi odată au pus chiar Europa Liberă să ascultăm topul cu Bad Moon Raising al lui Creedence Clearwater Revival.

Mergeam sâmbăta la dans la Trei Gaură Trei care acum e căminul sportivilor. Era vream când dansam sheik şi twist după Monny, Monny al lui Tommy James and the Shondels, nici nu ştiam cum se scrie exact numele formaţiei, sau după melodiile lui Beatles.

A fost vremea, cred că în acea toamnă, când la Casa Studenţilor  a fost primul concert Phoenix, stăteam la balcon şi credeam că se prăbuşeşte din cauza tropăiturilor entuziaste.

În acelaşi loc era şi cinematica studenţească unde ne prezenta filme Manuela Cernat (pe atunci Gheorghiu). Asta i-a determinat pe unii din prietenii mei să abandoneze Politehnica pentru IATC. Doar doi au reuşit la Operatorie de Film pentru că fuseseră olimpici la Fizică!

Anii de studenţie au fost cei mai frumoşi, acum mi-am desăvârşit personalitatea. am descoperit teatrul cu Gigi Lucaciu, apoi am legat o prietenie trainică cu Valeriu Demetrescu care mi-a revelat muzica la Ateneu şi cu Cornel Stoica, asta mai târziu, în anii mari. Am avut noroc pentru că am aterizat în Bucureştiul care trăia în perioada dezgheţului cultural. Se făceau mari experimente culturale, teatrale, la cinematografe, lunea dimineaţa era momentul premierelor pentru studenţi. Am avut apoi ocazia să văd multe filme care nu erau pe ecrane la Biblioteca Franceză şi la cea Italiană. Au fost ani buni pentru romanul românesc. Am luat un interviu pentru revista Ing a Politehnicii, lui Petru Popescu, starul momentului cu romanul Prins. 

Totul s-a terminat în iulie 1971, când dictatorul a ajuns în Coreea de Nord şi a prins gustul dictaturii. 

Era vara când făceam practică la IFA şi angajaţii făceau mişto de noile directive care au devenit realităţi triste. Ca primă consecinţă au fost interzise filmele Butch Cassidy şi Sundance Kid şi Adio prietene. În plus discotecile au fost interzise. Toate astea au făcut ca generaţia mea să-şi piardă orice iluzie cu comunismul, deja zdruncinat de invazia sovietică din Cehoslovacia din 21 august 1968. 

Vacanţele le făceam la mare la Costineşti. Aşa am cunoscut prima dată marea în începutul lui iulie 1968. Acum vacanţele la fac la alte mări, dar de câte ori îmi aduc aminte vremurile de atunci mă prinde nostalgia. 

Cursurile la Institutul Politehnic Bucureşti se ţineau în multe locuri din Bucureşti, nu era încă făcut campusul universitar al Politehnicii. Cred că primul curs de Analiză Matematică îl făceam în corpul de pe Ştefan Furtună (azi Muzeul Militar pe strada Mirea Eliade). Umblam peste tot pe 1 Mai (azi Mihalache) în clădirea unde se afla la parter garajul partidului, aveam sală de curs la etajul 3 unde ne îngrămădeam să prindem locuri în băncile din faţă. În această sală înaintea noastră era curs al colegilor din anul III, anul viitorului profesor şi coleg de azi Ilie Prisecaru.

Mai ajungeam şi la localul din Mihail Moxa, clădire veche monumentală, unde în anul II aveam să audiem cursurile excepţionale de Matematici Speciale al lui Şabac. Impresia mea excelentă despre Şabac este împărtăşită şi de alţi caragialişti, profesorul Mircea Petrescu de la Automatică şi profesorul de matematică Gigi Simion, tot de la Politehnică.

Schimbam tramvaie ca să ajungem şi la localurile din Calea Victoriei, două, unul aflat lângă fosta sală a Teatrului Tănase, vis a vis de Academie, şi celălalt local care era aproape de Muzeul Enescu Cantacuzino, unde avem şi poza cu majoritatea colegilor.  

Sâmbătă seara aveam cursul de Desen  în Polizu, unde era şi secretariatul Energeticii dominat de fiorosul Casneti şi a doamnei Brătianu.  

Îmi amintesc asta pentru că obişnuiam să plec spre Ploieşti, acasă după curs. Luam trenul cu naşul şi într-o seară de sâmbătă prin noiembrie probabil  pe acceleratul de Ploieşti Vest era un supracontrol dur. Aşa că de frică, în ultimă instanţă am ieşit pe scara exterioară a unui vagon. Erau încă astfel de vagoane şi m-am bucurat când am văzut flăcările de la Rafinăria Brazi, am ajuns aproape acasă! Când am urcat în vagon la Ploieşti Vest am observat că era şi altcineva pe cealaltă scară a vagonului. De vremea rece m-a salvat fâşul negru achiziţionat atunci. Era bun izolant. M-a prins o ploaie puternică în Ploieşti cu el, ploua afară şi ploua şi înăuntru sudoarea...hahaha, la fel ca la celebrele cămăşi de plastic în care era s-o dau jos la teatru de câtă transpiraţie se acumulase. 

Şi apropo de Desen am luat nota 6 la ambele colocvii care mi-au stricat nota din anul I, Traian Muşat ne-a surprins cum putea să vadă diverse secţiuni prin piese complicate de locomotivă cu abur. Când i-am văzut nota de la Desen, exact ca a mea concluzia era că profesorul de Desen era un tip foarte mediocru, pentru că, cu câteva excepţii toţi am luat notă mică la acest obiect. Cum mediile din anii II şi III mi-au fost stricate de Economie Politică şi de Materialism Dialectic, am luat la ambele 5!

De abia din anul III am început cursuri în noul local din campusul de azi al Politehnicii. 

Recunosc că unii din profesorii din Politehnică m-au dezamăgit. Dar port amintirea doamnei profesoare Kreindler de Analiză Matematică care ne poveste de nivelul studenţilor de la Ecole Politechnique din Paris. L-am avut profesor la Geometrie pe O. Sacter pe care-l ştiam din Gazeta Matematică. Impresie deosebită mi-au mai lăsat profesorii din anii mari de inginerie, profesorul Grecu de Turbine, profesorul Purica de Fizica Reactorilor, cu glumele şi anecdotele privind mari personalităţi ale fizicii şi ingineriei nucleare. 

Am fost repartizat împreună cu alţi 7 colegi de secţie la CSEN, unde toţi, cu excepţia mea au nimerit la Institutul de Tehnologii Nucleare (ITN). Avea sediul încă în Bucureşti la IFA, dar urma să se mute la Piteşti. Eu am nimerit la IFA, dar m-am mutat după trei luni la ITN. Paradoxul că din toţi cei 7, doar eu am rămas în Piteşti. Ceilalţi au plecat spre Bucureşti, sau Cezar Dragomirescu la Cernavodă.

Şi tot în acest octombrie s-au făcut 43 de ani de când m-am stabilit în Piteşti. 

Atunci în octombrie 1967 parcă era o vreme mai plăcută, sau eram eu un pic mai tânăr?

Cum trece vremea!