miercuri, 13 decembrie 2017

Alabama are un senator democrat

Doug Jones
De obicei nu îmi dau cu părerea despre chestiuni externe, dar vestea asta mi-a trezit bucuria.

Mărturisesc că am citit în revista TIME despre candidatul la Senat Roy Moore, favorizat finalmente de preşedintele Trump, şi m-a luat groaza.

Dacă, de obicei mă stupefiază amestecul de fanatism şi credinţă a unor musulmani care au creat atâtea nenorociri în Orientul Mijlociu, cum este în Siria, Irak şi Yemen, acelaşi sentiment mi-l trezesc fundamentalişti creştini de genul lui Roy Moore.

Acesta a fost judecător la Curea Supremă din Alabama şi ideile lui sunt ale unui suprematism alb, condamnă homosexualitatea şi altele. Dar culmea este că individul, considerat un reper moral a fost acuzat de două doamne de hărţuire sexuală. Cineva îmi spunea ca scuză, că asta se întâmpla demult în tinereţea judecătorului, azi de 70de ani. 

În Alabama, cel mai republican stat din SUA s-au organizat alegeri parţiale pentru Senat şi Roy Moore candida cu mari şanse pentru acest post. A pierdut la democratul Doug Jones!

 Se vede că se produce reculul la alegerea lui Trump. Şi în acest stat cu orientări apropiate de Trump, genul de politici practicat de acesta este respins. El deja are un mare adversar în senatorul Flake de Arizona, care se proclamă un conservator clasic în cadrul Partidului Republican. 

În aceste condiţii republicanii vor avea mari probleme în a trece legislaţia pe care Trump şi-o doreşte.

Cum este şi ce privind impozitarea în SUA. Un priten din New York se plânge că această legislaţie loveşte în middle class şi avantajează doar pe cei foarte bogaţi. Nu mai poţi deduce cheltuielile cu ipoteca pe casă şi cheltuielile cu copii studenţi, college tuition.

Pare că Trump a spus numai minciuni care au păcălit pe cei săraci care credeau că vor avea avantaje.
N-au!

5 comentarii:

  1. Pana una alta vad ca Trump ii da inainte cu decizii controversate. Pana sa-l puna America cu botul pe labe, multe se mai pot inca intampla...Chiar si sa se declanseze razboaie...
    Sa speram ca nu am dreptate...

    RăspundețiȘtergere
  2. 1. Chestia asta cu hărțuirea sexuală a devenit o modă în SUA, stîrnită probabil de sufragete țicnite (în urmă cu 90 ani ele împreună cu sectanții au provovat tragedia prohibiției) și sprijinită de presă; cum românii copiază toate idioțeniile străine curînd va ajunge și la noi.
    2. Că este contra homosexualilor este foarte bine; sunt un pericol public, degenerarea nu trebuie tolerată în mumele acelor absurde drepturi ale omului care scuză orice. Mai ales că boala poate fi tratată. Parcă aud că UE ne va impune și necrofilia ca un drept fundamental !
    3. Americanii nu aveau de ales: sau acest dilimache inconștient și acoliții săi sau japița cealaltă. Îmi este silă de cei care fac mereu apologia democrației americane.

    RăspundețiȘtergere
  3. Joe tocmai ne-ai anuntat ca tu esti neo-marxist, noua forma de bolshevism! Nimic nou, eu banuiam de mult timp!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hahaha!
      Nu sunt!
      Roy Moore era un dobitoc fanaticbine ca Alabama şi SUA au scăpat de el!
      Cât despre Trump sunt foarte de acord că a declarat că Ierusalimul este capitala Israelului, este o realitate!
      Dacă reuşeşte să rezolve afacerea cu Kim va fi un preşedinte mare!

      Ștergere