Kamala și Donald faza pe președinți

Contrar obișnuinței și a titlului principalului subiect am deschis postarea cu un eveniment cultural. Este vorba despre Puccini. Acum 5 ani în urmă, prin Lucca, am poposit și la casa Puccini. 

În această seară de 12 septembrie, zi importantă, s-au dat pensiile mărite sau ciopârțite de recalculări, a avut loc un eveniment deosebit la Filarmonica Pitești, a debutat a XVIII-a Stagiune Muzicală. A fost seara dedicată memoriei lui Puccini, genialul compozitor al verismului, sunt 100 de ani de la moartea acestuia. 

Și Filarmonica Pitești a pregătit un spectacol vocal instrumental din muzica lui Puccini. Dirijorul orchestrei Filarmonicii Pitești a fost Cătălin Toropoc, iar invitații au fost artiști vocali, soprana Alexandra Grigoraș, mezzosoprana Madeleine Pascu, tenorul Carlo Rafaelli și baritonul Federico Longhi, prin amabilitatea Institutului de Cultură Italiană din România. S-a cântat din Manon Lescaut,  La Boheme, Tosca, Madama Butterfly. Finalul a fost apoteotic s-a cântat Nessun Dorma din Turandot. Ama audiat niște voci speciale, superbe, care m-au emoționat adânc! Am reușit să  fac un selfie cu cei patru minunați artiști vocali, m-a fascinat vocea tenorului Rafaelli.

Și acum înapoi la subiect!

În această săptămână, miercuri dimineața  la noi cei doi candidați prezidențiali Kamala Harris și Donald Trump au dezbătut la televiziune programele și punctele lor de vedere. Kamala Harris a punctat de la început apropiindu-se de Trump, s-a prezentat și și-au strâns mâinile, lucru care nu s-a întâmplat la precedenta dezbatere Trump - Biden. Experții politici au remarcat că Harris a folosit niște capcane în care a căzut Trump și i s-au exploatat slăbiciunile. Kamala Harris a vorbit cu ochii spre contracandidatul Trump, în timp ce acesta nu s-a uitat la Harris. Au fost diverse probleme pe care nu are rost să le remarc privind economia și alte probleme stringente interne americane. Două sunt însă lucrurile pe care vreau să le remarc, Este vorba de derapajul lui Trump care afirma că emigranții ilegali au mâncat câinii și pisicile de companie. Prompt, după dezbatere au apărut diverse videoclipuri cu Trump cu un câine și o pisică, alergat de emigranții înfometați. Însă, cel mai tare m-a deranjat faptul că Trump a refuzat să-l blameze pe Putin pentru agresiunea din Ucraina. A afirmat fără argumente că el va opri imediat războiul. Ceea a făcut-o pe Kamala Harris să afirme că Trump va fi mâncat pe nemestecate de către Putin la prima lor întâlnire. Trump nu înțelege că cel mai mare pericol de azi al lumii este Putin. Mai ales pentru noi cei din Est, inclusiv România peste care zboară drone rusești și nu sunt doborâte. România a fost menționată în acest context de către Kamala Harris. Dacă Trump o acuză pe Harris că este marxistă, de ce uită că ultimul marxist cu care el ar vrea relații bune este chiar Putin? Sondajele de după dezbatere o dau pe Kamala Harris câștigătoare a acestei dezbateri, incluzând și pe cei de la Fox News, care sunt favorabili lui Trump. Ca o consecință a acestei întâlniri, după ce Trump a conchis că dezbaterea a fost bună, azi anunță că refuză să mai aibă o nouă dezbatere cu Trump. Trump este un om bătrân și obosit și nu văd șansa să revină. Este un mare pericol pentru America și pentru lume un Trump la Casa Albă! 

Acum și la noi a început în forță disputele între candidații prezidențiali. E o enormitate spusă de proaspătul demisionat de la NATO și candidat independent Mircea Geoană, că aceste alegeri au cea mai mare miză din ultimii 35 de ani! Din motivul coaliției între principalele partide PSD și PNL aceste alegeri nu mai au de loc mizele precedente. După președintele jucător, care depășise orice limite de intervenții în politica internă a țării, Iohannis a readus funcția prezidențială la ce trebuie. În plus el a impus sprijinul necondiționat pentru Ucraina, țara care se sacrifică pentru apărarea Occidentului. Nu mă mir că idiotul și mahalagioaca națională sunt favorabili criminalului Putin și Rusiei, pentru că nu au mirosit ciubotele sovietice și habar nu au de ce a însemnat comunismul și consecințele lui devastatoare. Azi, doar Orban Viktor mai este favorabil lui Putin, hrănind iluzii iredentiste ungurești. Despre panourile cu Ciucă se vehiculează un adevăr pe jumătate, că fondurile care au finanțat acest lucru sunt publice, dar acestea sunt sume primite de partide conform legii. Altfel ar fi un mare tămbălău să folosești fonduri publice. Ciucă are handicapul lipsei de carismă, dar lansarea cărții la Cetate cu Mircea Dinescu a fost un exercițiu de PR foarte bun. Și Dinescu are mare dreptate, Ciucă este singurul care a avut o meserie, de militar. Ciolacu are un trecut sulfuros, opinez că a fost un om de afaceri cu proptele de partid. Apreciez că ia lecții de engleză și de economie, ultimele foarte importante, că doar este prim ministru în funcție! Glumița lui Geoană cu meditațiile este nepotrivită. S-a aflat în fine de studiile universitare ale Elenei Lasconi la Universitatea Ecologică de la Deva și de notele ei slabe de 6 și ceva. Știam asta deja de la un fost profesor al doamnei Lasconi. A încercat să o dreagă că era tânără, că se măritase și de aceea a făcut cu greu studiile. Mă mir cum nu a avut prudența să se ia de bacalaureatul lui Ciolacu, sau de Geoană care gafează urându-i sănătate  Regelui Mihai, mort de 7 ani. Revenind la studii nu pot să remarc că precedenții președinți și prim miniștri de la începutul anilor 90 și prin anii 2000 că aveau studiile universitare terminate la timp, Constantinescu, Petre Roman și Adrian Năstase erau profesori universitari. Azi, acești noi lideri politici se remarcă prin precaritatea acestor studii universitare. 

Am terminat cartea Românii în timpul migrațiilor (275-1247) care se ocupă de etnogeneza poporului român. 

Mai este loc și despre fotbal! România a avut marți o zi dificilă cu Lituania. A condus rapid cu 1-0, dar a fost egalată, ba și condusă, noroc că VAR-ul a a decis fault la portar.  Apoi același VAR a decis fault în careu la Ianis Hagi, transformat de Răzvan Marin și Mitriță a dat decisiv de 3-1. Putem câștiga toate meciurile dacă nu ne culcăm pe o ureche cum am făcut în acest meci, unde adversarul cel mai mare a fost terenul sub orice critică.

Începe noul format de Champions League, să vedem!

Copilărie, sărăcie

Subiectul principal al postării este despre copilărie, preluat după dosarul Dilema din ultimul număr. Sunt acolo amintiri din comunismul târziu ceaușist. Eu am amintiri de acum 70 de ani, din anii 50, ani de sărăcie și lipsuri. Amintirea cea mai pregnantă este cea din iarna lui 1954. Aveam deja 5 ani și îmi amintesc cum după o noapte de ninsori abundente am văzut că zăpada era la streașină, cam 2 metri! În anii 50 nu era iarnă fără zăpezi abundente. De Crăciun era zăpadă și mergeam în ajun, pe 23 decembrie cu Bună Dimineața, iar pe 1 ianuarie cu Sorcova. Tata care era tâmplar de meserie mi-a construit o sanie de lemn, de care eram foarte mândru. Mă dădeam pe derdelușul-dâmbul de pe maidanul din spatele străzii, la Butoaie, orașul Ploiești fiind pe câmpie. Trăiam în casa cu chirie de pe strada Babeuf, fostă Costache Conache, actualmente Petre Negulescu?! care dădea în Jdanov, fostă C.A. Rosetti, actualmente Bobâlna. Era sărăcie după război și jaf bolșevic. Tata și mama creșteau porc în curte, cam până am intrat la școală în 1956. Era bine că ai mei veneau de la țară, așa am avut vacanțe minunate la Alunișul patern și la Avrigul matern. Citind într-a XI-a Moromeții lui Preda am retrăit copilăria de la Aluniș, cu măsuța joasă și scăunele la fel, unde mâncam. Stăteam la unchiul Vasile, fratele mic al tatei, care a fost la Cotul Donului și a scăpat viu. Eram cu încă doi veri, Gogu și Ionel și verișoarele Ilona și Mariana. Unchiul Vasile era alcoolic, semăna cu personajul Celentano din Las Fierbinți. Lângă curtea unchiului Vasile, era gospodăria lui unchiul Gheorghe, maistru sondor. Era acolo vărul Jean, mai mare cu trei ani ca mine și care a ajuns marinar. Ocupațiile noastre de copii era mersul cu vacile pe dealul din spatele gospodăriei unchiului Vasile, unde mă umpleam de țepi în talpă. Unchiul Gheorghe mai avea și capre, care se descurcau prin mărăcinișuri. Zona Alunișului, apropiată de Slănic Prahova era cu dealuri răpănoase, unde creșteau ceva pruni și ceva fâneață, nu este de mirare că cei de acolo erau țuicari. Altă ocupație a mea era mersul după peștii din gârla Alunișului. 

În schimb la Avrig, în zona săsească din jurul Sibiului era altceva, ajungeai în altă țară! Ajungeam la jumătatea anilor 50 la Avrig cu camioane de la Uzina 1 Mai, care mergeau la Cluj. Erau de fapt niște rable mizerabile și făceau pene nenumărate: 9, 10. Plecam dimineața din Ploiești și ajungeam la miezul nopții la Avrig. Apoi mai mergeam cu părinții cu trenul, pe care-l schimbam la Orașul Stalin. Așa se numea atunci Brașovul. Țin minte că pe Tâmpa era scris din brazi: OS! După 1958, parcă, s-a revenit la vechiul nume de Brașov.  La Avrig am stat în prima copilărie la bunica. Bunicul murise cu un an înainte să mă nasc eu. Fusese în  Primul Război Mondial în armata austro ungară în Galiția unde căzuse prizonier la ruși, dar scăpase. Bunicul patern se prăpădise și el în Primul Război Mondial în Moldova în 1917. Deci bunicii mei au fost inamici! După ce unchiul Mihai, fratele mamei se apucase să refacă casa bătrânească, ne-am mutat la tușa Oană, sora cea mare a mamei. Noi datoram sorei mai mari, Tanti Ana, faptul că mama a ajuns la Ploiești. Ea era călugăriță unită și o alungaseră la Ploiești. Tanti Ana era soră medical, lucra la Radiologie, așa că într-un fel i-am moștenit meseria. Avrigenii erau oameni aprigi, țărani clasici. La Avrig, sub crestele Făgărășilor e practica agricultura și creșterea animalelor. Curțile erau pline de bivolițe, folosite și pentru tracțiune la car. Bunica îmi luase pălăriuță de paie ardelenească și mă obliga să merg la secere unde detestam să stau pe miriște unde mă înțepau restul de la spice de grâu și urlam: Nu vreau să fiu țăran! Unchiul Mihai era un gospodar desăvârșit, avea cal și bivolă, dar și oi. Așa că am mers cu el la Stâna din Clăbucet, sub vârful Surul, care domina la peste 2000 de metri Avrigul cu aspectul lui de stog de paie. Unchiul Mihai era baci, el făcea cașul și urda și pregătea burdufurile. Caut și azi brânza de burduf adevărată, cu gustul ăla ușor iute. De la tușa Oană am învățat ce este proprietatea privată. Într-o toamnă de început de septembrie am fost la  scos cartofi (crumpene cum se zicea aici, influență săsească!). M-am repezit în lanul de porumb de alături și tușa Oană m-a oprit ferm. "Stai! Acolo e locul omului, nu-i al nostru". Ea m-am trimis la muncă, după ce am intrat la liceu. Gata cu mersul la râu și Olt, la muncă. Și am dat cu târnăcopul la reparația drumului spre Mârșa. Și așa m-am ales cu bătături în palmă. Până atunci ocupația principală era pescuitul, cu undița și cu chelteul, un coș de nuiele. Prindeam peștișori pe sub cânepa pusă la înmuiat. Asta au dispărut în Ardeal, lanurile de cânepă. Era un loc în câmp numit la Cânepi. Toți gospodarii aveau un tocător de cânepă în curte. Azi din cauza consumul de canabis, cânepă indiană nu se mai cultivă! În 2003, flanând prin  Amsterdam, am simțit la un moment dat un miros cunoscut, era miros de cânepă! Tot la Avrig am citit primul meu roman, Cei Trei Mușchetari. Pronunțam numele fonetic al eroilor lui Dumas. Abia ulterior, am început să fac lecții de franceză cu Mere Clarisse, care fusese profesoară la Notre Damme de Sion și  profesoară Monicăi Lovinescu. A fost cea mai mare tâmpenie a copilăriei, că am abandonat franceza și azi știu superficial, această limbă pe care am încercat să o exersez la Paris, dar mi se răspundea în englezește, francezii sunt pretențioși la accent.  Tot la tușa Oană am dat de o carte de citire, probabil a unchiului Gheorghe care a făcut școală la începutul secolul XX, în Ardealul de sub unguri. Am avut un șoc când am citit că portul patriei noastre este orașul Fiume! Era pe vremea Austro Ungariei! Cel e mai bune mâncăruri erau preparatele de porc, făcute meșterit ca în Ardeal, în special vara carnea la borcan, excelentă. Nu-mi plăcea slănina, care era ținută în interior, în celar și râncezea. Spre deosebire de sași care o țineau în clopotnița bisericii săsești. Ce problemă era pentru mine cu bisericile din Avrig. Erau asemănătoare, în stil gotic, turnul de la cea ortodoxă fiind un pic mai mic. Ulterior cea ortodoxă a fost pictată în exterior. Cu copiii de sași mă înțelegeam foarte bine. Erau politicoși și vorbeau doar românește, chiar dacă eram sigurul din grup. Îmi amintesc că duminica era fanfară în patrulaterul cu castani din cartierul săsesc și bărbații erau cu pantaloni scurți, de piele, tirolezi. Azi, acolo este o statuie a lui Gheorghe Lazăr. În Avrig era Palatul Brukenthal, unde se afla Preventoriul. Mergeam mereu la pește, la moara de pe iaz care intra în Palat, dar nu am intrat decât odată, azi merg în fiecare vară la Avrig să-l vizitez, este copia lui Belvedere din Viena.

Școala am început-o în 1956, și am defilat până în 1958 de 7 noiembrie, Ziua Marii Revoluții din Octombrie (sic). Școala era în localul vechi al Școlii elementare nr. 1, de pe Bobâlna. Se învecina cu fundul curții noastre. Uniforma era unisex, un fel de sarafan pepit. În curte mai stăteau cu chirie familia Pisău, unde el era cizmar la Sovrom. Jucam cu el șah și-l băteam tot timpul. Dar cel mai vechi chiriaș era Filipescu. Fusese luat prizonier în Germania în Primul Război Mondial și s-am întors cu o nemțoaică, trăiau într-o mizerie absolută. Filipescu era cizmar și se ocupa cu păsărelele. Le prindea și le vindea în colivii făcute de el. Era și el bețiv, mă lua cu el la film când aveam ceva peste cinci ani. Și ca să nu fug mă lega cu o sfoară. El era deja beat și dormea la film. Vedeam filme sovietice în special. De abia prin 63?! am văzut întorcându-mă de la Avrig că erau și filme americane. Era westernul Ultimul tren din Gun Hill. Țin minte că era mare sărăcie în acei ani, ne descurcam cu ce primeam de la rudele din Ardeal. Era încă pâine pe cartelă, s-am desființat în 1960, dar Ceaușescu a reinventat-o în anii 80. Mama mă trimitea la coadă  la pâine, ea stătea la cozile infernale la carne. La școală am început dintr-a cincea studiul limbii ruse. Paradoxal într-a șasea am început să studiem engleza cu o profesoară venită atunci la noi, în loc să studiem franceza. Sor-mea a avut șansa să scape de rusă, ea a făcut franceză și engleză. Pentru mine engleza fost dragoste la prima vedere. Sunt azi fluent în engleză și citesc inclusiv literatură. Am învățat bine și am făcut carieră de pionier ajungând președinte de unitate. Visam să merg la Artek paradisul pionierilor sovietici. Am ajuns la Timișul de Sus în tabără. Eram extrem de îndoctrinat, un mic comunist. Am luat un premiu de altfel și-mi plăcea din lista de fotografii de ștabi PMR de...Ceaușescu, era singurul care nu avea mutră de bandit, sau criminal! Ce a fost după, altă mâncare de pește.  Mama, sfătuită de directoarea Magirescu. m-a dat să dau examen la Caragiale la liceu și nu A. Toma (ulterior Mihai Viteazul) care era pe bulevard, în apropiere. Așa am prins încă generația de profesori cu școală de dinainte de comunism, profesori străluciți, Grigore, Simache, doamna Boncu. Și așa a trecut copilăria.

Și acum fac legătură cu un alt subiect, sărăcia de azi a românilor. Doamna Fati, de la Deutsche Welle scrie că ar fi niște statistici și că 60% dintre români ar fi în pericol de sărăcie. Sărăcia este o realitate în comunitățile de tigani, romi care trăiesc din cerșit și furat. Mă uit cu frustrare cum în Pitești, ca și alte locuri din România sunt acum rudele lor din India, Nepal, Bangladesh, Sri Lanka care au venit la muncă aici și sunt apreciați. Ba chiar dimineața am dar de indieni care veneau să facă mișcare la terenurile de sport din parcuri. Sărăcie mai este și prin județe ca Vaslui, sau Teleormanul, nu peste tot unde se face legumicultură în solarii și de unde este doamna Gigi care are cele mai bune roșii din piață. Alte statistici ne prezintă ca suntem deja peste Ungaria, sau Grecia. Dacă te uiți prin parcări vezi un număr mare de BMW, de Mercedes sau Audi, cum nu am văzut de exemplu în Grecia. Sunt foarte mulți români care fac vacanța la mare în Grecia, Turcia, Bulgaria, sau de ce nu în Spania, Italia, Franța. Acum, după sejurul la Avrig, am văzut acolo o atmosferă relaxată, burgheză de Europa Centrală. Deci și problem asta cu sărăcia este relativă. Problema la noi că anumite servicii nu funcționează la parametri normali, sănătatea, învățământul, că infrastructura prezintă încă probleme mari. 

Și în final ceva de fotbal, se desfășoară prima etapă din UEFA Nations League. Aseară a avut loc în Kosovo primul meci al României după Europene. Kosovarii cu jucători în campionate de top europene ne amenințau cu revanșa. Echipa României are un antrenor nou, pe bătrânul antrenor Mircea Lucescu. După cum s-a văzut România  a fost net superioară și am învins cu 3-0. Jucătorii au fost relaxați, au fost net superior adversarilor. Am învins cu 3-0 cu aportul unui jucător de mare calibru, Denis Man, care merită fotografia. În schimb la Paris am văzut o Franță penibilă. A fost învinsă net de Italia, cu 3-1, Mbappe, o umbră.

În seara de 6 septembrie a avut loc primul spectacol realizat cu concursul dirijorilor participanți la Masterclass-ul de dirijat condus de domnul Michalis Economou. Au fost interpretate pe rând Adagio pentru orchestra de coarde de Samuel Barber, apoi Adagietto din Simfonia a V-a de Gustav Mahler. În final mai mulți dirijori au condus orchestra Filarmonicii Pitești și corul Novis Pitești în interpretarea Requiemului de Mozart. Și-au dat concursul artiștii vocali Adelina Cociobanu, Ana Stănescu, Marius Turtoi și Ștefan Lamatic. Au condus orchestra dirijorii: Eduard Zecheru (România), Matteo Piccininni (Italia), Helin Beysulen (Turcia), Orest Tkachuk (Ucraina), Ioanna Papadogianni (Grecia), Jan Piotr Sulkowski ( Polonia) și Giorgos Kogkos (Grecia). Remarc faptul că Ana Stan a fost concertmaestrul orchestrei! Orchestra și corul au sunat foarte bine și a fost un spectacol special! Viața muzicală piteșteană este la un vârf!

 

Citesc acum cu mare interes Românii în Mileniul Migrațiilor (275-1247) care se ocupă de controversata perioadă de un mileniu fără documente istorice.

 

Începe școala!

Ciorovăieli politice și ceva fotbal

În actualitatea politică românească este faza pe candidați la Parlament. Unele partide au un surplus de ofertat, este vorba de PSD care are în sondaje un plus de cel puțin 5 procente, dar și AUR crește pe la 15% și are de oferit și el locuri în Parlament. Cele două partide vor promova la greu parlamentari de care nu aude nimeni, sau care debitează imbecilități de la tribuna Parlamentului, sau ai lui Șoșoacă mahalagisme.Eu de exemplu nu-i prea știu pe pesediști, doar pe Pavelescu cu care jucam bridge acum mai bine de 35 de ani și care a ajuns lider sindical la Dacia. La PNL primul loc la deputați îl ia Alina Gorghiu, să fie sigură, poate și încă un loc dacă ar fi Radu Perianu. La Senat primul ar fi Mihai Coteț, cu onorabile rezultat la Primăria Pitești.  

PNL scade are vreo 5 procente în minus față de 2020. Deja un parlamentar PNL s-a declarat scârbit de partid pentru că apărea pe un loc neeligibil, mai bine, că era un ilustru nimeni. Scandalul cel mare este totuși la USR. Și ei sunt în deficit cu cel puțin 5 procente și noua președintă Lasconi nu poate să-și impună oamenii ei preferați. Liderii USR nu îi fac propagandă pe internet. Lasconi a stârnit deja mari discuții cu privire la eventuala numire a lui Bolojan ca prim ministru. El este curtat și de Ciucă dar tratat cu refuz. Dar cea mai controversată alegație a doamnei Lasconi este cu privire la apartenența la turnătorii securității a lui Rareș Bogdan și a lui Silviu Mânăstire. Mânăstire era copil de 8 ani, iar Rareș Bogdan vreo 15 deci ar fi fost supradotații vânați de secu. Nici madam Lasconi nu-i departe, ea avea în 1989 17 ani. Lasconi se avântă uneori în chestii cam stupide în politică. Iar că a venit vorba de candidați prezidențiali au apărut independenți, precum Ana Birchall și mai nou și Cristian Diaconescu, Dar și popa Terheș, care îl concurează pe George Simion. Văd că pe Diaconescu nu-l mai satisface poziția de analist politic și se vrea din nou în politică. O singură dilemă ne oferă sondajele de pe piață: cine ajunge în finală? Avem sondajul INSCOP care este la comanda USR. Acolo primul ar fi independentul Geoană, urmat de Ciolacu și îi suflă în ceafă la un procent Lasconi. Lui Geoană Dumitru Borțun, prof pe la SNSPA, părerist cam nesărat, invitat pe la televiziuni îi pregătește lui Geoană un partid. Cel mai luat la mișto este Ciucă, care pare cel mai inofensiv. El joacă rolul Vioricăi Dăncilă, cea din 2019, care târâș grăpiș a ajuns în turul di la prezidențiale. Se tot afirmă că Geoană va mușca din procentele liberale, dar se uită că el a condus PSD și este un om de stânga, mai spre centru. Mare nenorocire nu va fi, oricare ar deveni președinte. În condițiile prezente trebuie să ne ținem de bani de UE și de securitate de SUA și oricare care s-ar califica la Cotroceni trebuie să știe asta, bonus, să se descurce pe engleză. Cât de penibil a ajuns acest surogat de PNȚCD care a ajuns la remorca lui Simion.

În SUA tendința este favorabilă Kamalei Harris. Trump, în afară că este un escroc, a ajuns confortabil în postura de boșorog predispus la damblageală.

Și acum cum am promis ceva despre fotbal! În primul rând m-a umplut de bucurie victoria în extremis a Petrolului la Botoșani. După ce părea că va fi iar un meci nul, adică fără sare și piper, ploieștenii au dat două goluri în prelungiri unul după altul, când nu se mai aștepta nimeni. FCSB bate acasă pe UTA lși scapă de coada clasamentului. Prostul care nu e prost destul, numit Becali exultă că Olaru l-a calificat în grupele Europa League. Suspectez că dă bani la jurnaliștii de sport că prea este invitat să ne servească cu stupizeniile lui de fanfaron. În plus va fi pe lista parlamentarilor AUR, perfect pentru imbecilii care pun ștampila pe AUR. 

Dar mai important este ce se petrece pe plan fotbalistic internațional. M-am uitat la programul UEFA Champions League. Este un meci în septembrie, câte două în octombrie, noiembrie și decembrie, iar ultimul hăt în ianuarie la sfârșit de ianuarie. Va fi extrem de competitiv, trebuie să învingi în cât mai multe meciuri ca să te clasezi în primele opt. Cel mai ușor program îl are Man City. Cel mai tare meci va fi Liverpool - Real Madrid. Oricum vor fi interesante anul ăsta competițiile intercluburi în noul format.

În campionatele europene cel mai bine debutat Barcelona în Spania. Real are mari probleme, învinge greu și neconvingător. Ieri seară  Mbappe a dat primele 2 goluri pe Bernabeu. În cel englez a plecat ca din pușcă Man City, urmată de Liverpool care s-a distrat pe Old Trafford, 3-0 cu Man United! În Bundesliga Bayer a debutat acasă cu o înfrângere cu RB Leipzig. În Italia conduce Inter, urmată de Juventus. 

Am terminat un roman englezesc de spionaj The Man în Corduroy Suit de James Wolff și citesc ultimul Reacher de frații Child. 

Duminică, 1 septembrie am audiat concertul Oxygen-4-all. Concert de muzica contemporana la Filarmonica Pitești. Soliști Andreea Greluș vioara, Cătălina Bordeanu pian, Mircea Marian violoncel, Carla Stoleru flaut, Mihai Pintenaru clarinet și Vlad Baciu dirijor. S-a cântat Maurice Ravel Trioul cu pian în la minor, Vlad Baciu You Are Green, Adrian Iorgulescu Icognito, Roman Vlad Îngemănări, Dan Dediu Viscous Sun. Muzică contemporană, multă scârțâială!

Am văzut două filme cu Alain Delon, ca să-mi aduc aminte de el, cam din aceeași epocă: Un Flic, 1972 și Clanul Sicilienilor, 1969. În ambele Alain Delon este fascinant, în Un Flic face cuplu cu Catherine Deneuve, dintre cei mai frumoși actori de cinema!

A venit septembrie, e toamnă!