În 1972, după
absolvirea Universității Politehnica București (atunci Institutul Politehnic
București) am optat pentru CSEN (Comitetul de Stat pentru Energie
Nucleară) împreună cu alți 7 colegi. Pe 1 septembrie 1972 am fost repartizați
la instituții subordonate CSEN. Cei 7 colegi ai mei au fost repartizați la ITN
(Institutul de Tehnologii Nucleare) care funcționa în curtea IFA și urma să se
mute la Pitești, iar eu la IFA! Adică la Centrul de Documentare și Publicații
Nucleare. Am stat trei luni acolo și mi-a ieșit pe nas, nu era ce-mi doream, așa
că m-am transferat pe 26 decembrie 1972 la ITN. Am nimerit la Secția I-a și
aici am început o prietenie strânsă cu Mihai Vasilescu și Victor Raica, plecat
din păcate dintre noi. În toamna lui 1973 am plecat în armată și la întoarcere
Horia Ștefan m-a atras în Grupul Reactor. Era o tentație foarte mare, să
construim un reactor de cercetări și testări de materiale.
Așa că pe 4 iulie?
1974 am făcut cu trenul automotor prima mea călătorie la Pitești. La gară ne-a
întâmpinat maistrul Balaș care ne-a dus la amplasamentului viitorului ITN. Erau
gata clădirea corpului de pază și aleea către ceea ce astăzi este clădirea
reactorului. Ajunși la capătul aleii am văzut o groapă care avea cam un metru
jumătate și Balaș ne-a spus triumfător că acolo va fi reactorul!
În octombrie 1974
m-am mutat la Pitești. Sediul provizoriu al ITN era în grajdul boierului
Istrate Micescu de la Micești. În 1975 am ajuns în primele clădiri din sediul
ITN. Șef al Secției a II-a devenise tânărul inginer Marin Ciocănescu, Horia
Ștefan părăsise între timp România. A urmat o perioadă intensă de achiziției de
echipamente ale viitorului reactor. Eram o echipă formată din Marin Ciocănescu,
inginerul electronist Mihai Sburlan și fizicianul Ion Oprea.
S-au achiziționat
plăcile de aluminiu din care se va face tancul de aluminiu care urma să conțină
reactorul TRIGA. Era un vas de aluminiu de 10 m înălțime și 300 de metri
cubi unde au fost amplasați cele două reactoare: reactorul TRIGA staționar de
14 MWt și reactorul pulsat ACPR. Reactorul TRIGA (Test Research
Irradiation General Atomics) este un reactor de tip piscină cu răcire forțată, cu
un circuit primar cu conducte înglobate și cu 3 pompe de la Aversa și trei
schimbători de căldură construiți la Uzinele Grivița Roșie.
Tancul de aluminiu
era realizat la UZUC Ploiești și am fost implicat în supravegherea lucrărilor
fiind ploieștean. Sudorii de la Uzina de Utilaj Chimic Ploiești erau buni
specialiști în sudura oțelului inox și a trebuit să vină un expert de la
General Atomics, domnul Gibbon pentru sudura în aluminiu. Domnul Gibbon era
englez de naștere și tanchist în trupele din Africa care se luptseră cu Afrika
Corps a lui Rommel. Mi-a povesti că la 18 ani după o noapte de groază a albit!
Cu el m-am familiarizat cu ASME codul american de construcția a vaselor sub presiune.
Am transportat de la Ploiești virolele acestui vas la Pitești pe deal. În
primăvara lui 1977 tancul se afla în hala reatorului pe niște capre, lângă
gaura unde urma să fie introdus. Și a fost cutremurul din 4 martie 1977. M-am
speriat, eram la bridge, că tancul se va răsturna în gaură, Nu s-a întâmplat
nimic, caprele s-au deplasat câțiva centimetri.
În fine au venit
echipamentele de zonă activă și au apărut oamenii din echipa american de punere
în funcțiune în frunte cu doctorul Whittemore, fost profesor la Harvard,
electroniștii Bill Hyde și Ray Klapka, care a fost veteran în Vietnam. Am
devenit joint man al echipei românești cu cea americană. Prilej cu care mi-am
perfecționat conversația în engleză. De la lada de scule am moștenit un
dicționar Webster excepțional de prin anii 50.
În fine în 1979 în
noiembrie pe 19 am ajuns să facem critic reactorul TRIGA staționar pe la
3 dimineața. Am muncit în luna octombrie ca nebunii să facem treabă de trei
luni, cum spunea dr. Whittenore, dormind pe lăzile din hala reactorului.
La pupitrul de comandă se afla domnul Ion Rogociu și am determinat că reactorul
a ajuns critic. Am avut surpriza ca să vedem documente găsite de colegul
Mitică, care a scotocit prin arhivă, care certifică acest eveniment.
Pentru mine,
inginer de 30 de ani, cu 6-7 ani de experiență a fost certificatul meu de
inginer, beneficiind de îndrumarea domnului Marin Ciocănescu. El pusese la
punct un sistem de detecție a scăpărilor prin suduri a plăcilor sudate ale
tancului de aluminiu pe suprafețe plane cu o sistem cu ventuză.
Am devenit
operator principal al reactoarelor TRIGA din 1979 până în 2007 când m-am
transferat la Agenția de Deșeuri Radioactive ANDRAD.
Cel mai ciudat și
important eveniment s-a petrecut pe 2 mai 1986, când sistemele dozimetrice ale
reactorului a detectat norul radioactiv de la Cernobîl. Eram în tura de după
amiază și atunci mi-am dat seam de consecințelelunui accident nuclear. Eram
singura instalație din România ciu sistem complet dozimetric și a fost la fel
ca în Suedia, când o centrală de acolo a depistat acest norul radioactiv.
De reactor se
leagă și cercetările mele, în special cu teste distructive de elemente
combustibile în reactorul ACPR. Aceste cercetări și evaluările de securitate
pentru reactorul TRIGA Staționar și al dispozitivelor de iradiere au constituit
părți ale tezei mele de doctorat susținut în aprilie 2006.
Sunt mândru că am
fost în echipa de punere în funcțiune a acestui reactor nuclear de cercetări,
care a însemnat primul pas în dezvoltarea industriei nucleare din România. Am
mai făcut și asistență tehnică pentru prima Unitate CANDU de la Cernavoda în
1995 - 1996.
Așa că nu am
scăpat ocazia să facem o aniversare a primei criticități a reactorului TRIGA
acum 45 de ani, eveniment petrecut ieri pe 25 octombrie 2024. Pentru această
aniversare am beneficiat de sprijinul doamnei director al ICN Pitești dr.
Daniela Diaconu și a colegului dr. Mitică Bărbos. Au participat șeful, Marin
Ciocănescu, Ion Oprea, Cristi Sabău, Mitică Cristea, Chirițescu
Mihail, Ciochină Nicolae, Baibarac, Florin, Coțofană
Ion, Cepanschi Petre, Vâjâiac Aurel, Ionescu Mircea,
participanți la acel eveniment tehnic și științific. Cine știe poate
prindem și 50 de ani de la aceste eveniment în 2029?
Nu pot să nu-mi amintesc și alt eveniment: vizita lui Ceaușescu în 1976, când institutul a fost redenumit IRNE - Institutul de Reactori Nucleare Energetici, când s-a pus în fața intrării reactorului o placă comemorativă, agramată. A fost coșmarul meu și pe 23 decembrie 1989 am spart-o cu un baros!
Detectarea apariției norului radioactiv de la Cernobîl a fost efectuată de mine și eram în biroul d-lui Dr. Nicolae Andreescu, a sunat la camera de comadă a reactorului să se oprească ventilația pentru că aerul din clădire era mai respirabil decât cel de afară. Știu că erai pe tură.
RăspundețiȘtergereFace confuzie cu un alt eveniment, în fapt incident nuclear, cred că la acela vroia să se refere, și ìn fapt ăla, din câte știu eu, a fost cel mai grav.
ȘtergereDar Joe a fost șeful nostru după Boss și știa multe, sau ne-a învățat și el foarte multe.
Un operator a vrut să extragă o casetă dar din greșealã a apucat 2 casete, noroc că în secunde le-a dat drumul înapoi. Atunci a fost fond de radiații maxine în hala reactorului, chiar contaminare câteva persoane.
Într-adevăr a fost Cernobâl atunci și constarea s-a făcut înainte de anunțul oficial, de la stațiile din exterior dacă nu greșesc.
mircea
Pusesem greșit 5 mai, era 2 mai 1986 și zi liberă Ziua Tineretului și eu eram, normal, la tură!
RăspundețiȘtergereFelicitări, dragă Joe, pentru activitatea fructoasă și frumoasele realizări de-a lungul anilor. În plus, prin modul cum ai scris aici, mi s-a părut foarte interesant și de-a dreptul captivant textul tău comemorativ. Toate cele bune! Mihai Vasilescu (Londra)
RăspundețiȘtergereSper că este o aniversare! Hahaha
ȘtergereÎn legătură cu incidentul cu caseta care s-a agățat accidental de dispozitivul de manevră : nu a fost așa cum a scris cineva din necunoștință de cauză.Nu a fost vreo creștere de radiații iar de contaminare nici vorbă.
ȘtergereA fost o criticitate promptă care nu a afectat reactorul.
Ștergere