Există viață și după 18 mai

Titlul postării mele poate suna defetist.  Dar dacă urnele vor decide că Simion va urma să fie președinte viitorul o să sune prost. Că relațiile cu UE și cu NATO vor intra într-o fază complicată va fi un lucru, dar cel mai rău este că în spatele lui Simion și  lui Călin Georgescu se ițește figura sinistră a lui Putin. Și asta este într-adevăr o mare problemă. Nu este prima oară când România trece prin momente critice. Au fost crizele anilor 1997-2000, cu restructurarea și privatizarea economiei românești, cu inflația care depășea 100%, cu criza mineriadelor lui Cozma. Apoi a fost perioada anilor 2010-2012 cu tăierea salariilor, cu proteste, cu referendumul de demitere ratat al lui Băsescu. A mai fost și perioada Dragnea 2017-2019, cu imense proteste împotriva tentațiilor de a subjuga justiția. Un istoric care nu-mi trezește decât dispreț, spune că România este în situația din 1940, când sa prăbușit România Mare cu cedări teritoriale. Nu este adevărat! Atunci alianțele pe care se baza România nu mai existau, Franța se prăbușise sub cizma germană. Acum suntem în UE și în NATO, două instituții internaționale extrem de puternice economic, politic și militar. Simion nu este Orban Viktor, care dansează pe sârmă cu relațiile lui cu Putin și nu se dezice de UE și NATO. Ungaria nu mai funcționează și maghiarii încă se lasă seduși de revizionismul lui Orban, dar nu mai este mult și poate să dispară la anul de pe firmament. 

Acum fenomenul care este cu adevărat ciudat este reacția diasporei, diaspora precariatului nemulțumit de statutul pe care îl au muncitorii români în Occident, pe nemulțumirile pe care le produce clasa politică și care își pune încrederea electorală în niște personaje absolut dubioase. Efectul nemulțumirilor diasporei, care îi influențează pe cei de acasă va fi că rudele din țară vor avea de suportat efectele acestor alegeri necugetate care-i vor sărăcii pe compatrioți. Este extrem de ușor să faci rău și și cei din diasporă vor avea și ei repercusiuni de la alegeri proaste.  Să vedem dacă se va produce o mobilizare a electoratului care să blocheze pe Simion. Să deie Domnu'!

Și ultimul număr din Dilema are dosarul Cum alegem. care însă evită să se ocupe de alegerile prezidențiale de pe 18 mai. Însă m-a iritat articolul lui Sever Voinescu în care autorul își varsă fierea și nervii pe Crin Antonescu. Îl face cu ou și cu oțet. Mai vehiculează prostia debitată de Elena Lasconi, că evenimentele din  vara lui 2012 au blocat aderarea la Schengen, o tâmpenie, că nici nu se punea atunci problema. Când îi citesc reacțiile politice îmi amintesc de carierea politică ratată a acestuia. A fost sluga plecată a lui Băsescu, nomina odiosa, cel mai sulfuros președinte.  Dar nu a sta este problema, că au fost și alții care i-au fost slugi. El s-a făcut de râs la numărătoarea voturilor la o lege a pensiilor, chestiune extrem de sensibilă. Dacă a fost un politician ratat asta ține de istorie, însă de când este redactor șef la Dilema, calitatea revistei este în scădere. A umplut-o cu tot felul de opinii de terapeuți și psihoterapeuți, ca și cum cititorii trebuie să se caute la cap când o citesc.

Este în plină desfășurarea Festivalul Internațional al Teatrului de Studio ediția a XXVIII-a, 9 – 18 Mai 2025 Tema – FRAGILITATE. Până acum am văzut Despre ce nu știi, Teatrul Davila, regia Felix Alexa, Povestea unei femei fatale, producție Teatrul de Artă, Deva, Artă, Teatrul Alexie Mateevici, Chișinău, O poveste normală despre o fată normală, Teatrul de Vest, Reșița, Oameni buni, Teatrul de Comedie, București, Dolores, Teatrul Tineretului, Piatra Neamț. Dintre toate producțiile văzute până acum rețin primele două, Despre ce nu știi și Povestea unei femei fatale.

Am văzut un film franțuzesc Max et Jeremie, 1992, cu Philippe Noiret și Cristoph Lambert. E un film de bătrânețe al lui Noiret. Joacă rolul unui asasin plătit, care se atașează de mai tânărul Lambert, asasin în devenire. Filmul chiar a fost reușit! Noiret mi-a declanșat nostalgii de acum aproape 60 de ani. Cred că era după bacalaureat, Florin Copoiu, colegul meu de elementară m-a anunțat că s-a înființat Secția de CNE la Energetica din Politehnică, veste care mi-a decis viitorul. Așa că m-am hotărât să merg la București, ploieștean fiind nu prea umblasem la București și m-am descurcat greu. Am găsit relativ ușor sediul Politehnicii din vremea aceea, 1967 la Polizu, lângă Gara de Nord și am intrat pe ușa care dădea spre secretariatelor facultăților. N-am zăbovit mult și nu știu cum am dat de faimosul tramvai 26 care înconjura Bucureștiul. M-am oprit pe bulevardul 6 Martie, bulevardul cinemaurilor și am intrat la Favorit La Vie de chateau. Cred că deja începuse, m-am adăpostit acolo că începuse o ploaie zdravănă. Filmul era alb negru, de război, cu Philippe Noiret și Catherine Deneuve. Deneuve era foarte tânără și extrem de frumoasă, iar Noiret era un moșier cu castel în Normandia pe malul mării. Se pregătea celebra Debarcare D Day din iunie 1944. L-am mai văzut în filme pe Noiret cu mutra lui bonomă și mi-a făcut plăcere să-l revăd acum, la senectute. 

Și în final ceva despre fotbal. S-a terminat, în fine cu lupta pentru titlu în Spania. Miercuri Real Madrid întâlnea pe Mallorca în speranța că joi se va împiedica Barcelona. ca de obicei, Real a începu prost și a marcat Mallorca! După aceea, în special în repriza a doua Realul a atacat continuu și Mbappe a egalat! Timpul trecea erau 5 minute de prelungire, se termina meciul, o minge respinsă de apărarea Mallorcăi este degajată cu boltă în careu cu spatele și Ramon, un tânăr fundaș titularizat în lipsa celorlalți dă gol și se termină meciul 2-1. Și vine joi Barcelona juca cu Espanol dincolo același oraș și cu ambiție mare a echipei mai slabe. 0-0 la pauză, încă erau 5 puncte diferență, dar intervine geniul lui Lamin Yamal, dă gol și pasă de gol. Barcelona este noua campioană a Spaniei, după ce a băut pe Real în toate cele patru meciuri disputate!

Plouă și asta mă bucură!