Liceul Caragiale din Ploieşti

Am avut un schimb polemic cu un fost coleg de liceu şi din acest schimb de opinii mi-am consolidat credinţa că a fost cea mai importantă perioadă pentru formarea personalităţii a fost cea din anii când am urmat cursurile liceului.

Perioada şcolară primară care începe cu grădiniţa şi continuată cu şcoala generală clasele I-VIII dă copilului noţiunile generale privind scrisul şi cititul, noţiunile fundamentale privind ştiinţele exacte, aritmetica, fizica, chimia, apoi noţiunile despre privind  istoria, geografia şi biologia. 

Ei bine, în liceu aceste noţiuni pe care le primeşte adolescentul, care încă nu s-a maturizat îi modelează personalitatea şi vor alcătui cultura sa generală.

Şi aici este extrem e importantă calitatea profesorilor şi capacitatea lor de emulaţie pe care să o transmită tinerilor. 

În cazul în care tandemul profesori elevi reacţionează optim atunci rezultatele elevilor sunt strălucite. 

Aceste rezultate se confirmau prin olimpiadele la disciplinele ştiinţelor exacte cât şi cele umaniste. 

Un astfel de creuzet formator de personalităţi de mare calibru, dar şi de caractere bine conturate a fost Liceul Ion Luca Caragiale!

Am curaj să spun că liceul nostru era comparabil nu numai cu liceele de elită româneşti, dar se putea compara cu marile licee franceze, sau engleze. Wellington a spus că Bătălia de la Waterloo a fost câştigată pe terenurile de sport de la Eton, Păi la noi la Caragiale se făcea şi sport de performanţă cu profesorii Fişte, Pişpi, Petrea!

Anii de liceu îţi dădeau direcţiile de orientare într-o viitoare carieră profesională sau vocaţie. 

În perioada în care am învăţat eu, totuşi posibilitatea de a alege era foarte limitată. 

Liceul Caragiale excela era în domeniul ştiinţelor exacte, matematică, fizică inginerie. Mai puţin de exemplu în medicină. Asta nu însemna că efectul formator era unilateral. Un exemplu de personalitate multilaterală a liceului Caragiale a fost Basarab Nicolescu premiant I la Olimpiadele de matematică şi de literatură română. 

Paradoxal Liceul Ion Luca Caragiale care poartă numele celui mai celebru scriitor şi creator de caractere specific româneşti, valabile şi azi şi elev al acestui liceu rămâne cunoscut mai ales prin performanţele în domeniul ştiinţelor exacte.

În general ne lăudăm cu profesorii excepţionali de matematică ai liceului, Grigore, Vasilescu, Negrea, Dăscălescu, dar nu trebuie ignoraţi excepţionalii profesori de limba română, profesoara Natalia Boncu, Milica, Bălan şi de ce nu directoarea liceului Aspasia Vasiliu, sau cu formidabilul profesor de istorie Nicolae Simache. 

Cum nu puteau fi ignoraţi profesorii de fizică, Covaci,de chimie, Olga Petrescu şi ceilalţi profesori.

Liceul Caragiale cultiva studiul limbilor străine, inclusiv a latinei, mama limbii române. Nu pot să le uit pe doamna Sicoe de Engleză, sau Predescu de Latină. 

Să fiu scuzat  că  am omis numele unora dintre profesori. 

Aceşti profesori au avut un rol formidabil în modelarea personalităţii noastre.

Cum am spus oricare dintre elevii liceului puteau urma o carieră din orice domeniu, însă în condiţiile restrictive ale regimului comunist nu toate profesiile aveau onorabilitatea şi prestigiul pe care îl au acum în condiţiile de libertate şi democraţie de acum, sau pur şi simplu nu existau. 

Dau ca exemplu dreptul, filosofia sau ştiinţele politice care nici nu existau în vremea comunismului.

Aşa că noi elevii de atunci ne orientam cu prioritatea spre inginerie, matematică, fizică, chimie.

Şi nu toţi am reuşit să fim buni şi cu o carieră onorabilă. Unii dintre noi au dus o viaţă mediocră de ingineri, de profesori, etc. 

Privind acum retrospectiv puteam să fac o carieră de istoric, sau colateral, de ştiinţe politice. Asta cu toate că nu am fost un inginer rău, pot spune chiar cu rezultate notabile.

Am exemple de prieteni şi colegi mai tineri fizicienii şi ingineri de mare perspectivă, care pur şi simplu s-au reorientat după 1989 şi au devenit excelenţi scriitori, oameni de afaceri, etc.

Un exemplu strălucit este fostul fizician bun Horia Roman Patapievici care a devenit cel mai important eseist de după 1989. 

Ce a contat? 
Un liceu bun, formator de personalitate, cum a fost Liceul Ion Luca Caragiale din Ploieşti!

Amintiri pioniereşti

Am făcut un comentariu pe Facebook relativ la postarea complet neinspirată a doamnei Gabriela Zoană, noua europarlamentară, originar[ din Piteşti  care a venit în locul doamnei Dncilă, ajuns în fruntea guvernului coaliţiei PSD ALDE. 

Şi ulterior am realizat că unii nu-şi aduc aminte de loc de vremea comunismului. Au trecut deja 28 de ani de la Revoluţie şi de capitalism în România. 

Doamna respectivă este în jur de 40 de ani şi nu prea avut timp să realizeze şi să se lămurească care-i treaba cu comunismul într-o perioadă când îndoctrinarea era mai accentuată cu cât realitatea era mai sinistră.

Aceste amintiri, mult mai nuanţate le face scriitoarea Adina Popescu în Dilema veche.

De ce nu-şi aduc aminte copiii de atunci? 

Pentru că familia se îngrijea şi făcea eforturi supraomeneşti ca aceşti copii să nu sufere din cauza lipsurilor.  Scriu aceste lucruri ca să punem lucrurile la punct.

Soacra mea s-a declarat complet şocată atunci la sfârşitul anilor 80, când a observat că copiii sorei cumnatei mele nu văzuseră caşcaval!!!!!

Pentru amintirile acestor copii scriu asta, nu pentru congenera lor Gabriela Zoană.

Eu am trăit copilărie în deceniul 6, obsedantul deceniu şi ţin minte că pâinea era pe cartelă până la începutul anilor 60 şi era doar pâine neagră, acum mult recomandată, atunci tânjeam după franzelă.

Mama spunea despre cozile homerice de la carne. Deci era greu şi dificil. 

Eu am trăit adolescenţa şi tinereţea studenţească în cea mai bună perioadă a comunismului când dispăruseră cozile la alimente. 

Şi după cea am început să lucrez şi să fiu pe picioarele mele trăiam într-o perioadă în care mâncarea nu era o problemă.

Primul şoc l-am trăit în prima vizită în URSS în 1977.

Am ajuns într-un oraş de pe malul asiatic al Volgăi şi intrând într-o alimentară am rămas şocat....nu se găsea nimic!

Mi-am zis  că acest lucru nu se poate întâmpla în România, dar acest lucru a devenit realitatea cruntă de la începutul anilor 80. 

Lipsurile se acumulau, era frig în case, gazele pâlpâiau, cel mai rău în Bucureşti, electricitatea era cu ţârâita, lifturile erau mereu stricate, cozile la mâncare ne transformaseră în animale. 

Din acest punct de vedere Ceauşescu şi-a meritat pe deplin soarta. 

Aceasta era realitatea nu cea cu pioniere cu fundiţe care-i ofereau flori acestui monstru!  

Şi am căutat realitatea acelor zile prin pozele unor oameni care fotografiau cozile,  nu defilările în faţa politrucilor.