vineri, 16 iulie 2021

Jurnal din fărâme

Echipa de fotbal a regiunii Ploiești, Bucșoaia 1967











De alaltăieri sunt în posesia unui nou laptop și îmi pot scrie impresiile și opiniile.

Folosesc celebrul titlu al lui Eugen Ionescu!

Am un DELL nou, aceeași marcă ca și cea precedentă, dar cu 11 ani mai nou. Tastatura este un pic schimbată dar mă descurc.

Cristi Zamfir mi-a trimis o poză extraordinară, a echipei de fotbal a regiunii Ploiești de la Tabăra de Matematică de la Bucșoaia, Bucovina din 1967! Eu sunt cel de jos din stânga, Cristi este lângă mine, în mijloc este Adi Cernea, jos în dreapta este Micky Brenner. Sus deasupra mea este Arminius Mignea. Nota bene: Toți sunt stabiliți în SUA cu excepția mea!

Am citit iar despre o dispută între intelectuali în blogul lui Antonesei aici. Este vorba de Vladimir Tismăneanu care se trezește scriind și-l atacă pe Dorin Tudoran cu amiciția lui cu Dan Voiculescu, varanul. care tocmai a publicat o carte la Editura Academiei. Țintă aiurea, pentru că Tismăneanu inclusiv a publicat articole în ziarul lui Voiculescu! Dorin Tudoran nu scapă momentul și-l șfichiuește pe mitocan. Pentru că în pofida inteligenței Tismăneanu este un vanitos, și un arogant îngâmfat care nu știe să fie prudent. Nu mi-a plăcut de loc cum încearcă să se insereze în memoria Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca. Am citit cărțile clui cu mari frustrări, este informat, dar gol, fără opinii!

Am citit în Dilema veche de ieri  amintiri despre spre munți ale Adinei Popescu. Își amintea cum tatăl ei, mare amator de munți, cum ajungea într-o poiană mai ascunsă se oprea și înjura comunismul. Și eu îmi amintesc prin anii 80 cum, aflat la Lacul Câlcescu m-am apucat să-l înjur pe Ceaușescu, asta era răzbunarea noastră, ca în bancul cu protestul în fața CC PCR când în semn de rezistență te pișai pe piață, dar în pantaloni!

Tot în Dilema veche am dedus cum doi redactori formează un cuplu, normal, nu vă gândiți la altceva, au scris separat despre vacanța din Bulgaria. Eu nu am fost în Bulgaria la mare, prefer în Grecia, dar nici anul ăsta nu o să ajung.

Am citit un roman foarte bun despre fotbal False Nine adică 9 fals. Despre chestiuni de actualitate din fotbal, că tot s-a încheiat Campionatul European. A câștigat chiar pe Wembley Italia în fața Angliei. S-a ajuns la penalti, o loterie! Singurii care nu fac loterie la departajarea prin penalti sunt nemții! Antrenorul Southgate al Angliei a decis prost ca unii jucători tineri să execute aceste lovituri de la 11 metri. Asta a declanșat o isterie rasistă, toți ratangii erau negri! Ce diferență cu îngenuncherea consimțită și de italieni la debutul meciului. Italia a fost de la început cea mai bună echipă și au meritat această victorie, chiar cu loteria!

Au avut loc și alegerile la PNL Pitești. Miuțescu, Tofan și acoliții au aranjat listele. A votat și un elev de 17 ani fără drept de vot, Tofan a rupt o listă suplimentară cu vechi membri, nu s-a respectat regula ca să aibă drept vot doar cei care erau înscriși până la 31 dec. 2020! A câștigat prin fraudă Tofan, sluga lui Miuțescu, Nu realizează Miuțescu că Cel de Sus i-a trimis un semn? O singură repercusiune, a fost dată afară inspectoarea generală Murguleț de către Ministrul Învățamântului. 

Continuă la nivel național disputa pentru șefia PNL între Orban și Cîțu, cu multe mizerii de la jupânii liberali din jurul lui Orban. Dacă va fi președintele PNL, partidul va intra într-o fundătură. Orban este complet lipsit de simțul realității și lipsit complet și de patriotism!

Un elicopter american a aterizat forțat chiar în Piața Charles De Gaulle! Așa că s-a renunțat la spectacolul aviatic. Nu s-a întâmpalt o catastrofă, se pare că polițiștii au fost pe fază, și pilotul a găsit locul de aterizare potrivit.

Ieri a fost eliberat de la pușcărie Dragnea de către un complet din Giurgiu. De unde se vede că nu numai te latră câinii în Giurgiu, dar și o judecătoare de acolo este rudă cu lătrăii. Dacă a făcut ceva extrem de important justiția română este că l-a băgat la bulău pe Dragnea, acest pericol al democrației românești. Mai rămâne să rezolve și mineriada 13-15 iunie 1990 și 10 august 2018.

Zilele astea se împlinește un an de când Mircea Șelariu a plecat la Domnul. La fel ca Ilie Pătrulescu, Mircea Popescu și Pongo, pe care l-am cunoscut la Tabăra de la Bucșoaia. Am fost la parastasul lui Pongo, mă pregătesc să merg la cel al lui Gigi Gălățanu de 7 ani.  Am ajuns ca Radu Vișinescu, mai senior cu 10 ani care tot merge pe la parastase!


Mi-am continuat aventurile pescărești, am fost la Oarja am luat un crap cteno și un somn! la Teiu. Din păcate pe Argeș nu prea am succes, o fi prea cald și peștii sunt în vacanță!



Să auzim de bine!




luni, 21 iunie 2021

Jurnal de solstițiu de vară






Iată că vara a ajuns la cea mai lungă zi din an și cea mai scurtă noapte. Este un început de vară complet aiurea. Până acum câteva zile vremea a fost rece și ploioasă, cum este și acum, dar pare că soarele este mai puternic. În urmăroarele zile meteorologii ne dau speranțe că ploile se vor opri și ajungem la temperaturi de vară.

Pe plan național și local suntem în febra alegerilor la PNL la nivel local și județean. S-au format două curente: unul care-l promovează pe Ludovic Orban și celălalt pe Florin Cîțu. Mai toți se simt obligați să-i scrie numele cu â, el are pe î din i! Este clar că dacă Orban va recâștiga alegerile pentru președinția PNL, partidul o să o ia pe o pantă scăzătoare. Orban este prea legat de cumetriile pestilențiale din partid, este vechi și cu năravuri care pun pe gânduri simpatizantii și electorii. Cîțu este altceva, este un om care vreea o reformă a partidului, un suflu nou. Nu-l văd făcând compromisuri, cum este dispus să le facă Orban. Ludovic Orbam este însă potrivit în postul de președinte al Camerei Deputaților, având reale calități de negociator, mai ales că vor veni schimbări constituționale care cer o majoritate de două treimi. 

Pe plan local Miuțescu încearcă cu disperare să supraviețuiască, a impus candidatura rebutului Mitrofan la Curtea de Argeș, adică a repetentului  2 de la examenul la Casa de Asigurîri de Sănătate. La fel a rămas și la Câmpulung, David. La Pitești adversarii lui Miuțescu îl promovează pe Mihai Coteț. Este un om de afaceri tânăr, relativ nou în partid. A fost ademenit de minciunile lui Miuțescu, dar s-a convins rapid și acum este adversar la coteriei lui Miuțescu. Să sperăm că va avea succes. Ce m-a scandalizat în nerușinările lui Miuțescu este afirmația lui că frustrații care-i sunt adversari sunt negociatori cu PSD. El care l-a adus pe Apostoliceanu de la PSD să candideze cu evident insucces la primărie Pitești?

Continuă disputele privind PNRR. Sunt evident probleme care pot fi rezolvate, dacă se pune osul la treabă. Ce mă scârbește este media care se vrea critică, dar este incapabilă de analize pertinente. Mă amuz la prostiile debitate de Dogioiu, falsă susținătoare critică a coaliției de guvernare. Majoritatea sunt păreri prostești și răutăți. S-a mai trezit și dubiosul Gușă care aruncă un fâs, că premierul Cîțu este agent rus! Poate american, că acolo și-a făcut studiile? Mai aruncă o flatulență toxică, cum că SRI îi dăduse nume de cod Bruta doamnei Kovesi. Asta că să implice pentru proști că eleva Kovesi ar fi fost securistă. 

În schimb am citi în siteu-ul dogiouist o analiză pertinentă a unor sondaje făcută de Oprișor. După analizele IRES a lui Dâncu searată că PSD ar face 36 %. Asta arată că voturile de la PRO România și ALDE s-au întors la PSD din bazinul în care se aflau. PNL ar lua 28% și Oprișor remarcă că aceste trei procente în plus sunt datorate erforturilor lui Cîțu! Deci concluzia vine de la sine, el este mai potrivit pentru a conduce PNL. AUR este în creștere, ajunge la 14%, deci concluzia este că această coaliție toxică ar deține majoritatea! De acea reacția lui Ciolacu că vrea anticipate. Pentru asta trebuie să voteze o nouă constituție care ar putea face anticipatele realizabilă. Dar este mult până atunci! Revenind la sondaj USR a ajuns la cota 11% grație eforturilor neghioabe ale lui Voiculescu, dar și ale lui Barna, Stelian Ion și Năsui. Singurii care l-ar mai salva sunt Drulă și cumva și Ghinea cu PNRR. Madam Dogioiu atacă cu înverșunare pe miniștri liberali, îl mai urzică pe Stelian Ion, unde ar fi expertiza juridică a dânsei. 

Pe plan internațional s-a consumat prima vizită europeană a lui Biden la G7 și la NATO. Biden și partenerii lansează un program de ajutor a țărilor în nevoie. La NATO a remarcat că USA is back! Se pare că atît Uniunea Europeană cât și NATO sunt chemate să susțină îndiguirea puterii emergente a Chinei! Atât economic cât și militar. A fost și întâlnirea cu Putin, care a marcat faptul că este nevoie de dialog, chiar dacă multe probleme sunt nerezolvate. Biden l-a avertizat privind eventuala omorâre a lui Navalnîi. Putin a lăsat-o parcă mai moale cu amenințările la Ucraina. Dar la NATO Biden s-a fotografiat înconjurat de Iohannis și Duda, președintele Poloniei, care semnifică sprijinul necondiționat pentru flancul de est. 

Continuă Campionatul European de Fotbal. România participă doar cu stadionul, echipa se uită la televizor. Surpriza maximă a fost punctul obținut de Ungaria în meciul cu Franța, principala candidată la titlu. Mai remarcăm parcursul impecabil al Italiei, trei victorii din trei! Se finalizează și faza grupelor, să vedem fotbal de calitate!