Orban Cîțu

Media românești sunt agitate de competiție internă a PNL pentru șefia partidului. 

Ludovic Orban este un politician vechi. A preluat în 2017 șefia PNL, după dezastrul din 2016 de la parlamentare. Ludovic Orban are meritul de a prelua conducerea guvernului în toamna lui 2019, după falimentul guvernării pesediste a doamnei Dăncilă. Aceasta după marele succes de la europarlamentarele din mai 2019, unde PNL a fost pe primul loc la 5%  față de PSD. Sistemul constituțional românesc nu a permis alegerile parlamentare anticipate care să fructifice acest succes. Așa că tentativa de anticipate a fost avortată de pandemia de Covid. Eroarea lui Orban, altfel un bun negociator cu pedediștii a fost că nu a reușoit să organizeze concomitent localele cu parlamentarele într-o perioadă marcată de creșterea cazurilor de infectare cu Covid. Așa că testul parlamentarelor organizat în 6 decembrie a fost un eșec pentru PNL și forțele schimbării reprezentate de USRPLUS, PSD clasându-se pe primul loc, din cauza în primul rând a unei prezențe la vot foarte scăzute de 31%. S-a reușit formarea unei coaliții conduse de PNL cu USRPLUS și UDMR conduse de prim ministrul Cîțu. Acesta fusese un actor în tentativa de anticipate, dar și-a dat demisia lăsând guvernul Orban PNL să își finalizezde mandatul. În cursul negocierilor, Orban a cedat ministere importante la USRPLUS pentru a prelua conducerea Camerei Deputaților. El renunțase la funcția de prim ministrul obligat de președinte, fiind nedorit și de USRPLUS. Cîțu și-a luat funcția în serios și a declanșat o criză guvernamentală prin demiterea lui Vlad Voiculescu care a declanșat reacții necugetate ale pluseriștilor. Până la urmă au trebuit să accepte situația, declarând însă cu neghiobie că Orban ar fi fost mai bun prim ministru. 

Iată că PNL a stabilit un calendar de alegeri interne la nivel local și județean și un congres în 25 septembrie. Va fi să sperăm congresul? Pentru că sunt estimări îngrijorătoare cu privirea la resurgența infectărilor cu tulpina indiană. 

Mult timp Ludovic Orban s-a prezentat ca singuriul candidat la șefia PNL. Dar iată că Florin Cîțu și-a prezentat candidature, fiind însoțit de grei ai partidului. Estimările însă îl dădeau favorit totuși pe Orban șpentru că este mai versat, dar este și ceea ce se numește un stâlp al "capitalismului de cumetrie", noțiune extrem de detestabilă. Dinamica alegerilor la nivel local a dat semne că unii lideri locali s-au reorientat. Dacă de la început Transilvania era favorabilă lui Cîțu, Moldova a dat semnalul reconversiei liderilor locali spre Cîțu. De asemenea se pare că Oltenia joacă integral cu Cîțu, Virgil Popescu la Mehedinți, Dan Vâlceanu al Gorj, Ciucă la Dolj și acum și Vâlcea! Merge și Oltul, juma în Muntenia, se pare că și Teleormanul? De ce această reorientare? Pentru că Cîțu are avantajul din start că este prim ministru și la el sunt banii pe care-i așteaptă primarii! 

Cîțu este o alternativă reformistă, are avantajul unor studii americane, practică profesională occidentală și nu este îndatorat nimănui, nu este adeptul cumetriilor. Soluția Orban ar fi o fundătură pentru PNL, mai rămân cu el doar luzerii din județele slabe ale PNL, alde Guran de la Dâmbovița și Miuțescu de aici, din Argeș. O să fie cam singuratic Orban, cum a fost la Cluj. Chiar dacă Cîțu are probleme de dicție, demersurile sale sunt coerente. De aceea contra lui s-a declanșat o obscenă campanie de presă cu cele două țicnite de la siteul Spotmedia, Ioana Ene Dogioiu și Magda Grădinaru, cu niște trimiteri tembele la Mussolini! Cred că având nevoie de bani au lăsat la o parte orice obiectivitate. Nu mă mir de comunistoidul Cristoiu și bețivul de Nistorescu. Mă întristează că la acest cor s-a adăugat și Marius Oprea, care a lăsat arheologia securității și combate strâmb. 

Pe de altă parte alegeri vor fi și la USRPLUS, mai nou doar USR.  Cioloș și Barna aspiră la șefia acestui partid. Poate alt candidat ar fi mai potrivit, cum este Drulă, eficient ministru al Transporturilor. Oricare ar fi are de reparat prestigiul acestui partid în care s-au pus mari speranțe. 

Nu uit nici pe cei de la AUR, mai ales că au suferit un meritat eșec în parlamentarele din Republica Moldova. 

Văd că postul de propagandă pesedistă A3 agită tot felul de sondaje, manipulatoare, tip Pieleanu unde Ciolacu cere anticipate. Dacă vrea cu adevărat ca aceste anticipate să poată deveni realitate ar trebui să voteze viitoarele modificări constituționale, inclusiv revenirea la mandatul prezidențial la 4 ani. 

Cred că presa în lipsa unor subiecte agită această competiție din PNL. Sper ca totuși după 25 septembrie conducerea să fie preluată de Cîțu!

Desțărănizarea României

România era prin zorii modernizării din finalul de secol XIX un stat "eminamente agrar". Cetățenii acestui stat erau țărani, cuvânt de origine latină, față de stăpânii boieri, cuvânt slav. Iar supușii în vechime se chemau rumâni, care până la urmă a fost adoptat și de stăpânii care s-au românizat, cum dovedește scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, care a împlinit o jumătate de mileniu. La noi la români ocupația de bază era agricultura, meșteșugarii erau de altă etnie, sași, maghiari, negustorii greci. Până și potcovarii și fierarii erau țigani!

Totuși odată cu modernizarea statului român și apariția industriilor au apărut și muncitorii din fabrici, foști țărani. Fără a avea pretenții de antropolog și sociolog îmi folosesc amintirile subiective privind fenomenul de desțărănizare a României postbelice ocupată de comunism. Deși sunt orășean prin naștere, copilăria pe vremuri am petrecut-o la țară, alt cuvânt de origine latină!

În satul patern din Prahova, Aluniș în apropiere de Slănic Prahova sătenii nu mai erau demult țărani. Tata și frații lui mai mari au fost muncitorii, unchii mei Gheorghe și Stan au fost maiștri în petrol. Petrolul a constituit salvarea acestor oameni. Alunișul se află pe niște dealuri răpănoase, unde este ceva fâneață și pruni de țuică, insuficient pentru practicarea agriculturii. După spusele tatălui meu, bunicul se ocupase cu cărăușia. Când industria a luat avânt alunișenii și-au găsit de lucru la exploatarea petrolieră de la Buștenari, la uzina de la Mărgineanca Plopeni, sau la Ploiești. 

În schimb la Avrig, satul matern, ocupația de bază a românilor era agricultura, erau țărani. Spre deosebire de sașii care aveau meserii neagricole și datorită și faptului că în Avrig era o fabrică de sticlă și la Mârșa, în apropiere era fabrică de camioane și armament. Surpriza a fost că recent am vizitat cam toată zona săsească din triunghiul Brașov Sibiu Sighișoara și am descoperit cu uimire că erau sate săsești care erau exclusiv de agricultori, crescători de animale, țărani! 

Rudele mele erau țărani. Sora mare a mamei, tușa Oană și soțul Gheorghe erau țărani, Aveau bivole care aveau scop dublu dădeau lapte și erau și animale de cărăușie. Unchiul Mihai era un desăvârșit crescător de animale, avea cai și vacă, dar și oi, fiind baci la stâna de la munte, în Suru din Făgăraș. Era și muncitor, paznic la fabrica de sticlă. Pe la vârsta de vreo 6 ani, bunica, o femeie puternică și dură mi-a cumpărat o pălăriuță de paie și m-a luat pe miriște la secerat de grâu. Disperat că ajung pe câmp unde o să mă înțepe paiele urlam din toți bojocii: Nu vreau să fiu țăran! Gospodăriile ardelene erau bine întocmite, cu casă de zid înaltă și șură în spate. În șură erau grajdurile pentru vaci și cai de o parte și alta a centrului unde se afla căruța țăranului. Șurile astea au stârnit mirarea militarilor români când au ajuns prin zonă în ofensiva din 1916 unde cuceriseră exact zona Sibiului. Și au exclamat cu mirare: Ăștia au casă pentru vite!

Ofensiva comunistă împotriva țărănimii a determinta ca urmași acestor țărani să părăsească agricultua. Verii și verișoarele mele avrigene, au urmat școli, licee și nu s-au mai întors la ocupația părinților. Satul care era plin de vite, vaci și mai ales bivole, aduse de Baronul Brukenthal s-a golit acum. Pământul a fost luat la CAP și lăsat de izbeliște. Mai munceau diun când în când actualii muncitori, care nu mai erau țărani. Prin zonă se cultiva multă cânepă, pusă la muiat în râu și în Olt și unde se strângeau peștișorii prinși de mine cu coșul-chelteu și erau tocători de cânepă în fiecare curte și în case războaie de țesut. Toate astea sunt în muzeu acum, mai se scot din dulapuri frumoasele costume albe cu cusături de Săliște. Șura s-a golit de animale și în locul căruței tronează automobilul familiei. Până și cocina de porc și găinile au devenit anacronice. Fiecare casă avea un cuptor de pâine unde se făcea pâine aia cu coajă groasă și bătută și mai se făcea și câte un dulce, un hencleș de inspirație săsească. Și asta este o amintire. Lumea cumpără acum de la magazin pâine și delicioasele afumături de porc.

Țăranul este o amintire. În locul lui au apărut marii agricultori. Ei nu sunt însă vechii chiaburi. În zona de câmpie a României mulți dintre aceștia sunt investitori străini, dotați cu tractoare de mari dimensiuni care ară adânc și fac grâu de 5 tone la hectar, față de 2 tone din vremea comunistă.

Singurul loc unde mai găsești țărani, sau măcar amintirea lor este la Muzeul Țăranului Român.