Anul Caragiale

Prietenul Marius Bâzu ne-a anunțat că anul acesta pe 30 ianuarie Ion Luca Caragiale face 170 de ani de la naștere și tot în acest an se împlinesc 110 de ani de la moarte sa. Am așteptat cu nerăbdare România literară, dar această revistă nu a pomenit nimic de Caragiale. În schimb ne-a amintit de o altă aniversare rotundă a lui Iona Heliade Rădulescu, revoluționarul pașoptist și întemeietorul literaturii române. Sunt 220 de ani de la nașterea acestuia și 150 de ani de la moartea lui. 

Revin la Caragiale. Dacă toți la unison îl declară pe Eminescu geniul total al literaturii noastre Caragiale este cel care este reperul privind caracterul românesc. Eminescu visa un trecut eroic și falnic românesc, Caragiale era bine înfipt în realitatea contemporană, dar și în  caracterul românesc. El rămâne și patronul nostru spiritual, al absolvenților Liceului Caragiale, liceu unde a învățat maestrul momentelor și monumentelor literaturii clasice române. Asta îmi amintește de școală și de profesoara mea de literatura română Natalia Boncu. Mitologia liceului spune că a avut un rol important în devenirea ca poet a lui Nichita Stănescu, cu toate că aceeași mitologie spune că nașul a fost Simache, care i-a spus să renunțe la prenumele Hristea și să devină poetul Nichita, celălalt prenume al poetului Stănescu. 

Îmi amintesc de orele de literatură română unde am studiat pe clasici pe perioade îndelungate, Doamna Boncu a avut aproape un trimestru cu Eminescu. Ne stimula să discutăm liber despre literatură, inclusiv despre premiile Nobel, premiu refuzat de Sartre, sau cel acordat lui Șolohov. 

Despre Caragiale se discuta doar despre comicul lui, cum să discuți despre O scrisoare pierdută? Păi acolo este cuvântarea finală a lui Cațavencu cu subversiva subliniere!: "Iată avantajele sistemului nostru constituțional! Muzica!" Cum să discuți despre alegeri libere în acele vremuri comuniste de la mijlocul anilor 60, chiar dacă șurubul ideologic mai slăbise? Pentru că, îmi spunea Conu Alecu Paleologu că lumea se ridica entuziastă la acest final patriotic al piesei de teatru în care noi vedeam doar tarele burgheze. Cu siguranță abia după 1990 mi s-a revelat adevăratul Caragiale, politicul Caragiale. Îmi amintesc despre punerea în scenă genială a lui Lucian Pintilie  cu D'ale carnavalului. Cele două comedii, aceasta și  O noapte furtunoasă se pretează la invenții regizorale, este lumea mahalagiilor, a mitocanilor bucureșteni, care a produs și formidabilul film De ce trag clopotele Mitică al aceluiași Pintilie.

În schimb O scrisoare pierdută nu poate fi subiect de invenții regizorale, deviante. Doar marele regizor Liviu Ciulei a descoperit cu ajutorul al alt geniu Toma Caragiu care a creat un Tipătescu dominat de porniri erotice față de Zoe Trahanache, sau un Dandanache - Beligan cu aplecări homoerotice. Da! Și mirosul de mititei de lsa final! Am văzut un spectacol absolut penibil cu această piesă, cu aceste personaje din înalta burghezie interpretate de lumpeni. Nu merge! Era elita vremii, chiar dacă unii sunt analfabeți funcționali, precum politicienii de azi. 

Și că vorbesc despre profesori, îmi amintesc cu aceeași nostalgie și de profesoara de limbă engleză, Stela Sicoe, recent dispărută recent dintre noi. Între mine și limba engleză este o iubire veche. În clasa a VI-a la școala noastră a venit o profesoară nouă care ne preda Engleza, nu Franceza ca la alte clase paralele. Chiar dacă pronunția ei lăsa de dorit pentru mine limba engleză a fost o dragoste instantanee. Și-mi reamintesc cum Doamna Sicoe ne avertiza cât de mult o să ne folosească limba engleză în viitoarele noastre cariere de ingineri la o clasă de Real. Și câtă dreptate a avut! Toată cariera mea profesională a depins de engleză. În Politehnică în primii ani mai dominau manuale de extracție sovietică, dar ulterior sursele erau exclusiv în engleză. Am început să citesc romane interzise ale lui Soljenițîn, sau celebrul roman al lui Orwell 1984, exact în același an. Și am rămas trăsnit, arta copia viața, Și eu și Winston Smith aveam aceeași problemă, liftul  era stricat și la el și la mine, care aveam garsoniera la etajul 7. O șansă suplimentară a fost punerea în funcțiune a reactorului de cercetări TRIGA, reactor american și unde am fost vreo 4 ani omul de legătură cu echipa de experți americani, când mi-am perfecționat engleza. Discutam de toate cu americanii, inclusiv politică,. Amicul Ray avea impresia că trăim și noi într-o țară liberă și îmi disemina opiniile, pe care candidul Ray le povestea altor colegi cu care intra în contact. Noroc  de colegul care m-a avertizat și l-am rugat pe Ray să nu le spună și altor români opiniile mele politice. Da, limba engleză îmi este de mare folos. Citesc  și azi romane, mai ales thriller și de spionaj, dar și lucrări de istorie scormonite de pe internet. Trebuie să-i dau dreptate lui Sergiu Celac privind această limbă. Am citit și romane simple, dar și literatură, atunci când citesc pe John Le Carre, a cărui stil este pentru highbrows, intelectuali, elită, topica este altfel, anglo saxonă, nu cea pe care o înțelegi ca cititor de limbă romanică. Că engleza este diferită de română este și cartea lui George Volceanov pe care o citesc acum: Un Shakespeare pentru mileniul trei. Shakespeare este un geniu care se reinterpretează mereu de către experții anglo saxoni și așa, el trebuie retradus având în vedere, revelațiile de limbă și noi înțelesuri ale lui Shakespeare. 

 Și acum înapoi la actualitate, unde Caragiale este mereu actual!

Dacă mai ceva vreme se vorbea despre problemele lui Cîțu cu liderii liberali, iată că explozia se produce la USR. Cioloș este nemulțumit de statutul său și vrea reformă în partid și intră în ciocnire cu Barna. Amenință să demisioneze și Drulă este foarte dispus să-i ia locul. Eu cred că ar fi mult mai potrivit, cu toate că numele său nu-l prea avantajează.  Eroarea USR a fost plecarea de la guvernare, încurajați și împinși de Cioloș. Decăderea lor în opoziție, arată că un partid este mai bine la guvernare. Și liberalii au probleme cu populismul iresponsabil al PSD. Budăi o tot dă cu pensiile, că trebuie renegociat PNRR. Păi Budăi și pesedeii n-au decis din motive de buget să bage impozit pe sănătate la pensiile peste 4000 de lei? Și nu toate aceste pensii sunt pensii speciale, sunt multe ale celor care au lucrat în condiții grele, speciale, cu risc.  Această coabitare cu PSD n-o văd pe termen lung. Să treacă primăvara și pandemia, gestionată prost și neprofesionist de bijuul PSD, impostorul Rafila.

Despre onoare

Am citit un articol de actualitate de pe contributors.ro. 

Se numește https://www.contributors.ro/catania-voluntara-intre-sondaje-si-dragostea-de-tara/.  

Este un subiect de actualitate, din cauza crizei de la frontierele Ucrainei, amenințată de Rusia. Aceasta a ridicat problema armatei în România. După cum se vede din niște sondaje armata obligatorie nu este bine văzută, cred că în special de tineri. 

Eu unul am făcut serviciul militar cu termen redus acum aproape 50 de ani, în toamna 1973, iarna 1974. Așa că nu am fost obligat să culegem porumbul patriei. Cu noi era prima serie de studenți admiși în toamna 1973, care urmau să facă serviciul militar înainte de intrarea la studii universitare. Eu mărturisesc că armata mi-a plăcut. Cei care au făcut serviciul militar obligatoriu normal de 1 an și 4 luni se plângeau de caporali și sergenți idioți care își băteau joc de ei. Noi aveam plutoane conduse de tineri locotenenți, nu mai în vârstă decât noi care ne respectau, eram toți absolvenți de politehnică sau universitate. Și mi-a plăcut armata că eram la antiaeriană, la tunul de 100 mm și studiam aviația inamică care era aviația americană! Așa că mă dădeam în vânt după F4C, avioanele din Vietnam. Se mânca bine la popota noastră, doar în deplasarea la Midia, la aplicații mâncarea a fost proastă. Când ne-am întors de la Midia eram toți bronzați, în plină iarnă, față de alți colegi care fuseseră în alte părți. Cel mai important lucru pentru militar era să se alcoolizeze, am avut parte destule evenimente de acest gen. Armata a fost bună că a ne-a arătat caracterele. Pe mizerabili, ticăloși, turnătorii puteai să-i depistezi destul de simplu. Cred că mai util a fost pentru tinerii care intrau în facultate, așa că puteau să -și dea seama de caracterul viitorilor colegi de facultate. Armata a fost bună că te învăța să fii disciplinat și asta este un lucru bun în viață.

Autorul povestește de prestigiul de care să bucură cineva care a fost militar în armata britanică. Am cunoscut un scoțian care fusese militar în Germania de Vest și tatăl lui subofițer în India britanică. Erau militari în armata care a stăpânit un sfert din lume și au și civilizat-o. 

La noi comunismul a cam distrus prestigiul militar, dar în continuare armata se bucură în sondaje de cel mai mare prestigiu. Armata a devenit profesionistă și cred că este mai bine, au fost militari implicați în acțiunile externe și s-au comportat onorabil. 

Acum cu această criză există un torent de știri false produs de troli filo ruși, știri care sunt extrem de periculoase. Că de ce să luptăm pentru firme transnaționale care au invadat România? Păi dacă nu era Renault, Dacia nu era cel mai mare succes industrial românesc și sunt și alte exemple. Altă  știre insidioase privește teritoriile din Ucraina care au aparținut României Mari. Păi aceste teritorii au fost acaparate de Stalin și erau în URSS ce părea imuabil. Polonia a pierdut teritorii importante în Ucraina, fiind recompensată cu teritorii din Germania. România  a fost recompensată de Stalin cu Ardealul de Nord, răpit de Ungaria. Ia să vedem cum ar fi arătat România fără Cluj? Sau în loc să ne preocupăm de Ucraina să ne întrebăm de ce încă basarabenii pregetă să se reunească cu România, mai ales în aceste timpuri periculoase, unde umbrela NATO ar fi fost o garanție și pentru frații noștri. E de meditat pentru pseudopatrioți din care se vede AUR, acest partid, fascist și putinist. 

Dacă m-a impresionat ceva au fost vorbele Goldei Meir prim ministru al Israelului, azi cea mai puternică forță militară din  Orientul Mijlociu:

“nimeni în afară de noi nu ne va proteja, nimeni nu ne va hrăni și doar noi avem nevoie de țara noastră, nimeni altcineva.”

Am citit cu tristețe reacțiile la acest articol și am postat și eu la nervi cele ce urmează:

Mă întreb de ce o fi murit bunicul în 1917 în Moldova în Războiul de Reîntregire? De ce un unchi al meu a scăpat din încercuirea de la Cotul Donului și a ajuns nevătămat acasă? De ce alt unchi, luat prizonier de nemți și dus la Strasbourg a declinat oferta americană și s-a urcat într-o căruță împreună cu camarazii de a ajuns la Viena să fie capturat de trupele sovietice ca să fie dus în Siberia și noroc cu locotenentul care i-a pus să evadeze și au ajuns acasă în România? Probabil că degeaba, după cum scriu cei de pe contributors. Acum că armata română e cam degeaba, e un pic în contradicție cu ce au zis americanii despre românii plecați în Irak și Afganistan. Acolo unde și-a câștigat stelele generalul Ciucă, nu că ar fi plagiat un doctorat. A făcut și el ca alții, să ia 15% în plus la soldă. Chiar dacă niște cuconeturi jurnaliste îi pun sub semnul întrebării și cariera militară. Știu ce înseamnă să faci un doctorat și truda să fie măcar ceva original în el.
Dacă Doamne ferește! se va întâmpla să fie România în pericol, chiar dacă-s trecut de 70 de ani aș pune și eu umărul.

Mi-e jenă când am citit opinii din vârful limbii. Mai bine nu le-ar fi scris, pentru onoarea lor!