M-am tot gândit cum să numesc postarea
mea săptămânală. Și Dilema veche mi-a dat ideea acestui titlu,
deoarece dosarul săptămânal se referă la ură!
Președintele a organizat o conferință
de presă, este drept că aceste conferințe de presă sunt rare. A organizat-o și
după o intensă activitate externă, ședința Consiliului European unde au fost
acceptate candidaturile Ucrainei și a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Se pare că un merit important în favoarea candidaturii Republicii Moldova îl
are și președintele Iohannis.
Apoi a urmat Summitul NATO de la
Madrid. Acesta din urmă a marcat aderarea Suediei și Finlandei la NATO, două
state tradițional neutre, care datorită desfășurării agresiunii din Ucraina
s-au decis, nu mai merge cu neutralitatea. Suedia este puterea nordică învinsă
de Petru cel Mare și care marchează apariția Rusiei ca mare putere europeană,
iar Finlanda s-a menținut neutră ca o garanție de suveranitate în contextul
relației tensionate cu Uniunea Sovietică înainte și după Cel De-al Doilea
Război Mondial. Pentru România Summitul NATO a însemnat reevaluarea flancului
estic și transformarea unităților din acest flanc la nivel de brigadă, 4000-5000
de militari.
Dacă, probabil, prin această conferință
de presă Iohannis dorea să sublinieze rolul important al României, pe jurnaliștii
noștri îi preocupă cu totul altceva. Dacă a fost în vizita în Ucraina alături
de șefii celor trei cele mai importante puteri ale Uniunii Europene, germania,
Franța, Italia, n-a fost un fel de D'Artagnan, ci mai mult un fel de scutier,
de Planchet! Dacă anumite detalii de guvernare nu sunt bune, dacă generalul
prim ministru Ciucă este mai mult un căprar al PSD, dacă populismul PSD, blocat
de Iohannis este în floare, de vină este tot Iohannis. Dacă virtualități
legislative privind securitatea națională, sau o lege proastă a avertizorilor
de integritate este votată în comisiile parlamentare de vină este tot Iohannis
cu toate că a dat asigurări că nu se va întâmpla asta.
Cea mai haioasă chestiune a fost că la întrebarea unui jurnalist dacă ar accepta să devină secretar general al NATO, Iohannis a replicat că ar analiza serios această propunere și asta ar fi rău! Păi cum era mai bine? Să fi spus nu, sau să fi spus da? Altul îl întreabă ce face România militar pentru Ucraina și Iohannis a dat un răspuns potrivit, păi să dăm secrete de care poate profita inamicul Rusia? O altă temă care a răsărit după ce au apărut aceste zvonuri despre plecarea lui Iohannis la NATO este a viitorilor candidați la prezidențiale. Una dintre posibile candidaturi ar fi a lui Geoană, care ar fi tentat după expunerea ca secretar general adjunct NATO, dar nu cred că sub umbrela PSD, mai degrabă independent? Ar mai fi și Laura Codruța Kovesi, procurorul general european, zvon răspândit de jurnaliști care o detestă. Și aici mi-e greu să cred că s-ar implica doamna Kovesi. Practica românească a arătat că viitorii candidați au apărut foarte târziu pe eșechierul politic, Băsescu în 2004 și Iohannis în 2014.
Ioahnnis are în inventar erori, precum
această coaliție anormală PNL PSD, dar lumea uită, adică jurnaliștii, că USR a
sărit în aer la excluderea din un guvern a unui ministru, de altfel mediocru, și
a ieșit de bună voie de la guvernare, ba s-a coalizat cu AUR la o moțiune de
cenzură, finalizată cu ajutorul PSD, au continuat aroganțele în discuțiile
privind un nou guvern și s-au trezit că se poate guverna fără ei, iar acum își
smulg părul din cap că au făcut această prostie, care a contribuit la
dezagregarea partidului USR. Fără PLUS, că așa se numește acum, plus un REPER
construit de Cioloș. Cu toate că Iohannis dă asigurarea că această coaliție
anormală funcționează, sunt semnale care spun clar cu nu are viitor. PNL nu va
fi dispus să dea postul de prim ministru PSD-ului, și sunt diverse scenarii
care ies, sau rămân la guvernare, PNL sau PSD? Opinia mea ar fi ca PNL să
refacă acea coaliție de dreapta, cu noua conducere a USR și ce mai rămâne prin
parlament de centru dreapta. Destul cu politichia internă care îmi creează un
puternic sentiment dezagreabil!
Aș fi putut să denumesc
postarea: Un război nedeclarat, după numele serialului englez
despre manipulările cibernetice ale Rusiei, cu FSB, care au început să
controleze agenția britanică de protecție a ciber-spațiului GCHQ, echivalentul
britanic al NSA american. Este perioada alegerilor parlamentare din Regatul
Unit, în 2024, condus de un prim ministru negru, care l-a înlocuit pe Boris
Johnson. Profeție îndeplinită de ieri, când Johnson a demisionat din funcția de
prim ministru. Vă mărturisesc că am avut ezitări să scriu negru, când sunt
atâtea manipulări, de culoare, sau african cum? american nu merge, n-am auzit
african british? Că în politica britanică de azi au pătruns minorități este clar,
că ministrul de finanțe era indian, iar cel al sănătății musulman, pakistanez
probabil?
Dar nu despre serial voiam să scriu, ci
despre războiul nedeclarat al Rusiei în Ucraina, despre această agresiune. Au
fost date lupte grele în regiunea Lugansk, unde rușii au cucerit Siverdonețk și
Lisiciansk , cu pierderi foarte mari care au frânat ofensiva. Se pare că se
pregătește o contraofensivă ucraineană în Herson. După mine problema cea mai importantă
este cât mai rezistă Rusia? Trag de 3 ori mai multe obuze, dar au pierderi
umane extrem de mari. Va accepta populația austeritatea sau mai rău, foametea
și alte probleme, se va răscula, vor înlătura apropiații lui Putin pe acest
nebun, va fi posibil un nou an 1917 în Rusia? Greu de răspuns!
De fapt aș fi putut scrie despre mine.
Debutul săptămânii a fost sub bune auspicii, luni am semnat actul de donație al
bibliotecii mele social politice istorice Muzeului Brătianu Florica. Am avut un
partener excelent în directorul muzeului, domnul Mihai Alexandrescu. Am vizitat
și muzeul, care este opera sa și a colaboratorilor. Mihai Alexandrescu a reușit
să transforme Vila Florica dintr-un fel de loc de cumetrii pesediste ale
Consiliului Județean într-un așezământ muzeal dedicat memoriei marilor
oameni de stat din familia Brătianu. Un sincer bravo!
A urmat marți o întâlnire deosebită cu
istoricul Adrian Cioroianu, despre am consemnat pe blog.
Finalul săptămânii m-a găsit la mormântul
bunul meu prieten Ilie Pătrulescu. S-a prăpădit chiar la început de pandemie,
în martie 2020 și așa nu am putut să ajung la mormântul lui Ilie decât ieri,
când fratele lui Vasile m-a luat cu el la Șerbănești Olt, locul de origine a
familiei Pătrulescu. Amintirile sunt vagi despre casa familiei Pătrulescu, când
am ajuns acolo împreună cu Mircea Șelariu, colegul lui de facultate timișoreană,
în Dacia lui roșie, când am mers apoi la Scornicești să vedem debutul în A a
formației Viitorul. Din păcate și Mircea s-a prăpădit imediat în vara lui 2020.
Ilie se pregătea atunci în 1980 să plece la un stagiu în America, nu a mai
ajuns! A ajuns, când fratele lui Vasile s-a stabilit în SUA! Șerbănești Olt
este o localitate condusă de un primar întreprinzător, a asfaltat toate
drumurile, a băgat apă, canalizare și gaze! Iar umblând prin zonă am văzut
ogoare bine întreținute, cu cereale care se recoltează, cu floarea soarelui și
cu porumb în bune condiții, la fel ca în Argeș. Alarmismele cu seceta nu se
aplică acestor zone.
Este, ca de obicei, o plăcere ca joi să
citesc România literară și Dilema veche!
