De ce Ploieștiul este un oraș eșuat?

Cred că acest titlu din Hot News https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-26118904-ploiestiul-este-oras-esuat.htm a șocat pe cei care au o legătură cu acest oraș. Probabil că ploieștenii nu sunt așa de șocați de titlu, pentru că nu știu mai bine situația. Dar pentru mine care sunt de baștină de acolo. În Ploiești m-am născut, am copilărit, și am trăit adolescența, titlul este șocant. 

Cum spune un prieten care trăiește la Paris și este și el la origine ploieștean, Ploiești este un oraș fundamental urât. Asta pentru că fost bombardat de americani în timpul ultimului război și centrul a suferit mult, fațada liceului Sfinții Petru și Pavel, strămoșul Liceului I. L. Caragiale a fost distrusă și refăcută în stil sovietic. Liceul s-a mutat în clădirea fostului Liceu Comercial, de pe Oilor, unde funcționează și azi. În această clădire refăcută de pe Bulevard funcționa un liceu industrial de chimie, normal pentru Ploiești, ca pe la sfârșitul anilor 50 să fie transformat în liceul A Toma, care ulterior a deveni Liceul Mihai Viteazul. Așa că cele două licee fanion ploieștene au un trecut comun. 

Mai țin minte vag ceva din centrul vechi, dar eram prea mic. Centru a mai suferit și cutremurul din 1977, când a fost dărâmată vechea primărie și clădirile conexe. Așa orașul meu natal are un centru cu o amprentă comunistă, sovietică, precum și clădirea Gării de Sud. Nu prea sunt clădiri vechi, istorice în Ploiești. Era casa Prodan a negustorului din secolul XVIII, iar într-o clădire de pe lângă cinemascop , unde ar fi trăit Caragiale, a locuit un coleg și prieten de primară. Clădirile cele mai importante și reprezentative din Ploiești sunt Halele Centrale, construite în stil Art Deco, o bucățică de Americă în centrul orașului, Catedrala și Palatul de Justiție, care au ca arhitect pe Toma Socolescu, nu sunt sigur dacă toate? 

Dacă este un oraș eșuat o dovedește și faptul că terenul de sport, groapa Liceului, azi Colegiul Național I. L. Caragiale are în mijloc un gard, rod al unei retrocedări absurde, dată de orbita justiție ploieșteană. Acolo generații de absolvenți caragialiști serbau începutul și sfârșitul anului școlar.

Cu ce se mândrea și probabil se mândrește Ploieștiul? Cu uzina 1 Mai, fostă Concordia, de utilaj petrolier, unde a lucrat tata și eu într-o vacanță ca necalificat, azi închisă, cu rafinăriile Brazi și Petrotel Teleajen. Eram orașul petrolului, mergeai spre Sinaia și te întâmpina câmpul petrolier din apropierea Câmpinei, azi dispărut! 

Nu mai știu cu ce se mai mândresc găzarii, poate și cu echipa Petrolul, cea care în 1966 învingea pe Liverpool 3-1, care ieri a zdrobit Manchester United cu 7-0 în clasicul campionatului englez. De atunci sunt fan Liverpool! Îmi aduc aminte de ultimul campionat câștigat de Petrolul în 1966. Am văzut toate meciurile lui Petrolul de acasă în acel an, inclusiv cel cu Rapid, unde a câștigat cu un gol dat din corner de Virgil Dridea. Alte vremuri!

Dar cum spunea și amicul parizian, cel mai tare se poate mândri Ploieștiul sunt cele două licee, în primul rând Caragiale, ulterior Mihai Viteazul, situat mai bine, în centru, pe bulevard.

Așa era pe vremea mea prin anii 60. La Caragiale am prins profesori, în majoritate pregătiți în interbelic, cu comportament universitar. Dominau profesorii de matematică, în frunte cu Ioan Grigore, care mi-a fost și mie profesor. Grigore a scos promoții întregi de absolvenți străluciți ai facultăților de Matematică, de Fizică, a Politehnicii. Într-un an jumătate din premianții Olimpiadei de Matematică erau elevi de la Caragiale din Ploiești. Și promoția mea a fost onorabilă, dar nu cu rezultatele strălucite din trecut. Venea apoi legendarul profesor de Istorie Nicolae Simache, fondator al multor muzee din Ploiești și fosta regiune Ploiești, ce cuprindea Buzăul și Dâmbovița Târgoviștei. Alți profesori legendari erau cei de Limba și Literatura Română. Eu am avut-o pe Doamna Boncu, poetă simbolistă și care a făcut un trimestru cu noi Eminescu. Am prins schimbarea, Titu Maiorescu nu mai era burghezul nenorocit, autor al Formelor fără fond, discutam mai liber despre autorii români clasici, și despre cei de azi, premiații Premiului Nobel. 

Între timp Ploieștiul a devenit și oraș universitar, cu mutarea Facultății de Petrol și Gaze și apoi fondarea Universității de azi, dar eu nu mai sunt la curent. Pe vremea mea persoanele cel mai respectabile erau profesorii de liceu. 

În copilărie am avut ocazia comparației cu alt oraș, ăla era un burg transilvan, Sibiul, unde trăia o mătușa, mama fiind din apropiere din Avrig. Ăla da oraș!

M-a apucat râsul că se vorbește în continuare de poluare la Ploiești. Pe vremea mea, prin anii 60, Dâmbul era un râușor murdar plin de petrol, pe lângă rafinăriile de la Gara de Sud curgeau pârâiașe de petrol, duhoarea de petrol era obișnuită. Nu am văzut niciodată Bucegii din cauza poluării, azi din Ploiești pot fi văzuți!

După 18 ani am studiat în București, și apoi de aproape 49 de ani trăiesc în Pitești. Păi ce să vorbesc de orașe eșuate. Când am ajuns în 1974 Pitești era un orășel în plină dezvoltare, jumate cât este azi. Pitești a fost un târg în buza dealurilor muscelene și șansa că a fost Ceaușescu l-a transformat într-un important oraș industrial. Între timp Combinatul Petrochimic a dispărut, dar Uzina Dacia de automobile de la Mioveni a creat o puternică dezvoltare a zonei. Piteștiul nu prea are nicio clădirea cu care se poate mândri. Sunt doar clădirile administrative, Primăria, azi muzeu de artă, Muzeul, fosta Prefectură și Curtea de Apel. În rest sunt foste clădiri de negustori, azi transformate în cârciumi. Este o clădire superbă, dar la Florica, lângă Pitești, Conacul Brătianu, azi Muzeul Brătianu. 

Așa că orașele din sudul României nu prea au ce spune, cu excepția Târgoviștei. fosta capitală medievală, mutilată de comunism și poate Craiova, cetatea banilor olteni. 

Orașele din Moldova suferă de aceleași probleme, cu excepția Iașului, capitală a Moldovei. Destinații turistice sunt într-adevăr cele din Transilvania, care au avut o viață medievală cu amprente germano săsești sau ungurești. 

Nu am vorbit de București. În studenția mea era un oraș curat și simpatic, cu grădinile din nordul orașului. Azi arată ca dracu'!

Nu mai trec decât rar prin Ploiești, să mă revăd cu foștii colegi de liceu, care să împuținează și să trec pe la mormintele unde se odihnesc părinții. 

PS

Pentru Stela!

Gara de Nord Ploiești

PS 2 

Apropo de orașul eșuat Ploiești!

Echipa Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești va reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică!

Tot școala la Ploiești unde concentrația de materie cenușie pe metrul pătrat a rămas foarte mare.

Ai lui Moromete s-au dus, au rămas de-ai lui Bălosu

Marin Preda în romanele lui Moromeții a prevăzut dispariția țăranului de la Dunăre. Așa a și fost, comunismul le-a luat pământul și Bălosu și ai lui reșapați în politruci și șefi de CAP au preluat și distrus agricultura românească. Dar urmașii lui Bălosu s-au reșapat din nou după Revoluția din Decembrie 1989 și au devenit mari fermieri. Țăranii care au primit pământul s-au convins că nu-i nicio brânză să cultivi grâu, sau porumb pe 3-4 hectare. Așa au apărut acești fermieri, proprietari și arendași de mari suprafețe de sute și mii de hectare și cultivă cereale, porumb, floarea soarelui, rapiță. S-au dotat cu tractoare de mare putere cu GPS care ară după indicații digitale, cu echipamente agricole ultramoderne și produc cantități cel puțin duble la hectar față de comunism.  Dar acești fermieri se văicăresc, că este secetă, că au fost inundații, că vor motorină la preț redus, că le trebuie subvenții UE, că toată infrastructura de irigații să o facă statul. Ei bine, miercuri la amiază la Radio România Actualități i-am auzit cum se văicăresc acești mari fermieri, urmași demni ai lui Bălosu. Au descoperit un nou motiv, Ucraina! UE a eliminat restricțiile vamale pentru produsele agricole ucrainene și ai lu' Bălosu se plâng că nu mai pot exporta cât exportau.  Asta e minciuna gogonată simplu de dezumflat. Păi cum exportau înainte de războiul din Ucraina și se exporta în special în Orient? Acolo nu se aplică taxele vamale existente în UE. Deci minciuna cu exportul concurat de ucraineni nu ține. Oful alor lu' Bălosu este faptul că multe din produsele agricole care tranzitează acum și prin România sunt mai ieftine și ei nu pot vinde procesatorilor români care preferă marfa ucraineană mai ieftină. Exemplul este floarea soarelui mai ieftină cea ucraineană, dar uleiul a rămas la același preț ridicat. Asta este oful acestor fermieri care vor câștiguri nemeritate. Și au găsit pe cine să mai dea vina, pe ucraineni! Că se poartă. Și acum legat de războiul din Ucraina, s-a găsit  un austriac, Oliver Jens Schmitt care a descoperit că românii ar fi favorabili lui Putin? A primit o replică din partea LARICS care are sondaje care arată că Putin nu există la favorabil la români. Sunt însă români care nu prea îi au la inimă pe ucraineni, rod al unor hibe vechi, dar și al unor malversații putiniste, unde vârfurile de lance sunt politicieni trădători precum așa zisul naționalist Simion sau alde Șoșoacă. lista se completează Gușă, alt personaj jalnic. Schmitt ar trebui să se ocupe de Austria, ce mai favorabilă rușilor și lui Putin.

Revenind la Marin Preda, în România literară Horia Gârbea descoperă o eroare agrotehnică la Moromeții. Acolo apare familia lui Toma Pisică cu 13 suflete care cultivă pe lotul lui doar tutun, dar Gârbea argumentează că nu-i posibil, tutunul este o plantă pretențioasă și trebuie lăsat terenul să se odihnească, deci Pisică nu putea trăi doar din tutun.

În Dilema veche Sever Voinescu admira dedicația Poloniei pentru Ucraina agresată de Rusia. În fond nu-i nimic nou, Polonia a avut mari bătălii cu bolșevicii atunci când Polonia a renăscut după Primul Război Mondial, Katyn și alte multe probleme. Polonia este eroică așa au fost în istorie, presați de doi vecini războinici, germanii și rușii, Noi mergem pe burtă politic în contenciosul ucrainean. Dar eu rămân la ideea că noi nu am făcut mare caz din cauza Republicii Moldova. Iată că atunci când au apărut amenințări la frații noștri de la Chișinău, președintele Iohannis a fost foarte clar, vom lua orice măsură necesară pentru apărarea Republicii Moldova, mai ales că există și asigurarea dată de SUA prin vocea lui Biden.

În aceeași revistă dosarul este dedicat schimbării de profesie. L-am citit cu interes, dar la mine nu se mai poate aplica. În vremea noastră pe la mijlocul anilor 60 intrai la o facultate și o terminai și parcursul profesional ți-l dădea partidul, pe unde luai repartiția. Am avut colegi care nu aveau nicio aplecare spre inginerie, spre cercetare. Au făcut doar să frece menta, sau să se ocupe de administrație, să fie vătafi pe postățile industriei. Totul s-a schimbat după 89. Știu doi prieteni care au făcut reconversia, unul a intrat în afaceri și a avut succes, îl ducea mintea, altul după un  doctorat în Franța în știință, s-a întors în România și a devenit scriitor. Este adevărat că și economia a suferit drastice transformări. Eu am avut într-un fel noroc, institutul la care am lucrat nu a dat faliment, e nevoie de energia nucleară.

În aceasta seară am fost la concertul cu pianista sud coreeană Jina Kim solista în Concertul nr. 2 pentru pian și orchestra de Beethoven. A fost acompaniată de Orchestra Filarmonicii Pitești condusă de polonezul Jan Milosz Zarzycki. În partea a doua am audiat Simfonia a 2-a de Brahms. A fost o seară muzicală reușită.

Am văzut și două seriale pe care vreau să le comentez puțin.

Primul se numește Vingt Cinq, este un serial francez cu tineri de 25 de ani. Toți apar debusolați. Personajul central Jeremy este anunțat de iubită că se despart și asta îl debusolează. De fapt toți sunt debusolați. Unul se însoară, soția rămâne gravidă, dar el continuă să umble după curve. Altul visează să facă afaceri, dar toate sunt un eșec. Altul, Jonas se dă mare crai, dar de fapt are tendințe de gay! În serial parcă toți suferă de foame, tinerii mănâncă continuu. U film care arată gradul de debusolare al tinerilor de azi.

Pentru că am timp urmăresc un serial interesant care este la a 6-a seria anuală. Fiecare serie are 10 episoade deci deja în derulare este episodul 53! Serialul se numește Snowfall. Este un serial american realizat de canalul FOX, despre cum a fost inundat de cocaină Los Angeles în anii 83-86 în vremea lui Reagan. Este de fapt acțiunea CIA care aduce din Columbia cocaină și cu banii negri cumpără arme pentru Contras din Nicaragua în lupta lor cu sandiniștii. Este afacerea legată de afacerea Iran Contras, când bani obținuți pe filiera cu Iran plătea arme pentru Contras, dar se mai făceau bani și cu drogurile. Personajele principale sun Franklin Saint, un tânăr negru, extrem de inteligent, dat afară aiurea pentru o problemă cu bursa. El va deveni traficantul care ia droguri de la Teddy Mc Donald, ofițer CIA care aduce droguri din Columbia. Franklin este și cel care va vinde crack, cocaina cristalizată care dă o mare dependență. Culmea că în serial cel mai simpatici sunt acești doi tipi. Teddy este dedicat intereselor Americii, iar Franklin își utilizează inteligența să facă bani din această afacere care aduce doar nenorociri, lupte între bande, morți și răniți. Ambii nu au nicio problemă să execute pe cei care le deranjează afacerile.