A murit Ion Iliescu!

Da, a murit la o vârstă matusalemică. Dar vreau să vă povestesc o întâmplare de acum 56 de ani. Era vara lui 1969, prin iulie. Eram a doua oară la mare, în tabăra de la Costinești. Într-o dimineață, după micul dejun de la cantină, eram în slip pentru plajă. Și mă oprește un tovarăș, era mic de statură, subțirel, brunet, în pantaloni și cămașă albă cu mâneci scurte. Și mă întreabă: cum te simți tovarășe student? Eu spun că mă simt bine, dar că în tabără mai sunt multe de făcut, nu este curățenie, etc. Peste câteva zile un coleg, prieten cu directorul taberei povestea că un nebun s-a plâns de condițiile din tabără lui Ion Iliescu, președintele UTC! Și așa am aflat eu eram nebunul și tovarășul era Ion Iliescu! A fost singura ocazie să stau de vorbă cu viitorul președinte al României post comuniste, peste 20 de ani. Iliescu era pe vremea aceea în vârful carierei de partid. Era preferatul lui Ceaușescu. Dar a fluierat în biserică în 1971 cu ocazia Tezelor din iulie, care introducea pupatul în cur al lui Ceaușescu și Iliescu s-a opus. A căzut a ajuns finalmente director la Editura Tehnică, dar avea răbdare și așa, cu ocazia Revoluției din Decembrie a capturat-o a denaturat-o și a ajuns jupânul României. Poartă pe conștiință morții din decembrie după 22, cu manipularea cu teroriștii. Dar cea mai teribilă vină este că în 13-15 iunie 1990 a ambuscat cu Mineriada democrația plăpândă și care a avut un impact devastator.  A fost de trei ori președinte al României, între 1990-1992, 1992-1996 când a consolidat jaful țării de către securiști și politrucii de partid, care și-au schimbat pielea și au devenit capitaliști. A mai fost a treia oară președinte, ilegal pentru că în Constituție nu puteai fi decât de două ori. A fost ales cu majoritate confortabilă în final din 2000 împotriva lui Corneliu Vadim Tudor. L-am votat toți de frica acestui bard al dictatorului, om al securității pe față. În perioada 200-2004 a avut inteligența să continue direcția fixată de Emil Constantinescu să intrăm în NATO și UE. A inventat formula capitalism de cumetrie care este capitalismul românesc pe care Ilie Bolojan se străduiește să-l desființeze. Cred că USR a uitat că este partid, nu un ONG și s-a împotrivit declarării de doliu național și a boicotat funeraliile. Așa că a dat prilejul PSD să se supere ca măgarul pe sat și să ceară scuze de la USR și să amenințe că iese din coaliție, de parcă nu are de pierdut totul din această manevră. Și Nicușor Dan a uitat că este președinte și nu a fost la catafalcul lui Iliescu. Nici Iohannis nu a participat, este provincial, din Sibiu și în București dacă cerea casa de protocol? La înjurăturile mai ales nedrepte a ales să rămână acasă. Mentalitatea ciocoiască din finalul mandatului l-a transformat într-un pericol public de către presa care căuta un țap ispășitor. Iliescu este totuși cel mai nociv președinte pentru perioada 1990 -1996. Îl talonează Băsescu, pentru aroganța și minciunile pentru care a fost de două ori suspendat. Rămâne singur Constantinescu ca cel mai important președinte post comunist, cel care a reorientat România pe făgașul pe care suntem azi. Suntem o țară mult mai prosperă ca în 1990. Lumea este nemulțumită însă de calitatea proastă a majorității oamenilor politici de azi. 

Iona Aurel Pop scrie un eseu: De ce nu pot iubi românii Rusia publicat în România Literară.  Istoricul Pop face o trecere în revistă a relațiilor româno-ruse începând cu Dimitrie Cantemir. Domnitorul moldovean a sperat că rușii pot apăra pe români de pericolul otoman, se înșela amarnic, dovada este Basarabia, smulsă Moldovei în 1812, care și azi este un stat separat de România, Republica Moldova. Pop spune că atunci când rușilor nu le-a fost bine, românii au dus-o bine, și invers, lor le-a fost bine, în special sub Stalin, iar nouă ne-a fost rău. Dovadă că după înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii a apărut România. România a reușit să reunească Basarabia în 1918 după înfrângerea Rusiei și Revoluția lui Lenin. După Al Doilea Război Mondial am căzut sub ciubota sovietică care ne-a osândit la regimul comunist. Așa că alde Călin Georgescu și Simion, sunt două marionete a intereselor ruse în România. 

Este interesant că vorbind de comunism și Mircea Mihăieș în România Literară observă că lege Vexler se ocupă doar de antisemitism și de fenomenul legionar, dar ignoră cel mai mare rău adus românilor, cel făcut de către comunism!

Pereat mundus fiat pensia! Cam așa se traduce în opinia magistraților judecători și procurori adagiul latin privind justiția. În Dilema Sever Voinescu se declară uimit de mentalitatea cesemistă a justiției, prin declarațiile Elenei Costache, șefa CSM. Această doamnă care a studiat dreptul la Universitatea Româno-Americană, cu examen la Universitatea București, că pe atunci nu era complet acredită universitatea particulară. Hala studii!  A ajuns avocat, dar după 5 ani  a dat examen de judecător și o vedem acum cocoțată ca șefa Consiliului Superior al Magistraturii. Se pare că acești oameni care sunt  inamovibili pe post, li se pare că sunt un fel de feudali ai României de azi, cu drepturi speciale în comparație cu prostimea. De aceste drepturi sunt vinovați Valeriu Stoica și Rodica Stănoiu care le-au dat dreptul să se pensioneze la 48 de ani, de parcă au luptat în război în linia întâi. Și asta nu-i nimic, beneficiază de salarii imense, menite să nu fie tentați de corupție, însă ce depășește orice bun simț sunt pensiile care sunt mai mari decât salariile imense și ele. Poți să înjuri și să ataci pe președinte, pe primul ministru, miniștri, senatori, deputați, însă nu ai voie să te iei de acești ciocoi ai justiției.  Și în loc să facă dreptate acești magistrați, ei zic că fac justiție, care, din păcate  nu are nicio legătură cu dreptatea. Aceste pensii nerușinate  care trebuie corectate conform PNRR au trezit revolta acestor privilegiați. Reacția celorlalți români este vehementă și sperăm ca acești ciocoi să fie puși cu botul pe labe. 

Pleșu se ocupă de actualitate și ne spune că cei mai periculoși sunt proștii promovați în funcții de decizie. Pentru că odată ajunși în aceste poziții ei pot declanșa nenorociri și dezastre. Pentru că proștii activi nu au dileme și sunt siguri că fac bine. Și dacă ne uităm la realitatea politică de azi, avem destui proști ca miniștri, sau prin tot felul de posturi. 

Dosarul Dilemei se referă la realitatea de azi, care este cumva diferită, din cauza Inteligenței Artificiale, a Realității Virtuale, a revoluției digitale.

Vineri seară am avut plăcerea să audiem pe pianistul Ion Caruțiu. Acesta ne-a oferit un program Haydn Mozart cu sonate pentru pian, care spun ceva despre spiritul Vienei la mijlocul secolului XVIII.

În program:

Joseph Haydn / Sonata pentru pian nr. 23 În Fa major, HobXVI/23

Joseph Haydn / Sonata pentru pian nr. 44 În sol minor, HobXVI/44

W. A. Mozart / Sonata pentru pian nr. 4 în Mi bemol Major, K282

Generos, pianistul a oferit un bis. Acest concert a fost reprogramat din cauza doliului național. Legat de concert și pian m-am întrebat dacă Bach a cunoscut pianul. Am cercetat internetul și am aflat că pianul în forma de azi a fost inventat de un italian, Bartolomeo Cristofori în jurul lui 1700 sub numele de piano forte. Bach a trăit între 1685 - 1750, deci instrumentul îi era familiar și așa a compus Variațiunile Goldberg, care sunt pentru clavecin, dar se cântă și la pian.

Joi au fost meciurile din Europa League și Conference League ale echipelor românești. Din păcate CFR Cluj a fost învinsă acasă de Braga, cu 2-1, mai bună. A urmat FCSB cu Drita din Kosovo. Începutul a fost dezastruos, din minutul 7 au dat kosovarii gol, iar la începutul reprizei secunde încă unul, 2-0. Am închis de nervi televizorul. Am aflat ulterior că FCSB a întors rezultatul, s-a terminat 3-2 pentru FCSB! Așa este fotbalul! În Conference League U Craiova întâlnea pe Spartak Trnava, echipă slovacă, pe care a învins-o cu 3-0! Să sperăm ca măcar 2 echipe se califică în play offs.

A fost Schimbarea la față și vine Sântă Mărie pe 15 August!

Dacă-l regreți pe Ceaușescu, ai trăit degeaba!

 

Ieri, duminică, am fost să cumpăr ceva de la Kaufland Exercițiu, la marginea Piteștiului. Era foarte cald și îl așteptam pe 7b să mă ducă acasă. A venit, era plăcut în interior, aer condiționat, lume puțină, doar un individ vârstnic, probabil un pic mai tânăr ca mine era cu gura mare, discuta cu un alt om de aceeași vârstă, tăcut. Tot ce făcea era să-l regrete pe Ceaușescu. Cel mai important și semnificativ lucru pe care l-a spus era că Ceaușescu a dat case și servici! Când aud astfel de lucruri în public reacționez, dar m-am oprit. Era un agent provocator, sau credea sincer că Ceaușescu a fost bun? Replica pe care eram gata să i-o dau este în titlul postării: Dacă-l regreți pe Ceaușescu, ai trăit degeaba! Am stat ulterior și am meditat, poate chiar credea sincer. Era, se pare, unul care era ieșit din adolescență pe la finalul anilor 60, începutul anilor 70, venit dintr-un sat oropsit, în Pitești, în plin avânt industrial.  Plecase de acolo, unde se ștergea la cur cu coceanul, ajunsese la oraș, a muncit și s-a calificat la locul de muncă. A stat inițial pe la un cămin muncitoresc, apoi a primit casă, un apartament, maxim confort 2, dar cu toaletă și baie, pe care nu știu cât de des o folosea. Își schimbase statutul, nu mai era un fost viitor ceapist, era muncitor, fericit că poate fura de la locul de muncă, să facă fușăraie,  și să frece menta, mimând că muncește. Îmi amintesc cum pe la începutul anilor 90 în Mioveni era plin de magazine de piese de schimb furate de la Dacia. Între timp Dacia s-a privatizat cu Renault, nu se putea fura și magazinele au dispărut. În Pitești restructurarea industrială nu a lovit așa tare, Dacia s-a salvat! Într-adevăr Arpechim a căzut victima privatizării, OMV nu este interesat într-un combinat petrochimic care prelucrează petrol din import, din Orientul Mijlociu. Au mai dispărut CATC, lângă care am locuit, care era o sursă mare de poluare și Fabrica de bere. Multe din citadelele industriale ale lui Ceaușescu, cel care ne-a pus sub teasc, cum visa Cioran, au dat faliment.  Din prostia directorilor care nu știu cum este cu capitalismul, sau din ticăloșie. Exemplul este ARO Câmpulung Muscel, care a falimentat, după oferta lui Țiriac să vină Mercedes. 

În case, iarna, caloriferele duduiau, când am sosit în Pitești în 1974, iarna țineam deschis geamul de la dormitor că era foarte cald. Între timp au început anii 80 cu toată austeritatea cu nebunia plătirii datoriilor. Răbdam de frig, iernile cumplite din anii 85-86. Se stingea lumina, am citit 1984 a lui Orwell la lumina lanternei, și ca în roman, când ajungeam acasă constatam că liftul este defect. Erau cozi la mâncare, erau cartele, eram arondat. Călătorul care-l regreta pe Ceaușescu, fiind de la țară, se mai putea ajuta cu o pasăre, un porc crescut de rude, așa că în amintirile lui cu aceste mari neajunsuri sunt eliminate. Ceaușescu îmi devenise un dușman personal. Odată prin 1985, eram cu frații Pătrulescu la lacul Câlcescu, în Parâng, campasem lângă lac. Și dimineața m-am apucat să urlu: Ceaușescu du-te-n mă-ta, idiotule, nenorocitule! Colegii au aflat de showul meu de pe Parâng, cred că și eu m-am dat de gol. Dar nu eram singur, un bun prieten s-a dezlănțuit într-o zi că m-a speriat, dar s-a rezolvat, a rămas la Viena după o conferință și nu a apucat finalul comunismului din România. Nu-mi pot imagina pe cei cei care l-au admirat pe Ceaușescu în vremea aia. Dar uite că sondajul INSCOP ne spune că o majoritate de români îl regretă pe Ceaușescu, la fel ca acel călător din autobuzul 7B. Sever Voinescu în Dilema a citit cu atenție rezultatele sondajului și a ajuns la o părere nuanțată. Pentru că, întrebați dacă erau lipsuri alimentare, frig, întreruperea curentului, peste 90% își amintesc de aceste lucruri. Aceste nostalgii sunt legate de amintirile de genul celui din autobus, dar și de ticăloșia casei politice. După mine, Ciolacu a încercat să fie un fel de Ceaușescu care, disperat,  pe 21 decembrie mai dădea 100 de lei. Ciolacu a băgat bugetul în faliment și a pierdut cu succes alegerile. Mai funcționează și un alt motiv. Ceaușescu ne ținea pe toți la fel, foarte puțini avea ceva avantaje. Așa că acum funcționează sindromul să moară și capra lui Ilie (eventual Bolojan!). Dar uite că iernile din apartamentul în care locuiesc din 1987 erau la fel de friguroase și pentru milițienii și securiști de pe scara alăturată, unde a avut apartament Dobrin, Poate nu erau obligați să stea la cozi, dar frigul pătrundea prin tocăria de lemn, care s-a uscat după ce au fost montate ușile și ferestrele la apartamente. Așa că fiecare încerca să la izoleze, cum făcea tovarășa din filmul Anul nou care n-a fost. Sau, cum își amintește Adina Popescu, elevă prin cursul gimnazial să fie mobilizată la o manifestare pionierească în plină iarnă și mama ei a obligat-o ci amenințări să-și ia un pulovăr gros sub bluză, cum de fapt toți colegii ei erau îmbrăcați la fel. Trăiam într-o ipocrizie continuă, minciuna era pretutindeni, mai erau și binevoitorii care te turnau că nu respecți victoriile socialismului și comunismului biruitor. Televizorul era  2 ore și se ocupa doar de Ceaușescu și nevastă-sa. Eram disperați și instalasem celebrele antene de bulgari, noi și cei de la București. De la Craiova vedeai însă iugoslavii, programe sârbești și cele mai bune, de la TV Zagreb, de la croați. În Ardeal se prindeau ungurii, iar în Moldova, ceva sovietici care începuseră perestroika. Prăbușirea lui Ceaușescu a fost o izbăvire, unii se vede că au uitat-o. 

În Dilema scrie un anume Tiță, care mă enervează cu analizele lui, este pornit pe Bolojan fără un motiv explicit. Apoi combinagiul Valeriu Stoica se trezește cu analize critice la adresa PNL. El încearcă analiza fenomenului de concentrarea spre centru a partidelor mainstream, lăsând loc partidelor extremiste spre extrema dreaptă sau stângă. Analiza lui  uită și propria lui implicare. A semnat cu PSD un pact după alegerea lui ca președinte PNL în 2001, pe care l-a denunțat ulterior. Ce să mai zicem de fracționismul care a dus la șubrezirea PNL și la înființarea PDL cu această fracțiune, care i-a permis lui Băsescu să câștige alegerile din 2008. Uită și de prăbușirea PDL, consecință a felului lui Băsescu de a face politică. Evită să spune că victoria categorică a USL s-a datorat acestor erori și a furiei electoratului pe Băsescu. PDL a dispărut în final prin fuziunea cu PNL. Este și o discuție privind șubrezirea PSD la guvernare. Valeriu Stoica spune că trebuie lăsat să se erodeze PSD în 2015 și apoi în 2019, chestiune discutabilă, probabil că această evaluare este cinică, pentru că Stoica este un fost politician extrem de cinic. Mai face confuzie cu guvernarea PNL  - USR din 2020 sub conducerea lui Florin Cîțu, nu a lui Orban. Acuză PNL de spargerea acestei coaliții, în care, eu cred că a fost determinată în primul rând de prostia liderilor USR, care ulterior au regretat.  Ilie Bolojan a învățat această lecție, cu lipsa de negociere a lui Cîțu care a dus la eșecul acelei guvernări și este mult mai tentat de compromisuri care să nu pericliteze coaliția. Ultima lui problemă este cea a pensiilor magistraților. Aceștia au căpătat un sindrom al excepționalismului și a misecuvinismului. Toată opinia publică este împotriva lor, dar analistul Pârvulescu crede că poate afecta actul de justiție. Cel mai enervant mi se pare că se dau sporuri de condiții vătămătoare unor funcționari, care stau pe scaune în centrul orașului. Nu sunt nici mineri, care-și riscă viața în minele de cărbuni, sau ca mine în risc de radiații, eu care am fost printre puținii care am văzut pe aparate cum a venit Cernobîlul în România, care mi-a creat probleme de conștiință. Toți trebuie să facă sacrificii și magistrații și ei și ei la fel care au pretenții la pensii mai mari decât salariile. Pe se bazează ei, cum ar spune Moromete?