Ziua de 1 decembrie
nu venea doar cu Ziua Naţională a României, dar şi cu alegerile parlamentare
din Republica Moldova, adică bucata din Basarabia plus Transnistria desenată de
Stalin în 1945, care azi alcătuiesc acest stat cu care împărtăşim o istorie şi o
limbă comună.
Miza era extrem de
mare, sau Uniunea Europeană prin Tratatul de asociere cu UE, speranţa,
prosperitatea, sau Rusia, crivăţul, sărăcia şi neputinţa!
Nu s-au făcut exit poll-uri pentru că rezultatele erau
complet diferite de votul efectiv. A trecut ceva timp şi au apărut primele date
privind numărătoarea voturilor. Am urmărit primele comentarii de la Digi24 până
să apară rezultate din numărarea voturilor. Târziu după 10 seara a rămas
doar Realitatea tv unde se comenta în continuare situaţia votului din Moldova. Şi
surpriză! Partidul din pol position
era Partidul Socialist al lui Igor Dodon, foarte pro-rus şi visceral
anti-românesc, şi pe locul doi Partidul Comunist al lui Voronin. La telefon a
fost invitat Guşă patronul postului, care are pe post titulatura de consultant
politic. Acesta a început să facă un comentariu foarte sumbru al
perspectivelor Moldovei dacă va fi condusă de reacţiunea pro-rusă, dar şi
vulnerabilitatea României care este înconjurată de duşmani. Îi ţinea din studio
hangul Alexandru Cumpănaşu. Acest părerist mă scoate din sărite tot timpul cu
opiniile sale emfatice şi arogante.
Aroganţa sa s-a
reconfirmat şi în situaţia în care la telefon a fost invitat Mihai Răzvan
Ungureanu în calitatea sa de fost Ministru de Externe şi cunoscător al Estului
post-sovietic. MRU a încercat să potolească fervoarea negativă în care se
intrase spunând ca să se aibă răbdare că numărătoarea voturilor nu s-a încheiat.
Cumpănaşu l-a apostrofat extrem de agresiv încât m-a închis televizorul.
MRU a avut dreptate!
Stângiştii moldoveni visceral anti-români n-au dansat decât o noapte
parafrazând titlul unui film, la fel ca Geoană acum 5 ani. Pe la ora 4.00 m-a
trezit şi am verificat, pe Hotnews
trendurile se modificaseră. Dacă PSRM rămăsese primul, pe locul doi se situa
PDLM, pe trei era PCM, pe patru PDM, şi pe cinci PLM. Final fericit! Moldova va
păstra parcursul pro-european, cele trei partide PLDM, PDM, şi PLM au împreună
majoritatea de 55 de mandate care le asigură formarea guvernului, dar care lasă
în suspensie alegerea preşedintelui pentru care trebuie 61 de voturi în
parlament.
Revenind la marile
temeri ale lui Guşă & Cumpănaşu l-am auzit pe Emil Hurezeanu astă seară cum
spunea că trebuie să avem o teamă sănătoasă faţă de manevrele şi diversiunile
ruso-putiniste.
Ar trebui să analizăm
şi situaţia vecinilor. Până una alta suntem legaţi de Ungaria şi Bulgaria de
Tratatul Uniunii Europene, iar Serbia vrea să adere la UE. În Bulgaria este un
guvern de dreapta mai puţin tentat de legăturile tradiţionale cu Rusia. În
Ungaria este liderul problemă al UE, Viktor Orban. Tocmai Angela Merkel va face
o vizită în Ungaria ca aceasta să cupleze la accentuarea sancţiunilor împotriva
Rusiei putiniste. Nici ungurii nu ai sunt dispuşi să asculte adierile
revizioniste care nu aduc prosperitate ci taxe precum cea pe internet.
Pe de altă parte
Ukraina a votat masiv cu Europa Occidentală şi ukrainienii şi-au reevaluat
opiniile faţă de România care a susţinut parcursul său european, luând exemplul
pozitiv al Poloniei, principalul avocat al Ukrainei în Occident.
Pe de altă parte
revenind la Republica Moldova, că acest stat este în discuţie, nu
Basarabia din România Mare cum bine remarca Armand Goşu pentru că din
acest stat face parte şi Transnistria.
Ce mă intrigă în mod
negativ este cum o ţară cu 85% etnici români sau moldoveni cum se intitulează
unii au nostalgia imperiului asupritor moscovit? Am înţeles că în primă
instanţă s-au numărat voturile din nordul Republicii Moldova unde sentimentul
rusofil este mai pregnant. Votul moldovenilor moscoviţi a fost anihilat de
votul moldovenilor din Vestul Europei. Este un blestem pentru basarabeni că, în
comparaţie cu popoarele baltice nu exista un stat separat constituit care să
conţină co-etnici cum este România? Aceasta este doar un magnet pentru cei cu
simţire românească? A fost atât de eficientă propaganda sovietică făcând din
România interbelică un stat asupritor, sau tratamentul rău al administraţiei
româneşti din Basarabia care a trezit nemulţumiri? Toate împreună contribuie la
acest sentiment visceral anti-românesc care trebuie să pună pe gânduri pe
politicienii şi intelectualii români.
Este clar că România
trebuie să fie mai prezentă în Republica Moldova care să schimbe această
mentalitate.












