De e îl apără Antena3 pe Gabriel Oprea

Deja s-a scurs o săptămână de la accidentul nefericit al poliţistul pe motocicletă in coloana vicepremierului Oprea. Cu fiecare zi trecută scandalul s-a amplificat. S-a declanşat cercetarea penală a cazului de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru omor din culpă. În primul rând despre gravitatea morală a situaţiei s-au sesizat elemente ale societăţii civile. A venit şi reacţia preşedintelui Iohannis care a invitat pe Ponta şi pe Oprea să dea declaraţii despre acest incident. S-a aflat ulterior că foarte grăbit s-a dat Ordonanţa de Urgenţă privind protecţia şefilor de partide. Insinuatorii de serviciu ai fostului preşedintelui TB s-au exprimat că această OUG ar fi dedicată Alinei Gorghiu, de fapt se pare că scopul ar fi să-l scoată basma curată pe Gabriel Oprea. Luni, Victor Ponta şi-a dat drumul la o serie de golănisme de şatră la adresa preşedintelui Iohannis, pe când Oprea interesului naţional a trebuit să dea o declaraţie în care s-a exprimat ca nevinovat. Problema lui Oprea este că circulă în coloane oficiale cu girofar fără să aibă dreptul acesta conform legii. El spune că deplasarea era în interes profesional, legea spune că poate avea coloană oficială doar în situaţii de urgenţă şi în seara respectivă nimic nu vestea vreo urgenţă în România, doar că ploua şi că groapa respectivă era prost semnalizată. S-ar putea ca poliţistul să fi fost neatent, se circula cu viteză mare, aşa îi place să circule acestui izmenar pătruns de importanţă. Iar vicepremierul NU Oprea nu a o oprit motivând că maşina poliţiei i-a spus să continue deplasarea. Cam astea se ştiu despre incident şi reacţiile de duminică. Iată că seara am urmărit întâmplător câteva secvenţe cum corifeii Antenei3 în fruntea cu Mihai Gâdea se ocupau cu spălarea şi parfumarea cadavrului politic al acestui impostor ajuns pe cele mai înalte culmi ale politicii. Este fascinant de sinistru cum astfel de specimene ajung în fruntea politicii româneşti. Acelaşi TB s-a ocupat ca preţ al trădărilor şi compromisurilor lui Oprea să-l facă general de patru stele, mai să le depăşească pe ale coniacului VSOP. Pentru al cădelniţa pe Oprea Gâdea a luat sprijin pe euro-penibilii Boştinaru, cu interes pesedist şi această Ana Pauker în mizerie ale penelismului de doi bani, Norica Nicolai. Ca şi la Oprea şi pentru Nicolai rămâne întrebarea cum această mediocritate patentată a ajuns să deschidă lista PNL la europarlamentarele de anul trecut. Se poare că nu i-a purtat noroc nici lui Crin Antonescu care s-a auto-debarcat din politică. 

De ce acest interes al Antenei3?

Unul ar fi că acest post reprezintă PSD, alături de România tv. PSD mai guvernează mincinos că ar fi câştigat alegerile din 2012. Nu le-a câştigat PSD şi Ponta, ci USL. Prin aritmetica parlamentară au rămas mai mulţi care să sprijine guvernarea lui Ponta, care a pierdut în toamna cursa prezidenţială. Cei mai ţine la putere este această adunătură pestiferă numită UNPR compusă din diverşi transfugi de la diverse partide. Cel mai tare mă amuză un nene care era pe la PMP şi acum este mare uneperist şi cântă pentru general pe la televiziuni. la noi nu există bun simţ şi moderaţie politică, nu au nicio ruşine să scuipe pe ce au pupat. Deci interesul PSD este ca UNPR să rămână în coaliţia cu PSD. Cred că Oprea îl şantajează mereu cu asta pe Victor Ponta un fost om politic în prezent, care mai rezistă ca prim ministru doar datorită UNPR. Şi că este şantaj este că demisia lui Oprea nu ar determina destrămarea coaliţiei, l-ar putea înlocui oricine din această adunătură a interesului naţional, dar să rămână Oprea fără minister?

Alt motiv ar fi că Voiculescu este orfan de partid, Daniel Constantin l-a trădat şi s-a dat cu Tăriceanu pe săniuţa ALDE. Voiculescu cred că şi-a mutat interesul pe UNPR aşa că misiţii lui care nu-i ies din cuvânt au mutat tunurile pe adversarii lui Oprea. 

Toate astea se întâmplă pentru că toate gunoaiele sunt la suprafaţa politici precum căcatul în tineta de la Beciul Domnesc unde au început să aterizeze aceşti corifei ai imposturii.

Comunismul ne-a lăsat moştenire cultivarea non valorii şi a imposturii anti meritocraţiei. Nenorocirea ar fi că murăturile politice nu s-au strâns doar la PSD sunt la fel de bine reprezentate şi în alte partide importante. Când îl văd pe Cătălin Predoiu premierul din umbră al PNL mă apucă durerea de cap. Între el şi viitorul fost premier Ponta nu sunt mari deosebiri. 

O ultimă vorbă şi despre Iohannis. I se reproşează că suferă la comunicare. A avut un defazaj la întoarcerea de al Bruxelles, ar fi trebuit să iasă la conferinţa de presă, poate că este somnoros şi el şi a preferat seara, dar aşa i-a dat posibilitatea lui Ponta să debiteze măgării la adresa lui. Este adevărat că mari revelaţii despre situaţia României în problema crizei refugiaţilor nu au fost. Nu ştiu cât de consistente i-au fost intervenţiile dar în această problemă care nu ne prea afecta, vorba aia: dacă tăceai filosof rămâneai. Pe de altă parte diferenţa faţă de fostul preşedinte care sufere de limbuţie debitând vrute şi nevrute este o mare diferenţă. Probabil că asta creează mari frustrări în presă. Tâmpeniile scoase de fost şi comentarea lor puteau să umple jurnalele de actualităţi. 

Eu prefer un preşedinte mai tăcut şi dacă se poate mai eficient.

despre comunism - destinul unei religii politice de Vladimir Tismăneanu

Am găsit această carte la Biblioteca Judeţeană şi am împrumutat-o pentru conţinutul cărţii. Nu-mi este de loc simpatic autorul, dar subiectele dezbătute mă interesau.

În genere în carte sunt cuprinse articole care au apărut în reviste,  pe platforme on-line care sunt strânse acum în carte. Unele din articole mi-erau cunoscute altele nu. Această modalitate este folosită şi de alţi autori din zona jurnalismului politic care la un moment dat îşi strâng aceste articole într-o carte.

Care sunt temele dezbătute în acest volum?

Corpusul principal cuprinde amintirile din familie privind Războiul Civil din Spania şi apoi participarea unor interbrigadişti, cum îi numeşte Tismăneanu la Rezistenţa Franceză împotriva nazismului.

Părinţii lui Tismăneanu au activat în Brigăzile Internaţionale, tatăl autorului pierzând în lupte o mână. În afara confruntărilor cu franchiştii rebeli, în Spania se desfăşura un adevărat conflict între PC Spaniol înfeudat Moscovei cu socialiştii şi cu anarhiştii. Comisarii moscoviţi se ocupau cu lichidarea cestora mai abitir decât să lupte cu rebeliunea franchistă. Despre aceste frământări nu s-a auzit nici pâs în epocă, comuniştii ascunzând cu ipocrizie aceste conflicte. Singura voce extrem de critică la aceste represiuni interne ale republicanilor spanioli a fost George Orwell. Acesta era om de stânga, observă cu stupefacţie adevărata faţă a stalinismului şi-l denunţă în Omagiu Cataloniei, dar şi în distopia 1984.Tismăneanu ne mai spune că din cauza înfeudării staliniste a PC Francez şi a disputelor interne, comuniştii francezi să nu fie aşa de puternic implicaţi în Rezistenţă, ci mai ales străinii, precum destui de origine română. Iau asta cu titlu informativ, nu cred că doar străinii s-au luptat cu naziştii, dar este o realitate existenţa grupului armeanului Manukian cu mulţi evrei români.

Altă parte a acestei cărţi este dedicată comunismului românesc. Aici se amestecă şi multe amintiri ale lui Tismăneanu, fiu de nomenklaturişti, acesta având grijă tot timpul să sublinieze că părinţii lui erau figuri absolut secundare. Sunt prezentate diverse cazuri din începutul comunismului românesc, precum sinuciderea lui Mirel Costea. Acesta era evreu care-şi schimbase numele şi care se sinucide la o presupusă acuză că ar fi în slujba imperialiştilor anglo-americani. Este interesant că documentarea o face cu fiicele lui Costea stabilite în Israel şi SUA, cu conversaţii cu un mare mahăr comunist al vremii Eugen Szabo, prin SUA. Este fascinant că toţi aceşti politruci, mulţi de origine evreiască, după ce ne-au adus comunismul nu le-a mai convenit şi au emigrat, în Israel şi aiurea. Tismăneanu spune că cei din apropiaţii lui Dej erau ruşi basarabeni. În acelaşi timp nu mă pot împiedica să observ că erau extrem de mulţi evrei în conducerea superioară de partid şi în securitate. Covârşitoarea majoritate a copiilor acestora au emigrat în Occident să scape de raiul oferit de părinţii lor, inclusiv autorul Tismăneanu!

Tismăneanu încearcă să acrediteze antisemitismul care ar fi început din începuturile represiunii comuniste în România, dar este contrazis de prezenţa a numeroşi etnici de altă naţionalitate în conducerea PMR, cum se numea partidul comunist. Sunt mărturii că spre deosebire de Ceauşescu, Dej nu împărtăşea xenofobia celui din urmă.

Tismăneanu face şi un portret al lui Ceauşescu, numindu-ol cu dreptate ultimul stalinist din Estul european. 

Autorul îi face un portret mătuşii sale Cristina Luca, sora mamei sale. Ea a luptat în Rezistenţa franceză, ca apoi să revină în România când cizma sovietică a impus comunismul, să ocupe posturi importante în diplomaţie, fiind apropiată de Ana Pauker, ca apoi să epurată la căderea acesteia şi să devină profesoară de socialism ştiinţific la Politehnică şi Construcţii. Tismăneanu i-ar datora furnizarea de literatură subversivă care i-a descris ochii tânărului Tismăneanu. Şi cum se face a rămas în Franţa din 1987. 

Un alt portret edulcorat îl face poetului Eugen Jebeleanu, şi el unul din corifeii poeziei de partid la începutul anilor 50. Aceasta pe motiv că este prieten şi coleg de şcoală cu fiul şi fiica lui Jebeleanu. Şi el şi A E Baconski sunt priviţi pozitiv pentru tentativele de a se dezbără de minciuna comunistă şi de a scrie literatură dizidentă. Este adevărat că Jebeleanu din deceniile de final ale comunismului nu mai era o trompetă de partid, dar frământările lor sunt timide şi fără mare efect. Măcar Deşliu a devenit un adversar pe faţă lui Ceauşescu, ceilalţi rămân doar oponenţi în secret şi rezistenţi prin cultură. Iar Baconski va fi amintit nu pentru Cadavre în vid ci de:"se ascute lupta de clasă, iar chiaburii devin elemente tot mai duşmănoase". Totuşi trebuie pus un bemol pentru că alde Beniuc şi ejusdem farinae au rămas până la capăt toboşarii timpurilor noi (sic!).

Este o vorbă, de căcat poţi să te speli şi să te cureţi, dar de aceste vinovate colaboraţionisme cu cei care au chinuit poporul român cu ideologia comunistă nici Dunărea nu te spală.

În final Tismăneanu mai trage nişte necroloage la diverşi comentatori importanţi ai ideologiei bolşevice, dar doar în scopul de se pune el în valoare.

Cartea şi opiniile sunt ca omul, o giruetă a intereselor personale, un vanitos plin de importanţa faptului că Traian Băsescu l-a pus în fruntea comisiei prezidenţiale de analiza crimelor comunismului. Asta nu scade interesul pentru unele din cele scrise.