Jurnal de front cu generalul Ciucă

Nicolae Ciucă

De când generalul (în rezervă) Ciucă a fost desemnat ca prim  ministru  circulă un clip viral  din filmul Războiul de Independență, realizat de Sergiu Nicolaescu, în care un dorobanț interpretat de George Mihăiță strigă cu disperare Ciucă, probabil un camarad în primejdie? Se non e vero e ben trovato!

https://www.youtube.com/watch?v=UJP9tbNHY34

Săptămâna politică a fost extrem de agitată. Cioloș a fost suficient de cinic ca să aibă tupeul să se prezinte fără nicio șansă în Parlament. Cel mai penibil este că acest partid USR nu are decât vreo doi, trei care au fețe de miniștri. Și aici vorbim de Drulă și Ghinea. Guvernul Cioloș a fost votat de cei 80 de parlamentari USR și de cei 40 de liberali disidenți ai lui Orban care au fost de fapt 8, cu el inclusiv. 

În această situație joi, a doua zi după consultările cu partidele, Iohannis la însărcinat pe Ciucă să formeze un guvern minoritar cu PNL și UDMR. Este o soluție proastă pentru că acest viitor guvern este unul minoritar, fără o susținere a unei majorități parlamentare. De ce această soluție? Pentru că Iohannis s-a săturat de USR ca de mere acre, i-a și definit ca criziști! Cred că cei de la USR au depășit orice decență atacându-l mai rău și mai nedrept pe președinte pentru incapacitatea și frustrările lor. Am citit un dosar interesant în Dilema veche despre radicalizare, centrat politic pe apariția AUR. Treaba este că și USR este rezultatul unei radicalizări electorale, a celor nemulțumiți de PNL. Și așa a apărut Uniunea Salvați România, moșită de Nicușor Dan. Dacă Nicușor Dan era o personalitate ca matematician, cei care au ajuns să facă azi politică în USR sunt la fel ca în toate partidele, cei mai tari în coate. Și așa s-a ajuns ca în fruntea acestui partid să apară mulți impostori. Acum, liderul Dacian Cioloș are o carieră politică datorată în întregime PNL, nu vorbesc de cea profesională. De aceea și frustrări din partea liberalilor cum s-a situat Cioloș. El nu este un politician nou, ci unul vechi și cu o tinerețe revoluționară, obscură și sulfuroasă. Uimește și că unii dintre acești tineri sunt fii de foști politruci și securiști. Dar nu contează ce a fost tac-tu, ci contează ceea ce faci tu! Și mulți nu au confirmat, pentru că au fost frământări și este un partid în care s-a lăsat cu excluderi, sau marginalizări, dacă nu apari în gașca care făcea jocurile. Fiind un partid radical, atitudinea lor la guvernare nu a fost de echipă, ci au continuat să se comporte ca niște oengiști. În Parlament mai merge, dar în guvern care este o echipă este extrem de nociv. Inclusiv ministrul Drulă care lasă regrete publice pentru activitatea sa la Transporturi trebuie să înțeleagă că vremea când ministrul Transporturilor Traiana Băsescu dărâma un guvern este istorie. La fel de multe regrete lasă și Ghinea, care a avut ambiția să facă un PNRR acceptat de Uniunea Europeană. Chiar dacă eu personal nu-l înghit, nu pot să nu admir efortul lui. 

Ruptura dintre USR și PNL s-a produs pe un motiv politic. Cu cinism USR nu a acceptat proiectul Anghel Saligny. Cinic, pentru că neavând o bază electorală în zona rurală, USR nu a fost interesat de acest proiect. Culmea că elemente de PNDL se regăsesc și în PNRR și era foarte simplu ca acele condiționări de la UE să se regăsească în Anghel Saligny. Au motivat doar că primarii vor fura, sau cheltui aiurea acești bani destinați să urbanizeze zona rurală. USR după cum se vede ține mai mult la oamenii lor, nu la principii, pe care se laudă că le susțin. În plus Vlad Voiculescu, un om cu merite în acțiunea umanitară de procurare de medicamente lipsă în România nu a înțeles că meseria de ministru al Sănătății este o căciulă mult prea mare și în condițiile de pandemie. Și doamna Mihăilă a fost la fel de neinspirată. Ce mă miră este că USR avea în medicul Adrian Wiener un profesionist cu calități manageriale. Observ că acesta a dispărut, probabil s-a retras cătrănit de cecitatea și interesele mici și scârboase ale colegilor. 

Toate acestea au condus la această ruptură, de PNL și UDMR, extrem de iritat de asocierea cu AUR a USR la moțiunea de cenzură. USR se află acum singur și izolat în opoziție, probabil foarte susținut de mass media partizană. Așa s-a ajuns la această soluție proastă cu un guvern Ciucă minoritar în susținerea parlamentară. Numirea lui Ciucă a nemulțumit USR, că nu au fost invitați și imediat au apărut calomniatori ai generalului pentru cariera sa militară. Aceasta este experta militară, madam Pippidi! Alina Mungiu Pippidi de la o mare activistă a democrației a derapat și deraiat, tot o ține cu statul paralel, prostii vehiculate de pesediști și alți indivizi rău mirositori. Păcat că este sora unui mare regizor și fiica unui medic exemplar care a plecat de curând dintre noi. Este clar că este nevoie de un guvern cu puteri depline care să gestioneze catastrofa din sănătate și desfășurarea PNRR. Calitatea de fost militar este un plus în aceste vremuri rele, dar a contat în primul rând alegerea lui Iohannis. Iată că dorința USR de a pleca din fruntea guvernului s-a realizat! USR se află într-o poziție dificilă, în coaliție ar fi beneficiat de avantajele guvernării, mai ales că aveau niște miniștri buni, pe care i-am amintit, Plătesc pentru aroganța și atitudinea radicală în situații care nu cerea această atitudine. 

Nu am amintit și de erorile lui Cîțu de a nu negocia cu răbdare cu niște colegi mai năbădăioși precum useriștii. Se pune în cârcă guvernului și faptul că valul patru al pandemiei nu a fost bine pregătit. Dar cum să iei măsuri vara când se părea că nu există primejdia acestui val, când îți săreau toți în cap că lovești în HORECA, când economia este în revenire? Că spitalele trebuiau mai bine pregătite, dotate ATI este adevărat, dar realitatea simplă este că românii NU S-AU VACCINAT! Tulpina delta ne-a lovit din plin și acum oamenii se îngrămădesc la vaccinare care este singura soluție, nu prostiile iresponsabile ale criminalilor de la AUR, tâmpeniile fufelor găzduite cu generozitate de Antena3. Inclusiv cretinii pesediști care aveau o atitudine ambivalentă și care nu au făcut gestul de a se vaccina public. La fel și autoritățile bisericii ortodoxe, care pare a nu fi preocupată de credincioși, ci de alte lucruri, biserici, sau imbecili ca Teodosie care trebuia caterisit.

Destul cu frontul politic!

Am fost la pescuit joi și azi de dimineață pe Argeș după știuci și șalăi, vremea a fost frumoasă, peștii nu au apărut. Joi dimineața m-am așezat într-o zonă de m-a bătut un vânt rece, noroc că m-am mutat. 

Am văzut pe internet filmul My Salinger Year. Recunosc că era programat la Centrul Cultural, dar am ezitat, mă duc la concerte, filme văd și pe internet. A apărut inclusiv No Time to Die, ultimul James Bond, filmat din sală și fără subtitrare, măcar in English. Filmul pe care l-am văzut se ocupă cu experiența unei tinere scriitoare în devenire, care se angajează ca dactilografă și secretară al agenției literare a celebrului autor J. D. Salinger, asta în 1995! Personajul principal este simpatica și frumoasa actriță Margaret Qualley. De pe IMDB aflu cu surprindere că este  fiica lui Andi Mc Dowell, într-adevăr seamănă mult cu mama ei. În film mai apare și Sigourney Weaver, șefa tinerei secretare și autorul J. D Salinger. Acesta apare ori cu spatele, ori fără să-l vezi bine. Este cunoscut cât de retras a fost acest scriitor, care a avut un succes extraordinar cu De veghe în lanul cu secară.

Evenimentul sportiv al săptămânii a fost etapa a treia a Champions League. 

Cel mai tare meci a fost Atletico - Liverpool. Liverpool a bătut cu noroc 3-2, cu un spaniol eliminat. Real a zdrobit-o în deplasare pe Șahtar Donețk care îi bătuseră în ambele meciuri anul trecut, dar doar după ce ucrainenii si-au dat primii un autogol! PSG a bătut greu pe Leipzig, iar City a bătut în deplasare cu 5-1 pe  Brugge, egala PSG! La fel și Manchester United pe Atalanta fiind conduși cu 2-0 și salvați în ultimul moment de Ronaldo cu un gol cu capul. Benfica a rezistat vreo 70 de minute, cu goluri neacordate, dar au căzut după o lovitură liberă imparabilă a lui Sane și au fost învinși cu 4-0. Cei de la Barcelona au învins greu pe Dinamo Kiev a lui Lucescu. Cum spunea cineva antrenorii de la marile echipe, Guardiola, Klopp, până și Pochetino șle poți desluși ideile tactice, singurul care nu are nicio idee tactică este Koeman. Cele mai tari echipe îmi par Bayern, Chelsea și Manchester City, Liverpool are probleme de apărare, iar Real să vedem! Mourinho cu Roma a luat o bătută teribilă cu 6-1 de la o echipă anonimă norvegiană în Europa League.

Mulțumesc celor care au răbdarea să citească părerile mele. 

Ploiești în anii 50-60

Eu, cel de jos dreapta, cap în cap cu Doina vecina mea, e și o pată albă în poză pe obrazul meu!

Am observat că postarea cu ștrandurile ploieștene ale copilăriei și adolescenței au zgândărit amintirile multor colegi. Îi mulțumesc domnului Iordache care mi-a transmis poze cu ștrandul Astra de demult și de azi, ajuns un fel de baltă. Păcat de ștrand și de delăsare! 

Asta m-a determinat să mă apuc să evoc copilăria mea ploieșteană. M-am născut și am crescut până la 18 ani în Ploiești. 

Ploiești era unul dintre cele mai industrializate și mai poluate orașe din România. Niciodată nu am văzut din Ploiești munții,  cum pot să-i vadă azi ploieștenii. În ciuda poluării teribile, iernile erau geroase și pline de zăpadă, iar verile călduroase, noroc că vacanțele de vară le petreceam la țară la rude, în Prahova și în zona Sibiului. 

Pentru că era multă zăpadă, am prins și iarna din 54, când treceam prin tuneluri de zăpadă de o parte și alta a străzii. Tata mi-a făcut o sanie de lemn de care eram mândru, era tâmplar de meserie. Ploiești este un oraș așezat în câmpie, fără dealuri. Dar în spatele străzii era un maidan cu o ridicătură de vreo 2 metri pe care noi îl denumeam derdeluș, mai ne dădeam cu sania pe străzile cam goale și fără mașini. De sărbătorile Crăciunului mergeam cu sania să umplu sifoane la fabrica de pe Rudului cu sania nu numai pentru ai mei, dar și pentru vecini, contra unui comision. Atunci mergeam cu Bună Dimineața de Ajun și de Anul Nou cu sorcova., din care îmi ieșeau niște bănuți pentru cărți!

Modificările climatice ar fi consecința activităților umane îmi par clar exagerate. Probabil au o contribuție, dar în mică măsură, alții sunt factorii care influențează clima globală.

Grădinița se afla vis a vis de casa mea și am petrecut cele două grupe, ce mică și cea mare echipat cu șorțuleț unisex! cum se vede în poza atașată (eu sunt jos în dreapta, cap în cap cu vecina Doina). Se vede că pe acea vreme erau premise pentru LGBT pentru că și băieții și fetele aveau aceleași șorțulețe! Obicei care a continuat și în clasele primare, după câte îmi amintesc, numai că era pepit, nu bleu ca cel de la grădiniță. Stalin și ciracii lui români oare aveau presimțiri contemporane?

În timpul școlii după ce am fost făcut pionier în clasa a II-a am început să frecventez Palatul Pionierilor, loc foarte important de petrecere a timpului în copilărie. Citeam ca un apucat biblioteca Palatului Pionierilor pe care prin a 6-a am epuizat-o. Erau doar traduceri din literatura sovietică, cu copii eroi din Revoluție și Marele Război. Palatul Pionierilor era un instrument perfect de îndoctrinare. O țin minte pe activista gheboasă care ne povestea transpusă de  Nadejda Krupskaia, partenera de viață a marelui Lenin și de cetățenii sovietici, oameni noi creați de Stalin. Am avut ocazia în 1977, la Moscova să constat nesimțirea absolută a sovieticului și apoi într-o excursie în Turcia, explicația unei tinere rusoaice că jefuirea de către sovietici la Berlin a tezaurului Agamemnon, descoperit la Troia de Schliemann, a fost normală, era trofeu de război! Asta era îndoctrinarea de care am avut parte în prima parte a educației mele școlare. M-am dezbărat de ea în liceu, când timpurile s-au mai schimbat și literatura clasică cu fondatorul ei, Titu Maiorescu au fost repuși în drepturi. A contribuit și Europa Liberă, singurul post de radio pe care îl ascultau rudele mele de la țară, eu având acasă doar difuzor. Și că tot am amintit de Palatul Pionierilor, ca să ajung acolo treceam pe lângă Muzeul de Istorie al Regiunii Ploiești, fondat de viitorul meu profesor de istorie Nicolae Simache. Câte semnături am în cartea vizitatorilor muzeului, sunt nenumărate, se pot găsi la arhivă.

M-am mutat la Biblioteca Regională Ploiești de unde am împrumutat tot felul de cărți, literatură clasică, cu îndrumări de la prieteni și de la școală. Aici era șefă doamna Cernăianu, soția marelui antrenor de la Petrolul! Pe lângă Bibliotecă mișunam pe la Muzeul de Științe Naturale cu diorame de dinozauri, sau acvarii. Dar și expoziții de tot felul.

Am fost și sunt cititor pasionat. Am început cu Andersen, Ispirescu și Creangă și am continuat cu Dumas Tatăl și Victor Hugo. Vecinele o sfătuiau pe mama să nu mă mai lase să citesc atât, că mă stric la cap! Pe la 10 -11 ani am descoperit Colecția de Povestiri Științifico Fantastice. Am colecționat până spre studenție, căutam numere vechi. Un vecin mi-a dat câteva fascicule din primele numere, care cuprindeau romanul Uraniu de Adrian Rogoz și Cristian Ghenea, prevestitor pentru viitoarea mea meserie. De fapt aceste povestiri au fost impulsul pentru meseria de nuclearist pe care am ales-o și practicat-o și ca inginer și ca profesor la Politehnică!

În pofida poluării Ploiești a dat atleți de mare calibru. Fotbaliștii de la Petrolul au fost după UTA Arad, cei care au spart dominația Dinamo, CCA (ulterior din 67 Steaua). Nu mai țin minte primele două titluri succesive, 58 și 59, dar am fost martor al parcursului din 65-66 când Petrolul a luat al treilea titlu de campioană. Atunci a fost legendara victorie cu 3-1 împotriva lui Liverpool în Cupa Campionilor Europeni. Nu am avut talent sportiv, nici pentru handbalul lui Fiște, nici pentru voleiul lui Petrea. Jucam doar fotbal în curte școlii elementare nr 1, sediul vechi care avea pe frontispiciul data fondării cu litere romane de pe la sfârșitul secolului XIX, care era în fundul curții casei mele, treceam pe acoperișul unei magazii ca să sar acolo. 

Distracția cea mai importantă pentru copiii din vremea mea era mersul la cinema. Am mers de mic dus de Moșu', vecinul din curte. Mergeam la toate sălile din oraș, mai ales la Tineretului, Progresul, Popular. Mai apoi mergeam pe la Muncitoresc și mai ales la Cinemascop, unde în 1964 am serbat 100 de ani de la înființarea liceului nostru. Filmele din anii 50 și începutul anilor 60 era predominant sovietice, îmi amintesc însă de Valurile Dunării cu interpretarea extraordinară a lui Ciulei, care părea coleg cu taică-meu, nu moșierul rafinat din alt film. Șocul a fost în finalul verii din 63? când am văzut primul western, Ultimul tren din Gun Hill, pe urmă filmele americane și franceze polițiste, sau seria Angelica au devenit normale. Îmi amintesc și de cozile de la Cei 7 Magnifici.

Vremea a trecut, am devenit licean la Caragiale, opțiunea maică-mii, cu toate că eram mult mai aproape de liceul A. Toma (ulterior Mihai Viteazul) din bulevard, datorită prestigiului de care se bucurau profesorii de acolo. 

Am terminat liceul și am devenit student la Politehnică, opțiunea majorității colegilor mei. Așa că literatura și istoria au rămas doar Violon d'Ingres.