joi, 2 iunie 2022

Despre sărăcie
















Aceste însemnări mi-au fost inspirate de dosarul Dilemei vechi de azi.

Am să încep frontal, este România săracă?

După statisticile de acum ea nu mai este săracă. Sunt zone precum București Ilfov care sunt la nivelul Isle de France care cuprinde Parisul, sau Berlinul. Transilvania arată bine, dar sunt și zone mai sărace prin Moldova, sau pe aici prin sud, Teleorman, Dolj. Eu mă duceam la pescuit pe Oltul inferior și zona a început să prospere  pentru că acolo este zona legumicolă cu solarii pentru Pitești, Slatina, Craiova.  Și efectele unui început de prosperitate se văd. Sunt șocat când aud că sunt copii care vin flămânzi la școală și este nevoie de o masă caldă la școală. S-ar putea ca acest fenomen să fie prin zonele cu etnici țigani sau romi cum le place să le se spună unde există o sărăcie extremă.

Eu provin dintr-o familie de oameni săraci. Tata era singurul salariat și mama avea de grijă de mine și sora mea. Nu-mi aduc aminte să fi suferit de foame sau de frig când eram copil mic. Ba ai mei au crescut porc  pe când aveam câțiva anișori. Ne ajutam cu cei de la țară. Vara mergeam la țară la unchii paterni în zona Slănic Prahova unde fratele cel mai mic al tatei, unchiul Vasile ne găzduia. Unchiul Vasile era un om sărac, împreună cu tanti sultana avea 4 copii două fete și doi băieți, dar n-am suferit nici acolo de foame. Sărăcia unchiului Vasile provenea și din prietenia lui cu țuica. Ba contribuiam și eu cu leasa la pescuit și asiguram un supliment cu peștișorii prinși. Într-un an prin 54? a fost un an slab pentru porumb și am mâncat o mămăligă neagră din orz. Mai bine se descurca fratele cel mare al tatei, unchiul Gheorghe care era maistru la schela de petrol aveau o gospodărie mai bune lipită de a unchiului Vasile. Iar tanti Mita, soția unchiului Gheorghe mai îmi făcea o ochi prăjit dimineața cu smântână.  Mergeam cu verii mei sus pe dealul din spate care era  locul de pășunat al satului, zonă plină de mărăcini pe care-i culegeam din talpă seara. Mergeam cu vaca sau cu caprele unchiului Gheorghe care se descurcau singure cel mai bine. În partea a doua a verii mergeam în Ardeal, la Avrig lângă Sibiu. Acolo era cu totul altceva, intram în altă țară, în Europa Centrală, unde conviețuirea benefică cu sașii au făcut din români oameni foarte harnici și duri. Locuiam eu și sora mea la rude: bunica, unchiul Mihai, fratele mai tânăr al mamei și mătușa Oană, sora cea mai mare a mamei ne primeau și ne întorceam la începutul lui septembrie. Nu era bogați, erau țărani modești. Unchiul Mihai era un crescător desăvârșit de animale. Avea cai, vacă și bivolă și la munte avea oi. Se ducea la stână să facă burduful pentru că era baci. De la mătușa Oană am învățat un lucru esențial pentru mai târziu. Am învățat ce înseamnă proprietatea. Mersesem la un loc unde mătușa avea cartofi. Chiar lângă loc era un lan de porumb care era încă verde și eu să dai iama în știuleți. La care mătușa mea mi-a zis că ăla este locul altui om, nu-i al nostru, deci n-avem voie să furăm cucuruz de la alt proprietar. Tot ea m-a pus pe la 15 ani să nu mai stau teleleu la pescărit pe râu sau la Olt. Așa că m-a angajat al un picher să avem grijă de drumul dintre Avrig și Mârșa unde era uzina mecanică de armament și camioane, lucru care mi-a lăsat bătături în palme de la târnăcop. Pentru că Avrigul era și o zonă industrială cu Fabrica de Sticlă Avrig unde veniseră meșteri țipțări, germani catolici, sașii fiind luterani. Unchiul Mihai era angajat la Sticla ca paznic și își mai completa veniturile. O săptămâna mergeam la Sibiu, la tanti Marina, sora cea mică a mamei. așa ajungeam într-un oraș medieval, unde  visam la cavalerii din romanele istorice pe care le citeam cu pasiune. După ce am ajuns în 1990 în Germania de Vest, revenind în Sibiu, îmi spuneam că dacă ar fi cineva care să zugrăvească clădirile Sibiului nu ar fi  nicio diferență față de Germania. Această realitate a fost opera primarului Iohannis, azi președinte al României. Era încă sărăcie mare pe vremea anilor 50 și tata ne mai trimitea cu un camion care mergea cu materiale la Cluj. Plecam din Ploiești dimineața și pe drum prin Brașov unde era numit Orașul Stalin scris cu brazi pe Tâmpa și Făgăraș, camionul era vechi și făcea pene de cauciuc des, cam vreo 10 pe acest periplu că ajungeam spre miezul nopții la Avrig. Mai mergeam cu trenul când eram mai mare și mă descurcam singur. Da, am trăit în copilărie diferența dintre Transilvania și Valahia. Comunismul reușise însă în anii 80 să atenueze diferențele evident în jos. Atunci am trăit sentimentul sărăciei, când umblam disperați după mâncare și sufeream de frig în case.  Acum la pensie eu nu mă pot considera sărac, dar nici bogat. Îmi pot permite să fac vacanța la mare în Grecia, dar am fost și în Turcia, în Italia, în Franța, în Spania, în Portugalia, dar și în Croația, sau Slovenia. La fel am făcut excursii prin toată Europa ca să-mi satisfac dorința de a vedea pe viu marile muzee și galerii de artă ale Europei. Am avut ocazia să văd și muzeele de artă din New York și Chicago Art Institute la niște deplasări profesionale. 

România nu mai este o țară săracă acum. Asta se datorează în primul faptului că suntem în Uniunea Europeană.  A fost săracă pe la finalul secolului XIX și începutul secolului XX din cauza condiției precare a țărănimii care a condus la răscoala din 1907. Reforma agrară a rezolvat în mare parte condiția țăranului român, dar nu l-a făcut prosper. Exact când începeau să prindă cheag țăranii a venit comunismul care i-a lăsat fără pământ. Totuși țăranul individual asigura în comunism în mare parte hrana cetățenilor români. Acum țăranul clasic a cam dispărut. cerealele și porumbul sunt produse de mari exploatații agricole, agricultorii individuali sunt producătorii de legume în sistemul de solarii.  Iar restul locuitorilor zonei rurale, în mare parte îmbătrâniți își consum pensia la cârciumă, exact ca în Las Fierbinți, unde doar unul mai muncește, restul se descurcă în tot felul de combinații și potlogării. Este România săracă? Nu mai este. Dar de ce există sentimentul că suntem săraci? Pentru că serviciile publice, sănătate, învățământul, poliția, administrația publică sunt de o țară săracă și subdezvoltată. Cel mai trist că ești obligat să dai mită în continuare pentru servicii medicale, chiar dacă salariile  medicilor sunt acum mai mult decât decente, că există corupție. Că sistemul de justiție dă chixuri, cu toate că a mai dat iama în marii corupți, care fug să se sustragă pedepselor.

Mă scoate din sărite că unii propagă prostii dând exemplul lui Orban Viktor. acest individ corupt și arogant a profitat la maxim de UE, dar are obrăznicia să șantajeze uniunea, însă ulciorul nu merge de multe ori la apă.

În peisajul politic intern cea mai proastă veste vine de la USR. Acolo Cioloș  sparge partidul de abia fuzionat cu PLUS, pe care l-a condus câteva luni, ca să-și dea demisia apoi și acum să plece cu niște acoliți. Nerușinarea maximă este că aceștia sunt acum membri ai Parlamentului European pe voturile date USR. Dacă ar avea un pic de obraz ar trebui să părăsească aceste demnități. În plus nu și-au plătit cotizațiile, au datorii care se ridică la un venit lunar de la Parlamentul European. Toți analiștii blamează acțiunea lui Cioloș. A ajuns la mari demnități, Comisar European pe Agricultură, prim ministru în 2016 pus de Iohannis, nu de Băsescu cum a scris greșit Marius Oprea. Multă lume și-a pus  încrederea în el, i-a înșelat pe liberali în 2016, acum dă cu copita și în USR. Am avut mari speranțe în acest partid, ba l-am votat la primărie în 2020. Speranțele mele și ale altora că vor fi un concurent serios pe partea dreaptă pentru PNL nu s-au îndeplinit. Alungarea lui Nicușor Dan a fost o primă ciudățenie, fondatorul USR să fie alungat. A urmat episodul guvernării. Unii miniștri au dat rezultate, alții nu și din acest motiv au început mari fricțiuni. Cel mai ciudat și de neînțeles lucru este cum au părăsit guvernarea. Un partid are ca obiectiv guvernarea, acum se zbat în opoziție și anonimitate. Unul din cei care au împins la ieșirea de la guvernare a fost chiar Cioloș și acum plecarea lui arată că agenda lui era alta și e dubioasă. Ieșirea USR de la guvernare și asocierea lor la căderea guvernului Cîțu  împreună în primul rând cu fasciștii filoruși de la AUR și cu PSD nu-i onorează. Au deschis astfel cale venirii PSD la  guvernare. Iar acum se dovedește că singurul liberal autentic este Cîțu, nu oportuniștii care conduc acum PNL în frunte cu generalul Ciucă aterizat în fruntea acestui partid. PSD nu înțelege că scoaterea din sărăcie și nevoi a unora dintre români nu se face prin pomeni care afectează grav bugetul, ci prin investiții în drumuri și autostrăzi, căi ferate moderne, servicii de sănătate și învățământ de  calitate, a unui administrații eficiente și debirocratizate. 

 


luni, 30 mai 2022

Goana după atomul pașnic- proiectul nuclear românesc

 

Reactorul TRIGA ICN Pitești










Am primit un link despre artistul Dan Spătaru. Povestea artistului face parte dintr-o serie de emisiuni de la TVR numită Adevăruri despre trecut, realizată de doamna Lavinia Betea, care privește diverse aspecte din perioada comunismului. Dar cercetând arhiva You tube dedicată acestor emisiuni am văzut film numit ca în titlu Goana după atomul pașnic- proiectul nuclear românesc. Așa că am oprit povestea artistului și am urmărit documentarul realizat de TVR dedicat subiectului. Realizatorii, doamna Betea au folosit în documentare surse de informare de la actualul IFIN, fostul IFA. Institutul de Fizică Atomică București este locul unde s-au pus bazele cercetărilor nucleare și de fizică avansată românești sub conducerea prestigiosului savant Horia Hulubei. El a obținut de la sovietici primul reactor de cercetări sovietic VVRS pus în funcțiune în 1958. După 1965 Nicolae Ceaușescu care arăta interes pentru energia nucleară a decis înființarea unui institut special dedicat cercetărilor tehnologice din energia nucleară. 

Așa că în 1971 s-a fondat pe teritoriul IFA Institutul de Tehnologii Nucleare (ITN). Sediul viitorului era însă la Pitești mai precis la Mioveni - Colibași pe dealul de deasupra Uzinei Dacia. 

Vizionând documentarul respectiv m-a iritat că nu se spune nimic despre acest institut, ulterior din 1976 Institutul de Reactori Energetici (IRNE) și după 1990 Institutul de Cercetări Nucleare (ICN). Ce spune documentarul este povestea unui eșec, realizarea de aparatură dozimetrică pentru CNE Cernavoda. Dar niciun cuvințel despre ITN-IRNE-ICN. Din 1976 secția de la ISPE de proiectări de echipamente nucleare s-a mutat pe platforma IFA fiind incorporată în IRNE.

Ca student am făcut practică atât la ISPE cât și la IFA la reactorul VVRS. Dar am lucrat o viață la Pitești la institutul IRNE. Documentarul amintește  despre Proiectul CANDU cooperare cu Canada, dar nu amintește despre reactorul de cercetări de la Pitești TRIGA, produs de General Atomics SUA, reactor american la care am fost prezent de la începutul proiectului de la Pitești până la punerea sa în funcțiune. Lucrând la acest reactor am fost martorul sosirii norului radioactiv de la Cernobîl! În ziua de 2 mai 1986 am detectat radioactivitatea ridicată determinată de acest nor și radioactivitatea s-a scurs pe pământ din cauza ploii care a urmat,. A fost unul din puținele locuri unde am detectat acest fenomen. Colegi de la IFA habar nu aveau, eu știam de probabilitatea sosirii norului de la Europa Liberă. Acest reactor TRIGA a fost esențial în calificarea combustibilului de tip CANDU care se producea la IRNE. Ulterior fabrica s-a despărțit, fiind o entitate,  Fabrica de Combustibil Nuclear Pitești din cadrul Nuclearelectrica. Documentația de securitate a centralei de la Cernavoda a fost făcut la IRNE-ICN Pitești în colaborare cu Secția de Proiectare București,  ulterior CITON.

Proiectant principal al centralei CANDU Cernavoda a fost IRNE București Proiectare care a adaptat proiectul al normativele românești. 

În prezent ICN Pitești este implicat în realizarea primului reactor de generația a IV răcit cu plumb, reactorul ALFRED.

Echipamente din reactorul CANDU Cernavoda s-a realizat în România, alt lucru ignorat de documentar.

Din acest motiv mă simt obligat să fac corecțiile cuvenite.

Când te apuci să povestești despre energia nucleară din România și să ignori pe cei mai implicați în acest proiect este o eroare!