luni, 26 februarie 2024

Amintiri din comunism

 



Toate aceste amintiri mi-au fost declanșate de lectura cărții Anei Blandiana Fals tratat de manipulare. Este o carte de amintiri și memorii. Dar nu numai cartea doamnei Blandiana a fost momentul declanșator, ci și abundența de nostalgii pe Facebook.

Cum poți fi atât de cinic să spui că pe vremuri prin anii 80 salamul era făcut din carne? Păi au uitat idioții care postează acum aceste minciuni cinice cum tot ei urlau în 1990 că Coposu n-a mâncat salam cu soia, sau cu carne de nutrie. Asta era carnea lui ăl bătrân, cum îi zic aceeași nostalgici lui Ceaușescu? Ăla care a făcut și dres fabrici și uzine unde toți avea "servici" închise de-a valma și alea care produceau lucruri necesare și alea care produceau doar fum pe coș și datorii. Cum poți fi atât de cinic să mai evoci concediile la mare unde erai tratat ca turist de mâna a șaptea, sau multele blocuri, că acum cred că inventarul s-a dublat sau s-a triplat în București?

Se spune că comunismul a făcut lucruri bune, a eradicat analfabetismul, că școala era pentru toți.  Ehe, nu-i chiar așa! Mărturie sunt avatarurile Anei Blandiana ca să devină studentă. Prima dată a fost sinceră și a spus că tatăl era închis și nu a mai fost înscrisă la examen, a doua oară era în examen și scoasă de acolo și prezentată la rectorul Daicoviciu, care i-a zis că nu se poate ca fiica unui dușman al poporului să studieze la universitate. Ulterior cine se lăuda cu Blandiana pe afară? Daicoviciu! Au fost intelectuali prestigioși care s-au dat cu comuniștii, lipsă mare de caracter la noi la români. Blandiana a intrat în 1962, la sfatul unui politruc generos, moment în care aceste condiționări au fost ridicate. Dar exemplul Anei Blandiana nu este unic. Prietenul meu Radu V. a avut necazuri și cu admiterea la liceu, școală medie pe acea vreme și nu a putut intra la Bălcescu, ci doar la Școala Medie Economică. Ulterior a reușit să se transfere la Bălcescu. La facultate a intrat la Drept dar a fost exmatriculat din același motiv, era fiu al unui dușman al poporului, tatăl lui era avocat băgat la pușcărie de comuniști și fost primar la Costești în interbelic. A reușit finalmente să intre la Medicină și să devină stomatolog, tot în perioada în care nu mai se ținea cont de origine. După câte știu și în anii final ai iepocii de aur erau facultăți unde trebuia să ai dosar bun, pe la Drept, etc. 

Eu nu am avut probleme ca elev și apoi studenția am prins-o în perioada maximă de relaxare din vremurile comuniste 1967 - 1972. Chiar elev fiind aveam avantajul că învățând bine și cu origine sănătoasă  să ajung șeful pionierilor pe școală, președinte de unitate cu trei trese! Că aveam un dosar prost aveam să aflu doar când mi-am început activitatea profesională în domeniul nuclear, aflat sub lupa securiștilor, răi și proști, mai ales cei din Pitești. Ei mi-au amintit de politica greșită a lui taică-meu, lucru care mi-a blocat plecările în Occident, am fost doar în URSS în 1977 și Cehoslovacia în 1983. 

Țin minte cartelele din anii 50, eram trimis la pâine, mama, rezistentă suporta cozile animalice la carne. Acestea s-au tot repetat  și în anii 80, cu cartele și cu cozi la salam cu soia, nu cu carne cum sugerează probabil acei securiști care au nostalgia când erau mici dumnezei și făceau ce le trecea prin cap. Am constatat mentalitatea reziduală și la sereiștii noi, crescuți în aceleași concepții securiste. 

Din păcate mulți se iau după aceste prostii evidente, uitând complet animalizarea din comunism, cozi infernale la nimic și frig cumplit în casă. 

Dar să trecem și la actualitate. Coaliția de guvernare PSD PNL a decis comasarea alegerilor europarlamentare și locale, cu listă comună la europarlamentare. PSD este conștient și Ciolacu caută o personalitate neutră politic care să înceapă lista. USR nu a prea fost inspirat cu Vlad Voiculescu, un candidat cu bube în cap, controversat. Plătesc prostia de a o scoate pe Lasconi prima pe listă. O problemă dificilă va fi candidatul al Primăria București, unde Nicușor Dan are prima șansă. Problema este că politicienii propuși sunt de proastă calitate, intelectuală și morală. S-a decis și programarea în avans a alegerilor prezidențiale în septembrie. Este afacerea lui Iohannis, care speră la o demnitate europeană. Unii analiști spun că are șanse, dată fiind agresiunea Rusiei în Ucraina și pericolul din Est. Așa că în pofida calomniilor unei cațe care spune prostii și calomnii pe situl Spotmedia, Iohannis este concurentul lui Ruute la șefia NATO. Să avem, răbdare. Sunt multe acuze la adresa lui, mai ales de la USR și ziariștii acoliți. Părerea mea este că USR a greșit profund ieșind de la guvernare, dând posibilitatea coaliției PSD PNL.

Am văzut un film românesc, prost cu maneliști actori și un scenariu de tot râsul, în care polițiștii părea a fi veniți de clubul de fițe. Evident că unul dintre ei conducea un BMW de ultimul tip. Această marcă este ubicuă. Peste tot vezi mașini cu sigla BMW, este semn de prestigiu pentru gherțoi și cocalari care cred că li se schimbă astfel statutul. Nu și-l schimbă, sunt la fel de needucați și mârlani.

În seara de 22 februarie am audiat Libertango, un concert de muzică argentiniană. Datorită marelui muzician Astor Piazzola tangoul a pătruns în sălile de concert de muzică simfonică. Orchestra de coarde a Filarmonicii Pitești condusă de dirijorul Alexandru Ilie a interpretat o serie de tangouri și alte creații de muzică argentiniană în principal create de Astor Piazzola. Acordeonistul Fernando Mihalache ne-a oferit și el alte creații de ale lui Piazzola. În final ne-a acordat și un bis din Richard Galliano.

Și finalmente tot de fotbal! 

Evenimentul așteptat de mine a fost Finala Cupei Ligii Angliei, de ieri 25 februarie. Se întâlneau pe Wembley de față cu 88000 de spectatori Chelsea și Liverpool. Chelsea era în efectiv complet. Surpriza neplăcută mie era că Liverpool are o grămadă de jucători de vârf accidentați. Și așa au jucat cu o grămadă de tineri necunoscuți și au învins în prelungiri pe Chelsea cu un gol dat cu capul din corner de Van Dijk! Bravo acestor tineri! Este primul trofeu din acest an, sper să se mai repete!

Real Madrid a învins greu pe Sevilla, cu un gol dat de bătrânul Luca Modrici!

Bate vânt de primăvară!


luni, 19 februarie 2024

Navalnîi


Evenimentul cel mai important al săptămânii este moartea patriotului și martirului rus Alexei Navalnîi. El era cel mai însemnat adversar al regimului Putin. Otrăvit de securiștii lui Putin, însănătoșit în Germania, revine în Rusia, dar acolo slugile din sistemul de justiție îl arestează și condamnă la mulți ani de pușcărie. Navalnîi i-a depistat pe otrăvitorii lui din FSB, dar în țara gangsterilor putiniști asta nu contează. Contează doar crima! Regimul bolșevic a lăsat moștenirea teribilă a invenției leniniste, CEKA și urmașele acestei instituții. Citeam un articol care ar fi analizat de ce nu se revoltă rușii, nicio explicație! Dacă te uiți la istoria secolului XIX și începutul secolului XX se poate vedea cum s-au dezvoltat diferite forme de  revoltă anti țariste. El au culminat cu revoluțiile din 1905 și cea din 1917. Lenin, acest dement care a inventat bolșevismul, o mișcare politică care pornea de la marxism și păstra și dezvolta represiunea țaristă împotriva oricărei atitudini contrare. Războiul civil a fost un lung șir de crime împotriva celor care luptau contra bolșevicilor. Bolșevicii au pornit de la premisele Revoluției Franceze. Au promis libertatea, niciodată dovedită de regimul bolșevic, au cultivat egalitatea falsă, pentru că unii aveau mai multe libertăți decât alții. Cât despre fraternitate, ce să mai zicem, când bolșevicii au cultivat ura de clasă, împotriva kulacilor, a dizidenților. Stalin a dus mai departe represiunea, a omorât milioane în Ucraina înfometată, a epurat partidul bolșevic în 1937-38, omorând astfel o mare parte dintre militanții bolșevici. Stalin a profitat de agresiunea hitleristă să-și extindă represiunea împotriva propriului popor. Și comunismul sovietic a lăsat moștenire pe acești securiști care nu au nimic sfânt, care sunt niște gangsteri crescuți de fostul regim comunist ca fiind un fel de speciali, soloviki. Un coleg și prieten trăitor o perioadă în Uniunea Sovietică mă avertiza că acești indivizi vor prelua puterea și să ne așteptăm la ce este mai rău. Și uite că de 24 de ani un moștenitor al KGB, instituția represiva comunistă conduce cu mână de fier înconjurat de comilitoni de aceeași specie. Capitalismul cultivat de Putin este al unor gangsteri. Cei care au vrut să conducă afacerile în stil occidental au fost alungați, băgați la pușcărie. Represiunea comunistă a emasculat pe ruși, domină o teamă viscerală, nu se mai revoltă nimeni. Navalnîi a încercat, cum au încercat și alții și a sfârșit mort. Criminalului Putin nu-i pasă de Occident, de sancțiuni. Măcar comuniștii ipocriți încercau alte metode, pe vremea lui Hrușciov, Brejnev et ejusdem farinae. Ei exilau dizidenții, cum au făcut cu Soljenițîn. Putin nu mai are niciun scrupul, procedează exact ca Stalin, îi omoară! Navalnîi este ultima victimă, va fi un martir al cauzei luptei împotriva totalitarismului. Din păcate rușii sunt hrăniți cu iluzii de doi bani, împotmolirea în războiul cu Ucraina, arată că Rusia este o putere minoră. 

Ceea ce este îngrozitor este că și în America se profilează un admirator putinist în Donald Trump. Este teribil cum un politician de această speță, hoț, corupt, violator este admirat de juma de Americă. În mod normal un astfel de politician, cu tendințe dictatoriale nu ar fi avut nicio șansă în țara născută prin lupta împotriva dictaturii. Dar fenomenul nu este singular în America. Lumea democratică pare atinsă de nebunie. În toată Europa Occidentală sunt lideri și mișcări de tip fascist, extremist, cu succes îngrijorător. Și pentru că suntem și noi copiatori, a apărut o creație probabil marionetă securistă în Simion. Inclusiv în partidele importante totul pare că favorizează impostura. PSD insistă cu clovnul Ciolacu ca pretendent prezidențial, cu toate că ar avea în Geoană un candidat mult mai acceptabil. PNL insistă cu Ciucă, un general nimerit întâmplător în politică și lipsit de orice carismă. O soluție ar fi Eduard Hellvig? Și la USR domină confuzia. Să mizăm pe mintea de pe urmă a românilor și de ce nu și a europenilor.

Dar să vorbim și de lucruri mai normale.

În seara de 15 februarie am avut plăcerea să-l reaudiem pe excelentul pianist Răzvan Dragnea în Concertul pentru pian și orchestră, nr. 5, Egipteanul de Saint Saens. Răzvan Dragnea a fost acompaniat de orchestra Filarmonicii Pitești, condusă de Tiberiu Oprea. Prestația lui Răzvan Dragnea a fost aplaudată cu entuziasm și pianistul ne-a oferit și un bis din Prokofiev.

În partea a doua a concertului am urmărit Suitele Tricornul din Baletul El amor brujo de Manuel de Falla. O seară deosebită pentru melomanii piteșteni.

Cum ne-a obișnuit Filarmonica Pitești ne-a oferit o seară de vineri cu muzică de jazz și pop. Solista vocală a fost în această seară Dalma Kovacs de la Brașov acompaniată de artiștii Filarmonicii, pianistul Victor Buștean, basistul Alexandru Iordache și percuționistul Gabi Barani. Am ascultat standarde de jazz, melodii îndrăgite românești printre care Dor de viață al Aurei Urziceanu.

 

Am urmărit și primele meciuri din optimile Champions League. City a rezolvat simplu meciul cu Copenhaga. 3-1!

Nu la fel de simplu a fost acasă cu Chelsea. Chelsea a condus cu 1-0, fiind egalată greu de City. Avantaj pentru Liverpool care abătut clar pe Brentford în deplasare cu 4-1. Liverpool va fi lideră, chiar și cu meciul restant al lui City cu același Brentford. Totul se va decide pe Anfield Road în meciul cu City de la început de martie.

Real a întâlnit pe Leipzig. Meciul a început cu o fază controversată, cu un gol anulat de VAR pentru nemți. Apoi a fost faza superbă a lui Brahim Diaz care a marcat un gol antologic pentru Real, victorie! Duminică nu a mai avut noroc și a încheiat meciul cu Rayo Vallecano la egalitate, 1-1. Dar sunt sus în clasament și Girona are un meci greu la Bilbao.

 

Vremea este mohorâtă, unii zic că primăvara este aproape, să vedem!