luni, 26 februarie 2024

Amintiri din comunism

 



Toate aceste amintiri mi-au fost declanșate de lectura cărții Anei Blandiana Fals tratat de manipulare. Este o carte de amintiri și memorii. Dar nu numai cartea doamnei Blandiana a fost momentul declanșator, ci și abundența de nostalgii pe Facebook.

Cum poți fi atât de cinic să spui că pe vremuri prin anii 80 salamul era făcut din carne? Păi au uitat idioții care postează acum aceste minciuni cinice cum tot ei urlau în 1990 că Coposu n-a mâncat salam cu soia, sau cu carne de nutrie. Asta era carnea lui ăl bătrân, cum îi zic aceeași nostalgici lui Ceaușescu? Ăla care a făcut și dres fabrici și uzine unde toți avea "servici" închise de-a valma și alea care produceau lucruri necesare și alea care produceau doar fum pe coș și datorii. Cum poți fi atât de cinic să mai evoci concediile la mare unde erai tratat ca turist de mâna a șaptea, sau multele blocuri, că acum cred că inventarul s-a dublat sau s-a triplat în București?

Se spune că comunismul a făcut lucruri bune, a eradicat analfabetismul, că școala era pentru toți.  Ehe, nu-i chiar așa! Mărturie sunt avatarurile Anei Blandiana ca să devină studentă. Prima dată a fost sinceră și a spus că tatăl era închis și nu a mai fost înscrisă la examen, a doua oară era în examen și scoasă de acolo și prezentată la rectorul Daicoviciu, care i-a zis că nu se poate ca fiica unui dușman al poporului să studieze la universitate. Ulterior cine se lăuda cu Blandiana pe afară? Daicoviciu! Au fost intelectuali prestigioși care s-au dat cu comuniștii, lipsă mare de caracter la noi la români. Blandiana a intrat în 1962, la sfatul unui politruc generos, moment în care aceste condiționări au fost ridicate. Dar exemplul Anei Blandiana nu este unic. Prietenul meu Radu V. a avut necazuri și cu admiterea la liceu, școală medie pe acea vreme și nu a putut intra la Bălcescu, ci doar la Școala Medie Economică. Ulterior a reușit să se transfere la Bălcescu. La facultate a intrat la Drept dar a fost exmatriculat din același motiv, era fiu al unui dușman al poporului, tatăl lui era avocat băgat la pușcărie de comuniști și fost primar la Costești în interbelic. A reușit finalmente să intre la Medicină și să devină stomatolog, tot în perioada în care nu mai se ținea cont de origine. După câte știu și în anii final ai iepocii de aur erau facultăți unde trebuia să ai dosar bun, pe la Drept, etc. 

Eu nu am avut probleme ca elev și apoi studenția am prins-o în perioada maximă de relaxare din vremurile comuniste 1967 - 1972. Chiar elev fiind aveam avantajul că învățând bine și cu origine sănătoasă  să ajung șeful pionierilor pe școală, președinte de unitate cu trei trese! Că aveam un dosar prost aveam să aflu doar când mi-am început activitatea profesională în domeniul nuclear, aflat sub lupa securiștilor, răi și proști, mai ales cei din Pitești. Ei mi-au amintit de politica greșită a lui taică-meu, lucru care mi-a blocat plecările în Occident, am fost doar în URSS în 1977 și Cehoslovacia în 1983. 

Țin minte cartelele din anii 50, eram trimis la pâine, mama, rezistentă suporta cozile animalice la carne. Acestea s-au tot repetat  și în anii 80, cu cartele și cu cozi la salam cu soia, nu cu carne cum sugerează probabil acei securiști care au nostalgia când erau mici dumnezei și făceau ce le trecea prin cap. Am constatat mentalitatea reziduală și la sereiștii noi, crescuți în aceleași concepții securiste. 

Din păcate mulți se iau după aceste prostii evidente, uitând complet animalizarea din comunism, cozi infernale la nimic și frig cumplit în casă. 

Dar să trecem și la actualitate. Coaliția de guvernare PSD PNL a decis comasarea alegerilor europarlamentare și locale, cu listă comună la europarlamentare. PSD este conștient și Ciolacu caută o personalitate neutră politic care să înceapă lista. USR nu a prea fost inspirat cu Vlad Voiculescu, un candidat cu bube în cap, controversat. Plătesc prostia de a o scoate pe Lasconi prima pe listă. O problemă dificilă va fi candidatul al Primăria București, unde Nicușor Dan are prima șansă. Problema este că politicienii propuși sunt de proastă calitate, intelectuală și morală. S-a decis și programarea în avans a alegerilor prezidențiale în septembrie. Este afacerea lui Iohannis, care speră la o demnitate europeană. Unii analiști spun că are șanse, dată fiind agresiunea Rusiei în Ucraina și pericolul din Est. Așa că în pofida calomniilor unei cațe care spune prostii și calomnii pe situl Spotmedia, Iohannis este concurentul lui Ruute la șefia NATO. Să avem, răbdare. Sunt multe acuze la adresa lui, mai ales de la USR și ziariștii acoliți. Părerea mea este că USR a greșit profund ieșind de la guvernare, dând posibilitatea coaliției PSD PNL.

Am văzut un film românesc, prost cu maneliști actori și un scenariu de tot râsul, în care polițiștii părea a fi veniți de clubul de fițe. Evident că unul dintre ei conducea un BMW de ultimul tip. Această marcă este ubicuă. Peste tot vezi mașini cu sigla BMW, este semn de prestigiu pentru gherțoi și cocalari care cred că li se schimbă astfel statutul. Nu și-l schimbă, sunt la fel de needucați și mârlani.

În seara de 22 februarie am audiat Libertango, un concert de muzică argentiniană. Datorită marelui muzician Astor Piazzola tangoul a pătruns în sălile de concert de muzică simfonică. Orchestra de coarde a Filarmonicii Pitești condusă de dirijorul Alexandru Ilie a interpretat o serie de tangouri și alte creații de muzică argentiniană în principal create de Astor Piazzola. Acordeonistul Fernando Mihalache ne-a oferit și el alte creații de ale lui Piazzola. În final ne-a acordat și un bis din Richard Galliano.

Și finalmente tot de fotbal! 

Evenimentul așteptat de mine a fost Finala Cupei Ligii Angliei, de ieri 25 februarie. Se întâlneau pe Wembley de față cu 88000 de spectatori Chelsea și Liverpool. Chelsea era în efectiv complet. Surpriza neplăcută mie era că Liverpool are o grămadă de jucători de vârf accidentați. Și așa au jucat cu o grămadă de tineri necunoscuți și au învins în prelungiri pe Chelsea cu un gol dat cu capul din corner de Van Dijk! Bravo acestor tineri! Este primul trofeu din acest an, sper să se mai repete!

Real Madrid a învins greu pe Sevilla, cu un gol dat de bătrânul Luca Modrici!

Bate vânt de primăvară!


6 comentarii:

  1. Angela din Germania26 februarie 2024 la 16:30

    Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Michael Pana... din America26 februarie 2024 la 22:24

      Ha ha, îmi place stilul tau... din Germania. Chestia cu viermii siliți m-a dat gata. Cât privește Romania, ei bine, este o "văgăuna" cum zici tu, cel puțini pentru americani. Acum o săptămână am fost la supermarket să cumpăr de-ale gurii. La intrare era o tarabă mica cu tot felul de broșuri și o lozincă in fața mesei cerând donații pentru rezolvarea problemei foamei în lume. M-am oprit puțin să văd despre ce-i vorba. Mare greșeală. Tipul din spatele mesei a venit la mine și a început să mă lămurească cum e cu foamea în lume. Apoi a scos o hartă a lumii unde toate țările unde e foamete erau marcate cu culoare diferită. Surprinzător, România era marcată și ea. Mi-a cam sărit țandăra și fiindca numele țărilor nu era le hartă l-am întrebat "Ce țară e asta?". "Care?" "Asta de-aici" și am pus degetul pe România. S-au uitat, apoi s-au scărpinat în cap, dar mi-a răspuns candid, " I have no idea, sir. Dar l-am lămurit scurt "It is Romania, and believe me, they are not starving. They eat better than Greek people, or Bulgarians, and some other countries, and in some respects even better than Americans". I-am zis bine? I-am recomandat de asemenea sa mai învețe ceva geografie. Aici în America carnea n-are nici un gust, și mă gândesc că poate viermii siliți din Germania dau totuși ceva gust la mâncare. Ultimă dată când am fost în România a fost în 2001 și îmi amintesc că am mâncat la crenvurști, șunca de Praga, pastramă, și alte mezeluri (că să mu mai zic mititei și ceva cârnați) de am luat ceva la greutate atunci. Și mă întreb de ce aici la supermarket găsesc telemea de oaie greceasca sau bulgărească, dar nu românească. Și de ce vinurile romanești de aici (în New York only or online) sunt așa de proaste? De ce nu știu românii să "advertise", iar bulgarii știu. Și de ce țuica româneasca, de prune, pe care o am în casă (comandata online, cu etichetă în românește, Țuică de prune, Bucuria) este un produs al ...Serbiei? In fine, nice talking to you. Have a nice day.

      Ștergere
  2. Jo, ca de obicei cu ura ta viscerala impotriva comunismului ai dat numai exemple proaste , te-ai invartit in jurul Anei Blandiana ,vezi doamne, a unui coleg de al tau , putin despre tine si gata ,in Romania nu aveai voie sa faci carte...vai , ce simplist si in pacat vorbesti. Sigur ,au fost ani grei in Romania ,ma mir ca ai gasit si niste ani de exceptie 67-72 ,cand am fost studenti si ...colegi de Energetica dar esti rau intentionat...dupa tine totul a fost in zadar ca avem metrou , hidrocentrale fara numar, aveam fabrici de autoturisme, autobuze, tramvaie, locomotive ,vapoare , centrala nucleara ,etc etc toate astea de ce nu le vezi ? Ceasca a fost un analfabet dar a lasat in urma lui realizari remarcabile , cred ca acum avem cateva milioane de oameni care mor de foame (pensionari )cum dracul de nu ii vezi si sa spui ce bine este acum ? Sigur a fost greu si urat pe timpul dictaturii dar acum ? hai ,nu o mai da in tragic ca daca iti enumar zece lucruri reprobabile ce s-au intamplat in acesti ani de dupa 89 nu mai vorbesti asa...Dezordinea si debandada care este in tara noastra greu se mai poate controla in secolul asta : la noi prin zona se vinde cu 500 lei acte sa ai o scoala profesionala ( lacatusi,tamplar,,,ce vrei ) o diploma de liceu terminat 1500 lei,de facultati nu mai vorbim sute de mii de "absolventi" de facultati falsi si nu au ce sa le faca, doctorate false cred ca cele mai multe din UE pe cap de locuitori ,judecatori ignoranti in relatii mafiote cu mafiotii , Imi este sila sa mai continui ,asta am vrut noi dupa 89 ? Asa ceva se putea intampla pe timpul odiosului de Ceasca ? Sigur suntem liberi este extraordinar dar cu ce pret ? Ciolacu al nostru a facut chipurile o facultate la o institutie de invatamant care nu era acreditata si ulterior, dupa 2-3 ani , a fost si desfiintata dar...nu s-au anulat diplomele celor care au absolvit acolo. Deci suntem capabili ,ca romani sa trecem in fruntea tarii un covrigar de la un cismar ,este un salt , nu ? Asa ca in parte ai dreptate dar esti prea sever si superficial...Sa nu tragi o conclizie gresita ca as fi nostalgic acelor timpuri dar vreau sa judecam drept faptele de atunci si de acum...

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte pe scurt (și cred că am mai spus-o într-un comentariu anterior), libertatea presupune responsabilitate., ceea ce, cred eu, că lipsește în România. Realizările comuniste pe care le enumeri sunt un fel de apă de ploaie (hidrocentrale, fabrici?!..., give me a break). Singurul lucru bun "realizat" de comuniști a fost școala (prin tradiție, nu de Ceaușescu, el doar a menținut-o). Și apropos de școală, se pare că n-ai prea stat bine cu gramatica, mai ales regulile de punctuație. Chiar ai fost la școală în România pe vremea comunismului? Citind comentariul tău m-a cam zgâriat pe ochi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bine ai zis de școală, și eu am avut în liceul de top ploieștean profesori excelenți în prag de pensie, cu studii interbelice, dar cum am scris era restrictiv, să faci studiii superioare pentru dușmanii poporului în obsedantul deceniu, anii 50!

      Ștergere
  4. Pare un paradox, dar oranduirea socialista isi baza propaganda pe rudimente de strategie nationala (cu faimoasele cicluri cincinale)! Dupa '89 nu-mi amintesc de vreo guvernare care sa propune o strategie/proiect de tara pe termen lung, cu obiective, termene, evaluari de risc etc. Aderarea la UE, NATO nu pot fi numite proiecte nationale; organismele internationale le-au pus in brate guvernarilor caiete de sarcini pe care au trebuit sa le implementeze!

    RăspundețiȘtergere