Criticilor mei

Am avut un schimb de replici cu mai mulţi prieteni ai mei şi ai blogului meu.

Faptul că am opinii privind anumite realităţi de azi, pe unii dintre ei nu-i prea conving, şi nu-i nici scopul meu!

Unii încearcă să personalizeze acuzator, adică tu ce făceai în vremurile alea crunte? 

Păi făceam acelaşi lucru ca şi ei adică supravieţuiam!

Micile mele bucurii erau lectura pe fond de Europa Liberă, cineva spunea că securiştii ştiau că se auzea de la colţul străzii blocului în care stăteam. De acolo am aflat că a avut loc accidentul de Cernobîl, pe care l-am văzut pe aparatele de la reactorul TRIGA pe 2 mai 1986, pe la 4 d.a. Am fost printre puţinii români care au constatat ce înseamnă consecinţele unui accident nuclear şi am cheltuit atunci mult timp la telefon să-mi avertizez prietenii şi cunoştinţele. 

Despre lectură, se găseau cărţi şi pe vremea aia, aşa am citit toată sau aproape toată opera lui Fernand Braudel. Aşa am descoperit că istoria poate arăta altfel, decât cu personalităţi, duci, regi, principi excepţionali, ci şi cu burghezi şi negustori la fel de străluciţi, era de fapt istoria burgheziei occidentale care la noi a sosit prea târziu, a fost distrusă de comunism şi acum nu mai avem elite, doar nişte gherţoi manelişti, pupeze şi fufe care pozează în high life!

Alte bucurii mărunte erau jocul de bridge, mersul la mare, înlocuitorul nostru, nechezolul de Occident, mersul pe munte şi pescuitul. Prietenul Ilie P. mi-a revelat Delta şi am devenit un dependent de ea, până după 1990, când altele erau priorităţile.

Eram un revoltat, dar la fel ca toţi românii în bancul în care se pişau în Piaţa CC PCR, dar în pantaloni!

În nicio opinie exprimată despre trecut nu am vrut să mă prezint ca vreun erou, vreun rezistent anticomunist. Au fost alţii şi au suportat consecinţele! Unii mi-au reproşat că m-am făcut membru de partid, asta este, am fost şi eu am fost şi eu oportunist şi mi-e jenă de asta! 

Din păcate, pentru mine, oportunismul nu mi-a folosit, de fapt nu am avut niciun avantaj. 

Iată că s-a petrecut  norocul dumnezeiesc din decembrie 1989, când a fost cu adevărat o Revoluţie şi-i dispreţuiesc pe cei care cred altfel, aşa mi s-a dat ocazia să mă revanşez şi să călătoresc cu trenul prin toată Europa! Am văzut astfel cam toate galeriile de artă din Europa, îi provoc pe amici la un pariu, care să-mi spună o galerie importantă de artă pe care nu am vizitat-o. Ăsta este hobbyul meu să văd locurile frumoase pe care civilizaţia europeană le-a dăruit oamenilor! Am avut bafta să văd şi locuri interesante din SUA  şi Canada, în interes de serviciu şi nu-mi pare rău! Acolo n-am fost cu trenul, trebuie să iei avionul!

Mi se reproşează că am curajul să contrazic pe unii care sunt vedete ale actualităţii intelectuale.

De exemplu, nu am cum să mă măsor cu Andrei Pleu în materie de îngeri, de parabole cristice, de dogmatică şi filosofie! Pur şi simplu pentru asta îţi trebuie o anumită pregătire pe care nu o am, sunt doar un iubitor de cultură!

Însă în materie de realitate românească pot da şi eu lecţii, viaţa mi-a dat ceva experienţă. 

În politică l-am contrazis pe un şef de partid, care a trebuit ulterior să-mi dea dreptate, realitatea a corespuns aşteptărilor mele.

L-am completat pe un prim ministru care ne povestea cum bunică'su se declara fericit când a venit De Gaulle, că se pot face afaceri, din nou,  că or să vină americanii, la care i-am replicat că după un an s-a îndeplinit profeţia bunicului, a venit şi Nixon în România! 

Aşa că n-am probleme să mă contrez cu idolii forului! Fie că au studiat sau nu comunismul, unii l-au trăit altfel, n-au trebuit să facă cozi animalice ca să facă rost de mâncare, să suporte friguri polare şi să citească romane de Robert Ludlum la lumina lanternei!

Internetul a democratizat comunicarea, într-adevăr pe vremea dictaturii comuniste, intelectualii literaţi erau sufletul poporului, ei puteau şi aveau mijloace de exprimare adecvate, pe care noi nu le posedam. Acum sunt şi ei oameni şi doar literaţi. Am putut să constata că sunt destui scriitori contemporani, plini de vanităţi, orgolii neacoperite de moralitate şi cu micimi sufleteşti care te înfioară. De fapt exemplul unora din marile personalităţi culturale interbelice este extrem de trist, au fost pe rând carlişti, legionari, antonescieni şi au virat spre comunism, fără niciun scrupul.

Şi eu mă întristez când memoria lui Conu' Alecu Paleologu este murdărită, am avut onoarea amiciţiei sale şi asta m-a făcut să mă simt superior, pentru că adevăratele personalităţi iradiază bunăvoinţă!

Aşa că dragii mei, atunci când unii dintre intelectualii contemporani cu noi se exprimă şi greşesc, cred că este de bun simţ să reacţionezi!

Eu am făcut-o întotdeauna civilizat, îmi repugnă înjurătura şi calomnia.

Experienţa de viaţă îmi dă dreptul şi mă obligă să reacţionez.