Interziceri şi interdicţii

Sâmbătă am avut un impuls să mai scriu ceva, am scris pe blog direct, cum fac obişnuit, dar o eroare de taste bătute greşit mi-a distrus textul complet şi mi-a tăiat tot elanul. 

Încerc să refac, dar am renunţat deja la anumite lucruri. După cum se vede metoda clasică cu pixul pe hârtie, a lui Mirea Cărtărescu este mai sigură! Sau dacă scrii în word mai ai şanse să recuperezi ceva. 

Aşa că am trecut la redactare direct în word!

Dosarul Dilemei vechi mi-a trezit pofta unor opinii aşa că am să le reiau, doar pe unele!

Am trăit timp de 40 de ani într-o ţară plină de interdicţii. Nu vorbesc de cele impuse de părinţi prin cei 7 ani de acasă (reduşi acum la 6!), care fac parte din educaţie, ci de nenumăratele interdicţii ale statului comunist. Erau şi interdicţiile date de şcoală, părul tuns reglementar, cordeluţa fetelor, uniforma şi numărul matricol, care erau normalitatea unei şcoli din acele vremuri, benigne totuşi. Erau interdicţiile pe care le-am resimţit din plin când eram student, acea cretinie de prin 1967 când tinerii studenţi erau abuziv tunşi zero şi de barbă la ordinele miliţiei, sau când în toamna lui 1967 în studenţi dăduse moda unor şepcuţe pe care aceleaşi miliţieni le detestau, le confiscau şi le tăiau.  Sau celebra vorbă a prodecanului Zarea: la mine vii tuns şi vorbeşti cu gura închisă!

În perioada 1975 – 1980 am lucrat cvasi-continuu cu o echipă de experţi americani, culmea că nu mi s-au prea cerut rapoarte privind contactul cu străinii, poate alţii se ocupau de asta, cert este că securitatea avea nevoie de aceste rapoarte pentru a-şi justifica existenţa. Pe de altă parte unul din prietenii mei americani s-a apucat să discute de situaţia politică din România pe care eu i-am prezentat-o cu un alt coleg de serviciu. Norocul meu era că acesta m-a avertizat. Americanul nu pricepea şi pace că informaţiile mele ar fi putut avea repercusiuni asupra mea dacă ajungea la urechile care nu trebuie!

 Interesant este că tentativa mea nereuşită, nu eram bucureştean, de a mă abona la Biblioteca Americană mi-a fost reproşată de securistul instituţiei cu toate că această instituţie era legală în România.

În comunism interdicţiile erau negociabile pentru că nu erau scrise, altele se negociau cum erau cele de circulaţie şi naşul la tren şi au generat şpaga şi mita generalizate. Culmea că drepturile cuprinse în constituţie nu erau respectate şi afirmarea lor publică te ducea în puşcărie.

Asta duce azi la mita şi şpaga de care suferă şi societatea românească şi mai ales justiţia. Este clar că marile vinovăţii se rezolvă prin influenţă, corupţie, iar micile infracţiuni sunt plătite de oamenii obişnuiţi, fără protecţii suspuse. Din acest motiv un criminal care ucide din tupeu şi inconştienţă trei oameni nu face o secundă de puşcărie. Opinia mea este că în domeniul penal trebuie reintrodusă Curtea cu Juri, care responsabilizează social pe cetăţeni, care obligă procurorii să instrumenteze cum trebuie dosarul acuzaţiilor şi elimină presiunea unei decizi eronate de pe judecători. 

În acest mod unul ca Adrian Năstase nu va mai putea să se declare victima justiţiei!

Am citit în aceeaşi revistă un articol foarte bun şi documentat al lui Cristian Ghinea care analizează tentativa Rusie de a crea Uniunea Euro-Asiatică, un fel de uniune europeană a fostelor state componente al URSS. Ghinea nu dă multe şanse acestei UEA din simplul motiv că aici se va impune tot timpul opinia rusească hegemonică, lucru care nu se poate întâmpla în UE.  O fi Germania mare, dar există şi Marea Britanie, Franţa şi Italia şi de abia acum Germania a fost invitată să conducă UE şi Germania se cam codeşte. Ce nu sună bine pretinde Ghinea este că dacă Ucraina este atrasă în mrejele UEA presiunea pe R Moldova ar deveni extrem de puternică. Eu cred că o RM în UE se poate petrece fără Transnistria şi cu un sprijin serios al României.

Am văzut un documentar foarte interesant, se numeşte Gatekeepers şi se referă la Shin Beth, contraspionajul Israelului, responsabil pentru contracararea terorismului în West Bank şi Gaza. De fapt este un interviu luat tuturor şefilor acestui SRI israelian. Unanim, toţi aceşti responsabili spun că în loc de confruntare este preferabilă discuţia cu oricine din organizaţiile palestiniene, care se ocupă de acţiuni teroriste. Impresia pe care o lasă aceşti oameni, care au avut responsabilitatea unor astfel de servicii  este excelentă, pentru că sunt patrioţi şi responsabili şi au văzut consecinţele confruntărilor care doar se escaladează. Nu prea cred că ai noştri le seamănă! Aceşti responsabili  Shin Beth ştiu ce vorbesc! Şi cum spunea unul dintre ei în final, citându-l pe Klausevitz (pronunţat în ivrit Klausevici, cel care-l citează spune, ironic, că încă nu s-a dovedit originea lui evreiască) spune că Israelul va câştiga toate bătăliile, dar va pierde războiul!