Îmi propusesem să ocolesc chestiunile politice pe vreme de
vacanţă. Doar prietenul meu Iulian mă bate la cap cu actualităţi politice,
excitat probabil şi de avântul lui Traian Băsescu de a aruncă tot felul de neghiobii care sunt luate
în serios de jurnalişti, în lipsă de alte subiecte şi care au necesitat şi
reacţiile premierului Ponta.
Dar altceva m-a făcut să scriu aceste rânduri. Unii or să
zâmbească alţii probabil or să rânjească! Da, lectura articolului publicat de
Sever Voinescu în Dilema veche.
Esenţa articolului este că, în pofida reţinerilor de tot
felul, a respingerii nete a politicilor jurnalistice ale acestui post tv, Sever
Voinescu pledează pentru libertatea jurnalistică a presei şi nu pentru hotărâri
administrative de închidere a posturilor radio-tv.
Pentru oricine are un pic de bun simţ nu poate decât
observa că acuzaţia iniţială asupra unei tentative de şantaj exercitate de
directorul Antena Grup se extinde asupra principalului mijloc media de
informaţii Antena 3 cu care Alexandrescu nu avea decât relaţii administrative. DNA
reface metodele jegoase ale securităţii în acest caz. De fapt ăştia de la
procuratură nu uită cum erau braţul legal al securităţii, pe vremuri!
Revenind la media românească mă scârbeşte total. Nu mai
urmăresc posturile de informaţii decât rar. Prefer ştirile PRO tv, sau Digi 24
sau chiar Antena 3 de dimineaţa.
Părerismul din emisiunile de seară mă scoate din sărite.
Revenind la faţa hidoasă a televiziunilor ele au făcut de
câţiva ani o evidentă politică partizană, mai ales după a doua magistratură
băsesciană. Ziarele după ce au probleme de cumpărare au devenit parcă şi mai
tendenţioase.
Revenind la posturile tv, politica partizană nu este
specifică doar Antenei 3. La fel de înverşunată dar pe invers este B1 tv. Însă
postul care a atins în ultimul timp culmile penibilităţii jurnalistice este
România tv, care-şi propune atragerea spectatorilor specifici fostului OTV. La
fel ca România Mare numele acestui post jigneşte un simbol naţional.
Acum cam toate posturile au devenit extrem de critice la
adresa guvernării Ponta.
B1 tv că acolo se află partizanii PDL, sau ce a mai rămas
sau alte partiduleţe martore a lui Băsescu, ai căror şefi sunt invitaţii permanenţi
ai lui Turcescu.
Atena 3 este critică violent, mai ales prin gura Danei Grecu
(face politica lui Voiculescu, sau chiar crede?), pe Victor Ponta şi este mai
binevoitor liberalilor.
Mizerabila România tv demolează şi calomniază PNL, dar îl
perie pe Ponta.
Realitatea tv critică guvernarea mai echidistant, amintind
doar de promisiunile USL!
Digi 24 face o politică echilibrată şi accentele critice
par a fi mai fără parti-pris-uri.
Îmi amintesc de reacţia la România tv în iarna anului
trecut, în vremea protestelor, a unei doamne din Ploieşti la adresa Ralucăi
Turcan. „ Mă uit doar la Antena 3 ca să nu vă mai văd mutrele!” a spus aceea doamnă
cu aer intelectual. Cam asta era atunci reacţia electoratului concretizată în
votul de anul trecut la locale şi parlamentare.
Mihai V. mi-a transmis transcrierea interviului Der Spiegel luat lui Adam Michnik,
importantului disident şi militant liberal polonez. Primul articol al lui
Michnik publicat într-un mijloc media occidental la începutul anilor ’70 a fost
De Spiegel.
Michnik vorbeşte despre democraţia incompletă la noi în
Est. Vorbeşte despre piaţa Universităţii din Sofia, despre naţionalismul
periculos al lui Viktor Orban şi orbirea partinică a PPE care-l mai sprijină,
despre securiştii care sunt bine mersi prin România şi alte părţi. Aici revista
22 într-un stil tendenţios a răstălmăcit cuvintele lui Michnik vorbind despre
pericolul alunecării spre dictatură în România datorită securiştilor. Am
comentat pe forumul revistei că Michnik a aflat cu cine colabora Traian Băsescu
pe vremuri…hahaha! Nicio pomeneală de aceste consideraţii în interviul lui Michnik.
Şi el vorbeşte că profilul opozantului anti-comunist nu mai
este valabil pentru politicianul din democraţia estică, cât este ea de precară.
Se cer alte lucruri!
Interesant că şi Polonia are şi ea Antena 3 plus ejusdem farianae materializată în catolicul
Radio Maryja.
Extremismul politic cu forme monstruoase nu-i specific doar
Estului, există bine mersi mişcări
politice de acest fel şi în Franţa, Olanda sau Grecia.
Deci nu ne rămâne decât să fim treji şi să reacţionăm la
derapajele democraţiei cum îl citează sever Voinescu pe Orwell!
"Democratia completa" va fi atinsa in est abia dupa ce vom instala Xkeyscore si pe la noi... sigur doar ca sa combatem teroristii. Nu-ti mai face iluzii Joe, cu cit sunt mai mari, vei fi mai dezamagit pe zi ce trece.
RăspundețiȘtergereLIKE !M
Ștergere"Interesant că şi Polonia are şi ea Antena 3 plus ejusdem farianae materializată în catolicul Radio Maryja" ???? J, chiar o iei razna. Mai ales vorbind despre Rezisenta Poloneza si catolica. Nu Michnik a fcut Revolutia ci Cazul Popiełuszko ! Asa ca e un semn de mandrie pentru Antena 3 sa fie "de aceiasi teapa" cu Maryja. Iar tehnicile goebbelsiene ale "marelui" character Voinescu n-ar trebui sa prinda la un om citit ca tine. Chiar crezi ca Dilema se finanteaza singura ? Din cititori ? Doar daca o pun pe Pora pe coperta, un fel de Cuduta a imbecililor. PS: de ce nu faci o lista cu elementele ce defines o dictatura. Si BTW: ce treaba are Anti-communismul aici ?. Daca vei cauta "Razboiul Civil European", lucrare serioasa, stiintifica dar respinsa de "intelighentia" de stanga umanista si verde (nu din credinta ci din orinta de a fii cool) vei afla cat de lipsit de continut este termenul de communist sau cel de fascist. Am mai vorbit de "sperla" "democratie" inventata de adeptii totalitarsmului de stat pentru a inlocui periculosul "libertate". Despre asta este vorba in Ferma animalelor. Orwel, din patetica sa experienta CNT/FAI, a inteles aceasta monstruasa minciuna. Mai poti citi Bobbio, care desi de stanga nu e nici prost si nici ticalos in genul unor nume pomenite de tine. M
RăspundețiȘtergerePS2: regret violenta utilizata, dar reflecta o disperare din ce in ce mai pregnanta.
Anonimul de sus m-a umplut de respect.Iata ca mai sunt oameni realisti care nu judeca un lucru cu patima spre dementa.Practicile lui Voiculescu imi repugna,el isi bate joc de toata justitia romana si de toti ziaristii pe care ii are angajati. Datorita salariilor exorbitante ei joaca cum li se spune,dar joaca jenant fara pic de respect de sine : uitati-va la popa Gadea sau la saltimbacul de M.Badea ...Nu cred ca eu,indiferent de suma de bani data,as putea sa fac tot ce-mi spune Voiculescu. Am si eu frati,parinti prieteni care s-ar uita la TV si m-ar vedea,nu ? Tu ai face ce fac astia pentru bani multi ? Dupa cum sustii pe varan cred ca da...Se poare ca Gabriela Firea,se zice ca amanta varanului,a plecat in parlament pt ca nu a putut sa execute toate presiunile varanului....spre deosebire de ceilalti papagali ramasi...Ce ,exista vreo tara din lume care accepta santajul ordinar care-l face Antena 3 impotriva RCS-RDS ( prin reclama tendentioasa de aratat pisicul...),se ancheteaza,daca e santaj e lege,daca nu este, pardon,care-i chestia ? Lasa dle justitia sa-si faca datoria ./ Cu ce drept varanul iese pe post si zice : dupa mine eu l-as suspenda din nou pe Basescu,in calitate de ce ?????La PC este onorific,senator nu este,averea e la fiisa ,ca ce ? Asta trebuie sa stea 20 ani la mititica ,dupa moaca hidoasa de securist imputit,care o are.
RăspundețiȘtergereBravo,Joe,ai pus punctul pe -i-despre posturile TV;RTV-ul,depaseste cu mult OTV-ul,chiar si imaginatia unui om simplu,mai ales cand discuta de Becali-STAR RTV.Nu-l inteleg pe Ponta de-a intrat in cloaca de RTV !!
RăspundețiȘtergereE vara Joe. Relax. Postarea ta nu-mi aduce in minte decit unul dintre LP-urile mele favorite From Genesis to Revelation. Im permit de asemenea sa-ti recomand sa revezi The Shawshank Redemption. E un exemplu bun cum poti evada din cotidianul gri. Altfel Tv-urile romanesti sunt distractive, daca le privesti cu masochism si detasare.
RăspundețiȘtergereO zi buna,
LB