21 August 1968

Azi se împlinesc exact 45 de ani de când tatăl meu, Grigore Neguţ a avut prima sa discuţie politică cu fiul său, adică, autorul acestui blog.

Tata, din motive foarte precise, trecutul său deocheat, şi ameninţat de organe nu a avut discuţii şi nu a încercat să facă politică cu mine.

Am crescut, eu şi sora mea, cu ce ni se spunea la şcoală! Ai mei au fost oameni simpli, care au avut grijă de educaţia noastră, de cei 7 ani de acasă, să fim cinstiţi, să iubim adevărul, să nu minţim, să nu fim profitori, să ne respectăm pe cei în vârstă, mai ales rudele şi vecinii.

Anii finali ai deceniului 6 şi începutul deceniului 7 m-au găsit pe mine, copil de 10-12 ani, ca unul bine idiotizat politic, pionier fără teamă şi prihană, intoxicat de literatura sovietică, bolşevică. Eram un îndoctrinat, cititor pasionat de faptele pionierilor eroi sovietici, care au capturat până şi un general nazist! Ţin bine minte că era ilustrată de Jules Perahim, proletcultist, care acum este văzut ca un avangardist. Şi ăsta a uşchit-o la Paris şi s-a declarat victima comuniştilor, după ce a pupat comunismul  prin toate părţile şi a profitat din plin de avantajele de a fi un pontif al acestui regim.

Uşor, uşor am devenit un ocidentalofil, mai ales prin influenţa colegului de bancă Vasile Georgescu, ulterior profesor de engleză. Liceul m-a format  bine, sub influenţa unor formidabili profesori, în prag de pensie, cu studii ante-belice. A contribuit şi radioul unchilor de la Aluniş, Prahova şi Avrig, Sibiu, pus doar pe Europa Liberă.

În 1968 aveam 19 ani!!! O tempora....

Terminasem anul I de facultate, eram într-o nou ambient, începeam să plonjez în viaţa culturală bucureşteană, mergeam la teatru, dus de colegul Gigi Lucaciu.

Anul 1968 a fost unul din cele mai frământate şi productive perioade, atât din punct de vedere politic, internaţional, care s-a repercutat şi la Bucureşti cu marşul studenţesc din Ajunul Crăciunului, şi care ne-a dat vacanţa de Crăciun.

A fost şi un an profitabil cultural, a fost anul romanului, Breban, Fănuş Neagu, D.R. Popescu, apoi poezia lui Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, atunci era doar un poet plin de talent! Era anul unor mari montări şi experimente teatrale, D'ale Carnavalului de Lucian Pintilie, Leonce şi Lena de Ciulei, Rinocerii la teatrul de Comedie!

Erau anii Nocturnului de la Ţăndărică, apoi a venit Celibidache cu Orchestra Simfonică din Stockholm.

Am reuşit apoi să ajungem în 1970 la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic.

Auzisem de Primăvara de la Praga, experiment reformator cehoslovac menit să umanizeze comunismul.

Brejnev, bolşevicii l-au călcat sub şenilele tancurilor.

Şi tata a venit negru de supărare de la serviciu şi mi-a spus: "Ruşii au intrat în Cehoslovacia". A urmat discursul lui Ceauşescu, care l-a ameţit aşa de tare că a devenit ulterior un dictator detestat şi un criminal în 1989!

Primăvara de la Praga a confirmat, ulterior, că  regimul comunist nu poate fi reformat, el trebuie distrus şi înlăturat.

Revoluţia din România în 1989 confirmă asta!