luni, 5 august 2013

Securist şi patriot?

De câteva articole din EVZ Vladimir Volodea Tismăneanu se munceşte să-l spele de păcate şi să ni-l prezinte pe Ion Mihai Pacepa de mare patriot!
Îi curăţă dulapurile spionului defectat de şcheleţii ascunşi.
Este adevărat, singurul lucru bun făcut de Pacepa este că a dezertat din securitatea lui Ceauşescu. Atât!
În rest, îmi reamintesc pentru că VT l-a înfierat partinic pe Păunescu  pentru  celebrul vers din compunerea patriotic-jegoasă din Flacăra, pe care o comentam toţi cu faimosul vers:
"Păduche de pace, pardon!" 
Pacepa o fi adus servicii CIA şi FBI dând în gât niscaiva spioni de tip Popescu de la etajul II.
I-am citit cartea Orizonturi roşii pe la începutul lui '90. Ne stricam de râs citind de marile contribuţii spionistice ale românilor foşti pe afară şi aducând sofisticate tehnologii. Unul dintre ei săracu' a stat, cică, lipit de xerox şi a tot tras secrete privind mari tehnologii făcut publice prin reviste şi pamflete.
Identificam colegii bursieri contribuitori cu coduri de calcul inutile.
Aportul spionilor mai mult sau mai puţin dovediţi la tehnologia nucleară a fost NULĂ! Am plătit bani grei canadienilor să ne-o vândă.

Văd că acum se încontrează cu alt mare patriot, Talpeş, fost şef de spioni SIE, care îl critică pe Pacepa şi VT sare în sus. 
Opinia mea că între cei doi nu-i nicio deosebire, doar că Pacepa a fugit în Occident. 
Ambii sunt nişte mincinoşi notorii, singurele lor contribuţii fiind să lanseze zvonuri mincinoase despre România sau despre unii dintre români. Măcar Pacepa l-a dezvăluit pe cizmar, a spus că împăratul e gol, dar avantajos, ascuns prin America.

Veninosul de VT o dă în ultimul articol cu porecla dată de securitate lui Goma Paul Efremovici, agent rus cică, mironosiţa VT făcându-se că uită de fapt tenta antisemită date acestui nume, având în vedere, că ulterior, Goma n-a avut o părere prea bună despre co-etnicii basarabeni ai tatălui său. Oricum are neobrăzarea să-l invoce tocmai pe Goma, pe care el însuşi l-a expulzat din comisia prezidenţială pentru studiul crimelor comunismului!

Şi iar mă intoxică cu liste de nume prestigioase în care se insinuează şi el la capitolul dizidenţi.


Măcar să tacă acum, când noul ICCMMER l-a detectat pe torţionarul Vişinescu de la Râmnicu Sărat.  Că pe vremea lui se organizau seminarii în America unde să povestească VT cum combătea el comunismul în articolele din Convingeri Comuniste de prin anii '75-'80!

5 comentarii:

  1. Este totusi o contradictie. Dupa ce ani de zile a lucrat pentru CIA (oare cati est europeni au platit cu viata), cand lantul s-a strans, Pacepa a fugit. Unde a fost patriotismul ? A organizat vre-o rezistenta ? A lucrat pentru un govern in exil ? Nu. A lucrat pentru bani pentru un govern strain si semi-inamic. Nu stiu daca tradarea tarii (cu orice govern ar fi la conducere la acel moment) poate fi justificata de o opoziie politica doar presupusa in acest caz. M

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca Pacepa a vrut sa fie un Rudolph Hess-romanesc !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici macar: Hess nu a fost platit ani de zile pentru secrete; Hess a facut-o din proasta apreciee a realitatii si din motive de "patriotism" (voia pacea, nu a tradat nici un secrete, etc). Pacepa a host un fel de Phillby sau Rosemberg. M
      PS: caracterul mioritic in actiune again

      Ștergere
  3. 1. Pacepa a fost un trădător; nu l-a trădat pe Ceaușescu ci țara în care trăia deși nu era român, și care i-a dat atîtea.
    2. Parcă Lary Watts a descoperit documente care arată că fost de fapt agent sovietic.

    RăspundețiȘtergere
  4. ...si dupa mine a fost un tradator iar la ei capitolul este inchis,ar trebui impuscat sau sa-si ispaseasca pedeapsa de 20 ani. Nu uitati Ceausescu a condamnat la moarte pe ala cu vinurile ,pe asta il condamna la fel.
    ...daca a fugit din cauza lui Ceausescu ce a avut cu tara ? De ce sa dus la SUA sa le spuna tot ? Chiar el crede ca va lua pensie si va fi reabilitat ? Asta daca era Iliescu presedinte ...sau cine stie,nepotul PONTA poate face vreo figura sa "intre "in istorie...d.m.

    RăspundețiȘtergere